sâmbătă, 8 octombrie 2011
ISUS A VORBIT DESPRE REÎNTOARCEREA SA
Matei 24:27 spune: "Căci, cum iese fulgerul de la răsărit şi se vede până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului omului” (Marcu 13:26; Luca 21:27; Ioan 14:3; 21:22).
Cea de-a doua venire a lui Cristos va avea loc exact aşa cum este scris. Cristos va reveni ca o persoană care va fi văzută de toţi. Apocalipsa 1:7 spune: "Iată că El vine pe nori. Şi orice ochi îl va vedea; şi cei ce L-au străpuns. Şi toate seminţiile pământului se vor boci din pricina Lui! Da, Amin”.
Proorocii Vechiului Testament au scris despre prima şi ce de-a doua venire a lui Cristos fără să spună câţi ani le separă. Când un om priveşte la doi munţi din depărtare, el nu observă şi valea dintre ei. Munţii apar ca fiind foarte apropiaţi.
În Zaharia 14:4 ni se spune: "Picioarele Lui vor sta în ziua aceea pe muntele Măslinilor, care este în faţa Ierusalimului, spre răsărit; muntele Măslinilor se va despica la mijloc, spre răsărit şi spre apus, şi se va face o vale foarte mare: jumătate din munte se va trage înapoi spre miazănoapte, iar jumătate spre miazăzi”.
El va veni pe nori şi-i va întâlni pe credincioşi în văzduh. Această întâlnire este numită răpirea. 1 Tesaloniceni 4:13-18 spune, "Nu voim fraţilor, să fiţi în necunoştinţă despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi cari n-au nădejde. Căci dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El. Iată, în adevăr, ce vă spunem, prin Cuvântul Domnului: noi ce vii, cari vom rămânea până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiţi. Căci Însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Cristos. Apoi, noi ce vii, cari vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul. Mângâiaţi-vă dar unii pe alţii cu aceste cuvinte".
Ce eveniment minunat, ce sarbatoare glorioasa ne-a pregatit Dumnezeu, nu-i asa fratilor?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Dragostea Un tata isi aduna copii pe langa patul in care zacea si le face decunoscut ce le lasa fiecaruia. Averea era mpartita in mod eg...
-
Iov Cap.3 versetul 6 Noaptea aceea! S-o acopere intunericul SA PIARA DIN AN . Intrebare: Este posibil sa fie data de 30 februarie? Iov cap...
-
💓De vorba cu Domnul💓 - Doamne, de ce m-ai lasat sa inaintez cand am facut primi pasi spre cadere??? - Pentru ca avut incredere in tine ...
-
Ca sa poti sa-ti aduci copilul la Dumnezeu este nevoie mai intai de un plan bine gandit. Totul incepe inainte de nasterea lui si continua...
-
Am crescut cu un tata agresiv care ne batea de multe ori fara sa cantareasca vina si in functie de ea sa fim pedepsiti. Eram al treilea cop...
-
Un băiat întrebă intr-o zi pe Dumnezeu, i ... " Dumnezeul meu , vreau să te întreb ceva . " Şi Dumnezeu îi răspunde...
-
Doi baieti de la departamentul de lucrarii publice isi desfasurau activitatea pe o strada. Unul sapa groapa iar celelalt imediat dupa el ...

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu