V-am spus ca am o gradina de zarzavat si ca imi dau tota silinta sa o ingrijesc cum stiu eu mai bine?! Ei, in zilele trecute nu am fost in stare sa o onorez cu prezenta mea. Am udat plantele marti dimineata iar miercuri nu m-am dus deloc pe acolo. Ma gandeam ca i-am pus suficienta apa pentru doua zile. Ce sa fac? Nu am facut-o din rautate sau din lene ci din neputinta. Joi dimineata cand m-am trezit afara era umed cum ploase. "Ce mare si bun este Domnul, am spus eu. Cand eu nu pot sa ma duc sa ud gradina, se duce El!" :)
Mai pe la pranz am fost nevoita sa ies putin la pliimbare si am trecut pe la gradina sa vad ce imi mai face porumbul si rosiile. Am ramas ingrozita. Toate erau vestede si amarate de numa' numa'.
"Da' bine m-ai ajutat Doamne!" veni in gandul meu replica de oftica.
Chiar in clipa aceea au cazut cativa picuri de ploaie si iar am zis suparata in gand:
"Doar acuma nu-i vrea sa ma uzi toata?! Stai macar sa ajung acasa!"
Am iesit suparata din gradina si m-am intors acasa cu gandul sa ma schimb in haine de lucru si sa ma intorc sa ud bietele plante. Cum am intrat pe usa scari de bloc a inceput sa ploua. Atunci parca m-am trezit ca din vis si m-am ingrozit cand mi-am dat seama ce facusem. Totul se intamplase fara sa constientizez ca Dumnezeu imi raspundea gandurilor mele. Iar cand am realizat asta m-am umplut de rusine si recunostinta in acelasi timp. M-am prosternut la picioarele Domnului si i-am cerut iertare, multumindu-I in acelasi timp pentru marea Lui iubire si rabdare ce-a avut-o cu mine.
Doamne fi slavit!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu