marți, 12 februarie 2013

Se caută: Proroci pentru vremuri de restrişte



Capul apostolului e deja jumătate în gura leului. Şi ce dacă! În faţa lui Agripa acest ucenic Pavel, plin de curaj şi de vitejie, n-are nici emoţii, nici rezerve. Nu-şi poate ţine gura niciodată, nicăieri. Curajul fizic îl face pe acest om brav să fie erou într-un anumit fel; curajul lui moral, cu care înfruntă opiniile oamenilor oricine ar fi ei, îl face erou într-alt fel. Amândouă acestea l-au ridicat pe Pavel la statura de Daniel al creştinilor în „groapa cu lei" a Romei. Oamenii pot distruge trupul unui proroc, dar pe proroc nu-l pot distruge.

Când scriu acum ceasul arată aproape miezul nopţii, iar pe fereastră se vede afară un cer negru ca o catifea. Transferaţi-le acestea în domeniul politic, şi veţi observa un cer fără nici o stea călăuzitoare. În domeniul moral, întunericul e şi mai gros. Ce să spunem de domeniul religiei! Cercetaţi câte emisiuni religioase sunt; căutaţi să vedeţi câţi privesc acum la televizor pe evangheliştii de frunte care au emisiuni la această oră; câţi „convertiţi" sunt cu adevărat creştini în urma eforturilor de anul trecut; când aţi terminat, îmi spuneţi rezultatul, şi atunci am să strig ca un uragan: „Luna trezirii n-a răsărit încă peste această generaţie de oameni care merge la iad, care Îl respinge pe Cristos, care aleargă nebuneşte spre judecată." Azi nici măcar nu mai stăm „fără grijă în Sion!" Am trecut de faza aceasta. Azi dormim de-a binelea. În biserică, în loc de stâlpi avem perne.

Cum spuneam, apostolul Pavel, stând în faţa lui Agripa, avea deja capul pe jumătate în gura leului. Era conştient că picioarele groparilor nu erau departe, aşa că Pavel „dă drumul la tot focul" până ce imoralul de Agripa, fie el chiar rege, începe să se bâlbâie: „Curând mai vrei tu să mă convingi să mă fac creştin!" Apoi Festus, un simplu spectator, uită manierele eleganţei şi strigă în gura mare: „Pavele, eşti nebun! Prea multa ta învăţătură te face să dai în nebunie!" Pavel îl parează: „Nu sunt nebun, prea alesule Festus!" (Mi se pare că tonul vocii lui arată că păcătoşii din audienţă s-au înfuriat).

Spuneţi-mi însă, când predicăm Evanghelia cea veşnică, are cineva impresia că „delirăm" (aşa cum traduce Rotherham cuvântul „nebunie") sau că „am înebunit" (cum îl traduce Weymouth)? Dimpotrivă, ne gândim la colectă, sau la numele nostru mare pe care trebuie să-l apărăm, sau ne gândim la părerile poporului pe care să nu le jignim.

Metodiştii şi-au încheiat nu demult în Anglia congresul anual, sau „Încorporarea Anuală a Poporului ce se cheamă Metodist", un lucru pe care l-a început John Wesley în 1784: S-a ţinut la Newcastle (1958). În ciuda eforturilor colosale de evanghelism în masă şi a mult lăudatei „lucrări de discipolizare", conducătorii metodişti au recunoscut cu lacrimi că „luminarea evanghelismului e aproape stinsă." Printre ei sunt unii cu gândiri largi, cu inimi mari şi viziuni largi. Uitaţi-vă înăuntrul sălii de dezbateri. Stă în picioare Edwin Sangster, savant, teolog, autor, şi acum conducătorul Bordului de Misiune Internă al Metodismului. Nu respinge acuzaţia că metodismul e slăbănog şi (spun unii) aproape de moarte. Omul acesta e mişcat şi vorbeşte mişcător. Ascultaţi-l ce spune: „Ne luptăm cu ceva ce zace adânc în sufletul ţării. Pentru boala aceasta adâncă, avem nevoie de o terapie cu raze puternice Roengen, pe care nu le-am găsit încă." Apoi adaugă: „Cu toată pasiunea şi părerea de rău îmi dau seama că în Anglia, în loc să aibe loc trezirea pe care o aşteptam cu toţii, înfloreşte agnosticismul. În ultimul an numărul membrilor Metodismului a fost la nivelul cel mai scăzut în ultimii 13 ani, şi peste 100.000 de copii au încetat să mai frecventeze clasele noastre de şcoală duminicală” (Întrerup aici: Nu cumva televizorul are ceva de-a face cu această scădere?) „În fiecare an din ultimii doisprezece, numărul predicatorilor a scăzut continuu; până ce în anul trecut a ajuns la 276.” (Acum 20 de ani, Dr. Sangster scrisese o carte: „Poate Metodismul să renască iar?", ştiind de atunci că ceva era nesănătos în inima bisericii). Dar să-l lăsăm pe Edwin Sangster să-şi încheie frământata lamentaţie: „Am tras nădejde că vom putea chiar şi cu un număr mai mic de membrii să înaintăm, contând pe convingerile sănătoase ale noilor convertiţi. Dar, chiar şi cei din bănci duc o luptă disperată pentru credinţă."

