duminică, 6 februarie 2022

Eu m-am născut să nu mor niciodată

Eu m-am născut să nu mor niciodată
Și dacă totuși, zilnic, moare-n mine
O părticică, Doamne, pentru Tine
E ca să-mbrac adevărata viață!

Căci Tu ai vrut să fiu, Părinte, așa,
Nu pentru că sunt eu, nespusa piatră rară,
Ci pentru că-n ființa mea precară
Ai pus un strop din maiestatea Ta.

Eu m-am născut să fiu o mărturie,
Căci litera nu are-n ea putere,
Ci Duhul Tău, nepotolit se cere
Să locuiască-ntr-o-ntrupare vie.

Dar ca s-ajung doritul tău exemplu
Îți dăruiesc întreaga mea făptură,
S-o curățești de tot ce este zgură
Și s-o preschimbi în strălucitu-Ți Templu.

Eu m-am născut să plâng cu cel ce plânge
Și să-mi iubesc și frații și dușmanii,
Dar teamă-mi e că zilele și anii
Să îi ajung pe toți, nu mi-ar ajunge.

Căci scurtă e umblarea pământească
Și-n trupul meu e mare neputința
Dar știu că ai să-Ți Ții făgăduința
Și-o să-mplinești tot ce o să-mi lipsească.

Eu m-am născut să știu ce-i rău și bine,
Și mii de ani am căutat răspunsul
Dar tot atât m-am întâlnit cu plânsul...
Până-ntr-o zi, când am sosit la Tine.

Și când mi-ai spus cuvintele nespuse
Ce-au împletit durerea cu dojana,
Tămăduind în mine toata rana
Tu m-ai atras de partea Ta, Isuse.

Eu m-am născut să aflu-n mine prețul
Ce s-a plătit în locul meu pe cruce
Și-oriunde-n lume pașii mă vor duce
Să-Ți fiu pe totdeauna cântărețul.

Prin orice biruințe și înfrângeri
Strunește-mi harfa cum îți place ție,
Când voi ajunge-n sfânta-Mpărăție
Să pot cânta în corul Tău de îngeri...

 Autor: Traian Dorz 

joi, 20 decembrie 2018

De ce a transformat Isus apa în vin

38
Am petrecut mulţi ani printre criminali, auzind de la ei tot felul de grozăvii produse de alcoolism. Eu, dacă aş avea o putere, aş transforma în apă toate băuturile alcoolice. De ce a făcut Isus contrariul şi a transformat apa în vin la nunta din Cana? (Ioan 2:7-11)
Cuvântul „vin”, în timpurile biblice, nu însemna ceea ce înseamnă azi. Fermantaţia naturală produce un maximum de 14 procente de alcool. Mai mult alcool omoară celulele de drojdie care îl produc. Băuturile alcoolice moderne, cu 50% alcool sau mai mult, sunt rezultatul proceselor de îngheţare şi distilare, necunoscute în antichitate. În Palestina antică, vinul conţinea nu mai mult de 8% alcool din cauza nivelului limitat de zahăr natural din sucul strugurilor. Evreii nu aveau trestie de zahăr, aşa că nu puteau adăuga zahăr.
O a doua observaţie este că atât Biblia engleză cât şi Noul Testament grec traduc două cuvinte ebraice diferite prin „vin”.

– Tiroş este întâlnit de 38 de ori şi a fost tradus corect în latină ca „must” sau „vin proaspăt”. Acest cuvânt probabil nu se referă la o băutură fermentată, ci indică mai curând un fruct proaspăt al recoltei, ca în expresia „porumb, vin şi ulei. La Ioel 2.24, Osea 9:2 şi Proverbe 3:10, „tiroş” denumeşte ceea ce umple storcătoarele, aşa că nu poate fi altceva decât suc de struguri proaspăt storşi. Isaia vorbeşte despre „tiroş” ca fiind „în ciorchine”. Nu pot înţelege cum de au întrebuinţat cuvântul „vin” pentru un suc aflat încă în ciorchine. Mica a spus „vei face tiroş” (6:15) care nu poate fi considerat vin.

