"O, iartă-mi, Te rog, Doamne, atâtea rugăciuni
Prin care-Ţi cer doar pâine şi pază şi minuni,
Căci am făcut adesea din Tine robul meu,
Nu eu s-ascult de Tine, ci Tu, de ce spun eu.
Prin care-Ţi cer doar pâine şi pază şi minuni,
Căci am făcut adesea din Tine robul meu,
Nu eu s-ascult de Tine, ci Tu, de ce spun eu.
În loc să vreau eu, Doamne, să fie voia Ta,
Îţi cer, şi-Ţi cer întruna să faci Tu voia mea;
Îţi cer s-alungi necazul, să nu-mi trimiţi ce vreai,
Ci să-mi slujeşti în toate, să-mi dai, să-mi dai, să-mi dai...
Îţi cer, şi-Ţi cer întruna să faci Tu voia mea;
Îţi cer s-alungi necazul, să nu-mi trimiţi ce vreai,
Ci să-mi slujeşti în toate, să-mi dai, să-mi dai, să-mi dai...
Gândindu-mă că, dacă Îţi cânt şi Te slăvesc,
Am drept să-Ţi cer întruna să faci tot ce doresc...
O, iartă-mi felu-acesta nebun de-a mă ruga
Şi-nvaţă-mă ca altfel să stau în faţa Ta!...
Am drept să-Ţi cer întruna să faci tot ce doresc...
O, iartă-mi felu-acesta nebun de-a mă ruga
Şi-nvaţă-mă ca altfel să stau în faţa Ta!...
Nu tot cerându-Ţi Ţie să fii Tu robul meu,
Ci Tu cerându-mi mie, iar robul să fiu eu.
Să înţeleg că felul cel bun de-a mă ruga
E să doresc ca-n toate să fie voia Ta. "
Ci Tu cerându-mi mie, iar robul să fiu eu.
Să înţeleg că felul cel bun de-a mă ruga
E să doresc ca-n toate să fie voia Ta. "
Salvat la 12 fără un minut
Era o zi frumoasă, cu tot cerul senin, Doream să grăbesc pasul catre Ierusalim, Gândeam că şi-azi veni-voi, cu ceeam ce-am furat, Cu aurul din traistă, puteam s-ajung bogat… Nu îmi păsa că-n urmă lăsasem multe lacrimi, Ba chiar atâţia oameni, loviţi de-a mele patimi, Ah, câte mai facusem, şi le ştiam doar eu Nu îmi păsa de nimeni, nici chiar de Dumnezeu… Încă o milă, două, iar dincol de finici Iuda, al meu tovarăş, unul din ucenici, M-aşteaptă să îmi spună, cum a întocmit planul, Vânzării unui om, numit Galileanul… ————————————————- Trecu o saptămână, de la acea-ntalnire, Cu Iuda, trădătorul, şi-a lui planuri haine, Si-azi, ooo, nu pot crede, ce ochii mi-au privit, Eu, Titus, eu , tâlharul, legat.. şi…osândit? Da, aşa mi-au spus soldaţii, “Cu alţi doi condamnaţi, Iţi vei sfârşi viaţa…toţi trei crucificaţi”, Sentinţa a fost dată, toţi trei vom duce crucea, Urcând dealul Golgotei, vom împlini porunca. Da, şi-am pornit, cu crucea, pe umărul meu drept, E grea, iar lemnul tare apasă greu pe piept, Dar ce e cu acesta, de poartă-aşa o cruce, De-abia a ridicat-o, o va putea El duce… ? Ia să îl văd mai bine, de ce-i aşa lovit, Scuipat şi plin de sânge, întruna e hulit, O, dar de ce privirea, ‘şi întoarce aşa de blând, Peste ostaşii care-l lovesc mereu, urlând… Oh… dar oare cine-i, unde l-am mai vazut, Privindul mai de-aproape îmi pare cunoscut, Ah, da, e-acela care de Iuda-fost trădat, Galileanul, dar oare de ce l-au condamnat? Ce vină grea gasiră, în el, Samariteanul, De ce al lui vechi tovarăş, el Iscarioteanul, L-a dat fără de mila pe mâna lor, sărmanul, O, Iuda, nu vazut-ai în el pe-acel ce-i harul? Şi-urcarăm greu-nainte, pe via Dolorosa, Dar nu puteam privirea să nu o ţin întoarsă, Spre El, care, cu greu, urca încet, de parcă, Pe spatele-i ar duce povara lumii toată… O, iată, că se-apleacă, o, e-ngenunchi sub cruce, Povara de păcate şi crucea de-abia duce, Aş vrea să strig, să vină, un ajutor să-i dea, Cineva din mulţime, dar nu e nimenea… Cum aş putea Străine, să-ţi ofer ajutor, Să te feresc de-ostaşii, care doar moartea-ţi vor Măcar, un strop de apă, pe buzele-ţi uscate, Măcar o dată-n viaţă, de mine fie-udate… Dar, iată, că pe-un tânăr, un om de prin Cirena, Îl pun să duca crucea, lui Isus, dar aievea, Îl văd fără de cruce, dar tot păşind cu greu, Povara lumii duce-acest fiu de Dumnezeu… Si iată, că ajunsa-m pe dealul Căpăţânii, Şi-ostaşii-ndat pe cruce ne pironesc, hainii, Dar mie nu imi pasă, eu ştiu, sunt condamnat, dar acest Om e oare pe drept crucificat? Şi-mi amintesc că-ntruna, plângea şi se ruga Pentru-acei de sub cruce, pentru care murea, Şi-mi amintesc aievea, c-am auzit deodat’ “O, Tată, iartă-i Tată, căci ei nu ştiu ce fac!!!” Dar n-oi uta vreodată, orice s-ar întâmpla, Cum eu am spus cu lacrimi, “Nu merită osânda, Noi doi talhari, la moarte, crucificaţi pe drept, Dar el… Galileanul, Isus din Nazaret? Ucis-a el vreodată, a jefuit cândva, Ori mai degrab cu milă, el mâna-şi-ntindea, Peste bolnavii care un ajutor cereau, Pe toti aceştia-ndată, pe loc îi vindeca. Şi-acum momentul vecinic, rămasa-ntipărit, Când el cu greu, în şoaptă, către min a grăit, Oh, Titus, nici un merit să ştii că tu nu ai, Dar azi, prin a mea jertfa, vei fi cu mine-n rai!!! Şi mă privi străinul, dar pentru mine-acum, Acel om de pe cruce, era un tată bun, Simţii o pace-adâncă, ce mă cuprinse-ndat, Şi-nţelese-i că moare pentru al meu păcat… Se stinse Galileanul, şi îl privii plângând, Simţind în piept iubirea de tată sângerând, Era o jertfă sfântă, din dragoste chemată, Şi-n ea-m primit iertare, fără de nici o plată…. Şi-atunci plânsei amarnic, înţelegând că el Murea, ca-ntreaga lume să vadă-n El un miel, Pentru a lor pacate, a mele, si-ale tale, Şi toţi să avem parte de-o vecinică iertare… Boariu Cristian. 06.04.2004 |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu