Ajutorul potrivit

Santem noi sotiile un ajutor potrivit pentru sotul nostru?
Mai exista si asemenea sotii dar mai rarut. Multe dintre noi avem tendinta de a conduce si avem reusite foarte mari in aceasta incercare pentru ca barbatii zilelor noastre sant foarte indulgenti. Odata ce am pus mana pe carma, in casa noastra incepe apocalipsa. Cel putin la mine asa a fost. Toate initiativele porneau de la mine si se terminau cu mine. Poate ca la inceput, sotul meu (desi nu-mi amintesc sa o fi facut) s-a zbatut sa-si mentina pozitia, dar l-am "detronat" rapid si fara anestezie. La inceput a fost bine si au fost si rezultate, dar in schimb pacea caminului meu a disparut. Cu timpul povara conducerii ma apasa tot mai rau si libertatea sotului meu era tot mai mare. Am dus-o asa pana n-am mai putut si pana sotul meu s-a deprins cu anumite vicii si obiceiuri. Abea dupa douazeci si ceva de ani de casnicie mi s-au deschis ochii si am inteles ca rolul meu este de ajutor nu de conducator. M-am tras inapoi si l-am lasat sa-si reia locul pe "tronul" familiei si pentru inceput a fost bine. Am simtit ca, un munte a fost indepartat de pe umerii mei. Dar ceva nu mergea. Apoi, ca trezita dintr-un vis am inteles pe deplin ce inseamna ajutorul potrivit si unde am gresit. Eu trecusem de la o extrema la alta. Acuma ma departasem de orice activitate pe care credeam eu ca este responsabilitatea lui si devenisem eu "trantorul". Greseam foarte mult. Am inceput sa-l incurajez cu dragoste sa-i arat ce trebuie facut si apoi sa-l laud. Spre uimirea mea lcrurile incep sa ia contur in cortul meu, desi mai anevoios totusi se simte o armonie si legatura dintre noi se srtange. Sant costienta ca nu va fi usor sa fiu un ajutor potrivit asa cum cere Dumnezeu, pentru ca sotul meu nu este mantuit, dar am sa fac tot ce-mi sta in putinta sa-mi fac partea. Nadajduiesc ca va veni ziua cand mantuirea va intra si-n casa mea pe deplin si atunci toata osteneala mea va fi rasplatita.