– Yayin apare de 153 de ori şi înseamnă vin fermentat, dar cu un procent limitat de alcool, aşa cum s-a explicat mai sus.
Dacă povestirea evenimentelor din Cana ar fi tradusă aşa încât Isus să fi schimbat apa în must, ar fi ceva mai consecvent cu condamnarea beţiei şi cu porunca sobrietăţii atât de des repetată în Biblie.

                                                            Richard Wurmbrand – 100 de meditaţii din închisoare

duminică, 16 februarie 2014

La multi ani!!!

Sa ai o zi plina de soare Lumina sa te inconjoare, Cei dragi sa te iubeasca, inima sa-ti infloreasca. Sa-ti dea Dumnezeu sanatate, bucurie,prosperitate,viata lunga si succesuri si de lume sa nu-ti pese. LA MULTI ANI !!!!
Sa ai o zi plina de soare Lumina sa te inconjoare, Cei dragi sa te iubeasca Inima sa-ti infloreasca. Sa-ti de-a Dumnezeu sanatate Bucurie , prosperitate, Viata lunga si succese De lume sa nu-ti pese. LA MULTI ANI!

La multi ani Astazi, fiind o zi frumoasa Si stiind ca-i ziua ta, In parfumul diminetii Tin a te felicita. Astazi, ziua fericirii Pentru tine a sosit; Iti doresc in a ta viata Numai drumul aurit, Flori frumoase, fericire Sa rasara-n calea ta, Iar acum, te rog, primeste LA MULTI ANI din partea mea De ziua ta,sa stii ca eu Nu voi uita sa te salut, O floare sa-ti trimit mereu, Iar langa ea si un sarut !

La multi ani Astazi, fiind o zi frumoasa Si stiind ca-i ziua ta, In parfumul diminetii Tin a te felicita. Astazi, ziua fericirii Pentru tine a sosit; Iti doresc in a ta viata Numai drumul aurit, Flori frumoase, fericire Sa rasara-n calea ta, Iar acum, te rog, primeste LA MULTI ANI din partea mea

Ca apele de primavara ce trec navalnic spumegand,frumosii ani ai vietii tale,se duc si nu se mai intorc NICICAND . LA MULTI ANI!!!!

Sa-ti fie soarta foarte curajoasa si norocoasa ca acesti 17 trandafiri, sa-ti surada zambetul pe buze, iar la anul sa mai adaugam inca un trandafir frumosullui buchet!

De ziua ta,sa stii ca eu Nu voi uita sa te salut, O floare sa-ti trimit mereu, Iar langa ea si un sarut !

Sa ai o zi plina de soare Lumina sa te inconjoare, Cei dragi sa te iubeasca Inima sa/ti infloreasca. Sa/ti de/a Dumnezeu sanatate Bucurie , prosperitate, Viata lunga si succese De lume sa nu/ti pese. LA MULTI ANI!

Un trandafir s-a atasat la buchetul vietii tale. Fie ca el s-a infloreasca mai frumos si plin de sanatate decat cei care sunt deja in buchet. La multi ani!

A mai trecut un an. Inca o floare apare in gradina vieti tale. Sper ca ea sa fie un trandafir incantator si fara spini. Sper sa iti aduca zambetul pe buze, sa-ti aline tristetea si grijile si cand te vei uita la ea sa simti ca esti inconjurat de persoanele care te iubesc. Fie ca acest an sa fie plin de inpliniri, fericire, sanatate si multa, multa dragoste si intelegere, iar norocul sa te urmeze oriunde. La multi ani! Sa ai o zi frumoasa!

Nu am uitat ca azi este ziua ta! Iti dorim ca cerul sa-ti surada, ca soarele sa-ti ofere caldura cea fermecatoare, ca florile sa te rasfete cum pot ele. "LA MULTI ANI !!!"