Iar Metodiştii din Anglia nu sunt singurii în starea aceasta perplexă. Spuneţi-mi, voi australienilor, cum e la voi? Ce face biserica în Africa de sud? În America numărul celor ce participă la închinăciune e la un număr record de mare; dar în statistici sunt cuprinşi şi evreii şi catolicii şi martorii lui Iehova, etc; apoi să nu uităm că închisorile sunt tixite iar sălile de divorţ ale tribunalelor sunt pline la refuz.

Oameni, care se laudă cu intenţiile lor bune dar care sunt de fapt sângeroşi şi nedrepţi, conduc guvernele multor popoare. „Cât de nesigur este capul ce poartă-n lume o coroană!" Pentru timpurile de azi strigătul martirilor e: „Până când zăboveşti, Stăpâne, să judeci şi să răzbuni sângele nostru asupra locuitorilor pământului?" Strigătul celor vii (vreau să zic, al celor vii în Cristos, cu o viaţă lăuntrică în Dumnezeu) trebuie să fie: „Oare, Dumnezeule, nu vei face dreptate aleşilor tăi care strigă zi şi noapte către Tine, măcar că zăboveşti faţă de noi?" Se apropie ziua când mântuirea va deveni imposibilă, iar judecata inevitabilă.

Cui i s-a dat mult i se va cere mult. Milioane umblă în întuneric fiindcă nimeni nu le dă lumina. Ţările democratice poartă vinovăţia enormă prin faptul că au avut lumina şi au înăbuşit-o sub „obrocul afacerismului" sau „patul leneviei." Păcatul acesta de Sodoma va trebui să primească pedeapsa Sodomei. „Iată care a fost nelegiuirea sorei tale Sodoma”, spune Ezechiel 16:49, „era îngâmfată, trăia în belşug şi într-o linişte nepăsătoare." E nevoie de proroci pentru această zi a pierzării, pentru aceste vremuri de restrişte, oamenii ai lui Dumnezeu, care să vorbească „de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt." Dacă nu-i mână Dumnezeu pe predicatori, atunci ce să mai aşteptăm de la ceilalţi. Dar, slavă Domnului, El şi azi lucrează!

Nimeni, nici Ghedeon, azi nu mai are neplăceri din cauza vedeniilor. Nu vorba, ci fapta e cea care aprinde mânia celor ofensaţi. Când Ghedeon a dărâmat altarul lui Baal, abia atunci s-a deslănţuit furia iadului. Când Ioan Botezătorul le-a spus preoţilor „năpârci" şi s-a ridicat împotriva desfrâului lui Irod, atunci şi-a semnat verdictul de moarte. Da, avem nevoie de proroci pentru aceste vremuri de restrişte! Priviţi la interesul crescând faţă de cultele false: Revista Newsweek, din 4 august 1958, spune că Homer Knorr, preşedintele „Societăţii de Biblii al Turnului de Veghe" va închiria stadionul din New York pentru o mare întâlnire a martorilor lui Iehova, cea mai mare de până acum (150.000 adunaţi laolaltă); şi acesta e un semn al creşterii lor. Evenimentul va ţine opt zile şi se va încheia cu un botez a 4.600 de predicatori fanatici, care - fără plată - vor porni peste mări şi ţări cu religia lor care Îl neagă pe Cristos, suceşte Cuvântul lui Dumnezeu şi e născocită de oameni, ca să mai facă un ucenic ca ei, dar de şapte ori mai rău. Nu vă face să vă gândiţi puţin, în special după ce spusesem mai înainte că în Anglia frecventarea bisericilor şi numărul predicatorilor e la nivelul cel mai scăzut din istorie?

Mai poate oare acest sistem bine organizat dar paralizat, pe care îl numim creştinism, să mai reziste mult pe pământ? Să aibă oare Sangster dreptate când spune că nu s-a găsit încă remediul pentru boala care a cuprins această naţiune? (N-ar fi mai bine să spunem că eşecul e din cauza părăsirii metodei vechi, a predicării pocăinţei de păcate, a naşterii din nou şi a sfinţirii?) A rămas în inima mea ascunsă o mângăiere; v-o împărtăşesc acum. Când va veni trezirea care vine de sus, pe care o trimite Dumnezeu, va distruge în câteva săptămâni tot ce a încercat să zidească ani la rând acest modernism religios plin de hulă. Prinşi în torentul Duhului Sfânt, aceşti înşelători şi răstălmăcitori ai Bibliei îşi vor vedea luată de ape „casa lor zidită pe nisip". Capul omenirii e bolnav şi inima e leşinată. În socotelile omeneşti suntem la capătul funiei. Totul e gata „pregătit" pentru marea explozie a veacurilor, care va despica pământul cu distrugerea nucleară. Iadul îşi cască gura şi mai larg ca să înghită prada acestor teologi modernişti murdari, prinşi în plasă fiindcă au schimbat sângele Domnului Isus cu o „zeamă de linte" (unii îi spun: „critica superioară"). Cu capetele umflate şi inimile chircite, aceştia îşi vor vedea atunci nebunia.

Braţ al Domnului, trezeşte-te! Întăreşte-te! Acesta e ceasul trezirii! Acesta e ceasul pierzării! Unde sunt oamenii lui Dumnezeu? Profeţii pot fi însoţiţi de minuni, dar trebuie să aibe un mesaj! În felul lor modern, oamenii zăpăciţi de duhul lumii, întreabă: „Avem vreun cuvânt de la Domnul?" Ei ştiu că nu poate veni că un cuvânt inteligent nu poate veni din altă parte. Fiindcă Dumnezeu nu poate să mintă, Ioel 2 şi Maleahi 3 se vor împlini. „Şi deodată va intra în templul Său Domnul pe care-L căutaţi!" Ce mângăiere! Acum uscăciune; în clipa următoare eliberarea! Cu zece minute înainte ca să sosească Ioan Botezătorul nimeni nu ştia că e acolo. Aşa cum a mai fost, sunt sigur, va fi iarăşi! Dumnezeu va capta urechea şi inima şi gura cuiva. Oameni, ascunşi în taină acum, se vor ridica deodată să vorbească în puterea Duhului adevărurile înflăcărate pe care poporul are nevoie să le cunoască. Şi cuvintele lor vor arde ca focul topitorului. Cu lungă şi îndelungă răbdare însă, Dumnezeu aşteaptă!

Dar când Se va ridica, „cine va putea să sufere ziua venirii Lui?" La suflarea Duhului, oamenii care acum „trag după ei nelegiuirea cu funiile minciunii”, se vor îndoi ca un lan de grâu în bătaia vântului. Cancelariile ateiştilor vor tremura la ştirile operaţiilor supranaturale pe care le va înfăptui Dumnezeu. O, dacă ar precipita El trezirea în China, Rusia, Germania, etc., - ţări pârjolite de focul propagandei ateiste. Pe de o parte, acestea au mare nevoie de trezire; dar, pe de alta, ţările libere au nevoie de o nouă provocare la misiune, aşa cum a fost chemat Iona să meargă la Ninive.

Faraon în cele din urmă s-a plecat sub presiunea celor zece plăgi, şi, condus de Moise, poporul Israel a ieşit victorios. Azi avem alte zece plăgi, mai fioroase, mai sinistre, mai puternice decât acelea (fiindcă sunt pe scară mondială, nu restrânse la graniţele Egiptului); dar chiar aceste plăgi n-au topit inima omului modern, ci l-au împietrit şi mai tare, l-au făcut mai rău, mai arogant.

Unde e azi Moise să pornească înainte?

Oare vom lăsa ca să piară lumea în lagărul sclaviei imorale, iar noi să nu facem nimic spre a-i elibera? Ne complăcem să fim doar spectatori, în timp ce Lucifer, cu milioane de oameni legaţi de carul său infernal, mătură suflete pe drumul cel „larg" înspre întunericul veşnic? Trebuie să învăţăm secretul acelor binecuvântaţi eroi despre care Cuvântul spune că „prin credinţă au cucerit ei împărăţii, au făcut dreptate, au căpătat făgăduinţe, au astupat gurile leilor” („Leul" acela care dă târcoale, răcneşte şi caută pe cine să înghită).

Pentru ziua de azi, a pierzării şi prăbuşirii, protestantismul nostru palid, jalnic, paralizat, are nevoie de oameni care să fie umpluţi şi călăuziţi de Dumnezeu.

Se caută - proroci ai lui Dumnezeu!

„Un botez al sfinţeniei, o demonstrare publică a vieţii în Cristos, iată nevoia strigătoare la cer a zilei de azi”.
Duncan Campbell

„Isus a venit să aducă din ceruri focul sfânt,
Să ne aprindă-n inimi al dragostei altar
Oh, dacă ne-ar cuprinde pe-ntregul pământ
Înflăcăra slăvită aprinsă la Calvar!

Botezul fără seamăn al focului cel sfânt,
Din ceruri limbi de flăcări, pe-altar - inima mea!
Botezul ce ne strânge pe toţi în legământ
Când Duhul Sfânt Îşi pune în noi pecetea Sa!
George Crofy

„Aceiaşi membrii ai bisericilor creştine care sâmbăta strigă în gura mare la meci, ca indienii la atac, duminica stau în biserici ca statuile de lemn”.
Vance Havner

„Nu poate fi nici o trezire spirituală cât timp „Amin!" şi „Ochi înlăcrimaţi" lipsesc din biserici”.
C. G. Finney

Niciun comentariu: