Da-mi sot inalt, asa Iti cer...
La Tronu-Ti Indurat.
Smerit cu bucurie.
Sa poata saruta.
Un copilas sa tina. (fg)*
1. În orice casa e bine sa fie
Câte o mica farmacie
În care sa se gaseasca
Doctorie sufleteasca.
2. Capul de cumva te doare
De prea multa-ngrijorare
Din leacurile cele mai bune
Sa alergi la rugaciune.
3. Daca firea pamânteasca
Începe sa se trezeasca
Repede o potolesti
Daca te rogi si postesti.
4. De esti cuprins de mânie
Pornit ca o vijelie,
Ia în graba cea mai mare
Din leacul numit rabdare.
5. Iar cumva de te supune
Vreun fel de amaraciune,
Sa iei repede în gura
Niste texte din Scriptura.
6. Daca cumva esti din fire
Prea dispus la clevetire,
Primejdia este mare
Ca-i boala molipsitoare.
7. Sa iei fara-ntârziere
Exercitii de tacere
Si când ai ceva a spune,
Sa ai doar cuvinte bune.
8. Zgârcenia de se iveste
Sufletul ti-l prapadeste.
Scapi luând din farmacie
Din leacul numit darnicie.
9. Din adunare de lipsesti
E semn rau, ai sa racesti.
Ramâi în credinta rece
Si asa usor nu-ti trece.
10. Nu lipsi din adunare,
Poarta-te cu-nflacarare.
Cu caldura deosebita
Si raceala-i ocolita.
11. Trebuie sa fi examinat
Si de-aproape cercetat.
Daca ai vreo slabiciune,
Biblia îndata-ți spune.
12. Cât de mici orice pacate,
Toate vor fi numarate.
Prin puterea lui Hristos
Poți ramâne credincios.
13. Fii exemplu de urmat
De crestin adevarat;
Prin exemplul tau frumos
Sa fie slavit Hristos.
Costache Ioanid
Cât de maret e Dumnezeu!
Cat de maret e Dumnezeu!
Vad marea cu talazuri grele,
ma-nalt pe muntii de bazalt
si-mi zboara gandul printre stele,
tot mai inalt!
Ce-imparat isi duce-ostirea
spre un gigantic apogeu?
Acel ce-a pus in goluri firea,
Acel ce-a scris oricui menirea,
mai mult decat nemarginirea
e Tatal meu!
Cat de temut e Dumnezeu!
Vuiau de pe Sinai ecouri
cand glasul Domnului vorbea.
Iar Moise-nainta prin nouri
si tremura...
La tronul alb se strang sfielnic
voivozi de foc din Empireu,
Si heruvimii vin cucernic,
slavind Eternul Vistiernic.
Si-acest Stapan Atotputernic
e Tatal meu!
Si cat de bun e Dumnezeu!
Chiar daca stelele batrane
tot au o vreme cand se-astern,
dar cine in Isus ramane
e-un fiu etern!
Si-n fata slavei sclipitoare
in ceasul lumii cel mai greu,
acei ce-au dat pe sfintii la fiare
vedea-vor Forta Creatoare,
eu voi soptii cu adorare:
"E Tatal meu..."
Vine Isus
Iata vine Isus spre Cetatea sfanta.
Cu El vin pescarii din tara de sus.
cu El vine gloata de sfiinti care canta.
Vine Isus.
Ramuri si haine acopera drumul.
Magarusul calca prudent si supus.
Templul spre cer isi clatina fumul.
Vine Isus.
"Baruh Aba!" canta coloana.
"Binecuvantat fie harul adus!
Glorie Celui ce vine! Osana!"
Vine Isus!
"Cine-i acesta?" se-ntreaba vecinii.
"E profetul din Nazret, decat toti mai presus."
In sinedriu grabnic se-aduna rabinii.
Vine Isus.
Tresare Pialat, iesind sub arcade.
Mana streasina peste ochi si-a pus.
"Hei, capitani, trimite-ti iscoade!
Vine Isus..."
Orbii pornesc bajbaind prin multime.
"Pe unde vine?" "Unde s-a dus?"
Chöntec si chiot! Clipe sublime!
Vine Isus!
...Trec zile...trec ani. Isus si pescarii
din Cetatea Sfanta pornesc spre apus.
Popoarele canta. Se-ncrunta cezarii.
Vine Isus.
Vin la iertare munti de pacate.
Tiberiu, Nero, Diocletian s-au dus!
Constantin cel Mare da libertate...
Vine Isus.
Dau marturie albigenzii, lolarzii...
Pe rug in flacari, se mistuie Hus.
Luther si Calvin se-nalta ca brazii.
Vine Isus.
Iata Sfanta Scriptura, in vremea din urma,
are un cuvant puternic de spus.
Un cuvant ce-n milioane de inimi scurma:
Vine Isus!
Trece Evanghelia inconjurand planeta.
Popoarele Africii, poporul hindus
tresar auzind cum rasuna trompeta.
Vine Isus.
Veniti, prieteni! Veniti, torente!
Vine Mesia, dupa cum ne-a spus.
Aplaudati, paduri! Cantati, continente!
Vine Isus! Vine Isus!
Există Dumnezeu
Nu, nu suntem un vis, o intimplare,
un lut de sine insusi framintat.
Ci ne-a zidit o Forta creatoare,
o-Ntelepciune fara de hotare.
Exista Dumnezeu cu-adevarat!
Nu, nu suntem jivine-ntunecate,
gonite de un bici ne 'nduplecat.
Ci noi avem un duh si-o libertate
Si-o inima ce pentru ceruri bate.
Exista Dumnezeu cu-adevarat!
N-ar fi simtit in veci de veci tarina
Surisul unui crin imaculat,
de n-ar fi-ntins Atotstapinul mina
sa umple-n noi de simtamint fintina-
Exista Dumnezeu cu-adevarat!
Avem cu noi Scriptura ca dovada,
avem minuni si semne ne 'ncetat.
Iar cine vrea pe Dumnezeu sa-L vada
sa stea In fata Lui pe baricada!
Exista Dumnezeu cu-adevarat!
Nu-i calea noastra vesnic insorita,
nu-i viata totdeauna un palat.
Dar o traim, caci merita traiti,
cind, peste lumea asta marginita,
Exista Dumnezeu cu-adevarat!
Nu, nu suntem neant! Ce fericire!
Supremul adevar s-a revelat.
Isus e-n noi, lumini si iubire.
Iar moartea e un sbor spre nemurire.
Exista Dumnezeu! Ce minunat!
Baraba
Ai auzit vreodata, prietene, de Mine,
pe cind in largul lumii cutreerai semet
pe cind, cu lanci si scuturi, cohortele straine
te cautau sa-ti ceara al vietii tale pret?
Ai auzit vreodata, prietene, de Mine,
cind floarea tineretii isi scutura podoaba?
Ca sa te scap de lanturi, de moarte, de rusine,
Eu am murit pe cruce, in locul tau, Baraba...
Eu rasadisem pacea, tu semanai furtuna.
Si pe-amindoi multimea ne-a pus pe un cintar.
Minciuna cea din umbra alese-atunci minciuna,
tilharii cei cu vaza cerura pe tilhar.
Puteam sa sbor din lume, satul de-a ei urgie.
Si-atunci multimea oarba te-ar fi cerut degeaba.
Dar M-am gindit la tine, privind spre vesnicie,
Si am murit pe cruce, in locul tau, Baraba...
Te chem si astazi: Vino si vom strabate norii!
Te-am cautat cu lacrimi prin spini si bolovani.
Dar vremea e tirzie. Mijesc pe dealuri zorii.
Si ceru-ntreg te-asteapta de doua mii de ani.
De-ai sti ce neagra noapte si ce adinc fierbinte
va fi... cind suferinta nu va cunoaste graba...
Vei plinge totdeauna si-tii vei aduce-aminte
ca am murit pe cruce, in locul tau, Baraba!
Sapte usi
La o usa cu pacate
(cum sunt toate...)
A batut încetisor
mâna cea cu sfânt izvor.
A batut cu bunatate.
Însa omul cu zavor
era prins de Asmodeu
Într-un somn adânc si greu.
Si-a batut din nou la usa
bratul dragostei divine.
-Cine bate? Cine bate?
-Eu sunt, Leul care vine;
astazi Mielul blând si mut,
dat la moarte pentru tine.
-Pentru mine? Cum se poate?
Dar ce crima am facut?
Eu nu mint, nu fac trafic,
casa nimanui nu stric,
nu ma-mbat, nu trag tutun,
nu ma cert, nu ma razbun...
Eu sunt omul cel mai bun.
La biserica ma duc...
si la Pasti si al Craciun...
Biblia ...am rasfoit-o...
hat, pe când eram un tânc...
Si zicând acestea, gazda
adormi si mai adânc.
Si-a batut în alta parte
Calatorul milenar
coborât de pe Calvar.
-Este cineva la usa?
zice-o voce cu tepusa.
-Eu, Cuvântul ce da Har.
-Cum? Aici? La mine-n casa?
Eu sunt foarte ocupat.
Treburile nu ma lasa.
nici macar sa stau la masa.
Ma iertati, dar nu descui.
Cine are timp de sfaturi,
treaba lui!
Si-a batut Isus la usa
unui om la fel de rau.
-Cine-i?
Salvatorul tau.
-Salvator?! Eu n-am nevoie!
Daca-n cer, în tot înaltul,
la Iehova sau la Joe.
E un Rai mai sus de stele,
nu ma duc purtat de altul,
ci cu aripile mele!
Si-a batut Isus la alta usa
mâna marelui proscris.
Usa s-a ...întredeschis.
-Cine-i si cu ce dorinta?
-Sunt de Tatal Meu trimis
ca sa va aduc salvare
prin credinta,
cum profetii au prezis.
-Da, credinta nu e rea...
Dar, de-i vorba de cainta,
eu nu las credinta mea!
Datina cea batrâneasca!
Pastele cu miel, cu pasca,
anul nou cu baclava,
peste la Buna Vestire.
Uite, asta-i mântuire!
Sa ma las ca ratacitii
de atatea vechi traditii,
de petreceri bunaoara,
de minciuna... necesara...
de o gluma... de-o tigara
si... de tot ce se iveste?...
Sa se lase cine-o vrea!
Îl priveste.
Eu nu las credinta mea!
Si, din nou, Acel ce-imbie
a batut la alt camin.
-O, Stapânul meu divin,
ce înalta bucurie!
Ai venit din Empireu
ca sa vizitezi în treacat
pe-un nevrednic cum sunt eu.
Uite, Îti sarut sandala
ca Maria din Magdala,
dupa cum Ti se cuvine.
Si-acum...du-Te si imparte
Vestea buna mai departe.
Si...mai vino pe la mine...
Si Isus S-a dus sa bata,
cu acelasi dor in piept,
la o usa departata.
-Domnul meu, de când Te-astept!
Vino, caci Ti-am pregatit
o odaie-nmiresmata,
cea mai buna încapere,
cu fotolii si laicere,
ca sa stam mai mult, mai mult...
Tu sa-mi tâlcuiesti mistere,
eu sa stau sa Te ascult.
intra dar, Lumina vie,
fagure de mângâiere!
Însa...n-atinti prin casa
ochii Tai din alte sfere,
caci...e-atâta murdarie
prin unghere...
Iar la urma Calatorul a batut la un pridvor.
Prin paienjenisuri sumbre si prin fum ametitor,
Se stârni un joc de umbre
si se auzi un geamat:
"Ajutor! Ajutor!"
Si deodata
se cutremura pridvorul
de o lupta-nversunata.
Ca naluci în vai desarte,
umbrele loveau de moarte.
Zanganira geamuri sparte.
Apoi usa a fost data
la o parte.
-Doamne, hotii ma sugruma.
Uite-ma cum ma legara.
Casa mea...era un templu,
un Eden, odinioara.
Dar prietenii cu masca
au stiut sa ma-mbrânceasca
în orgie si inviciu-
si din templul meu facura
o taverna si-un ospiciu.
Vino, Doamne, da-i afara!
Si Isus, luând în mâna
bici de funii si curele,
iata-L...face-un pas cu ele.
sare usa din tâtâna.
Cade lantul pe podele.
Fug ca serpii prin tarâna
toti prietenii de rele.
Fuge pofta si minciuna,
furtisagul si betia,
îmbuibarea si trufia;
fug...fug pe totdeauna.
-Doamne, sunt salvat! Sunt liber!
Casa mea a Ta e toata!
Nu mai pleci de-aici Isuse,
niciodata!
Intra ca Stapân pe veci.
schimba totul cum Îti place,
fa ce vrei, dar nu mai pleci!...
Fericit si plin de pace,
Domnul iute Isi sumete
mânecile Lui de in.
zboara sticlele de vin,
vestejitele buchete,
scrumiere si brichete,
toata spuma de venin.
Da. A fost învins dusmanul!
Se înalta-n soare schele...
Cu luciri de baionete,
bate, bate târnacopul
în perete.
Lumea plina de mirare,
trecatori, prieteni, rude,
toti se-ntreaba: Ce-o fi oare?
Iar Zidarul le raspunde:
"deocamdata, demolare!"
Asa ai vrut Tu...
Daca-ntr-o tainica vreme
din lut Cineva ma facu
si daca sant om si nu vierme,
o, Doamne, asa ai vrut Tu...
Daca am grai si nu muget
sa spun ce iubesc si ce nu,
si daca am harul sa cuget,
o, Doamne, asa ai vrut Tu.
Daca intaia zidire
deplin in pacat se pierdu,
cand totusi mi-ai dat izbavire,
o, Doamne, asa ia vrut Tu.
Daca m-ai scos din neghina,
nu viata-mi urata-Ti placu.
Nu eu am vrut iarasi lumina,
o, Doamne, asa ai vrut Tu.
Iar daca voi merge odata
la Cel ce din Duh ma nascu,
voi spune de-apururea Tata
Te laud c-asa ai vrut Tu!
Chiar dacă...
Chiar daca vantua-a vrut in zbor
in turme sa ne-mparta,
dar tot o cale, tot un dor
si tot un Duh ne poarta.
Chiar daca azi pe orice plai
sunt oi imprastiate,
dar tot un staul sus in Rai
si un Pastor au toate.
Chiar daca n-am pastrat macar
un singur dulce nume,
dar tot o jerfa, tot un har
ne-a smuls pe toti din lume.
Chiar daca azi oftam stinger
ca ne-a-mpartit furtuna,
dar tot vom fi odata-n cer.
Si-acolo vom fi una!
Eu nu sunt mai mult ...
Eu nu sunt mai mult decat fulgul de nea.
Un joc de cristale e trecerea mea.
Se scutura clipa din timpul deplin,
Surade si cade si altele vin.
Eu nu sunt mai mult ca un fir de parang.
ce coasa il taie si furcile-l strang.
Tarana ramane si uita de el,
si alt fir se-nalta si moare la fel.
Eu nu sunt mai mult ca o umbra-n abis.
Dar drumul spre stele oricand mi-e deschis.
Eu nu sunt luceafar cu chip marmoreu,
Pe fruntea mea insa e scris Dumnezeu!
Vreau să iubesc pe fratii mei
Vreau sa iubesc pe fratii mei,
cu tot ca am in piept mai sfant.
Vreau sa doresc tot ceru-n ei,
dar sa-i iubesc asa cum sant.
Vreau sa iubesc pe dratii mei,
cu care vesnic voi fi sus.
Vazandu-L pe Isus in ei,
sa-L simt in mine pe Isus.
Vreau de-opotriva sa adun,
si rodu-ntreg si spicul frant.
Caci si Isus ma vrea mai bun,
dar ma iubeste-asa cum sunt.
Cand fratii mei au rani ce dor,
sa-mi fie bratul mai sfios,
sa nu apas in rana lor,
caci nu eu vindec, ci Hristos.
Noi prin Isus am fost iertati,
ca sa iertam si noi oricui.
Dar daca nu iubim pe frati,
n-avem in noi iertarea Lui.
Isuse, ce ti-am dat?...
Tu ne-ai adus iertarea,
Ne-ai dat Salvarea-n dar.
Ne-ai scos din închisoarea
pacatului murdar.
Ne-ai dat o noua fire
si un vesmânt curat.
Dar noi, ca multumire,
Isuse, ce Ti-am dat?
Tu ne-ai adus putere,
scântei din focul Tau,
o sfânta-nvapaiere
ce mistuie ce-i rau.
Spre vesnica cetate
o cale ne-ai taiat.
Dar pentru-acestea toate,
Isuse, ce Ti-am dat?
Tu tot ce-aveai în lume
si-n cer ne-ai daruit:
si inima, si nume,
si Duh nemarginit.
Si-n zarea albastruie
Tu ce-ai luat si cât?
...Doar patru rani de cuie
si-o rana-n piept. Atât...
Sunt străin si călător
"Sunt strain si calator,
n-am aici palate.
Dar in tara fara nor
ale mele-s toate.
Toate stelele de sus,
tot ce n-are-n veci apus,
prin iubirea lui Isus,
ale mele-s toate.
Domnul meu in infnit
multe ceruri tine.
Pentru cine le-a zidit,
decit pentru mine?
Din neant cind le-a chemat,
Domnul mult s-a bucurat,
insa viata nu si-a dat
decit pentru mine...
Dar nici eu nu-s al oricui;
Lui Ii sunt cununa.
Casa mea si cerul Lui
tot ce-avem e una!
Si la bine si la greu
eu al Lui sunt, El, e-al meu;
eu, nimic -- El, Dumnezeu,
dar ce-avem, e una!"
De ce nu vii?
"De ce nu vii de pe carari straine
sa-Mi cazi la piept ca un copil iertat?
Eu n-am fugit, cind numai pentru tine,
ca Isaac am fost pe rug urcat.
Mai mult de-atit, ce jertfa de iubire?
Si cui i-ar da mai mult de-atit prin gind:
Un fiu pierdut si rida in nestire
si-un Dumnezeu sa cheme lacrimind?...
De ce nu vii cit inca sunt aproape?
De ce te-ascunzi cit inca te mai chem?
De ce nu simti lumina Mea pe pleoape
si Harul Meu, in ceasul tau suprem?
De ce nu vrei si fii cu Mine-n slava,
sa colindam alaturi ceru-ntreg?
Din flori de Rai, din vesnica dumbrava,
cu mina Mea cununa sa-ti aleg!
De ce nu vii tu, sufet nehotarnic,
cit inca pot Mintuitor sa-ti fiu?
Cind vei striga, va fi atunci zadarnic,
vei plinge-amar, dar poate prea tirziu!
Mai mult de-atit, ce jertfa de iubire?
si cui i-ar da mai mult de-atit prin gind:
Un fiu pierdut si rida in nestire
si-un Dumnezeu sa cheme lacrimind?"
Viata
Cita vreme nu s-a-nchis Cartea Mintuirii,
cit Isus mai poarta-n rani singele Iubirii,
cit mai poate pilpiii jarul sub cenusa,
stai si-asculta. Domnul tau bate-acum la usa.
Daca azi e-n preajma ta, e ca vrea sa-ti spuna
gindul cel mai insemnat, vestea cea mai buna.
Nu-L lasa sa plece trist. Poate niciodata
mina Lui la usa ta n-are sa mai bata....
Zi de-april. Un aspru vint leagana smochinii.
Sus pe deal, cu chip ciudat, supt de priveghere,
iata-L tintuit pe lemn, Omul de durere,
Om deprins cu suferinti.... Vai, intoarce-ti fata!
Nu-L privi, ca te-nfiori! I se stinge viata.
Numai singe. Numai rani. Ce pacate grele
L-au adus intre tilhari? Ce blestem sa spele?
Imprejur cei intelepti Il lovesc cu gluma:
- S-a-ncrezut in Dumnezeu... sa coboare-acuma!
Unul din tilhari, rinjind, s-a-ntors sa-i spue:
- Daca esti Mesia Tu, smulge-ne din cue!
Celalalt se-ncrunta trist: Nu te prinde teama?
Pentru cite-am faptuit drept e sa dam seama.
Dar acesta, fara vina, toate le indura.
Si-ntorcind catre Isus ochii Lui de zgura:
- Doamne, cind vei fi-Mparat, sa-Ti aduci aminte.
De-oi fi tarina in gradini, de-oi fi colb fierbinte,
sa ma chemi sa-Ti vad si eu zilele senine....
Si-a raspuns Isus: - Vei fi.... azi... in Rai cu Mine!
Numai tu, sarman tilhar, vezi lumina sfinta?
Tu, opaitul cel stins, trestia cea frinta?
Cum? N-o vad cei priceputi? Doctorii? Soborul?
Preoti, nu vedeti in El Rascumparatorul?
Cinste Jertfei lui Isus! El S-a dat ca plata!
Prin credinta-n El, acum, Viata-i cistigata!
Mii de ingeri spre Isus isi apleaca zborul:
"Aleluia! A invins Mielul, Salvatorul!"
Fratii mei, sa sune-n larg bolta cea albastra
de cintari si chiot plin! Viata e a noastra!
Lutul cind se-ntoarce-n lut ca sa-si duca somnul,
noi suntem intimpinati de Isus, de Domnul
si de ingeri sclipitori, soli ai Diminetii,
ce ne duc in Paradis, si cetatea Vietii!
Astazi dar, prieten drag, cit mai este mila,
cit iertarea nu si-a-nchis cea din urma fila,
cit al neamurilor timp inca nu se curma,
cit Isus mai poarta-n rani stropii cei din urma,
nu-L lasa sa plece trist!
Poate niciodata
mina Lui la usa ta n-are sa mai bata.....
Iata azi El Si-a intors catre tine fata!
Omule, fii intelept!
AZI PRIMESTE VIATA!
Oricine iubeste o floare
Oricine iubeste o floare
e-aproape de-un sacru mister.
Oricine se-opreste-n carare
s-asculte un glas de izvoare
e-aproape,
aproape de cer ...
Oricine iubeste seninul,
cind soarele urca-n eter,
oricine-si inalta suspinul,
cind licare-n mare rubinul,
e-aproape,
aproape de cer ...
Oricine pe muntii albastri
priveste granitul sever,
oricine pe cai de sihastri,
strabate paduri de jugastri,
e-aproape,
aproape de cer ...
Dar cine-a primit indurarea
din ranile blindului Miel,
acela e frate cu floare,
cu riul, cu muntii, cu marea,
si-orunde il duce cararea,
tot cerul,
tot cerul e-n el.
Doar gândul
Doar gandul la Tine ma face sa sper
in drumul acesta ce duce la cer.
Doar dorul de Tine, de chipul Tau bland
imi spune mereu...
In curand...
In curand...
La poarta cetatii odata voi sta
acolo departe in patria Ta.
De dorul acesta ce-mi arde in piept
veghez si tresar
si Te-astept...
si Te-astept...
In lumea aceasta mereu calator
ma-nalt catre stele pe scari de fior.
La orice sclipire tresar inganand:
O, vino, Te rog...
mai curand...
mai curand...
Un vierme mic
E noapte. La o masa, plecat peste hartie,
cu-abecedaru-n fata, sta un copil si scrie.
Dar langa el, vicleana, din luciul filei roze,
zambeste o soparla din cartea lui cu poze.
Acum copilu-si pune creionul intre dinti.
"...Soparlele-s frumoase...si-s repezi...si-s cuminti."
Usor el da o foie. Si alta...Si-nca una.
Apare papagalul...paunul si pauna..
si un cocos cum scurma, hranind o gainusa,
si un...Dar stai...afara...cine-a scancit la usa?
Baiatul sta si-asculta. E-un glas sau o parere?
Se duce-n prag si striga: "E cineva?" Tacere.
Ba nu. E-un glas subtire. Auzi? -Mi-e frig...inghet...
Copilule, deschide pentr-un sarman drumet!
-Dar cine esti? Mi-e frica. -Sant mic... -Sa-ntreb pe tata!
-Nu-l intreba! Deschide ca ploua cu galeata!
-Dar cine esti? -Un vierme... -O, viermii nu prea-mi plac.
-Dar eu sunt mic...o scama...Si, cand ma fac covrig,
abia ma vezi. Hai trage zavorul ca mi-e frig!
Si i-a deschis baiatul: -Noroc si seara buna!
-Noroc...Dar unde-i ploaia? -A stat...Nu vezi ca-i luna?
Hi-hi!...A fost o gluma ca sa ma lasi pe prag...
Dar stai, nu-nchide usa, ca dupa mine trag
un vechi si bun prieten, un soricel din pod...
-Sant eu! Dar catea unde-i! Ia dami-o sa ti-o rod!
Apoi o sa dam fuga prin mese si prin blide
sa facem mii de pozne. Dar stai, ma rog, nu-nchide,
ca trag si eu cu coada o bufnita flamanda!
-O bufnita? Mi-e frica! -Dar bufnita e blanda...
-Sant bufnita! Priveste in ochii mei rotunzi.
De-acum sa umblii noaptea si ziua sa te-ascunzi!
Sa fii ascuns de mama, de tata...Stai putin.
Ia mai largeste usa sa intre si-alt vecin...
-Eu! Ma cunosti. Sant vulpea. Si cred ca ma iubesti...
-Eu stiu ca vulpea strica... -Ce? -Viile?... -Povesti!
D-aca asculti de mine am sa te-nvat sa furi!
-Dar e pacat... -N-ai teama! Nu spune in Scripturi
ca apele furate mai dulci sant, mai placute?...
Si-acum...deschide-n laturi, ca vine...vine iute...
o zana fara seaman! Zambind sa-i iesi in cale
slavitei caracatiti!...incolacimii sale!
-Nu, n-o primesc! Mi-e frica! Afara!...Prea tarziu...
Caci bufnita si vulpea si soarecul suriu
dau usa de perete. Si umede ventuze
se prind in rotocoale pe umeri, peste buze...
Ce rece-nbratisare! Cum i se frange trupul!...
-Asa! Sunt desnadejdea! Acum apare lupul!
Vai! in chenarul usii doi ochi de foc se-arata...
E lupul ce ranjeste...si vine...vine..."Tata!"
Ca traznetul loveste o flacara pe lup.
Iar umedele brate de pe copil se rup.
-Tu dormi? ii spune tata. Si lectia n-ai scris!
Ce bine-i langa tata! Ce bine c-a fost...vis...
"Minciuna nu-i o crima", se spune cateodata.
"E-un vierme mic, ce trece. Si floarea-i tot curata..."
Nu floarea nu-i curata! Un vierme nu-i ca roua.
Intaia ta minciuna adoce pe a doua.
Intai e o veriga, apoi un lant: robia.
Visarea trage lenea,si lenea lacomia.
Apare bautura, desfraul, furtisagul.
Si-apoi cand desnadesdea, trecand in graba pragul,
te face sa-ti curmi viata sau sa te-mbete crima,
cine-a deschis zavorul? Doar o minciuna...Prima.
Minciuna e o crima! E-o crima orice pata!
Cand vine micul vierme, tu striga-n graba: "Tata!"
Prin sangele salvarii loveste-l pe dusman!
Alunga primul oaspe, caci ultimu-i Satan!
Petru Dugulescu
Treziţi-vă!
Tu ce trăieşti în cruda-ţi nepasare
Şi te numeşti urmaş al lui Isus,
Te-ai întrebat, nu ai nimic de spus
Mulţimii ce se îndreaptă spre pierzare?
De-atâţia ani asculţi cuvântul sfânt,
Te rogi şi cânţi mereu în adunare,
Dar nu-nţelegi înalta ta chemare,
Nici rostul care-l ai pe-acest pământ.
In jurul tău atâţia oameni pier
Robiţi de patimi şi de pofta firii.
Le-ai arătat tu calea mântuirii?
Le-ai îndreptat privirea către cer?
Sau crezi că e de-ajuns să porţi un nume?
Că eşti creştin, că tu eşti mântuit?
O, tu nu vezi că singur te-ai minţit,
Şi viaţa ta e cea care o spune?
Ne-am închistat în forme şi sabloane,
În datini şi tradiţii omeneşti,
Peste lumina Lui am tras obloane
Şi-n lume sunteam searbezi şi lumeşti.
Ne-a dat Isus o mare-nsărcinare,
‘Nainte de-a se fi urcat la cer
Şi-aşteaptă s-o-mplinim în ascultare
Şi-n dragoste pentru acei ce pier.
De ce tăceţi, n-aveţi nimic de spus?
Nu va frământă soarta omenirii?
Treziţi-vă voi soli ai mântuirii,
Treziţi-vă urmaşi a lui Isus!
Definiţia credinţei
Credinţa vie e doar una
(Credinţe moarte-s câte vrei).
În ea stă crucea şi cununa,
Pentru acum şi-ntotdeauna
A Mielului urmat de miei.
Doar una e credinţa vie
Şi a fost dată celor sfinţi,
Ca sfânt izvor de bucurie,
Ca legământ şi mărturie,
Prin încercări şi suferinţi.
Credinţa-nseamnă-ncredinţare
Şi nu să fii religios.
Să crezi în Dumnezeul care
L-a dat ca jertfă spre iertare
Pe Fiul Său, Isus Hristos.
Credinţa vie-i legătură
Cu Dumnezeul nevăzut.
Să porţi în tine-a Lui natură,
Şi-apoi, prin fapte şi prein gură,
Să-L faci la alţii cunoscut.
Credinţa-n Logosul cel veşnic
Se curăţeşte în cuptor.
Şi viaţa ta va fi un sfeşnic,
Să lumineze-acum şi veşnic,
Iar tu să fii moştenitor.
Credinţa fără fapte-i moartă,
E haina ce-o îmbracă mulţi.
Ea e la modă şi se poartă,
Dar nu-ţi deschide-a vieţii poartă
Când de aici ai să te muţi.
Credinţa este o minune,
Producătoare de minuni.
Când o transformi în rugăciune,
Nu-i forţă mai presus în lume,
E curcubeu peste genuni.
Astenie de toamnă
E iarăşi toamnă-n parcul singuratic,
Cad frunze îngălbenite peste tot.
Le-aud căzând şi-n sufletu-mi apatic
Şi să le adun pe toate nu mai pot.
E toamnă iar, pentru a câta oară,
Cad frunze obosite din castani.
Aştept şi eu de mult o primăvară,
Dar numai toamne bântuie prin ani.
Şi ce-i mai rău, că iarna mă pândeşte
Cu ochi sticloşi, cu chipul ei livid.
Atunci eu simt cum trupu-mi se răceşte
Şi obosite pleoapele se-nchid.
Şi mă întreb, acesta e finalul,
Al vieţii ce pulsează-n pomi şi flori?
Să fie oare moartea terminalul,
Iar noi să fim macabri călători?
Dar nu contează câte frunze moarte
Sub straturi de zăpezi vor putrezi.
În ramuri, viaţa seva şi-o împarte;
Şi totuşi, primăvara va veni!
Fericirea celor blânzi
Prin codrii milenari de ură
Mai întâlneşti doar foarte rar
O floare cu mireasmă pură,
Blândeţea cu parfum de har.
Ferice de acela care
O creşte-n sufletul curat,
Căci el primeşte îndurare
Şi este binecuvântat.
Blândeţea nu-i o slăbiciune,
Cum cei mai mulţi adesea spun,
Ci semn de-naltă-nţelepciune
A omului cu suflet bun.
Blândeţea-i zâmbetul iubirii
În ochii celui credincios,
E semnul îndumnezeirii
Naturii noastre în Hristos.
Ca pleava care-o duce vântul
Cei răi pe veci s-or spulbera.
Cei blânzi vor moşteni pământul
Şi în etern s-or bucura.
Ce este adevarul ?
"Ce este adevarul?' a intrebat Pilat
Raspunsul la intrebare Isus nu i l-a dat
Caci arogant si mandru, romanul carturar
Dorea sa-si etaleze al sau vocabular.
Isus sta in pretoriu, cu sange pe obraz
Si interogatoriul continua si az',
Ce este adevarul? De ce tace Isus ?
Caci El a dat raspunsul in camera de sus.
Nu celor mari si mandri, celor smeriti si mici
"Eu calea-s si adevarul"-a spus la ucenici
Isus e adevarul! Chiar El asa ne-a spus,
De douazeci de veacuri de cand la Cer S-a dus.
Si-n timpurile apuse si-n cele ce-or veni,
Cuvintele Lui spuse mereu, s-or implini!
Filozofii pagane s-au stins in noaptea grea,
Isus, doar El ramane.Polara lumii stea!
Sarmana creatura,avida de a sti,
Cuvantul din Scriptura nu-L poti inlocui
Originea fiintei cautand s-o intelegi
Si-n eprubeta stiintei enigma s-o dezlegi.
Ai ignorat Cuvantul de Sfanta Carte spus:
Ca viata si miscarea se afla in Isus!
Umplut-ai zeci de file cu ipoteze seci,
Cu teorii sterile si postulate reci,
Si n-ai stiut ca Tatal de la inceput a pus
Comorile stiintei in Fiul Sau, Isus.
Tu insuti spui:probabil,nesigur,evaziv-
Isus e neschimbabil, El nu e relativ!
In El sunt certitudini, in El e totul:da!
Eterne altitudini sa poti escalada.
Si-n fata mortii tale de care te-nspaimanti,
Tu vei cauta o cale pe care sa te avanti,
Spre insorite creste, spre zari fara apus
Dar alta nu mai este...afara de Isus!
De vrei sa-nfrunti furtuna, in barca peste rau,
Incinge-te acuma...cu cel mai sigur brau!
Cruce si înviere
De n-ar fi fost un deal al Capatânii
Si crucea în hotarul nevazut,
Cu ziua-ntâi în capul saptamânii,
Strain mi-ar fi cuvântul "La-nceput".
De n-ar fi stat în Vinerea cea mare
Pe crucea dintre cruci, Pascalul Miel,
Egiptul cu verdeturile amare,
M-ar fi robit pe veci de veci în el.
De n-ar fi fost Emausu-nserarii
Si pâinea frânta-taina de Strain,
N-as fi vazut lumina învierii,
Nici drumul meu înspre Ierusalim.
Aş vrea să fiu
Aş vrea sa fiu ce azi n-am fost
În ziua mea pierdută;
Întelegând al vieţii rost,
Aş vrea să fiu strajer în post,
Şi chiar plătind al jertfei cost,
Eu să ramân în luptă.
Aş vrea sa fiu ce n-am fost ieri
Si nicicând înainte;
Prin lumea plină cu plăceri,
Să fiu aşa cum Tu-mi ceri,
Să nu m-abat spre nicăieri,
Din drumul vieţii Sfinte.
Aş vrea să fiu ce alţii nu-s
Si nici nu vor să fie;
Mergând în viaţa spre apus,
Să nu mă las de valuri dus
Ci să mă-nalţ mereu mai sus,
Din timp spre veşnicie.
Aproape-aş vrea să fiu oricând
De cei ce trec prin lume,
Sub greul crucii suspinând
Dar si de cei căzuţi din rând,
Rămaşi în urmă, sângerând -
Răniţii fără nume.
Aş vrea să fiu un simplu glas
Care să strige-ntr-una
Că din al mântuirii ceas,
Secunde doar au mai ramas
Si cei ce azi nu vin pe vas,
Se pierd pe totdeauna.
Aş vrea sa fiu acel argat
La care El să-i spună
Când se va-ntoarce ca-mparat,
Privind la tot ce am lucrat
Cu-acei talanţi ce mi i-a dat:
"O, bine, slugă bună!"
Si aş mai vrea sa fiu ceva:
O rază lucitoare -
Si strabatând în lumea rea
Să duc lumina undeva,
Să încalzesc pe cineva
Si să ma-ntorc în Soare...
Siroaie de sânge
Siroaie de sange iti curg pe obraz,
Si-n ochii Tai lacrimi s-ascund;
Sub lemnul durerii Tu luneci si cazi,
Iar spinii in carne-Ti patrund.
Adanca-i durerea ce-n suflet o strangi!
Urcusul Golgotei e greu.
Iar cel pentru care Tu suferi si plangi,
Iisuse, Iisuse sunt eu.
Sub ploaia cumplita a pumnilor grei,
Te rogi pentru cei ce Te bat:
"Parinte, ai mila de dusmanii mei,
Si iarta-i, ei nu stiu ce fac!"
Tu om al durerii, de toti parasit,
Pe cruce Te stingi luminand.
A mortii putere prin moarte-ai zdrobit,
In lume speranta-aducand.
Iisuse, la Tine ma-ntorc azi cait,
Si stiu ca Tu n-o sa ma certi,
Eu, omul cel josnic ce-atunci Te-am lovit,
Plangand azi Te rog sa ma ierti!
Conductorul
Am urcat in trenul vietii plangand
Intr-o zi de noiembrie cenusie;
Undeva pe malul Muresului serpuind,
Intr-o gara mica, pustie.
Aveam si eu un bilet in buzunar,
Ce mi l-au pus parintii la plecare
Asa cum l-au primit si ei - in dar -
Si nu stiam ca-i scris pe el: "PIERZARE"!
Pe cele doua sine: timp si spatiu,
Pornii, calatorind spre nicaieri -
Sa sorb din cupa vietii cu nesatiu
Si parca m-am urcat in tren, ca ieri.
Si leganat de rotile grabite,
Lasai in urma atatea statii dragi:
Gradina - cu ciresele 'negrite,
Padurea, cu potecile cu fragi;
La fiecare varsta cu-a ei toane,
Cand ma infierbantam mai mult la joc,
Eu auzeam un scurt: "Sus in vagoane"
Si trenul o lua din nou din loc...
Grabit lasai in ulita pustie,
O minge, ce din carpe mi-am facut,
O undita din ac si gamalie,
Bat de alun si ata de cusut.
Lauta cu arcusul din tuleu
Si sania din iernile cu nea,
Si trotineta prietenului meu
Pentru ca eu, nu o aveam pe-a mea.
Lasai o gradinita cu jucariile ei,
Cateva scoli cu colegii mei
Iar trenul pe sine zbura -
Spre unde? Spre ce? Nu conta.
Dupa vreo douazeci de statii prin ani,
Cand frunzele cad din castani,
O voce-mi spuse domol:
"Biletul, pentru control!"
Era un conductor bland
Ca soarele diminetii,
O Carte in mana tinand:
"Mersul trenurilor vietii!"
M-a intrebat, parca-l aud si-acum,
C-o voce ce vibra ca si vioara,
De unde vin? Si unde-i al meu drum?
Treceam cu trenul meu prin Timisoara.
M-am desteptat atunci ca dintr-un vis,
Cautand biletul meu prin buzunare
Dar am vazut ca "IAD" pe el e scris!
Si-am plans atunci cu lacrime amare.
El mi-a promis ca n-o sa m-amendeze,
Ca nu-i aceasta slujba ce-a primit -
Ci sa trezeasca, sa avertizeze,
Sa dea bilete rosii, gratuit!
Dar ca in urma vine, nemilos,
Un controlor cu chipul fioros;
Pe sapca are ca emblema-un craniu,
Iar vocea lui suna taios si straniu:
"Cei ce n-aveti bilete rosii ci viza 'gratie'
Veti cobora cu mine la prima statie!"
Eu il priveam si-l ascultam nauc
Si pentru prima data intrebarea:
De unde vin? Si unde-o sa ma duc?
Se ridica vijelios ca marea.
El mi-a vorbit din nou cu duiosie
Si sub lumina razei de lanterna,
Primii biletul de culoare purpurie,
Chelmac, via Golgota, viata eterna!
Mi-a spus daca biletul am schimbat,
Indata ce in gara-o sa sosim,
Sa schimb si trenul c-un accelerat
Din Timisoara, spre Ierusalim!
Si-acel conductor bland a disparut;
Si mi-l mai aminteam, doar dupa nume;
Dar si eu tot conductor m-am facut
Impartasind aceeasi misiune.
Si de-atunci pe diferite rute
Calatoresc mereu, neobosit,
Sa-mpart bilete inca nevandute,
Bilete pentru ceruri, gratuit!
Pe calatori cu trupul obosit,
Ce nu stiu unde merg caci dormiteaza,
Caut sa-i trezesc strigand necontenit:
"Biletele va rog. Vesnicia urmeaza! Vesnicia urmeaza!"
Veniti la Mine
Din infinitul zarilor senine,
Din tara unde Mielul sta pe tron,
Din stralucirea slavei Lui divine
Vorbeste astazi, fiecarui om.
Si glasul Lui, duios si bland de Tata
Ce-a rasunat sinistru pe Calvar,
Se-ndreapta azi, spre omenirea toata
Ducand cu el, al mantuirii dar.
"Veniti la Mine" - zice Domnu-ntr-una,
"Veniti voi cei truditi si-mpovarati;
Odihna Eu va dau pe totdeauna
Si pace sfanta-n Mine o sa aflati!
Veniti la Mine cei de sub osanda,
Caci vina voastra am purtat-o Eu;
Prin moartea Mea v-am daruit izbanda
Si biruinta asupra celui rau.
Veniti, voi pacatosi din lumea-ntreaga,
La Cel ce va iubeste mult, nespus,
Sfarmati catusele robiei ce va leaga
Si ridicati-va privirile-n sus!
Apropiati-va de Mine, fara teama
Si-n sangele Meu sfant, va curatiti!
Primiti cuvantul Meu care va cheama,
Credeti in Mine si va mantuiti!"
Definiţia iubirii
Iubirea e ce poţi să dai,
Ce-aştepţi în schimb e lăcomie.
Când dai, îţi strângi comori în Rai,
Când ceri, eşti slugă cu simbrie.
Iubirea e ce poţi să faci
Pentru vrăjmaş şi pentru frate,
Să rabzi, să suferi şi să taci
Când ţi se face-o nedreptate.
E suflet de copil curat,
În care nu mocneşte ura.
E locu-n care niciodat'
Invidia nu-şi cerne zgura.
Iubirea-i rană sângerând
Şi întrebarea ce te miră:
"Cum, cei ce i-am hrănit pe rând,
Ei tot pe rând mă răstigniră?"
E mila ce-o parcurgi pe jos,
Povară fără murmur dusă.
Iubirea e obrazu-ntors
Şi haina demnităţii smulsă.
Iubirea-i zâmbetul ce-l pui
Pe faţa celui ce suspină,
Când crucea altuia o sui
Şi-aprinzi în noapte o lumină.
Iubirea este bobul bun,
Care rodeşte doar când moare,
E investiţia de acum
Într-o recoltă viitoare.
Iubirea e ce poţi să dai,
Ce-aştepţi în schimb e lăcomie.
Când dai, îţi strângi comori în Rai
Iar viaţa ta-i o poezie.
Eli, Eli, Lama Sabactan!
Isus îşi dă pe cruce duhul,
Purtând păcatul greu,
Şi-un strigăt spintecă văzduhul
Şi inima lui Dumnezeu.
Oh, Eli, Lamah Sabactani,
Oh, Dumnezeul meu slăvit,
Prin mâini străpunsu-m-au duşmanii,
Dar tu, de ce m-ai părăsit?
Din veşnicii am fost cu Tine,
Şi nici o dată despărţit.
Acum de ce Te-ascunzi de Mine?
De ce, de ce M-ai părăsit?
Căci Dumnezeu, ce-i Bunătate,
De trei ori sfânt şi veşnic viu,
Îşi împlinea a Lui dreptate,
Zdrobindu-Şi singurul Său Fiu,
Ca eu şi tu să nu fim singuri
Nici pe pământ, nici în abis,
Ci mai degrabă să fim siguri
C-avem un loc în Paradis.
Ferice de cei milostivi
În lumea noastră-atât de seculară,
Cu oameni reci, cu inimi de bazalt,
Există o virtute foarte rară
Prin jungla de oțel și de asfalt.
Căci cei ce-o au sunt socotiți fanatici
Sau retrograzi, fricoși și demodați,
Pe când cei duri, răzbunători, sălbateci,
Se-nscriu în rândul celor „adaptaţi".
Ferice, mai spunea Isus pe munte,
De cei ce-n lume milă răspândesc.
Cununa vieţii-o vor purta pe frunte,
Căci milă dau şi milă ei găsesc.
Atunci când vor veni la judecată
În faţa tronului cel alb şi sfânt,
Vor auzi: "Am fost bolnav o dată
În lumea cu dureri de pe pământ,
Dar voi m-aţi mângâiat cu-a voastră milă
Şi-n casa voastră-atuncea m-aţi primit.
La ale mele bube n-aţi privit cu silă,
Ci-n inimă şi-n suflet le-aţi simţit.
De aceea azi vă dau Împărăţia,
Vă mântuiesc de-a iadului văpăi.
Pe veci vă fie parte bucuria,
Voi, milostivii, în lumea celor răi."
Aştept...
În vremi de necaz şi-ncercare,
Spre Tine nădejdea-mi îndrept
Cerând părintească-ndurare –
Te laud, Te slăvesc şi aştept...
În urmă sunt ani de suspine
Şi alţii de-or fi, îi aştept,
Cerând să te-nduri şi de mine –
Mă rog, mă încred, şi aştept...
Arat-am pe câmp cu plugarii
Şi roade s-adun este drept,
Dar până vor creşte lăstarii –
Mai ar, mai seamăn, şi aştept...
Am pus în negoţ toţi talanţii
Spre-a fi acel rob înţelept.
Răsplata aici o iau alţii –
Eu tac, investesc, şi aştept...
În luptă-am spus nu laşităţii
Şi n-am decoraţii pe piept,
Dar până în ziua răsplăţii
Mă lupt, mă supun, şi aştept...
Căutat-am s-ajut pe oricare –
Şi rău să primesc e nedrept,
Dar până în ziua cea mare –
Mai dau, mai ajut, şi aştept...
Stăpânul m-a pus o lumină,
Pe cei adormiţi să-i deştept.
Şi până când El o să vină –
Eu ard, luminez, şi aştept...
De moarte eu n-am să mă sperii,
Căci cred în divinul percept.
Şi până în ziua-nvierii –
Eu dorm, mă-odihnesc şi aştept...
La crucea Ta
Purtat pe aripi de credinta
Cu inima arzand de dor,
Spre locul sfant de biruinta
Spre Golgota, ma-ndrept in zbor.
Si port in suflet multumirea
Pentru Acel de trei ori sfant,
Pentru Acel ce mantuirea
Mi-a castigat-o prin mormant.
La crucea Ta, Doamne Isuse,
In fata groaznicului chin,
In fata dragostei nespuse
Eu ma cutremur si ma-nchin.
M-arunc la poala crucii Tale
Si-ti multumesc, o, Domnul meu,
Ca dintr-un om cazut pe cale,
Facut-ai fiu de Dumnezeu.
Sarut pamantul ud de sange
Din fata sfantului altar,
Si-n trupul Tau care se frange,
Eu vad dumnezeiescul dar.
O, cat esti Tu de bun, ISUSE
Zadarnic as cauta raspuns.
A Tale taine-s nepatrunse,
Precum si Tu esti nepatruns.
Condus de dragostea de Tata
Pe drumul cruntului Calvar,
Urcasi pe culmea blestemata,
Sorbind al mortii greu pahar.
Si-acolo sus, pe varf de munte,
Rabdand ISUSE, chinul greu,-
Acolo, Te-ai facut Tu punte
Intre pamant si Dumnezeu.
Acolo-n hain ade ocara
Lovit, scuipat, dispretuit,
Purtasi a lumii grea povara
Si-aceasta....fiindca ne-ai iubit.
O, Doamne, azi venim cu totii,
La crucea Ta, sa-Ti multumim
Ca ne-ai scapat din ghera mortii
Si fii ai tai, azi ne numim.
Si Te rugam de-aici din vale
Noi, rodul sufletui Tau,
Sa mergi cu noi pe-a crucii cale
Si sa ne aperi de cel rau.
Fa Tu din noi, din fiecare
Faclii aprinse pe pamant,
Fa-ne lumina, fa-ne sare!
Sa raspandim al Tau cuvant...
Plecati, sub crucea mantuirii
Sa ramanem pan' la sfarsit!
Privind spre ziua intalnirii
Cu Tine, Domnul nost iubit.
Si-Ti voi canta marire Tie,
Parinte-al harului divin,
Din vesnicie-n vesnicie
In vecii vecilor! Amin!
Isus e viu!
Miscat de forta vietii-n el aprinsa,
Pamantul s-a cutremurat in zori
Iar garda din armata neinvinsa,
Cuprinsa e de spaima si fiori.
Sfaramand obezi si lanturi milenare,
Frangandu-i mortii bratele ei reci,
Biruitor in lupta cea mai mare,
Iisus e viu si viu va fi in veci!
Si nu vor fi pe lume straji romane
Nici pietre ca sa-L tina in mormant,
Caci biruind ostirile dusmane,
Iisus e-n cer si-n inimi, nu-n pamant.
Triumfator, S-a ridicat din glie -
Iisus Cel viu nu poate sta ascuns;
Iar cand pe nori, cu slava o sa vie,
Il vor vedea si cei ce L-au strapuns.
Cantati-I imnuri, plini de bucurie,
Voi toti care-ati gemut incatusati;
Sfarsitu-s-a azi timpul de robie,
Iisus e viu, iar voi eliberati!
Din crucea Lui curg valuri de iubire,
Ducand viata, pace-n unda lor...
Tresalta azi si canta, omenire!
Iisus e viu - tu ai Mântuitor!
Voi toti care zaceti fara putere
Si va tarati viata prin noroi -
Iisus a biruit prin inviere,
Iisus traieste azi si pentru voi.
Si-n ziua glorioas-a revederii
Cand vom zbura spre Patria de sus,
Noi vom canta in corul Invierii,
Cantarea biruintei lui Iisus!
Anii nostri...ani putini
Anii nostri-ani putini
Cum se scurg de iute!
Si pe loc de-ai vrea sa-i tii
Toti iti vor scapa din maini
Ca-s facuti din saptamani,
Zile si minute.
Anii nostri de necaz
Cum isi sapa cale!
Lasand cute pe obraz,
Jug ce-apasa pe grumaz...
Ce-ai fost ieri nu mai esti azi,
Mergi cu ei la vale.
Anii nostrii de dureri
Si de bucurie
Apartin acum lui ieri
Nu poti vama sa le ceri
...I-am parcurs spre nicaieri.
Sau spre vesnicie?
Anii nostri saptezeci
Sau ceva mai bine
Nu poti limita s-o treci
Dar asa cum iti petreci
Ti-or aduce pentru veci
Slava sau rusine!
Anii nostri luptatori
Ne-au lasat un nume
De eroi sau dezertori.
Credinciosi sau tradatori
Tu te-ntreaba uneori
Cum ti se mai spune?...
Anii nostri trecatori
Ani de pregatire
Din a tineretii zori
Te anunta c-ai sa mori,
C-ai sa urci sau sa cobori
Catre nemurire.
Anii nostri...ani de dor
Si de asteptare
Din al noptii foisor
Cu strajerul veghetor
Ne-ntrebam - in viitor
Cat mai este oare?
Antichrist
Din cate amagiri au fost sub soare
O spune Domnul, nu un pesimist,
Nici una nu va fi asa de mare,
Ca ceea ce-o aduce antichrist.
In lumea scufundata-n nedreptate
Sin-ngrijorata pentru viitor,
El va veni in vremuri apostate
Ca mondial si unic dictator.
El, antichrist, malefica fiinta
Va face multe semne si minuni
Sa-nsele chiar pe cei ce-s la credinta
Iar lumea sa-i inalte rugaciuni.
Cand taina fardelegii va fi gata
Biserica, Mireasa lui Isus
Cu strigatul de veacuri: Maranata
De-aici de pe pamant se va fi dus.
Si fi-va pe pamant atunci stupoare
Caci cei ce-au fost in Duh pecetluiti
In plina zi sau noapte vor dispare.
Vor fi cautati dar nu vor fi gasiti.
Lasand in urma groaza si uimire,
Cei sfinti vor fi rapiti de pe pamant
Cu mortii inviati din cimitire
Plecand in stoluri catre Cerul sfant.
Descatusati de boli si batranete
Scapati de moarte si de-ai ei fiori
In corpuri de-o sublima frumusete
S-or intalni cu Mirele pe nori.
Dureri vor fi atunci si stramtorare
Cum nu au fost si nici nu vor mai fi
Urgiile necazului cel mare
Dar oamenii nu se vor pocai.
Sistemul economic pentru lume
Va fi desigur computerizat.
Si-al fierei semn atunci se va impune
In mana sau in frunte implantat.
Iar cei ce au ramas de la rapire
Caci nu au fost de nunta arvuniti,
De vor dori sa aiba mantuire
Vor fi vanati, ucisi si chinuiti.
El, antichrist, lucra-va in unire
Cu fiara si proorocul mincinos
Va pune-o lume-ntreaga in uimire
Si va aduce hula lui Hristos.
Si tot atunci draconica vedeta
Se va urca la templul recladit
Sa se declare domn peste planeta
Traian Dorz
Așa Isuse-aș vrea
Așa Isus, așa Isuse-aș vrea
cântarea mea, cântarea Ta să fie
din cânturile lumii-ntregi
s-o cauți, s-o simți și s-o alegi
să-Ți fie gândul tot in ea
așa Isus, așa Isuse-aș vrea
cântarea mea sa fie.
Așa Isus, așa Isuse-aș vrea
să-mi fie linistită rugăciunea
ca ascultându-mi-o să vezi
ce mulțumire-Ți datorez
să-aduc recunoștința mea
așa Isus, așa Isuse-aș vrea
smerita-mi rugăciune.
Așa Isus, așa Isuse-aș vrea
credința mea statornică să-mi fie
aceeași cum a fost dintâi
precum mi-ai spus Tu să rămai
să cresc mereu, dar tot în ea
șșa Isus, așa Isuse-aș vrea
să trec în veșnicie.
Așa Isus, așa Isuse-aș vrea
să-mi fie-a mea iubire-nflăcărată
senină ca un cer senin.
precum a fost iubirea Ta
șșa Isus, așa Isuse-aș vrea
iubirea mea curata.
Așa Isus, așa Isuse-aș vrea
nădejdea mea puternică să fie
că fie lupta cât de grea
să cred, s-alerg, să lupt așa
s-ajung la răsplătirea Ta
așa Isus, așa Isuse-aș vrea
nădejdea tot mai vie.
Așa Isus, așa Isuse-aș vrea
să-mi fie îndelunga mea răbdare
ca duhul cald și liniștit,
cu zâmbet blând și nesilit
cerească cum a fost a Ta
așa Isus, așa Isuse-aș vrea
răbdarea-mi iertătoare.
Așa Isus, așa Isuse-aș vrea
să-mi fie a mea tăcere liniștită
ca pacea harului divin,
ca zarea-ntinsului senin
cu-nțelepciunea Ta în ea
așa Isus, așa Isuse-aș vrea
tăcerea mea sfințită.
Așa Isus, așa Isuse-aș vrea
pe veci să tot să pot să-Ți seamăn Ție
cu drag să recunoști că sunt
un strop din viul Tău Cuvânt
o urmă din trăirea Ta
așa Isus, așa Isuse-aș vrea
să fiu pe veșnicie.
Duhule Preasfinte
Duhule Preasfinte Doamne,
Viu izvor de sfântă viață
Glas de rugă-nalș spre Tine
În această dimineață !
Sfinte Duh, izvor de pace,
De lumină și putere
Morților Tu dai viață,
Orbilor le dai vedere.
Mâna de cerești belșuguri,
Taina veșnică ce-adapă
Setea sufletelor care
Căută sfânta vieții apă,
Duh de foc ce dezmorțește
Din înghețuri de păcate
Sufletele adormite,
Cugetele sugrumate.
Tu faci de-a căinței lacrimi
Ochii vinovați să plouă
Tu aduci în viața-ntoarsă
Primăvara vieții nouă.
Tu trezești mustrări amare
Credinciosului când iară
Părăsind pe Domnul, cade
În păcat a doua oară.
Tu-l îndemni să se ridice
Și primind din nou iertare
Mai cu grijă după Domnul
Să alerge cu-nfrânare…
Tu reverși lucrării Tale
Bucurie și putere
Tu ne dai înviorare
Ajutor și mângâiere.
Tu poți întări-n ispite
Și în orișice-ncercare
Doamne sufletele slabe
Când durerea-i tot mai mare.
Tu poți dezlega răceala
Sufletelor împietrite
Dacă focul Tău topește
Nepăsarea ce le-nghite.
Tu poți face ploi de haruri
Să coboare peste ele
Să rodească-n plin sămânța
Încercata-n vremuri grele
Tu poți Duhule Preasfinte,
Cu puterea Ta cea mare
Să ne-aprinzi mărturisirea
Cu mai multă-nflăcărare.
Să ne dai mai multă grijă
Și înțelepciune-n viață
Ca-n lucrarea Ta cea sfântă
Să urmăm a Ta povață !...
Dă-ne Tu putere-n ceasul
Greu al jertfei și-ncercării,
Biruind deplin s-ajungem
La răsplata-ncununării.
Ca să moștenim lumina
Fericirii-n veșnicie
Lăudându-Te pe Tine
Sfinte Duh cu bucurie!
Și pe Tatăl și pe Fiul
Cărui slava se cuvine
Dumnezeul nostru mare,
Noi Te preamărim pe Tine !
Nici dragostea vieții
Nici dragostea vieții,
nici ura ei de-acum
să nu te poată rupe
de-al Domnului sfânt drum;
Nici teama libertății
nici dragostea de ea,
să nu te ducă-n calea
nevrednică și rea.
Nici lipsa avuției,
nici dragostea de bani,
dușmani să-ți facă frații
nici frați pe cei dușmani;
Nici ura cea de casă,
nici dragostea de-ai tăi
să nu te poată-abate
spre calea celor răi.
Nici temerea de lume,
nici dragostea de ea
nu-ntunece lumina
cerească-n viața ta.
Nici ce-i urât în viață
nici ce ți-e azi frumos
nimic să nu te poată
desparte de Hristos.
Un credincios nu poate
Un credincios nu poate minte
dacă rămâne credincios
sau, dacă poate, el se rupe
pentru minciună de Hristos.
Un tată ce-și iubește fiii
nu-i poate despărți de Cer
sau dacă poate nu e tată
ci-i un călău și-un temnicer.
O mama nu-și ucide fiul
nici dacă-ar fi să moară ea
sau dacă-l poate, nu e mamă
ci este fiara cea mai rea.
Un bun păstor nu-și lasă turma
la lupi, privind nepăsător
sau dac-o lasă e-un netrebnic
și-un ucigaș, dar nu-i păstor.
Un frate-n veci nu-și lasă frații
cu care l-a unit Hristos
ori dacă-i lasă n-a fost frate
ci vânzător și mincinos.
Acel ce pierde doar el singur
va fi de-o vină pedepsit
un tată și-un păstor și-o mamă
au însă vina înmiit.
Nu ne lăsa
Nu ne lăsa să ne-ndoim
în crâncena furtună,
nu ne lăsa să ne-ngrozim
când fulgeră și tună,
Nu ne lăsa să înghețăm
în crunta viscolire,
nu ne lăsa să nu-nsetăm
de cea dintâi iubire.
Nu ne lăsa îndepărtați
de-a noastre legăminte,
nu ne lăsa ne-nfiorați
de lacrima fierbinte.
Nu ne lăsa să fim împinși
pe căi înșelătoare
nu ne lăsa să fim învinși
și sfâșiați de fiare.
Nu ne lăsa să părăsim
credința noastră bună,
nu ne lăsa să despărțim
umblarea împreună.
Nu ne lăsa dormind nicicând
în lene și-n păcate,
nu ne lăsa neînsetând
de cinste și dreptate.
Nu ne lăsa să ne-ndoim
Isuse, de izbândă -
căci fără țel ne prăbușim
în moarte și-n osândă.
Greu e numai până-n clipa
Greu e numai până-n clipa
când ajungi să crezi deplin
- după-aceea poți să birui
orișice-ndoieli și chin.
Greu e până când nădejdea
ți-a ajuns de neclintit
- după-aceea-n nicio luptă
n-ai să mai rămâi trântit.
Greu e numai pân-ajunge
dragostea din tine jar
- după-aceea toate-s cântec
după-aceea toate-s har.
Greu e numai până-n clipa
când ajungi să știi că poți,
după-aceea n-ai întoarce
nici de-ar fi-mpotrivă toți.
Greu e pân-la hotărâre
căci când gândul ți-ai învins,
nu-s nici piedeci netrecute
nu-i nici țel de neatins.
Greu e numai până-n clipa
când poți să și mori voios
- dar abia de-atunci încolo
ești ostașul lui Hristos.
Mi-este frate orișicine
Mi-este frate orișicine are duhul rugăciunii,
Care are-o sfântă groază de părerile minciunii,
Care pentru-o vorbă slabă se căiește ani de zile,
Care pentru orice greșuri plânge lepădându-și-le.
Mi-este frate orișicine își câștigă-o pâine amară,
Învățat cu nedreptatea și cu vorba de ocară.
Care nu râvnește-avutul nimănui pe nici o cale,
Ce-și îndură cu-nfrânare crucea curăției sale.
Mi-este frate cine rabdă, cine-așteaptă, cine tace,
Cine plânge, cine-asudă, cine luptă, cine face,
Cine poartă pentru alții vini de care nu-i de vină
Încrezându-se-n Dreptate, Înviere și Lumină.
Mi-este frate îndrăznețul și eroul și zdrobitul
De la unde-ncepe-Apusul până unde-i Răsăritul -
Căci acela, doar acela este-un har pentru noroade
Nu se teme nici de moarte, nici de viață, nici de roade.
Cum aș putea eu spune?
Cum aș putea eu spune acum c-am isprăvit
Când am atâta încă spre bine de-mplinit?
Când sunt atâtea drumuri ce încă nu le-am mers,
Atâtea lacrimi încă ce nu le-am plâns sau șters.
Când sunt atâtea case în care n-am intrat
Și inimi lângă care n-am plâns sau n-am cântat,
Atâtea ne-mplinite trimiteri sau chemări
Și taine către care nici bănuiesc cărări,
Și gânduri căror încă nu le-am țesut vesmânt,
Și arderi datorate Divinului Cuvânt,
Și lepădări neșterse de-aprinsul plâns amar,
Și jertfe neaduse Cerescului altar,
Și-atâtea datorate mustrări sau mângâieri
Spre vorbele ușoare sau grelele tăceri,
Neîmplinite-acelor cu care am un drum
Prin umbra și lumina aceluiași "acum".
Ce tristă-nștiințare sunt perii cei cărunți
Când calea încă-i lungă iar pașii prea mărunți.
Cum pot să zic că-s gata, o cum pot să zic
Atâta datorie - și n-am plătit nimic.
Stii tu biet om?
Stii tu biet om pribeag prin lume
poti tu sa stii, cat te-am iubit?
- stii tu oare iubirea asta?
ce suferinta a biruit?
Stii tu cat te-am cautat prin lume,
poti tu sa stii, cat te-am chemat?
- poti oare sa-ntelegi tu chinul
cat pentru tine-am indurat?
Stii tu cat Eu te-astept si astazi,
stii oare tu cat te doresc?
- stii oare tu ce-i asteptarea
cand anii tai ti se sfarsesc?
Stii tu ca tot trecutul negru
de patimi rele ti-a iertat,
stii tu cat de stralucita-i slava
cu care-n veci vei fi imbracat?
Stii tu oare-n ce pierzare
de nu te-ntorci acum, te-arunci?
stii tu fericire lapezi?
- Zadarnic vei afla atunci!
Isus, cand spui cat ma iubesti
Isus, cand spui cat ma iubesti
si cum ma chemi pe nume
o, astea-s cele mai ceresti
cuvinte de pe lume.
Cand spui ca esti Pastorul meu
Cel bun si bland si tare
o, Preaputernic Dumnezeu
ce-ar fi mai dulce oare?
Cand spui sa nu ma tem deloc
caci Tu esti langa mine,
cum sa nu trec prin ger si foc
increzator in Tine?
Cand spui sa cred Cuvantul Tau
oricand si cu tarie,
cum sa ma tem c-ar fi vreun rau
in tot ce-mi dai Tu mie?
Cand spui sa nu ma-ngrijorez
cu teama nici odata,
cum sa n-ascult, cum sa nu crez
din inima mea toata?
Cand spui ca-n cer mi-ai pregatit
un loc cand ma voi duce
Isus, Mantuitor iubit,
cum sa nu te cant mai dulce!
Priveste-n ochii lui Isus
Priveste-n ochii lui Isus,
priveste-n ochii lui Isus
ca sa cunosti ce-ai de tacut,
ca sa-ntelegi ce ai de spus,
ca sa alegi ce ai de lasat,
ca sa privesti ce ai de dus,
sa stii cat fac cele de jos
sa stii cat sunt cele de sus,
sa poti cauta cele ce sunt,
sa poti lasa cele ce nu-s,
- priveste-n ochii lui Isus.
Priveste-n Jetfa lui Hristos,
priveste-n Jertfa lui Hristos
sa vezi in ce adanc zaceai,
sa vezi din ce blestem te-a scos
sa stii ce ai acum, crezand,
sa stii ce pierzi necredincios,
sa simti ce-i harul, ascultand,
sa stii ce-i drumul luminos,
sa afli-un cer deschis plecand
sa-ncununezi sfarsit frumos,
- priveste-n Jertfa lui Hristos.
Priveste-n slava lui Isus,
priveste-n slava lui Isus
sa vezi ce-i raiul nesfarsit,
sa vezi ce-i focul ne apus,
sa intelegi tot ce-a fost scris,
sa crezi in tot ce ni s-a spus,
sa stii ce pret au toate jos,
sa stii ce har au toate sus
sa poti avea cele ce sunt,
sa poti lasa cele ce nu-s,
- priveste-n slava lui Isus.
Tinereţe
Tinereţe, leagăn dulce,
care legeni omenirea,
Pîn' la tine nu-mi ajunge
nici condeiul, nici gîndirea.
Cine te-a trăit odată,
nimic n-are mai de preţ
decît dulcea amintire
a trecutei tale vieţi.
Nu e grai să poată spune,
nici condei să poată scrie,
tinereţe, tinereţe,
viaţa ta de poezie...
Viaţa ta – grădină sfîntă –
cu flori mii, în mii de feţe,
e fermecător de dulce,
tinereţe, tinereţe...
Tinereţe! O, ce dulce
e viaţa ta de vis,
cînd tu faci întotdeauna
ceea ce Isus a zis...
Cînd în ritmul cald al slovei
şi-n al notei picur dulce
tu slăveşti cu heruvimii
Jertfa sfîntă de pe cruce,
şi mireasma ta din suflet
– zări de sfinte dimineţe –
Răspîndeşte lumii pacea,
sfîntă eşti tu, tinereţe...
Şi nepreţuit de scumpă
eşti atuncea cînd îţi pui
focul dragostei la crucea
lui Isus şi-n slujba Lui.
Cînd Îl cînţi în mii de chipuri
şi-L slăveşti în mii de feţe,
ce-i mai dulce decît tine,
tinereţe, tinereţe?...
Cînd Îl cînţi cu glas de înger
şi-L înalţi mai sus de soare,
tinereţe, tinereţe,
cine te-ar întrece oare?...
Chip sublim cu raze sfinte,
ce străluce-n mii de feţe,
mult mai mult decît frumoasă...
tinereţe, tinereţe...
Tinereţe, viaţă sfîntă,
zi de vară, cer senin,
cînd însemn aceste rînduri,
cîte-n minte nu-mi mai vin?...
Cînd cîntam cu glas de înger
pe sub bolta de jugaştri,
cu mînuţe-mpreunate
şi cu ochii mici, albaştri,
străbăteam frunzişul verde,
floarea albă ca şi crinii,
şi cîntam pe cînd, din ramuri,
flori ningeau din crengi mălinii,
aninîndu-se ca roua,
în a mele bucle creţe...
