miercuri, 3 iulie 2013

un gand



„Nu uita că toate bătăliile noastre nu le dăm cu cei din jurul nostru, ci în noi înșine. Caută să ieși biruitor și Domnul te va binecuvânta dacă iei examenul. Nu toate necazurile noastre sunt rele. Este scris că Domnul Isus a fost dus „de Duhul” în pustie ca să fie ispitit. Încercarea Lui a făcut parte din planul divin. După ce Domnul a trecut-o cu bine au urmat minunile și lucrările minunate pe care I le-a dat Dumnezeu să le facă. Caută și tu să treci cu bine examenul. Cine știe ce lucrări a pregătit și pentru tine Domnul ?”SW

Monstrul se întâlneşte cu sfântul



„Se spune că un teritoriu întreg era terorizat de un tâlhar la drumul mare, un monstru care n‑avea milă de nimeni şi nu cruţa nimic. Despica pântecele femeilor, spinteca copiii şi tăia cu toporul capul bărbaţilor care i se împotriveau. Ca un semn al sorţii, monstrul acesta de om avea şase degete la mâini şi la picioare. Regele a trimis armata să‑l prindă, dar totul a fost în zadar. Fiara cutreiera pădurile şi sărea de unde nu te aşteptai în spatele călătorilor nenorocoşi. La o vreme, atacurile s‑au împuţinat, apoi au încetat cu desăvârşire. Potera l‑a mai căutat un timp prin văgăuni, dar s‑a dat bătută şi ea. Monstrul dispăruse.

Regele a răsuflat uşurat, dar au apărut apoi alte probleme, aşa cum este viaţa complicată a unui rege. Viaţa l‑a obosit şi pe el şi a căzut într‑o deznădejde ucigătoare. Sfetnicii s‑au străduit care mai de care să‑l sfătuiască, doctorii s‑au străduit să‑l doctoricească, dar regele era din ce în ce mai slab şi mai chinuit de gânduri. Cineva, un om care călătorise mult, a adus la palat vestea că undeva, într‑un refugiu al sfinţilor, s‑ar afla un călugăr cucernic care avea puteri magice în rugăciunile lui. I se dusese vestea în tot ţinutul despre înţelepciunea şi bunătatea lui fără de margini. Oamenii bătuciseră cărare până în sihăstria lui.

Aflând de suferinţa regelui, omul nostru a spus că n‑ar fi rău ca regele să se ducă la sfântul acela şi să stea de vorbă cu el. Zis şi făcut, că doar aşa este viaţa regilor, nu? Când a ajuns în fata sihastrului şi când i‑a auzit graiul blând şi dulce, regele a simţit că i se ia o povară de pe umeri, iar piatra care‑i apăsa inima era cât pe ce să fie răsturnată. Au stat mult de vorbă şi regele se simţea din ce în ce mai bine. Într‑un sfârşit sihastrul l‑a întrebat:

„Îmi dai voie să mă rog pentru tine?”

„Cum să nu, a răspuns regele, mai încape vorbă. Chiar te rog!”

„Vino mai aproape, i‑a spus sihastrul cel bătrân, ca să‑ţi pot pune mâna pe creştet.”

Regele s‑a apropiat şi aplecat capul, numai că … într‑o fracţiune de secundă, atât cât a zburat mâna călugărului de sub haină şi până spre creştetul lui, regele a putu observa cu uimire şi groază că … mâna aceea… avea … şase degete.

Există clipe când monstrul se întâlneşte cu sfântul şi toate etichetările noastre sunt demodate şi depăşite. Fiinţele vii sunt proiecte într‑o continuă mişcare, trecând prin faze intermediare, pe care le leapădă apoi ca pe nişte găoace temporare de crisalidă. Când vrei să ştii adevărul despre cineva, când vrei să‑mi spui adevărul despre cineva, ce eşti: un „caricaturist”, un „portretist”, un „fotograf”, un „scenarist de film” sau un om matur care ştie că‑ţi trebuie o viaţă întreagă pentru ca să poţi spune ceva despre … cineva? Graba cu care unii dintre noi ne grăbim să‑i etichetăm pe alţii drept „comunişti”, „şmecheri”, „fără caracter”, „monştri”, pentru că aşa i‑am cunoscut noi într‑o secvenţă de timp care ne‑a îngheţat în memorie… s‑ar putea să nu spună adevărul decât despre … noi înşine.

Soarta slujitorului este slujirea, nu sarbatoarea



"Intre doua sate vecine asezate pe cele doua maluri ale unei ape, tocmai se facea inaugurarea unui pod nou, zidit din piatra.”

Ajunsesem cand sarbatoarea era in toi. Era multa lume. Venisera primarii din cele doua sate, ba mai venise si “cineva de la raion”, aveau muzica militara, iar in mijlocul tuturor acestora stralucea de frumusete … podul cel nou.”

Gospodinele din sat il impodobisera ca pe un odor drag. Pusesera carpete de acasa pe marginile lui si adusesera flori, multe flori din gradina. Au fost discursuri, au fost laude, au fost cantece, au fost … cate si mai cate …

Mi-am zis: “Bravo, mai podule! Grozav mai esti tu! Toata lumea te lauda!”
Am mai trecut pe acolo peste cateva luni si … ce sa vezi ? Imaginea era cu totul alta. Podul meu era singur! Si nu numai asta, dar podul meu era tare plouat! Nu mai era nici o floare pe el … gospodinele isi luasera covoarele care de care pe la casele lor … Ce mai! Lumea parca uitase de pod! Treceau doar pe el fara sa-l bage in seama. Treceau oameni, treceau vaci si cai, treceau turmele de oi … si fiecare lasase pe pod cate ceva din …. urmele lor. C-asa-i in viata …

L-am privit pe sarbatoritul de mai alaltaieri si i-am zis:

- “Ce-ai patit podule ? Unde-ti sunt laudatorii ? Unde-i sarbatoarea ? …”
El nu mi-a raspuns nimic, dar .. am inteles eu … sarbatoarea aceea nu fusese pentru pod … bietul pod … Sarbatoarea fusese pentru oamenii din sat, nu pentru pod! Oamenii si-au facut sarbatoare cum le-a placut lor, ca sa se veseleasca ei!

Soarta podului nu este sarbatoarea, ci slujirea! Pe cei care slujesc, nu-i prea baga nimeni in seama … nimeni nu-i mai lauda … nimeni nu-i impodobeste cu flori.

Pricepura-ti voi ce am vrut eu sa va spun ? Povestea podului este povestea noastra. Astazi e tare fain la voi … si aveti si muzica … aveti si invitati … aveti si flori … si ne asteapta si mancarea … toti sunteti in sarbatoare … si la mijlocul sarbatorii este astazi un om, nu un pod … dar omul e ca si podul …

Ce va fi maine? … Soarta slujitorului este slujirea, nu sarbatoarea. De maine s-ar putea ca toti sa-l uitati pe cel sarbatorit astazi. S-ar putea ca nici azi sa nu fie sarbatoarea lui, ci a voastra … Bagati bine de seama! Va vorbesc ca un om cu experienta …”

O poveste adevarata



S-a-ntâmplat într-o familie ca soțul să facă vreo boroboață, așa cum mai fac din când în când soții, și nevasta lui s-a suparat tare pe el. De bătut, nu putea să-l bată că era om în toată firea și … cât muntele de mare … așa că ea se obișnuise să-l pedepsească într-alt fel, așa cum au de bicei nevestele să-și pedepsească soții. Draga de ea, s-a hotărât să nu mai vorbască cu el … Wi apedeapsa asta a durat mai mult de câteva zile …! Omul nost” a încercat să-și ceară scuze … ea nimic! A încercat s-o îmbuneze cu ceva … ea nimic! Nu scotea nici o vorbă!

Într-o dimineață, pasă-mi-te era duminică și trebuiau să meargă la biserică, bărbatul s-a sculat cu o idee nouă în cap, s-o facă într-un fel înadins să vorbească. Era o femeie harnică și foarte ordonată, care-și ținea casa ca curată și la locul ei, ca la farmacie … ce mai! bărbatul, ca bărbații, era mai dezordonat …

În dimineața aceea, el s-a sculat cu o o idee nouă …și a început să scotocească printre hainele din dulap. Cotrobăia prin rafturi, scotea lucrurile afară, le răscolea și … ca un făcut! nu le mai punea înapoi la fel de frumos așezate …
Nevasta a stat ea cât a stat, s-a uitat ea cât s-a uitat, a răbdat ea cât a răbdat, dar tot n-a mai putut odată și a răbufnit cu necaz: „Ce tot scotocești printre rufe și faci dezordine în odinea mea ? Ce cauți?”

Bărbatul i-a răspuns vesel: „Caut limba ta! Și … uite că am găsit-o!…”

 👀Eram copil si imi amintesc cu groaza o intamplare care m-a marcat serios. Locuiam pe o strada care era perpendiculara cu calea ferata , s...