„Este totuna prietene, cum stă capul, atîta vreme cît sufletul meu este în ordine"

În cărţile de istorie se află şi cunoscuta istorioară despre Sir Walter Raleigh şi zelosul său slujitor. Acest Sir Walter Raleigh (1552 - 1618) a fost unul din renumiţii amirali ai Angliei şi totodată un expert în expediţii de descoperiri. Pentru regina sa Elisabeta I, care aprecia foarte mult pe acest om curajos şi cinstit, a călătorit adesea peste ocean în America. Dintr-una din aceste călătorii a adus şi foi de tutun, din care a văzut că fumează triburile pieilor roşii. Mai aduse şi o pipă veritabilă din piele roşie pe care o considera proprietatea lui. Ce-i drept, Columb adusese deja tutunul în Europa, însă fumatul acestuia rămăsese totuşi încă multă vreme necunoscut.
Într-o zi, pe cînd Sir Raleigh se afla în camera lui de studiu şi trăgea din pipă învăluit într-un nor gros de fum, servitorul său intră în cameră. Acestuia nu-i veni să-şi creadă ochilor cînd văzu că din nările şi gura stăpînului său ieşea un nor gros de fum. De spaimă a rămas încremenit pe loc, apoi ieşi iute afară. Apăru din nou cu o găleată plină cu apă şi înainte ca Sir Raleigh să-i poată spune vreun cuvînt explicativ, acesta îi aruncă cu toată puterea apa drept în obraz. Servitorul era convins că a săvîrşit o faptă bună, căci s-a gîndit că acolo trebuie stins ceva. Şi chiar dacă Sir Walter Raleigh nu a fost de-a dreptul încîntat de duşul neaşteptat, a trebuit să rîdă la urmă din toată inima.
Nimic din viaţa acestui mare bărbat nu este aşa de cunoscut ca această întîmplare veselă. Mai puţin cunoscut este faptul că i s-a făcut o mare nedreptate şi în cele din urmă a trebuit să moară pe eşafod, în anul 1603 regina Elisabeta a murit, urmîndu-i la tron James I, fiul Mariei Stuart. Raleigh căzu în dizgraţie şi fu condamnat la moarte pentru pretinsă înaltă trădare. Sentinţa însă fu amînată. A fost ţinut la închisoare timp de treisprezece ani în turnul Londrei, închisoare ce era pentru întemniţaţii politici din acea vreme. Pentru că regele avea nevoie de Sir Raleigh pentru o nouă acţiune cutezătoare în Guiana, l-a graţiat. Cînd această expediţie a eşuat, însă fără vina lui, regele renunţă definitiv la temerarul navigator şi a dispus să se execute sentinţa de moarte rostită cu cincisprezece ani în urmă. Realitatea era că acest Raleigh a fost unul din cei mai nobili fii ai poporului său. A fost un om foarte talentat care a scris o istorie universală în cinci volume şi numeroase lucrări ştiinţifice.
Însă el n-a fost numai un savant, ci şi un om din neam bun, curajos şi îndrăzneţ ca nimeni altul. Dar înainte de toate el a fost un creştin, în toate fazele din viaţa sa el a avut parte de harul şi statornicia Domnului. El s-a bucurat de această pace cu Dumnezeu pentru că s-a simţit în siguranţă la pieptul şi în braţele lui Isus. Apoi veni cea mai grea şi ultima lui zi pe acest pămînt. Pe data de 29 octombrie 1618 a trebuit să se urce pe eşafodul din Londra. Se sui pe eşafod ca un erou. Cînd şi-a aşezat capul pe butuc, călăul îl întrebă dacă stă bine aşa. Atunci Raleigh îi răspunse: „Este totuna prietene, cum stă capul, atîta vreme cît sufletul meu este în ordine". O splendidă mărturie a unui osîndit nevinovat!
Cum stai tu cu sufletul tău? Opreşte-te o clipă şi judecă. Gîndeşte-te la cuvintele scrise în Ev. Matei 10:28: „Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul; ci temeţi-vă mai degrabă de Cel ce poate să piardă şi .sufletul şi trupul în gheenă".