Un cer albastru fara nori,in viata ta sa fie sa ai in viata ta doar flori,Noroc si Bucrie!

O viata lunga sa traiesti cu multa demnitate mereu sa ai folos si succes in toate norocul si fericirea sa nu te paraseasca dragostea si iubirea mereu sa te-nsoteasca ce pot sa-ti mai doresc in asta viata zbuciumata decat un trai imparatesc Si multa, multa sanatate!

Un trandafir s-a atasat la buchetul vietii tale. Fie ca el s-a infloreasca mai frumos si plin de sanatate decat cei care sunt deja in buchet. La multi ani!

Va doresc o multime de bucurii in aceasta zi, sa aveti parte de cele mai frumoase ginduri de sanatate.Sa va bucurati der la multie fiecare raza de soare ,de fiecare cuvint spos de ziua dumneavoastra.Iar din mici crengute de cristal vam pregatit un sincer la MULTI ANI!

Nu am uitat ca azi e ziua ta,iti doresc ca cerul sa iti rida,ca soarele sa iti ofere caldura cea fermecatoare,ca florile sa te rasfete cum poot ele.La Multi, Multi Ani!!!!

Ai un dumnezeu care te aude , puterea dragostei in spatele tau, DuhulSfant in tine , si tot cerul deasupra ta. Daca il ai pe Pastor, ai har pentru fiecare pacat, calauzire la fiecare rascruce, o lumina pentru fiecare colt si o ancora in fiecare furtuna. Ai tot ce ai nevoie cine ti- ar putea lua toate acesatea?"La multi ani!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Mesaje Zi de nastere

Visele de azi sa devina realitate.. Sperantele de mine inpliniri.

Orice cadere un pas inainte. Gindul bun sa te insoteasca mereu! LA MULTI ,MULTI ANI!!!

Visele de azi sa devina realitate.. Sperantele de mine inpliniri. Orice cadere un pas inainte.

Gindul bun sa te insoteasca mereu! LA MULTI ,MULTI ANI!!!

DE ziua ta eu nu-ti pot da decit ginduri bune si rugaciuni catre bunul DUMNEZEUsa te aiba in paza LUI in orice clipa a vietii tale.LA MULTI ANI cu toata dragostea

LA MULTI ANI" Eu iti doresc iubire.O viata minunata si multa fericire sa nu plangi niciodata,sa nu stii de necaz sa fii mereu frumoasa si dulce ca sanu cunosti durerea si nici amaraciunea sa ii respecti pe toti,sa te respecte lumea,familia sa-ti fie frumoasa si unita sa nu ai vre-un motiv sa fii nemultumita, sa-ti fie portofelul mereu umplut cu bani,iar eu te las zambindu-ti un sincer LA MULTI ANI !

Visele de azi sa devina realitate.. Sperantele de mine inpliniri. Orice cadere un pas inainte. Gindul bun sa te insoteasca mereu! LA MULTI ,MULTI ANI!!!

CAdouri scumpe nu am gasit dar as vrea sa te felicit, sa nu am lacrimi nici tristete doar zambet si blandete sa fii asa cum te-am stiut, sa ai in viata tot ce-ai vrut, dragoste si fericire sanatate pe vecie. Aceasta a fost urarea mea, te felicit de ziua ta!

Prietena draga, de ziua ta eu nu-ti pot da decat ganduri bune si rugacini catre bunul DUMNEZEU sa te aiba in paza LUI in orice clipa a vietii tale. A MULTI ANI cu toata dragostea .

De ziua ta eu nu-ti pot da decat ganduri bune si rugacini catre bunul DUMNEZEU sa te aiba in paza LUI in orice clipa a vietii tale. LA MULTI ANI cu toata dragostea .De ziua ta, noi nu-ti putem da decat ganduri bune si rugaciuni catre bunul Dumnezeu sa te aibe in paza LUI in toate clipele ale vieti tale. LA MULTI ANI!

'LA MULTI ANI" Eu iti doresc iubire.O viata minunata si multa fericire sa nu plangi niciodata,sa nu stii de necaz sa fii mereu frumoasa si dulce ca sanu cunosti durerea si nici amaraciunea sa ii respecti pe toti,sa te respecte lumea,familia sa-ti fie frumoasa si unita sa nu ai vre-un motiv sa fii nemultumita, sa-ti fie portofelul mereu umplut cu bani,iar eu te las zambindu-ti un sincer LA MULTI ANI !

Cadouri scumpe nu am gasit dar as vrea sa te felicit, sa nu am lacrimi nici tristete doar zambet si blandete sa fii asa cum te-am stiut, sa ai in viata tot ce-ai vrut, dragoste si fericire sanatate pe vecie. Aceasta a fost urarea mea, te felicit de ziua ta!

O floare de ziua ta Intr-o gradina inmiresmata ma plimb si-o floare imi zambeste. O alta floare mai frumoasa ca-i ziua ta imi aminteste. M-aplec sa rup firava floare ca sa ti-o daruiesc, o strang in brate si-o sarut si simt apoi cat te iubesc! Dar floarea iute se ofileste si nu pot sa ti-o dau asa, deci singurul dar verisoaro e "La Multi Ani" din partea mea! Cu drag fam. CHIS

'LA MULTI ANI" Eu iti doresc iubire.O viata minunata si multa fericire sa nu plangi niciodata,sa nu stii de necaz sa fii mereu frumoasa si dulce ca sanu cunosti durerea si nici amaraciunea sa ii respecti pe toti,sa te respecte lumea,familia sa-ti fie frumoasa si unita sa nu ai vre-un motiv sa fii nemultumita, sa-ti fie portofelul mereu umplut cu bani,iar eu te las zambindu-ti un sincer LA MULTI ANI!!!!!!!!!!!!!

De ziua ta eu nu-ti pot da decat ganduri bune si rugacini catre bunul DUMNEZEU sa te aiba in paza LUI in orice clipa a vietii tale. LA MULTI ANI cu toata dragostea .

Nu stiu daca Dumnezeu i-a inzestrat pe toti cei nascuti intr-o astfel de zi sfanta cu un suflet mare, cu bunatate, marinimie, iubire, etc., dar pe tine a revarsat , din beljug, foarte multe daruri. Ramai tot asa si sa aduci si colegilor actuali bucuria pe care ai adus-o in inimile fostilor colegi. La Multi An

Sa ai o zi plina de soare, lumina sa te inconjoare, cei dragi sa te iubeasca, inima sa-ti infloreasca. Sa-ti dea Dumnezeu sanatate, bucurie,prosperitate,viata lunga , impliniri si de lume sa nu-ti pese. LA MULTI ANI !!!!

La Multi Ani si fericire! Iti doresc multa pace, sanatate, dragoste si iubire. Domnul sa te aiba in paza. La Multi Ani!

Nu stiu daca Dumnezeu i-a inzestrat pe toti cei nascuti intr-o astfel de zi sfanta cu un suflet mare, cu bunatate, marinimie, iubire, etc., dar pe tine a revarsat , din beljug, foarte multe daruri. Ramai tot asa si sa aduci si colegilor actuali bucuria pe care ai adus-o in inimile fostilor colegi. La Multi Ani!!!

La multi ani Astazi, fiind o zi frumoasa Si stiind ca-i ziua ta, In parfumul diminetii Tin a te felicita. Astazi, ziua fericirii Pentru tine a sosit; Iti doresc in a ta viata Numai drumul aurit, Flori frumoase, fericire Sa rasara-n calea ta, Iar acum, te rog, primeste LA MULTI ANI din partea mea

Sa ai o zi plina de soare Lumina sa te inconjoare, Cei dragi sa te iubeasca, inima sa-ti infloreasca. Sa-ti dea Dumnezeu sanatate, bucurie,prosperitate,viata lunga si succesuri si de lume sa nu-ti pese. LA MULTI ANI !!!!

La Multi Ani si fericire! Iti doresc multa pace, sanatate, dragoste si iubire. Domnul sa te aiba in paza. La Multi Ani!

Sa ai o zi plina de soare Lumina sa te inconjoare, Cei dragi sa te iubeasca, inima sa-ti infloreasca. Sa-ti dea Dumnezeu sanatate, bucurie,prosperitate,viata lunga si succesuri si de lume sa nu-ti pese. LA MULTI ANI !!!!

Sa ai o zi plina de soare Lumina sa te inconjoare, Cei dragi sa te iubeasca Inima sa-ti infloreasca. Sa-ti de-a Dumnezeu sanatate Bucurie , prosperitate, Viata lunga si succese De lume sa nu-ti pese. LA MULTI ANI!

La multi ani Astazi, fiind o zi frumoasa Si stiind ca-i ziua ta, In parfumul diminetii Tin a te felicita. Astazi, ziua fericirii Pentru tine a sosit; Iti doresc in a ta viata Numai drumul aurit, Flori frumoase, fericire Sa rasara-n calea ta, Iar acum, te rog, primeste LA MULTI ANI din partea mea De ziua ta,sa stii ca eu Nu voi uita sa te salut, O floare sa-ti trimit mereu, Iar langa ea si un sarut !

Sa ai o zi plina de soare Lumina sa te inconjoare, Cei dragi sa te iubeasca Inima sa-ti infloreasca. Sa-ti de-a Dumnezeu sanatate Bucurie , prosperitate, Viata lunga si succese De lume sa nu-ti pese. LA MULTI ANI!

La multi ani Astazi, fiind o zi frumoasa Si stiind ca-i ziua ta, In parfumul diminetii Tin a te felicita. Astazi, ziua fericirii Pentru tine a sosit; Iti doresc in a ta viata Numai drumul aurit, Flori frumoase, fericire Sa rasara-n calea ta, Iar acum, te rog, primeste LA MULTI ANI din partea mea

Ca apele de primavara ce trec navalnic spumegand,frumosii ani ai vietii tale,se duc si nu se mai intorc NICICAND . LA MULTI ANI!!!!

Sa-ti fie soarta foarte curajoasa si norocoasa ca acesti 17 trandafiri, sa-ti surada zambetul pe buze, iar la anul sa mai adaugam inca un trandafir frumosullui buchet!

De ziua ta,sa stii ca eu Nu voi uita sa te salut, O floare sa-ti trimit mereu, Iar langa ea si un sarut !

Sa ai o zi plina de soare Lumina sa te inconjoare, Cei dragi sa te iubeasca Inima sa/ti infloreasca. Sa/ti de/a Dumnezeu sanatate Bucurie , prosperitate, Viata lunga si succese De lume sa nu/ti pese. LA MULTI ANI!

Un trandafir s-a atasat la buchetul vietii tale. Fie ca el s-a infloreasca mai frumos si plin de sanatate decat cei care sunt deja in buchet. La multi ani!

A mai trecut un an. Inca o floare apare in gradina vieti tale. Sper ca ea sa fie un trandafir incantator si fara spini. Sper sa iti aduca zambetul pe buze, sa-ti aline tristetea si grijile si cand te vei uita la ea sa simti ca esti inconjurat de persoanele care te iubesc. Fie ca acest an sa fie plin de inpliniri, fericire, sanatate si multa, multa dragoste si intelegere, iar norocul sa te urmeze oriunde. La multi ani! Sa ai o zi frumoasa!

Nu am uitat ca azi este ziua ta! Iti dorim ca cerul sa-ti surada, ca soarele sa-ti ofere caldura cea fermecatoare, ca florile sa te rasfete cum pot ele. "LA MULTI ANI !!!"

Un cer albastru fara nori,in viata ta sa fie sa ai in viata ta doar flori,Noroc si Bucrie!

O viata lunga sa traiesti cu multa demnitate mereu sa ai folos si succes in toate norocul si fericirea sa nu te paraseasca dragostea si iubirea mereu sa te-nsoteasca ce pot sa-ti mai doresc in asta viata zbuciumata decat un trai imparatesc Si multa, multa sanatate!

Un trandafir s-a atasat la buchetul vietii tale. Fie ca el s-a infloreasca mai frumos si plin de sanatate decat cei care sunt deja in buchet. La multi ani!

Va doresc o multime de bucurii in aceasta zi, sa aveti parte de cele mai frumoase ginduri de sanatate.Sa va bucurati der la multie fiecare raza de soare ,de fiecare cuvint spos de ziua dumneavoastra.Iar din mici crengute de cristal vam pregatit un sincer la MULTI ANI!!!

Nu am uitat ca azi e ziua ta,iti doresc ca cerul sa iti rida,ca soarele sa iti ofere caldura cea fermecatoare,ca florile sa te rasfete cum poot ele.La Multi, Multi Ani!!!!

Timpul

- O zi profetică = un an literal – Num. 14:34; Ezech. 4:5-6
- Fiare = Împărăţii, împăraţi, imperii – Dan. 7:17, Apoc. 17:12
- Coarne = Împărăţii, împăraţi, domnitori – Daniel 7:24
- Ape = Mulţimi, naţiuni, locuri populate – Daniel 8:3; Apoc. 17:15
- Furtună, inundaţii = Război sau năvăliri – Daniel 11:22,40
- Pământ = Zone nelocuite sau neexplorate – Apoc. 12:6; 13:11
- Stele = Îngeri (buni sau răi) – Jud. 5:20; Dan. 8:10, Apoc. 12:4
- Femeia în alb = Biserica adevărată, adevărată – Apoc. 12:6-7
- Femeia în stacojiu = Babilonul, amestec de religii false – Apoc. 17:3-6,18

Dacă nu...

Dacă nu te-ai simţit durere, cum ar ştii că eu sunt un vindecator?
Dacă nu aţi avut niciodată să te rogi, cum ar ştii că eu sunt un eliberator?
Dacă nu aţi avut niciodată proces, cum aţi putea să vă numiţi un biruitor?
Dacă nu te-ai simţit tristeţe, cum ar ştii că eu sunt un fular?
Dacă nu aţi făcut o greşeală, cum ar ştii că eu sunt un iartă?
Dacă aţi ştiut toate, cum ar ştii că voi răspunde la întrebările dumneavoastră?
Dacă nu au fost niciodată să fie în probleme, cum ar ştii că va veni la dvs. de salvare?
Dacă nu aţi fost rupt, cum ştii că eu te poate face tot?
Dacă nu aţi avut niciodată o problemă, cum ar ştii că le pot rezolva?
Dacă nu aţi avut nici o suferinţă, atunci cum ar stii ce-am trecut prin?
Dacă nu ai trecut prin foc, atunci cum ai deveni pur?
Dacă am dat toate lucrurile, cum le-ar appreaciate?
Dacă nu te-am corectat, cum ar ştii că te iubesc?
Dacă ai avea toată puterea, atunci cum ar stii cum sa depinde de mine?
Dacă viaţa ta este perfect, atunci ceea ce ai nevoie de mine pentru?

Iubesc,
Isus

glumeee

***************************************************
Un instructor de psihologie a terminat o prelegere pe tema sănătăţii mintale şi a dat o probă orală.

Vorbind în mod special despre depresie maniacală, el a întrebat:

"Cum ati diagnostica un pacient care merge înainte şi înapoi, apoi tipa cat il tin plămânii un minut si la urma se aşează pe un scaun si plânge necontrolat?"

