Wilhelm Busch in cartea sa " Dreptul nostru la dragoste" spune:
"Există o dragoste, la care nu avem nici un drept, care ne este oferită în dar. Şi aceasta este dragostea lui Isus Cristos. Noi suntem păcătoşi. Noi avem nevoie de un Mântuitor. Daţi-mi voie să v-o spun ca pe o mărturisire personală:
În cel de-al treilea Reich m-am aflat din nou în închisoare - din cauza credinţei mele. Preotul închisorii mă vizitase şi-mi spusese: „Perspectivele dumneavoastră sunt cumplit de sumbre". Apoi a plecat. Şi eu am rămas în celula mea. Era foarte mică. Sus de tot era o mică crăpătură prin care pătrundea lumină. Era frig şi eu tremuram îngheţat. Ah, toată atmosfera în care mă aflam era îngrozitor de rece. Mi-era dor de soţie, de copii, de slujba mea, de băieţii mei, căci eram pastor cu tineretul. Şi stăteam acolo aşa - fără speranţa de a mai ieşi vreodată din situaţia în care mă găseam. Când s-a înserat, am fost copleşit de o disperare imensă. Nu ştiu dacă în viaţa dumneavoastră aţi ajuns vreodată într-o situaţie cu adevărat disperată. Aceasta a fost însă clipa - pot numai să v-o mărturisesc deschis -, în care Domnul Isus a intrat în celula mea! El trăieşte! El poate să treacă prin uşile închise. Şi El a făcut-o şi mi-a arătat moartea Sa pe cruce, atunci când a murit pentru mine, ca un păcătos. Şi i-am auzit cuvintele în ureche: „Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oile Lui". În ceasul acela, din mâinile lui Isus a trecut asupra mea un asemenea curent de dragoste divină, încât aproape că nu l-am putut suporta, aproape că a fost prea mult pentru inima mea. Şi am înţeles: există o dragoste pe care nu o merităm, la care nu avem nici un drept, care ne este oferită în dar.
Şi această dragoste a lui Isus vă este oferită şi dumneavoastră! De ce lăsaţi această dragoste să treacă pe lângă dumneavoastră? Ea vrea să se reverse direct în inima dumneavoastră!"
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Iov Cap.3 versetul 6 Noaptea aceea! S-o acopere intunericul SA PIARA DIN AN . Intrebare: Este posibil sa fie data de 30 februarie? Iov cap...
-
Iov Cap.3 versetul 6 Noaptea aceea! S-o acopere intunericul SA PIARA DIN AN . Intrebare: Este posibil sa fie data de 30 februarie? Iov cap...
-
💓De vorba cu Domnul💓 - Doamne, de ce m-ai lasat sa inaintez cand am facut primi pasi spre cadere??? - Pentru ca avut incredere in tine ...
-
Ca sa poti sa-ti aduci copilul la Dumnezeu este nevoie mai intai de un plan bine gandit. Totul incepe inainte de nasterea lui si continua...
-
Am crescut cu un tata agresiv care ne batea de multe ori fara sa cantareasca vina si in functie de ea sa fim pedepsiti. Eram al treilea cop...
-
Foc mistuitor Exod 24:17 Înfăţişarea slavei Domnului era ca un foc mistuitor pe vârful muntelui, înaintea copiilor lui Israel. Deuteronom...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu