O fapta buna

Am citit undeva o povestioara, nu stiu cat de adevarata este dar are un talc minunat.
Cica intr-o zi cineva muri pe neasteptate si a fost dusa intr-un loc unde cei care treceau la cele vesnice erau triati dupa faptele lor. Cei rai erau aruncati direct in iad iar ceilalti erau sortati dupa greutatea trairii lor pe pamant. Aceasta persoana a ramas ingrozita pentru ca stia ca va fi aruncata in iad deoarece ea avuse N ocazii sa se pocaiasca si nu o facuse , ba inca se facuse tot mai rea. Vedea ingerii cum veneau si luau cate-o persoana si se urcau sus la cer in coruri de cantari dumnezeiesti. Iar atunci cand ingerii lui Satan venea si luau cate un om se auzeau strigate infioratoare si gemete cutremuratoare.
Se spune ca un inger suferea cumplit din cauza chinurilor pacatosilor din iad si cobora des sa-i roage sa-si aminteasca binele facut în viata. 
    –Poate totusi ai facut o cat de mica fapta buna! Incearca sa-ti amintesti! - ii ruga el pe pacatosi. 
    Intr-un tarziu aceasta persoana si-a amintit: 
    –Eu! Eu am dat unui cersetor o coaja de ceapa! Aceasta nu este o fapta buna? 
    –Bineinteles ca este! - s-a bucurat ingerul. 
    Apoi a alergat la Arhivele Cerului si a verificat povestea cu ceapa... A adus coaja de ceapa si i-a spus femeii: 
    –Tine-te bine de coaja de ceapa! Eu voi prinde celalalt capat si impreuna vom zbura în sus. Asa vei ajunge în Cer! 
    Zis si facut. Coaja de ceapa a rezistat si nu s-a rupt sub greutatea femeii. Dar alti pacatosi au prins de veste si degraba s-au agatat de picioarele femeii, pentru ca astfel sa scape si ei de iad. O multime de oameni atarnau de picioarele si poalele ei, iar coaja de ceapa rezista fara sa se rupa. Toti zburau spre Cer. Cand femeia a privit în jos si a vazut multimea de oameni, a inceput sa se teama ca ceapa se va rupe si ea va cadea. Asa ca a început sa-i impinga pe ceilalti cu piciorul incercand sa-i dea jos, spunandu-le: 
    –Voi mergeti acolo in iad, pacatosilor, caci voi n-ati facut nici un bine! 
    În clipa aceea coaja de ceapa s-a rupt si cu totii au cazut in iad... 


MORALA
Daca nu ne pregatim aici si acum vesnicia cu Isus, atunci nici dincolo nu vom putea.
Daca  Duhului Sfant nu rodeste in noi, atunci cu siguranta roada firii va rodi, egoism, rautate.......

Muscă sau albină

În mica mea grădină-n miez de vară,
Când arşiţa-i mai blândă către seară,
Privea-am cu drag în razele de soare,
Albinele zburând din floare-n floare.

Lucrau de zor mereu neobosite,
Cu gingăşie culegând grăbite,
Polenul din petale, auriu,
Ce-l vor preface-n miere mai târziu.

Dar într-un colţ la groapa urâcioasă,
Unde se-aruncă ce-i stricat prin casă,
Cu-aceeaşi grabă muştele adună,
Gunoaie, după datina străbună.....

În drumul ei spre casă o albină,
Zburând prin a vecinului grădină,
Acesta o-ntrebă: albină dragă,
De unde vii, şi ce ai în desagă?

Albina îi răzpunse zâmbitoare:
De la vecinul tău, vai ce splendoare!
Are-n grădina lui flori minunate,
De-acolo noi vom deveni bogate.....

O muscă se opri şi ea să spună
Vecinului ce-i zise: ziua bună!
Şi eu am fost dincolo în grădină,
M-am desfătat din nou ca o regină.

A fost o zi plăcută şi frumoasă,
Azi mult gunoi voi duce iar acasă....
Când oare a putut s-adune,
Vecinul tău atâta stricăciune?

Privesc şi meditez adânc la toate....
Şi musca şi albina au dreptate!
Căci în grădina mea sunt flori frumoase,
Dar şi gunoaie hâde, urâcioase.

Numai, că fiecare se opreşte, 
La lucrul care inima-l doreşte....
Albina caută flori înmiresmate,
Iar musca doar gunoaiele stricate.

Privind la ce se-ntâmplă în grădină
Eu mă întreb: Sunt muscă sau albină?
Caut eu la semeni partea lor cea bună?
Sau doar gunoaie precum musca-adună. 

Din casa unui prieten bun sau frate,
Când plec adun gunoaiele stricate?
Sau duc cu mine numai lucruri bune,
Alese cu cerească-nţelepciune... 

Ilie Belciu