Un tânăr din spate a ridicat mâna şi a răspuns:

"Un antrenor de baschet?"

*************************************************

Este nevoie in jur de o mie de muncitori pentru a construi un castel, un milion de soldati pentru a proteja o tara, iar pentru a construi un camin fericit este nevoie doar de o singura femeie, nu uitati!!!

######################################

Un misionar creştin a fost a face prima sa vizită la un trib canibal din Borneo.Misionară întrebat şef, "Nu voi, oamenii ştiu nimic despre religie?" După o pauză, şef a răspuns, "Avem un gust putin din aceasta, atunci când ultimul misionar a fost aici."

***************************************

- Un barbat va plati intotdeauna un lucru care ii trebuie cu 20 lei chiar daca el valoreaza numai 10;

O femeia va da 10 lei pe un lucru care valoreaza 20 lei si de care ea nu are nevoie.

- Un barbat de succes este acela care face mai multi bani decat poate cheltui nevasta sa;

O femeie de succes este aceea care poate gasi un astfel de barbat.

- Pentru a face fericit un barbat trebuie sa-l iubesti putin si sa-l intelegi in toate;

Pentru a face o femeie fericita trebuie sa o iubesti imens si sa nu incerci sa o intelegi.

 Un barbat se casatoreste cu o femeie sprand ca aceasta nu se va schimba, dar totusi se schimba;

o femeie se casatoreste cu un barbat sperand ca acesta sa se schimbe, dar nu se schimba.

- Femeia are intotdeauna ultimul cuvant.

Dar orice spune un barbat este inceputul unui argument nou!

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

La sfarsitul orei, un profesor universitar a anuntat tema pentru saptamana viitoare:

-"Vom discuta despre minciuna si mincinosi. Ca text pentru referinta va rog sa cititi capitolul saptesprezece din Evanghelia dupa Marcu."

In saptamana urmatoare la inceputul orei profesorul a anuntat:

-"Toti cei care ati citit textul de referinta pentru astazi, va rog sa va ridicati in picioare!" Aproximativ jumatate din clasa s-au ridicat in picioare.

- "Restul puteti iesi, a spus profesorul, acestia sunt studenti cu care vreau sa discut despre minciuna. Evanghelia dupa Marcu nu are capitolul saptesprezece."

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Un profesor de matematica vrea sa ajute pe Gicu sa inteleaga mai bine adunarea.

- Gicule, daca ai baga mana in buzunarul stang si ai gasi doi lei, apoi ai baga mana in buzunarul rdept si ai gasi alti trei lei, ce ai spune?

- As spune ca pantaloni sunt ai alcuiva!

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Un politist opreste un fermier care conducea un tractor si-l intreaba foarte suparat:

- Nu ti-ai dat seama ca sotia ta a cazut din tractor ceva mai incolo? la care fermierul raspunde:

- Multumesc lui Dumnezeu, am crezut ca am ramas surd!

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Un preot mergea pe un drum de tara si intalneste un tanar care incerca sa ridice pe car o bucata de fan care a cazut jos. Vazandu-l asa transpirat i s-a facut mila de el si i-a spus:
- Esti foarte obosit fiule, ia stai un pic aici jos sa te odihnesti apoi iti ajut si eu sa urci restul de fan inapoi in car.
- Nu, multumesc, a raspuns tanarul, tatal meu nu s-ar supara foarte tare!
- Hai fi intelept, asa obosit cum esti nu vei putea face prea mult si apoi cine nu are dreptul sqa-si traga un pic sufletul? Hai ia o gura de apa.
Din nou tanarul refuza si asta in inerveaza pe preot si spune:
- Ce tata poate fi asa de barbar?! Unde este sa-i spun ce parere am eu despre asta?
La care tanarul spune:
- El este sub sarcina de fan!----------------------------------------------

Traieste Adevarul..

O ceheama sora Ilus. Are un zambet larg si-i foarte primitoare cu musafiri. S-a nascut intr-un sat de maghiari undeva la capatul judetului Bistrita, in Tigau. Era o prigonitoare a copiilor lui Dumnezeu si zicea ca nu suporta nici pe langa poarta sa-i treaca un pocait. Acum are scris pe fantana de la poarta cu litere mari urmatorele versete:
Isus i-a răspuns: „Oricui bea din apa aceasta îi va fi iarăşi sete. Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ba încă, apa pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apă care va ţâşni în viaţa veşnică.” Ioan 4:13,14 Daca ai sta sa-i asculti toaye experientele pe care le-a avut cu Dumnezeu nu ti-ar ajunge o zi. Dupa cum am spus era foarte contra pocaitilor desi in sat la ea nu erau decat o familie care totusi se adunau seara si se rugau si cantasu spre disperarea satului. Invitau si pe unul si pe altul la rugaciune si le spunea despre Domnul Isus dar nici nu voiau sa auda. La o varsta timpurie sora Ilusi se imbolnaveste, ajunge la doctor si in urma analizelor reiese ca are ciroza la ficat in ultima faza. doctori au facut ce au putut si dupa ce i-au spus ca numai Dumnezeu mai poate face ceva, au trimis-o acasa cu tratament. Era primavara, atunci cand la tara este foarte mult de lucru si starea ei nu-i permitea sa lucreze ceea ce o facea si mai amarata. Intr-o zi pe cand era la fantana trece pe langa poarta ei una din ficele acelei familii pocaite si-i lanseaza din nou invitatia, sa mearga desiara la ei la rugaciune. Ii promite ca va merge, dar de fapt nu avea de gand. Spre seara cand fata pocaintilor se intorcea acasa se abatu pe la sora Ilus si ii spuse ca o asteapta sa mearga impreuna. Acuma nu mai avea nici o scapare, a promis si trebuie sa se tina de cuvant. Isi ia haina si se duce, cu gand ca le spune cateva cand li-o fi lumea mai draga de n-o s-o mai cheme niciodata la asa ceva.

Un gand...

Ati simtit vreo data ca sufletul va este prins ca intr-o minghina si cineva il tot strange cate un pic, cate un pic, simtind ca ti se taie respiratia, ca te sufoci?? Ca in zadar strigi la Cer ca nu te aude nimeni ca cerul e de plumb? Ca toate poverile lumii apasa  pe inima ta plapanda gata gata sa o zdrobeasca? Ca nimic si nimeni nu este de partea ta si ca pustiul te inconjoara tot mai indeaproape si seceta-i insuportabila? of, of! Ce greu este, nu-i asa? Dar slavit sa fie Cel ce cunoaste toate lucrurile si care este sus in ceruri dar se coboara la cel cu inima zdrobita; Cel care este omniprezent, care nu sta nepasator si intervine sa ridice starile si poverile noastre. Slava Lui! Doamne ada pacea Ta!!

Prorocie

 Asculta fiica te-am calauzit cu dreapta mea asa cum am calauzit pe Israel te-am ascultat in taina zice dl  acum ti se spune nu privi la omul slab si la faptele lui  priveste in spre mine zice dl  si iti voi da indemnuri si sfaturi prin cei intelepti si tari de aceea nu te clatina ramai pe stanca ptr ca a venit timpul sa lucrez in dreptul tau cu mare putere si vei vedea ca sunt dl care nu parasesc niciodata pe cei ce sunt cu adevarat alesii mei si iti voi da putere sa treci peste vantul care a adus invalmasala lucrurilor in calea ta  pastreaza-ti mintea limpede si nu lasa invalmaselile pamantesti sa te tulbure ramanand la indemana mea ca sa poti primi biruinta
Amin

Eu m-am născut să nu mor niciodată Eu m-am născut să nu mor niciodată Și dacă totuși, zilnic, moare-n mine O părticică, Doamne, pentru Tine ...