Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace, şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde. Ieremia29:11

Ce mult gresim atunci cand in mijlocul necazului, ne pierdem pacea si ne zbatem in neputinta facand loc ingrijorarilor care ne aduc mai multa apasare si frustrare. Truditi de toate acestea, in loc sa privim la mana tare a lui Dumnezeu, ne adancim tot mai mult in nemultumire, ne plangem de mila si-L luam la bani marunti pe Dumnezeu. "De ce eu, Doamne?"
Vedeti dumneavoastra, pamantul necazului, al suferintei, al incercarilor este mai un teren mai "sensibil"; il putem asemana cu nisipurile miscatoare care apar, vrem nu vrem, pe drumul nostru si in care odata ce am intrat nu avem voie sa ne fâțâim, trebuie sa stam nemiscati ca sa nu ne afundam mai tare. Daca intram in panica cand simtim pamantul moale sub picioare si ne uitam doar la "problema" care a dat peste noi, ne va apuca ingrijorarea, iar ingrijorarea ne va orbii, ne va aduce mai multa agitatie si ne va trage tot mai jos, mai jos. Daca vrem sa scapam cu bine trebuie sa stam calmi si sa privim la Bratul care ne vine in ajutor, la Mana tare care se intinde spre noi, la Dumnezeu. Dumnezeu ne va ajuta daca Il vom lasa, daca ne vom increde pe deplin in El. Vom trece prin incercare ca rata prin apa. :) Da, asa este, va spun din experienta. Inainte de a primi vestea ca am cancer, banuielile ma copleseau si nu voiam sa merg la doctor de frica ca nu cumva sa-mi spuna ca asta am, cancer. Plangeam de mama focului si speram din toata inima sa nu fie asa cum eu simtem. Cei din jurul meu ma ocarau si ma certau zicand ca sunt paranoica si nebunia mea ii obosea. Am intrat in panica iar nesiguranta si asteptarea unui raspuns din partea oamenilor ma ducea la disperare, la deznadejde. Ceva din mine imi spunea ca va fi cancer, dar firea voia sa traiasca, imi era frica de moarte. Nu puteam sa ma rog, atat spuneam: "faca-se voia Ta!". Dupa o luna de asteptare a venit si diagnosticul: cancer. Atunci am stiut ca viata mea este in mana lui Dumnezeu si am inceput sa-mi pun intrebari de felul: "Sunt pregatita sa ma intalnesc cu Creatorul meu?" si ma rugam sa ma ajute sa-mi pun viata in oranduiala. In acele clipe cand ochii imi erau indreptati spre Isus am simtit o pace ce nu o pot descrie, am simtit o liniste iar frica de moarte a disparut. Ei acum cei apropiati mie erau plangaciosii si disperatii. :) Toti ma intrebau cum pot sa fiu asa de pasiva?! Atunci inca nu stiam sigur ce ma umple asa de pace si bucurie, azi pot spune cu toata taria ca Dumnezeu era. Am continuat sa ma incred in El si astazi sunt in viata, poate ca daca continuam sa-mi plang de mila eram deja de mult in tarana .... sau poate nu, poate era nevoie sa mai trec odata si inca odata prin aceasta experienta pana invatam ca trebuie sa ma incred pe deplin in El.
Deci orice necaz sau suferinta va veni peste noi sa nu lasam disperarea si ingrijorarea sa ne domine ci "Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu."Evrei 12:2


Credinta nu inseamna a trai fara probleme, ci a trai cu Dumnezeu prin probleme.