... O! Viaţa ta cea dulce,
tinereţe, tinereţe...
Tinereţe, floarea vieţii,
roi de dulci şi mîndre clipe,
tu dai visului putere
şi dai gîndului aripe...
Tu m-ai înălţat încetul, sus,
cu mult mai sus de stele...
... Tinereţe, tinereţe,
cuibul versurilor mele...
O, ce dulce şi senină e viaţa tinereţii
Atunci cînd Stăpîn îi este
Domnul morţii şi al vieţii...
Înger sfînt, cu harfă dulce,
care cîntă-n mii de feţe,
E viaţa ta senină,
Tinereţe, tinereţe...
Nu te-ndoi
Nu te-ndoi, ci crede
Că după orice nor
E-un soare şi mai dulce,
E-un rod şi mai cu spor.
Nu norul este veşnic
Ci soarele e-acel
Ce-nvinge şi rămâne
Atotputernic el.
Nu te uita la tine
Că eşti atât de slab
Nici la vrăşmaşul care
Te-ar nimici degrab’.
Nu te-ndoi, ci crede
Că dincolo de tot
Veghează Dumnezeul
Puternic Savaot.
Căci nici un păr nu-ţi cade,
Că nici o clipă nu-i,
Că nu-i nici o-ncercare
Decât prin voia Lui.
Că dacă crezi puternic
Nimica nu-i spre rău
Ci totul se va-ntoarce
Spre-un şi mai bine-al tău.
Nu te uita la ziduri
La porţile de fier,
La ura ce scrâşneşte,
Ci uită-te la cer…
Nu te-ndoi, ci crede
Că-n ceasul cel mai greu
Clipită de clipită
Veghează Dumnezeu!
O, creşte-mi iubirea
O, creşte-mi iubirea în inima mea,
Isuse, Isuse, mereu Te-aş ruga:
îmi umple cu harul pe care-l aştept
şi ochii şi graiul şi inima-n piept.
O, creşte-mi iubirea, Isuse iubit,
să fiu de-a' ei haruri deplin copleşit;
revarsă-mi-o-n suflet cu val după val,
ca rîul ce creşte de dă peste mal.
O, creşte-mi iubirea, iubite Isus,
în starea şi locul în care m-ai pus.
Să port pretutindeni belşugu-i de har,
şi-a ei revărsare să n-aibă hotar.
O, creşte-mi iubirea cu rodu-i sfinţit,
chiar numai cu ură de-aş fi răsplătit;
să nu pot, Isuse, trăi fără ea:
– o, creşte-mi iubirea în inima mea.
Dragostea care nu doare
Dragostea care nu doare
n-are roadă numai floare
n-are lacrimi, ci-nșelare
n-are viață - numai pare.
Dragostea care nu plânge
nu se-aprinde, ci se stinge,
nu se-nalță, ci coboară,
nu învie, ci omoară!
Dragostea ce nu-i fierbinte
nu te crede, ci te minte,
nu e-n soare, ci e-n ceață,
nu-ncălzește, ci îngheață.
Dragostea ce nu-i curată
nu trezește, ci îmbată,
nu rămâne, ci trădează,
nu-nălbește, ci-ntinează.
Numai Dragostea Divină
nu te arde, ci te-alină,
nu te lasă, ci te ține
orice trece și-orice vine.
Numai dragostea frumoasă
legământul nu și-l lasă
și cununa nu-și desparte
nici în viață, nici în moarte!
Nu vă-nșelați
Nu va-nșelați crezând că Harul vă-ndreptățește orice păcat
Că poți să spui orice, și dacă vorbești de Har ești și iertat.
Căci Harul iartă doar o dată păcatul cel neștiutor,
Dar după-aceea poruncește neprihănirea tuturor.
Nu va-nșelați, că iartă Harul orice păcate, orișicând
Că dacă spui de Har ajunge, si poți apoi trăi-nșelând,
Că poți să minți, te poți ascunde și poți să te prefaci oricum.
Nu-i o mai mare nebunie decât să mergi pe-așa un drum.
Nu vă-nșelați! Nu iartă Harul păcatul cel făcut știind,
Nu credeți pe Hristos și Harul orice păcate-ngăduind.
Nu vă mințiți pe voi și pe-alții că poți să faci orice prin Har,
Satan pe nimeni nu înșală ca-n felu-acesta mai amar.
Nu! Harul nu vă-ndreptățește să vă prefaceți și să mințiți,
Acesta e un har fățarnic și mincinos și fals, să știți!
Adevăratul Har învață s-o rupi cu tot ce-i păcătos,
Și să trăiești neprihănirea, smerit și sincer în Hristos.
Nu vă-nșelați urmând pe orbii cei îngâmfați și prefăcuți,
Ce-nvață că prin Har se poate trăi oricum. Ei sunt pierduți,
Și-aceasta-i o înșelăciune, și-acela-i un netrebnic har
Satan pe nimeni nu înșală ca-n felu-acesta mai amar.
AMIN
Ridică-ți ochii
Ridică-ți ochii și privește
Că-n tot ce este-n jurul tău,
Te copleșește bunătatea
Și dragostea lui Dumnezeu
Și totuși tu, pe El lumina,
Și viața ta pe veșnicii,
Pe El ce-ți poate da iertarea,
Tu nu-L asculți
- de ce nu vii?
Când se cutremură pământul,
Când guri de moarte se deschid,
Când plăgi și lipsuri și necazuri
Atâtea mii de vieți ucid:
- Acestea toate ție-ți strigă
Să-ntorci din căile pustii,
Pe-Acel ce poate să te scape
Tu nu-L asculți
- de ce nu vii?
Atâtea tainice-adevăruri
Răsar din locul lor ascuns,
Și la-ntrebări înfiorate
Iți dau cu-adevărat răspuns
- Dar când puterea Lui cea tare
Ți-ncearc-a vieții temelii,
Tu nu-nțelegi ce-ți spune oare
Sau te prefaci,
De ce nu vii?
Ce fericiți sunt toți aceia
Ce Lui pe veci s-au dăruit,
Cu câtă bucurie-așteaptă
Acel loc sfânt făgăduit!
- La minunata-i fericire
Tu un dorești părtaș să fii
Câți merg la slavă-n veci cu Domnul
Tu unde mergi, de ce nu vii?
Doamne, Dumnezeul nostru
Doamne, Dumnezeul nostru, Preaputernic și-nțelept
Sfânt ești
Bun
Și plin de milă
Blând
Și minunat
Și drept.
Ce ușor de-aflat ești, Doamne,
Totuși cât ești de ascuns,
Ce ușor de-a te pătrunde
Totuși cât de nepătruns!
Tu ești totul pretutindeni
Și ești nicăieri nimic,
Poți fii necuprins de mare
Poți fii infinit de mic!
Ce-nțelept le-ai rânduit Tu, Doamne, toate-n univers
Orice clipă-și are-o slujbă,
Orice umbră și-are un mers:
Tu porți soare,
Lună,
Stele,
Auroră și amurg…
Toate-n Tine-și au izvorul
Toate către Tine curg,
Tu-nceputul tuturora
Tu al tuturor sfârșit,
- Cât de minunat și tainic toate le-ai orânduit!
Tu te-ascunzi de mulți ce-n lume “înțelepți” se cred
Și “mari”
Dar Te lași aflat de vameși,
De păstori,
Și de pescari.
Ne-nțeles rămâi adesea pentru-a lumii “învățați”
Dar la cei smeriți și sinceri cât de limpede Te-arăți!
Cât de limpede-Ți văd Fața cei ce-au cugetul curat
Care fără viclenie cred adânc și-adevărat.
Pentru cei ce văd ești totul și-ntr-un munte
Și-ntr-un spic
Dar ești nicăieri nimica, pentru cei ce văd nimic.
Pentru cei înguști la suflet care numai rău aleg
Nepătruns rămâi de-a pururi, necrezând ei nu-nțeleg.
Dar ce simplu te descopăr când smeriți în rugă șed
Cei neprefăcuți ce-n inimi nu Te ispitesc
Ci cred!
Pentru cei cu minți înguste
Doamne ești de necuprins,
Pentru cei “nălțați” și mândri
Ești înalt, de neatins,
Dar atât de mic ești, Doamne, și atât de-apropiat
Pentru cine Te primește într-un cuget nestricat.
Tu ești veșnicia-ntreagă,
Tu ești ceasul trecător,
Bucuria ce se naște din durerile ce mor,
Nevăzutul plin de taine
Și văzutul arătat,
Viitorul care crește din trecutul îngropat,
Mângâierea ce-nflorește din suspinul ce-a apus
Și nădejdea ce rămâne
Când iluzia s-a dus.
Viitorul și trecutul strânse-n veșnicul prezent
Tu ești veșnica mișcare, neclintitul permanent!
Tu ești tot ce pot cuprinde și ești tot ce nu mai pot.
Dar iubirea,
Simt o, Doamne,
Că ești mai presus de tot.
Că-n oricâte mii de chipuri Te arăți spre noi lucrând
Peste toate-Ți strălucește dragostea în primul rând.
O, Strălucitorul centru al iubirii, Tu ne-ai dat
Tot ce-și vrea al nostru suflet și-și dorește necurmat!
Golul nostru, lipsa noastră, slăbiciunile din noi.
Fărdelegile, pedeapsa, și-a urmării lor șuvoi,
De mustrări de chin de luptă
De torturi și veci de plâns,
Cu-a Ta unică durere, toate Tu le-ai strâns!
Cu-a Ta unică osândă răul tot ne-ai ispășit,
Marea noastră datorie către Tine Tu-ai plătit.
Cerul fericit, în urma primului păcat închis,
Omenirii rennoite prin credință, l-ai deschis
Și la starea fericită ce-o pierdusem prin păcat
Din adânca prăbușire pân-la cer ne-ai înălțat!
Curățindu-ne prin sânge și-nfiindu-ne prin Har
- Totul
Ah, Iubire; totul
E Dumnezeiescu-Ți dar!
În genunchi cu umilință, Doamne, fața Ta slăvim
Nu vom fi nicicând în stare, cât am vrea
Să-Ți mulțumim!
Nu putem recunoștința ce-o simțim că-Ți datorăm
Nici în rugă, nici în lacrimi,
Cum am vrea s-o arătăm!
Dăruiește-ne puterea de-a învinge orice rău
Chipul sufletului nostru
Schimba-l după chipul Tău…
Dă-ne feței strălucirea cugetului luminos
Duhului încredințarea viitorului frumos,
Inimii neprihănirea sfințitoarelor dorinți
Gândurilor limpezimea înțeleptei năzuinți…
Dă-ne dragostei căldura ce dă rod oricărui pas
Și credinței frumusețea unui neschimbat rămas,
Și curajului tăria totdeauna de ne-nfrânt
Și nădejdii-n biruință un mereu-noit avânt
Și vieții înălțarea necurmat spre fața Ta
Pân-o vei uni cu Tine
Cum a fost
Când un era!...
Totdeauna pe-a Domnului cale
Totdeauna pe-a Domnului cale
au fost lupte și-au fost spini destui
căci acei ce-au urmat voii Sale
trebuit-au să-i semene Lui!
N-a iubit lumea ,nu, niciodată
pe-acei câți i-au urmat Lui cu zel
ci c-o ură mereu ne-mpăcată
i-a primit pe pământ ca pe El.
Dar cu ochii-ațintiți spre răsplată
prin răbdarea Golgotei privind,
n-au cârtit cei aleși niciodată
ci-au trăit și-au murit biruind.
Nu-i la fel pentru toți încercarea,
nici nu-i vremea la toți într-un fel,
însă toți într-un fel au chemarea
la un preț de dureri pentru El.
Cei ce fug sau fricoși la-ncercare
L-au lăsat s-au vândut pe Isus,
rușinați se vor pierde-n uitare
alungați de blestemul de sus.
Tu fii tare ca-n ziua-ncercării
e alegerea ta pentru har,
strălucit ești în haina ocării
când te urci răbdător pe calvar!
Tu carusele-atunci le sărută,
rugător pentru cei ce le-au pus,
că-n cereasca răbdare tăcută
semăna-vei atunci cu Isus.
Iar prin moarte-nmiit vei culege
răsplătirea cerescului zel
căci mereu astfel Domnul Și-alege
pe acei ce-mpărăți-vor cu EL.
Iubire, nici nu știu să spun
Iubire, nici nu știu să spun
ce bună-ai fost cu mine,
căci harul tău cu cât l-adun
mereu mai mare-mi vine.
Îmi ceri o jertfă, pare foc
și-mi tremură privirea
dar ea-i doar tainicul mijloc
prin care-mi dai sfințirea.
Îmi ceri un iad pe-un Paradis
și-un praf pe-o avuție
îmi ceri o clipă cât un vis
și-mi dai o veșnicie.
Îmi dai o cruce - și mi-o iei
c-o dragoste voioasă
căci cea mai grea din partea ei
asupra Ta apasă.
Îmi ceri un dar, - îl dau voios
și de-unde-l iau, tot crește
căci înmiit mi-ntorci, prisos,
de nu se mai sfârșește.
Îmi ceri doar dragostea să dau
c-o inimă grăbită
și-n veci apoi tot iau și iau
- și unda-i nesfârșită
Tu-mi înlături îndoiala
Tu-mi înlături îndoiala
Inimii ne-ncrezătoare
Când mă-nfrânge grea ispita
Și de vina mea mă doare.
Când furtuni învolburate
Îmi întunecă privirea,
Un cuvânt al Tău îmi poate
Lumina nemărginirea.
Când de seceta se uscă
Tot hotarul meu în jale,
Într-o clipă mi-l învie
Revărsarea milei Tale.
Tu-mi ești hotar iubirii,
Neclintire-ncredințării,
Adâncime-nțelepciunii
Și răsplată ascultării.
Temelia vieții mele,
Inimii comoara toată -
Tot ce nalț și tot ce dărâm
E spre slava Ta curată.
Cât ar curge râu de lacrimi
De cântări și rugăciune
Sute de vieți, Isuse,
Tot n-aș mai sfârși a-Ți spune.
La tine vin Isuse iar
La Tine vin Isuse iar
picioarele sa-ti strang;
trecutul sa mi-l plang amar,
pacatul sa mi-l plang.
Caci am gresit Isuse bun
si-i mare vina mea
dar mii de lacrimi calde-adun
si-Ti cer a mi-o spala.
Atatia pacatosi s-au strans
de-atatia ani mereu
stropind cu lacrimi si cu plans
pacatul lor cel greu.
Iar tu pe toti i-ai ascultat
pe vamesi si pe hoti -
prin Jertfa Crucii i-ai spalat
si i-ai iertat pe toti.
De-aceea vin acum si eu
picioarele sa-Ti strang
caci Tu-mi cunosti pacatul greu
si stii ca si eu mi-l plang.
Spre tine glasul mi-l indrept
si mila ta o cer
O da-mi iertarea ce-o astept
nu ma lasa sa pier.
Cu-a tale sfinte mangaieri
Tu mangaie-ma iar
si-n viata plina de dureri
revarsa-mi scumpul har.
Caci Doamne catre Tine sus
privirea mi-o indrept
Te chem cu glasul stins, Isus
si mila Ta astept.
Hristos e totul pentru noi
Hristos e totul pentru noi
si-n fericire si-n nevoi
si-n libertate si-n surghiun
Hristos ni-e sotul cel mai bun.
Hristos ni-e scutul nepatruns,
Hristos ni-e aurul ascuns,
Hristos ni-e-al vietii-adanc suvoi
Hristos e totul pentru noi.
Hristos ni-e casa si parinti
si tinta ultimei dorinti
si Rai cu haruri vesnic noi
Hristos e totul pentru noi.
Hristos ni-e sprijin si toiag,
Hristos ni-e Bunul cel mai drag,
Hristos ni-e zborul cel vioi
Hristos e totul pentru noi.
Hristos ni-e dulcele alin
in cel mai dureros suspin
si-n locul cel mai parasit
Hristos ni-e sotul cel iubit.
Hristos ni-e dorul cel mai sfant,
Hristos ni-e crez si legamant,
Hristos ni-e Viata de apoi
Hristos e totul pentru noi.
Nu-nlatura o Doamne
Nu-nlatura o, Doamne, din scumpa ta lucrare
Decat ce-aduce gheata si rani si dezbinare
Inlatura-l pe Core, pe Cain si pe Iuda,
Inlatura mania, cartirile si ciuda.
Nu-nlatura o, Doamne, pe fratele ce plange
Cand inima si-o rupe si sufletul si-l frange,
Ci-nlatura ce-l tine legat de nu se poate
Cuprinde-n alipirea increderii de frate.
Nu-nlatura o, Doamne, iubirea-ndurerata
Ci cursa pierzatoare ce-o prinde-ndatorata;
Inlatura vicleana urzire ucigasa
Cu fetze-nselatoare si inima vrasmasa.
Nu-nlatura o, Doamne pe cel ce are-o teama
Si are-o constiinta si-o tinere de seama,
Ci-nlatura-l pe-acela ce astea nu le are
Cand el aduce prapad si rani si dezbinare.
Ci-ncredinteasa-l Doamne pe fratele ce plange
C-atunci e mai puternic cand dragostea-l infrange
Si-atunci e cel mai vrednic de-ncredere intreaga
Unirea cand l-arunca in bratele ce-l roaga.
Fecioară înţeleaptă
Fecioară înţeleaptă cu candela aprinsă,
Ce trează-aştepţi întruna pe Mirele iubit,
Coboară înserarea pe faţa zilei stinse,
şi Mirele, fecioară, nici astăzi n-a venit.
Pe-albastrul cer senină puzderie de stele,
Strălucitori luceferi răsar în lung şi-n lat,
Dar nici în seara asta, o, nu este printre ele,
LUCEAFăRUL, fecioară, ce-atât L-ai aşteptat...
Se-ntinde ca o mreajă a somnului ispită,
Lumina să ţi-o stingă, vegherea să ţi-o ia,
Cu suflet alb şi candid, rămâi nebiruită,
Căci sfânta priveghere curând se va găta.
Cu candela credinţei..., aprinsă..., o fecioară,
în râu de lacrimi ochii tu spalăţi-i de somn,
şi-n haina curăţiei aşteaptă-n prag afară,
Dorita arătare a scumpului tău Domn.
Nu-i nici o luminiţă în sat la nici o casă,
Că nicăieri nu-i parcă un singur suflet treaz.
Tu singură, fecioară, a cerului Mireasă...
Veghezi prin multe chinuri, şi lacrimi şi necaz.
Veghează, mai veghează, mai suferă o clipă,
în candela sleită mai toarnă untdelemn;
Vor trece toate astea, vor trece aşa de-n pripă
Cum n-ar fi fost vreodată, când El va face-un semn.
Dorm toţi... o nu-i nimica; tu rabdă şi veghează...
Plângi mult? E grea vegherea? ştiu suflet scump cât plângi;
Dar iată, răsăritul încet se luminează,
şi-obrazul plin de lacrimi în slavă ţi-l răsfrângi.
Răsare faţa dulce a Mirelui ce vine,
şi noru-I într-o clipă pe veci te-o mângăia,
şi ce cununi măreţe de sori şi slavă pline,
ţi-o-mbracă acum, El, faţa, cea plâns şi-a privegheat.
Nu eşti învins!
Nu eşti învins cît timp credinţa
nu ţi-ai schimbat şi nu ţi-ai stins:
– credinţa iarăşi te ridică,
poţi fi căzut, dar nu învins!
Nu eşti înfrînt cît timp nădejdea
şi ţelul ei îţi este sfînt:
– nădejdea iarăşi te-ntăreşte,
poţi fi trîntit, dar nu înfrînt!
Nu eşti zdrobit cît ai iubirea
curată şi de neclintit:
– iubirea iarăşi te înalţă,
poţi fi călcat, dar nu zdrobit!
Nu eşti departe pînă duhul
şi rugăciunea nu ţi-s reci:
– prin ele eşti mereu aproape,
dar fără ele, dus pe veci!
Nu rătăceşti cît timp ţii gîndul
şi inima la ce-ai primit:
– cînd inima ţi-e-n altă parte,
chiar stînd cu-ai tăi, eşti rătăcit!
Nu mori cînd inima-ncetează
– ci cînd de Cer ai ochii rupţi,
cînd nu mai arzi şi nu mai sîngeri,
cînd nu mai plîngi şi nu mai lupţi!
Biruitori, eroi şi vrednici
sunt numai cei ce neclintit
duc legămîntul pîn' la jertfă
şi lupta pînă la sfîrşit!
O, om!...
O, om!... Ce mari răspunderi ai
De tot ce faci pe lume
- De tot ce spui în scris sau grai,
De pilda ce la alţii-o dai
Căci ea mereu spre Iad sau Rai
Pe mulţi o să-i îndrume.
Ce grijă trebuie să pui
În viaţa ta, în toată
Căci gândul care-l scrii sau spui
S-a dus... şi-n veci nu-l mai adui
Dar vei culege roada lui
Ori viu, ori mort, odată.
Ai spus o vorbă - vorba ta,
Mergând din gură-n gură,
va veseli sau va-ntrista,
Va curăţi sau va-ntina,
Rodind sămânţa pusă-n ea
De dragoste sau ură.
Scrii un cuvânt - cuvântul scris
E-un leac sau e-o otravă!
Tu vei muri, dar tot ce-ia zis
Rămâne-n urmă-un drum deschis
Înspre Infern sau Paradis
Spre-ocară sau spre slavă.
Spui o cântare - versul tău
Rămâne după tine
Îndemn spre bine sau spre rău,
Spre curăţie sau desfrâu
Lăsând în inimi rodul său
De har sau de ruşine.
Arăţi o cale - calea ta
În urma ta nu piere
E calea bună sau e rea
Va prăbuşi sau va-nălţa
Vor merge suflete pe ea
Spre Rai sau spre durere.
Trăieşti o viaţă - viaţa ta
E una, numai una
Oricum ar fi, tu nu uita
Cum ţi-o trăieşti vei câştiga
Ori fericirea-n veci prin ea
Ori chin pe totdeauna.
O, om!... Ce mari răspunderi ai!
Tu vei pleca din lume
Dar ce scrii azi, ce spui în grai
Ce laşi prin pilda care-o dai,
Pe mulţi, pe mulţi mereu spre Rai
Sau Iad o să-i îndrume.
O, nu uita!... Fii credincios
Cu grijă şi cu teamă!
- Să laşi în urmă luminos
Un grai, un gând, un drum frumos!
Căci pentru toate ne-ndoios
Odată vei da seamă!
