Mihai Ciritel

Mandria face parte din firea noastra pamantesca. E sentimentul de apreciere excesiva fata de propia noastra persoana. Este tendinta pe care o are fiecare dintre noi de a ne crede mai superiori fata de ceilalti. Mandria mai este definita ca si orgoliu, eu, onoare, inganfare... etc. Cel mai adesea mandria noastra iese la suprafata atunci cand facem un lucru bun si tindem sa ne laudam cu el sau atunci cand suntem jigniti si in loc sa intoarcem si celalt obraz si sa tacem, noi intoarcem inapoi de doua ori mai mult de ce ne-a zis semenul nostru. Ei bine lucrul acesta se intampla in lume foarte des si in loc ca oamenii sa fie corectati, comprtamentul lor este incurajat fara a se lua in calcul legile si standradele la care ne vrea Dumnezeu... asta desi majoritatea oamenilor de pe glob se declara a fi credinciosi totusi nu se tine seama de ceea ce ne impune Domnul, si anume, sa fim oameni smeriti. Dar cei ce se intorc la Domnul si isi schimba viata punand pe Isus ca centrul si sensul lumii in care traiesc, trebuie ca impreuna cu firea pamantesca sa isi infranga si mandria. Crestinul adevarat trebuie sa intaleaga ca mandria este securea ce taie toate legaturile cu Domnul Isus. Si ca sa va formati o imagine mai buna despre pericolul ce ne paste din spatele unei pareri mult prea bune despre noi, am sa va rog sa faceti un mic exercitiu de imaginatie si anume: imaginati-va ca mandria este ca si cancerul. Celula canceroasa este in corpul uman, precum si mandria este in noi de la nastere. Celula canceroasa daca este hranita se va raspandii, asa cum si mandria caruia prea putin ii trebuie ca sa se raspandeasca. Daca boala este ignorata ea va avansa si mai mult, asa este si in cazul mandriei. Iar cancerul netratat duce la moarte, precum si mandria netratata duce la moartea sufletului, la o indepartare uriasa fata de Domnul. Mandria este poarta cea mai frecventa la care poate apela Satana ca sa ne desparta de Domnul, iar daca nu suntem atenti, azi ne fura un pic, maine mai mult, poimaine si mai mult si in final ne ingenunghiaza intr-o groapa din care numai prin lupte grele si lacrimi multe se poate iesi. Totusi daca ati cazut in aceasta groapa nu trebuie sa descurajati, de altfel in nicio situatie nu trebuie sa descurajati caci Domnul nu a lasat si nici nu va lasa niciodata pe unul din copii Lui sa fie infrant in rugaciune si in lupta. Caci orice lupta care o dati in Numele Domnului nu se va sfarsi niciodata cu infrangere. Si in adevar cand esti in furtuna parca toate lovesc in tine si nu mai vezi scaparea, dar desupra tuturor valurilor sta Isus. El conduce viata oilor Sale, El e la carma vieti noastre si corabia se indreapta intracolo unde spune El, de aceea trebuie sa ne incredem in El, caci in mana Lui stau toate lucrurile si orice se intampla in viata noastra vine si pleaca cu un scop. Nu trebuie sa lasam mandria sa ne desparta de Dumnezeu si sa rupa lanturile legaturi noastre cu Isus. Fiecare incercare sa ne invete sa fim mai smeriti si mai neprihaniti inaintea Lui. Caci noi stim cine suntem si de unde venim si mai stim si cine e Isus si ce a facut pentru salvarea noastra. Pentru ce, dar, sa te mandresti cu ce nu este al tau, sa te lauzi pe tine insuti si sa te cobori la nivelul pacatosilor care nu stiu de puterea si maretia lui Dumnezeu? Fie ca Domnul sa ne de-a o inima smerita, sa aduca in viata noastra o pocainta adevarata si sa schimbe gandirea noastra egoista spre slavarea noastra. Amin!

Colindatul

Colindatul, un obicei demult apus
Sărbătorile de iarnă deschid sezonul colindelor. Obiceiul a devenit un bun prilej de distracţie, mai ales în rândul tinerilor. De Crăciun se încropeşte la repezeală un pseudo-cor şi se porneşte "la colindat". Băutura, mâncarea şi distracţia sunt pe primul plan. Găştile de petrecăreţi chefuiesc până in zori, fără să cunoască cu adevărat semnificaţia păgână a tradiţiei. Repertoriul nu depăşeşte de obicei două, trei strofe arhicunoscute, melodia fiind ignorată din principiu. Puţini ştiu că obiceiul este unul de binecuvântare, de protecţie şi bună-vestire. Adevărata tradiţie a colindatului devine pe zi ce trece un capitol de folclor, păstrat in fonotecile cercetătorilor. Tragedia cea mai mare este că nici măcar interpreţii de muzică populară nu mai sunt interesaţi în a promova colinde autentice, lăsându-se purtaţi de interese financiare. Iată cum, pe lângă aspectul păgân venit din antichitate, se adaugă un aspect păgân "modern", mă refer la practicile păcătoase descrise mai sus, care nu au nimic din Duhul Mântuitorului.
Tradiţia colindatului se luptă din greu cu interesele unei afaceri de sezon. Tarabele şi magazinele de specialitate abundă în producţii kitch. "Oamenii nu au practic nici un criteriu de selecţie calitativă, între un colind tradiţional şi unul "coafat", de tranziţie", mărturiseşte un interpret de muzică populară din Cluj. Aceasta se datorează în primul rând ruperii legăturilor cu lumea de la sat, a urbanizării forţate din timpul regimului comunist. Transformarea este şocantă, de la sonorităţile simple, vechi, s-a trecut în unele cazuri la acompaniament electronic de ultima oră. Ritmurile şi melodiile vechi au fost înlocuite cu tangouri, valsuri si marşuri consacrate, care oripilează de-a dreptul urechea. Tendinţa comercială este evidentă, colindele tind să devină adevărate "manele de iarnă", textele sunt modificate, mesajele evanghelice, legate de Naşterea lui Iisus Hristos, au fost înlocuite cu texte lacrimogene, despre părinţi abandonaţi şi frustraţi în preajma sărbătorilor.
Ignatul bate la uşa Crăciunului
De Ignat şi până la Crăciun se porneşte alaiul obiceiurilor de purificare, tradiţii vechi şi precreştine. De Ignat, sărbătoarea Sfântului Ignat Teoforul, oamenii nu lucrează, singura activitate fiind sacrificarea şi pregătirea porcului. Preparatele vor îmbogăţi masa de Crăciun, semn al abundenţei şi al belşugului. Adunaţi in grupuri, tinerii merg cu turca, capra sau brezaia. Turca este un bot de oaie cu piele de iepure pe la barbă, cu urechi de iepure şi coarne de lemn, împodobite cu diferite ornamente. Capra este un bot de capra cu coarne de berbec. Ambele sunt fixate pe un băţ şi jucate, într-un ritual bine stabilit. La sfârşit turca şi capra mor; ele sunt simboluri ale anului care moare. Capra şi turca sunt simboluri demonice, ele sunt purtate în comunitate şi arătate tuturor pentru a înlătura astfel frica şi blestemul. Folcloriştii identifică aceste imagini cu reminiscenţele mitologiilor populare în care zeii demonici aveau reprezentări de acest gen (Bachus - ţap). Alt obicei, tot mai rar întâlnit, este ursul. Doi tineri sunt îmbrăcaţi într-o blană de urs. Ei sunt însoţiţi de doi "moşi" care au grijă ca ursul să joace aşa cum i se cântă. Jocul agonic al ursului simbolizează, la fel, moartea anului vechi şi naşterea aceluia nou. Tradiţia populară păstrează pe un fond precreştin şi sceneta Irozilor. Aceştia îi întruchipează pe cei trei crai de la Răsărit, veniţi să aducă daruri de vin, tămâie şi smirnă pruncului Iisus Hristos. Doar Irozii reprezintă un obicei specific Crăciunului, celelalte făcând parte din ritualurile de pregătire în vederea venirii Anului Nou. 
Orice sărbătoare are menirea de a aduna oamenii într-o comunitate, care îşi validează astfel sistemul de valori. Crăciunul la români este o poveste despre recunoştinţă, comuniune şi Lumina Naşterii lui Iisus Hristos; este o poveste colorată cu glasuri din alte timpuri, cu gesturi profunde venite din negura începuturilor. Amestec de sacru si profan, amestec de sacru creştin si tradiţie păgână, expresie a bucuriei, a bucuriei de a trăi viaţa; Viaţa care biruie întotdeauna moartea. În ieslea Betleemului acum 2000 de ani se năştea speranţa lumii. De atunci, cerul se deschide în fiecare an pentru ca îngerii să psalmodieze Naşterea celui fără de început. "Pace pe pământ... între oameni bună voie", omul-dumnezeu, pruncul din Betleemul Iudeei ridica umanitatea în îmbrăţişarea lui Dumnezeu.- Vi s-a născut Mântuitorul! glăsuiau triadele îngereşti, s-a născut cel ce va călca Moartea şi va birui porţile iadului.  Câţi sunt cei care gândesc în timp ce sărbătoresc acest "Crăciun românesc" la Mântuitorul care prin jertfa Sa a dat lumii libertatea şi a biruit porţile iadului?
Obiceiuri de Crăciun
Sărbătoarea Naşterii Domnului este marcată de numeroase tradiţii. Începând din ajunul Crăciunului, uliţele satelor răsună de glasurile colindătorilor. Purtând costume tradiţionale şi traiste cât mai încăpătoare, aceştia merg din casă în casă, pentru a le ura oamenilor fericire şi prosperitate. Colindele sunt de două feluri: religioase şi laice. Subiectele celor religioase se referă de cele mai multe ori la Iisus Hristos. Pe de altă parte, colindele lumeşti au un caracter liric şi deseori sunt improvizate de colindători, în funcţie de gazda pentru care cânta.
Copiii de până la 7-8 ani - spun etnografii - umblă cu colindeţul în ajunul Crăciunului: "Colinde, colinde, daţi bomboane în coşuleţ". Când se înserează încep să umble pe la case şi cetele de colindători adulţi. Cei maturi umblă cu colinde foarte vechi. În partea de sud a Basarabiei se umblă chiar cu colindul precreştin laic, de gospodar, de casa, de prunc, de fată, de flăcău, de logodiţi.
De la Crăciun şi până la Bobotează colindătorii umblă cu "Steaua" care vesteşte Naşterea lui Iisus. În unele locuri se întâlneşte cântarea numită "Vecleem", sau "Irozii", o dramă religioasă care înfăţişează misterul Naşterii Domnului în toate fazele sale. Pe lângă aspectul religios al colindelor, în timp a evoluat şi partea laică a acestei tradiţii. În unele locuri este obiceiul ca flăcăii să umble cu "Capra", "Ursul" sau "Cocostârcul". În aceste jocuri sunt purtate măştile confecţionate din piei sau blană şi sunt ironizate personajele rele (ba, dacă duhurile rele sunt în controlul acestor activităţi, cred că alţii sunt cei ironizaţi: colindătorii - n.m.). Cu această ocazie, gazda împarte colindătorilor covrigi, nuci, mere şi colăcei pe care gospodinele le frământă din timp cu prilejul Crăciunului. - Ier.7:18; 44:19
A merge cu colindul, din nou spun, ca şi despre cele ce am vorbit până acum, nu este o poruncă a Bibliei. Nu este scris nicăieri în N.T. că Dumnezeu vrea ca într-o anumită perioadă a anului să mergem pe timp de seară de la uşă la uşă ca să cântăm cântece care au sau nu legătură cu naşterea Mântuitorului. Este chiar foarte clar pentru orice creştin că a vesti prin incantaţii sau simple urări credinţele unor religii păgâne (moare anul, se naşte soarele, etc.) sau a binecuvânta în numele unor dumnezei falşi este greşit. A colinda cu cântece păgâne este păcat. Şi tot păcat este a participa la desfrâul care îl săvârşesc grupurile de colindători. Suntem însă trimişi de Domnul Isus Hristos să vestim Evanghelia la orice făptură şi să facem ucenici din toate neamurile, iar Pavel ne învaţă să predicăm Cuvântul la timp şi nelatimp. Domnul Isus ne învaţă să fim înţelepţi ca şerpii şi fără răutate ca porumbeii iar Pavel ne spune să răscumpărăm vremea pentru că zilele sunt rele. Oare nu am putea folosi această ocazie a colindelor pentru a spune altora vestea naşterii Mântuitorului? Dacă Domnul nu vă permite acest lucru, să n-o faceţi! Dar dacă El vă trimite, veţi greşi dacă nu veţi asculta! Iar în ce-i priveşte pe alţii, şi ce fac ei… Dumnezeu este stăpânul lor… - Rom.14:4,5.

http://www.zamolxis.ro/modules.php?name=News&file=article&sid=67