Luaţi aminte la următoarea întâmplare:
A fost odată un rege rău care a trimis într-o zi după unul din servitorii săi, şi anume fierarul curţii. El i-a cerut acestuia să-i facă un lanţ gros. Omul s-a pus pe lucru, munci cât putu de bine şi, după opt zile, merse la palat să-i prezinte împăratului opera sa. Spre surprinderea sa, regele nu fu mulţumit de ceea ce văzu, căci lanţul i s-a părut prea fin, prea subţire. Ameninţător şi furios, monarhul îi porunci fierarului să confecţioneze un alt lanţ mai gros ca primul. Meseriaşul se supuse tremurând şi o luă de la capăt. Opt zile mai târziu, reveni la rege mândra de realizarea sa, căci făcuse zalele peste măsură de mari. Împăratul fu mulţumit de calitatea lucrării, dar ceru un lanţ mai lung. Astfel bravul fierar lucră zi şi noapte, timp de câteva luni, pentru a satisface pe rege. I-au trebuit nişte ajutoare pentru a transporta lanţul. Când fierarul îi arătă suveranului său lucrarea, acesta s-a arătat pe deplin mulţumit: era tocmai ceea ce dorise. Şi în clipa următoare, cu o privire răutăcioasă îndreptată spre bietul fierar, ordonă servitorilor săi să-l lege pe fierar cu acest lanţ lung, să-l închidă şi să-l lase să moară. Aşa se poate întâmpla şi cu noi, dacă ne supunem dorinţelor inspirate de Diavolul. El ne leagă ca pe acest bărbat. La început, legăturile par fine, slabe, dar mai târziu, acestea ne înlănţuie atât de puternic, încât eliberarea pare imposibilă. Dar există în cer un Împărat mare, mai mare decât toţi regii pământului care, la apelul nostru făcut cu credinţă, vine să ne sfărâme lanţurile şi să ne pună în libertate. Singura noastră scăpare este să-L chemăm pe Domnul Isus, unicul nostru Eliberator.
joi, 27 octombrie 2011
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
https://youtu.be/OMrixrEBpgM?si=D_2ECV2qBkfWp5Jo
-
Iov Cap.3 versetul 6 Noaptea aceea! S-o acopere intunericul SA PIARA DIN AN . Intrebare: Este posibil sa fie data de 30 februarie? Iov cap...
-
💓De vorba cu Domnul💓 - Doamne, de ce m-ai lasat sa inaintez cand am facut primi pasi spre cadere??? - Pentru ca avut incredere in tine ...
-
Ca sa poti sa-ti aduci copilul la Dumnezeu este nevoie mai intai de un plan bine gandit. Totul incepe inainte de nasterea lui si continua...
-
Dragostea Un tata isi aduna copii pe langa patul in care zacea si le face decunoscut ce le lasa fiecaruia. Averea era mpartita in mod eg...
-
Am crescut cu un tata agresiv care ne batea de multe ori fara sa cantareasca vina si in functie de ea sa fim pedepsiti. Eram al treilea cop...
-
Un băiat întrebă intr-o zi pe Dumnezeu, i ... " Dumnezeul meu , vreau să te întreb ceva . " Şi Dumnezeu îi răspunde...

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu