Pentru toate fiinţele demne de a experimenta viaţa, moartea este un fapt necesar şi inevitabil. Nasterea si moartea. Într-adevăr, cele două fenomene sunt legate în mod inextricabil: moartea umbreste viaţa si este peste tot, chiar si la primul semn de viata, nasterea. Pasim toti spre moarte din momentul in care ne nastem. Dar, în timp ce moartea este pentru toate fiinţele vii, fără excepţie, un fapt este inevitabil, omul nu are intenţia să cedeze ei. Este imposibil să se împace cu ideea că încetarea naturală a vieţii, a individului este distrugerea finală şi nimic altceva. Mai multe persoane au cazut în disperare crezand in indiferenţa Cerului fata moarte omului. Aproape de moarte, omul lupta împotriva propriului destin. Uneori, preferă să evite intrebarile si astfel de momente sunt presante.
Moartea, cu toate acestea, ameninţare şi este teroare pentru cei mai mulţi dar poate servi ca un aliat important in viaţă pentru un om desavarsit. Singurul mod eficient de a accepta viata este de a accepta moartea. Moartea ne învaţă că există o limită. Ea ne spune că ar trebui să ne trăim vieţile noastre acum, in acest moment. Moartea ne arata ca viata nu valoreaza in zile, ore sau ani ci in calitatea si greutatea trairii ei. Moartea ne învaţă că toate lucrurile sunt tranzitorii. Toate mor. Acest lucru se aplică la natura, precum şi la viaţa umană. Când florile si-au deschis petalele, atunci când au trimis parfumul lor in cele mai îndepărtate colţuri ale existenţei, au fost mulţumite de fiecare dată, au văzut răsăritul soarelui, au trăit viaţa iar cand vine sfarsitul, apusul de soare, florile sunt pe cale să cadă la pământ şi sa se odihnesca. Fără anxietate, fără plâns, fără a încerca să se prinda cu disperare de ceva pentru a scăpa.
Moartea ne învaţă cum să ne menţinem, să utilizam şi să oferim altora, ceea ce are omul mai valoros, mai ales în timpurile moderne: timpul nostru. Ea ne ajută să înţelegem cât de preţios e şi ca nu-l vom avea pentru totdeauna. Cum ar trebui să ne gândim şi să acţionam împreună cu timpul şi împotriva lui. Căci modul în care ne va muta de aici este doar o singură dată. El ne spune să nu pierdem timpul. Elaborarea şi finalizarea. Frica de moarte este în esenţă, tema de neîmplinire, teama ca suntem smulsi din viata, deoarece viata este neîmplinită. În timp ce ne vom agata de lucruri şi oameni, care vor dispărea cu siguranţă, vom gusta amaraciunea disperarii. Poate cuvintele cele mai iresponsabile sunt "ar trebui". Orice ar parea ca este bine, sa facem tot cu bunăvoinţă faţă de cineva si sa-l facem acum. Să nu le amânam pentru că s-ar putea sa nu mai avem ocazia sa ne mai intalnim cu ele. Daca ne-am vedea moartea doar ca o alta latura a vietii, atunci am aprecia fiecare moment al vieţii, ştiind că niciodată acesta ocazie nu o sa o mai intalnim din nou, cel puţin nu în aceeaşi formă.
Prin natura, Dumnezeu ne învaţă că toate lucrurile sunt trecatoare şi că tot ce-a fost va mai fi. Ne spune că fiecare nou început, ne aduce mai aproape de un sfarsit şi că fiecare elegie este un ecou de promisiune a unei sărbătoari în viitor. Ea ne reaminteşte ca prin dragostea eternă ne nastem, traim apoi murim ca sa reinviem la o viata noua si ca aici pe pamant putem deveni rapid o amintire îndepărtată dar depinde ce amintire. Ne invata ca suferinţa este inevitabilă. Ne arata cum sa ne iubim şi cum să avem grijă sa inflorim si sa ramanem vesnic verzi. Aşa că haideţi să ne gandim că mâine este prima zi din restul vieţii noastre şi a trăi şi a muri este o artă ca atare care necesită talent şi formare. Inţeleptul antic, Hipocrate, avertizează: " viaţă scurtă e o arta lungă . "
Misterul morţii va disparea atunci când vom găsi unul câte unul dintre secretele viaţii şi de a le vom oferi fără retinere pentru umanitate. Când în cele din urmă am inteles ca a trai e o calitate a vietii viitoare, moartea nu-si va mai arata coltii. Când am ajuns la concluzia că lumea, cu o misiune de a fi a aduce cu bucurie şi mândrie. Cum ne sunt colegi lui Dumnezeu în dezvoltarea în continuare a lumii şi a vieţii, iar această destinaţie au de a face cu pace în minte şi cu recunoştinţă.
Când îţi dai seama în cele din urmă că totul în viaţa aceasta, au un sfârşit.Şi cum despre acest lucru, vin inainte de sfarsitul vietii noastre, să ne sa ne ocupam de a da cuvântul în cele din urmă sensul real este destinat. Şi nici un alt scop la viaţă, efortul constant de a deveni şi a rămâne oameni, chiar dacă pentru această viaţă nu poate fi suficient. Şi când vine momentul de performanţă final, atunci va conţinut cu adevărat demn să-i şoptească strofa ultima mare dorinţă:
"Pentru că eu ştiu mai profund şi de la astrofos groase
vulturul ca ascuns, de aşteptare pentru mine,
în cazul în care oroarea începe unchiul,
Prima mea de sine "...
