ŞOVĂIELNIC ÎN CREDINŢĂ

Cât de nefolositor apare efortul oamenilor care se străduiesc să găsească motive şi pretexte pentru a dovedi că de fapt credinţa nu ne-ar putea ajuta la mântuire. Avem garanţia Cuvântului lui Dumnezeu: „Oricine crede în Domnul Isus, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (Ioan 3:16). Totuşi, oamenii tot caută dovezi contrarii.

Când cineva ne-ar dărui, cu acte în regulă, o bucată de grădină, desigur că n-am începe să tot punem întrebări juridice asupra actului de proprietate. Ce ne-ar folosi să născocim motive, cum că nu am putea să păstrăm propria noastră casă sau grădină, de care şi aşa ne bucurăm în deplină proprietate? Dacă vrea Dumnezeu să ne mântuie prin meritul Fiului Său prea iubit, ne putem încrede, pentru că numai astfel suntem cu adevărat mântuiţi. Dacă îl credem pe Dumnezeu pe cuvânt, responsabilitatea pentru îndeplinirea făgăduinţei Sale nu mai este a noastră, ci a lui Dumnezeu, care ne-a făcut această făgăduinţă.
Dar unii se tem că ei nu sunt printre acei pentru care a fost dată făgăduinţa. Ei bine, ei se sperie degeaba. Absolut nimeni nu poate veni la Domnul Isus, dacă nu este atras de Tatăl ceresc. Cristos a spus: „Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară” (Ioan 6:37). Cine-L are pe Cristos, îl posedă după dreptul divin, are un drept izvorât din harul lui Dumnezeu. Să înlăturăm orice teamă, dacă ne încredem în Mântuitorul. Să-L primim, căci avem toată libertatea s-o facem. Cine crede în Domnul Isus, acela este unul din aleşii lui Dumnezeu.

Să presupunem că ne-am afla înglodaţi în deznădejde. N-am mai avea nimic de pierdut, căci am pierdut deja totul. Să îndrăznim deci ca să credem în îndurarea lui Dumnezeu faţă de noi. Careva poate să ofteze, cu îndoială: Dacă Cristos mă va respinge? Răspunsul este unul singur: Încearcă! Vei vedea că El nu te alungă! Nu vei fi primul suflet căruia El i-ar deschide uşile speranţei! El încă n-a alungat pe nici unul de la Sine!

Să ne amintim de povestea omului care rătăcise într-o seară la marginea unei prăpăstii. Ca să nu se prăbuşească, s-a agăţat de un copac în imediata lui apropiere. Pomul se clătina sub greutatea lui, şi omul era scăldat în sudori de moarte, în disperare. Până la urmă, nu s-a mai putut ţine cu mâinile de pom şi s-a prăbuşit - dar numai vreo jumătate de metru - se opri lin pe un pat de muşchi, unde rămase ghemuit, în siguranţă, până la ivirea dimineţii.

Uneori, în nesiguranţa lui, omul se aşteaptă la o pierzare sigură dacă-şi mărturiseşte păcatele, dacă abandonează toate speranţele personale, dacă se încredinţează mâinilor puternice ale lui Dumnezeu. De atâtea ori omul este şovăielnic şi grijuliu să părăsească nădejdea sa nesigură, de care s-a agăţat cu disperare. Ori, de fapt, nu-i rămâne decât să abandoneze sprijinul în care şi-a pus nădejdea - să se lase să cadă în mâinile lui Cristos. Atunci lin şi blând, braţul Atotputerniciei îl va prinde. Cristos în dragostea Lui, cu puterea sângelui Său scump, în neprihănirea Lui desăvârşită, ne va da odihnă şi pace. Aceasta este esenţialul credinţei: Să părăsim orice alt sprijin şi să ne lăsăm simplu în mâinile lui Cristos. Aici nu mai avem de ce ne teme. Numai neştiinţa ne pricinuieşte frica. Să lăsăm să moară EUL nostru, pentru ca Isus Cristos să poată trăi în noi!

Partea proastă este că oamenii, înainte de acest act unic al credinţei în Cristos, vor să încerce toate mijloacele lor personale, înainte ca să-şi părăsească Eul lor. Ei se tem să creadă, ca şi când credinţa ar fi un monstru. Cine oare i-a fermecat pe oameni, în mod aşa de nechibzuit? Ei se tem tocmai de începutul bucuriei lor. Preferă alte drumuri sucite, decât acela hotărât de Dumnezeu prin planul Său de mântuire.
Există multe suflete care îşi zic: Ni se spune să ne încredem în Domnul Isus, dar mai bine să folosim în mod regulat mijloacele harului: citirea Bibliei, rugăciunea, Cina Domnului. Dar porunca divină glăsuieşte: „Crezând, să aveţi viaţa În Numele lui Cristos” (Ioan 20:31) Să urmăm acest adevăr simplu şi mântuitor. Alţii îşi spun: să citesc cărţi bune, poate îmi vor ajuta! Putem să citim, dar acestea nu sunt Evanghelia. Evanghelia este: „Crede în Domnul Isus, şi vei fi mântuit tu şi casa ta” (Faptele apostolilor 16:31).

Să presupunem că un medic tratând pe un bolnav, îi spune: să faci în fiecare dimineaţă o baie, îţi va face foarte bine. Dar bolnavul, ia în fiecare dimineaţă câte o ceaşcă de ceai, şi-şi spune: Desigur că şi aceasta îmi va ajuta tot atât de bine ca baia. Ce spune medicul când află lucrul acesta: „Ai urmat prescripţiile mele?” „Nu, nu le-am urmat.” „Atunci nici să nu te aştepţi ca vizitele mele să ajute la ceva, pentru că nu ţii seama de indicaţiile mele.”

La fel spun şi oamenii în ce priveşte realitatea lui Isus Cristos, când îşi cercetează sufletele: Doamne, Tu-mi spui să mă încred în Tine; dar, mai bine vreau să fac altceva. De fapt omul vrea orice, numai ceea ce prescrie Cristos nu vrea să împlinească - adică să se încreadă Lui, cât se poate de simplu. Cu cât ne rugăm mai mult, cu atât mai bine. Să cercetăm Scriptura. Dar să nu uităm: dacă acestea înlocuiesc credinţa simplă în Isus Cristos, sufletul tot nu ne va fi mântuit.

Să ne gândim la bradul care îşi înfige rădăcinile între stânci, aproape fără pământ în jurul lor. Dar bradul îşi trimite câte o mică rădăcină în crăpăturile stâncilor. El parcă îmbrăţişează şi stânca goală, parcă ar avea nişte gheare de pasăre; aşa bradul se ţine tare, legat de pământ prin mii de fibre. Să facem şi noi la fel. Să cuprindem stânca mântuirii, cu micile rădăcini ale credinţei noastre încă slabe, ţinându-ne tare de Domnul. Să-L îmbrăţişăm pe Cristos, ţinându-L cu tărie! Să creştem în El. Să-L îmbrăţişăm cu rădăcinile naturii noastre, fibrele inimii noastre să-L cuprindă pe El. Astfel vom sta tot aşa de tare şi liber ca bradul, legat de Domnul, ca şi pinul de povârnişul muntelui.
Aşa să ne ajute Dumnezeu. Amin!

C.H.SPURGEON