Marturia lui Michel Bonnet, crescător de animale din Drame

„Eram ceea ce se numeşte nebun, însă nebun este un cuvânt mare. Simţeam că în mine sunt două fiinţe: una cu reacţii normale, specifice unui om sănătos; în alte momente, mi se părea că trăieşte un stăpân în mine care îmi conducea viaţa. Credeam că sunt tot timpul persecutat de alţii (paranoia). Eram animat de grandomanie, un fel de fantezie, de fabulaţie. Mă copleşeau temeri şi angoase, îmi venea mereu gândul sinuciderii. În aceste manifestări de autodistrugere, mă mutilam. De exemplu, îmi crestam unele mădulare ale corpului cu un pumnal, sau îmi ardeam pielea pe anumite porţiuni. Nu resimţeam nici o durere, căci era un duh în mine care făcea lucrurile acestea. În plus, mă exteriorizam prin violenţă, printr-o violenţă nemaiîntâlnită. Dispuneam de o forţă uriaşă, înzecită, complet anormală pentru un om. Eram ispitit să-mi ucid aproapele. Eram gata la un moment dat să fac lucrul acesta. Devenisem sclavul unui asemenea gând. O putere supranaturală acţiona în fiinţa mea, mă captivase şi-mi anula întreaga personalitate. Totuşi, eu mă întâlnisem cu Isus, Îl acceptasem şi eram convins că El mă putea elibera. Obosit de luptele acestea, m-am internat de bunăvoie. Apoi, într-un moment de luciditate, am strigat după Isus. Soţia mea, creştină şi ea, a început să se roage pentru mine. Printr-un concurs de împrejurări a trebuit să mă reîntorc acasă. Am primit vizita unui credincios. În timpul discuţiei, el m-a întrebat dacă nu practicasem vreodată ocultismul. Am recunoscut că făcusem lucrul acesta fără să fi cerut vreodată iertare lui Dumnezeu pentru asta. Atunci, împreună cu soţia, ne-am mărturisit acest păcat în prezenţa acelui frate. Ne-am adresat Domnului cu următoarele cuvinte: “Doamne, Tu ştii toate păcatele pe care le-am săvârşit noi: radiostezie, ghicit, ocultism... Venim înaintea Ta şi Te rugăm să ne ierţi, căci acum ştim bine că toate aceste lucruri sunt foarte grave şi Tu le condamni în Cuvântul Tău.” Am dat foc la toate cărţile de magie pe care le aveam. În clipa aceea, am fost total izbăvit. Trebuie să mai adaug că crizele mele de nebunie s-au declanşat din momentul când am început să practic ocultismul."
Asemenea bolnavi nu primesc un diagnostic clar de la medicii care se ocupă de dânşii, pentru că, în realitate, nu este vorba de o boală propriu-zisa, ci de o înlănţuire cauzată de păcatul vrăjitoriei. Remediul rămâne mărturisirea păcatului ocultismului şi alungarea duhului cu care am pactizat. Mulţi creştini au încetat aceste practici odată cu întoarcerea lor la Dumnezeu. Însă puţini şi-au cerut iertare pentru a le fi comis. Iată de ce unii credincioşi nu înaintează în viaţa duhovnicească, în credinţă şi în priceperea lucrurilor spirituale. Este un subiect care incomodează pe mulţi oameni. Şi totuşi numeroase localităţi ar fi cuprinse de flăcările trezirilor spirituale, dacă lanţurile acestor păcate nemărturisite ar fi sfărâmate! Duhul Sfânt onorează întotdeauna cu prezenţa Sa pe cei ce-şi mărturisesc păcatele. Am văzut creştini convertiţi de ani îndelungaţi plângând pentru acest păcat nemărturisit şi luând viaţa de la început, pe baze noi şi într-o nouă dimensiune.
Dacă există o înţelegere între noi şi puterile întunericului, ea trebuie ruptă în cel mai scurt timp posibil. Cum se produce ruptura? Prin mărturisire. De exemplu: dacă o femeie este măritată, dar trăieşte separată de soţul ei, fără însă a fi divorţată, ea îi mai poartă numele lui, măcar că, în fapt, el nu mai este soţul ei şi cei doi nu mai comunică în nici un fel. Dacă el dă faliment, bunurile materiale aflate în posesiunea soţiei îi sunt luate deoarece ea îi mai poartă numele, cu toate consecinţele pe care le implică aceasta. Printr-un asemenea exemplu, vă puteţi da seama că a înceta practicarea ocultismului nu este de ajuns. Nu încape nici o îndoială că Satan a avut nişte drepturi asupra dvs. şi el le va păstra atâta timp cât nu le veţi mărturisi şi altora.
„Adevărat vă spun că orice veţi lega pe pământ va fi legat în cer, şi orice veţi dezlega pe pământ va fi dezlegat în cer" (Matei 18:18). Dezlegarea se produce prin mărturisire şi pocăinţă.
Rugăciunile, oricâte şi oricum ar fi ele, nu pot face nimic într-un asemenea caz, dacă nu intervine mărturisirea urmată de renunţare.