Pot totul in CRISTOS care ma intareste

NICOLLO PAGANINI – 1782 – 1840 – unul din cei mai mari violonisti ai lumii.
Unii spuneau că el era foarte ciudat.
Alţii, că era supranatural.

Notele magice pe care le scotea vioara sa aveau un sunet diferit, de aceea nimeni nu voia să piardă şansa de a vedea spectacolele sale.

Într-o seară, intr-o sala mare si frumoasa de concert, lumea se inghesuia sa prinda un loc cat mai bun pentru a asculta cat mai bine pe renumitul violonist.

Orchestra intră şi a fost aplaudată. Dirijorul a fost ovaţionat.
Mai mult, când apăru Paganini, publicul exalta de bucurie. Erau bucurosi de ceea ce urma sa fie.

Paganini si orchestra pleacau impreuna la drum…
Notele păreau să aibă aripi şi să zboare la atingerea degetelor sale încântătoare.

Deodată, un sunet straniu întrerupse …. linistea muzicii…
Una din coardele viorii lui Paganini s-a rupt.
Dirijorul si orchestra se opri.
Dar Paganini nu se opri.
Uitându-se la partitura sa, continua să scoată sunete frumoase dintr-o vioară cu probleme.

Dirijorul şi orchestra, exaltaţi, începură să cânte.
Înainte ca publicul să se însenineze, un alt sunet perturbator distrase atenţia spectatorilor.

Se rupse o altă coardă a viorii lui Paganini.
Dirijorul se opri din nou.
Orchestra se opri şi ea.
Dar Paganini nu se opri.

Ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, Paganini uită dificultăţile şi înaintă scoţând sunete dintre cele mai imposibile.

Dirijorul şi orchestra, impresionaţi, se întoarseră la cântat.
Dar publicul nu-şi putea imagina ceea ce avea să se întâmple.
Toţi spectatorii, uluiţi, exclamau: OHHH!

Se rupse o a treia coardă a viorii lui Paganini.
Dirijorul se blocă. Orchestra se opri.
Spectatorii inmarmuriti asteptau sa vada reactia lui Paganini.
Însă Paganini continuă.

Scoase toate sunetele de la unica coardă care rămase din vioara sa distrusă, ca şi cum ar fi fost un contorsionist muzical.
Nici o notă muzicală nu a fost uitată.
Dirijorul se încurajă.
Orchestra se motivă.

Publicul trecu de la linişte la euforie, de la inerţie la delir.
Paganini ajunse la glorie.
Numele său străbate timpul.
Este simbolul profesionistului care continuă să meargă înainte în ciuda imposibilului.

Nu ştiu ce tip de probleme ai acum.
Poate fi o problemă personală, familială, profesională… nu ştiu.
Dar un lucru ştiu: Nu totul e pierdut. Mereu există o coardă ;
Cântând la ea, exersezi talentele tale. Cântând la ea, vei vibra.
Când vei fi descurajat, să nu renunţi niciodată.
Victoria este arta de a continua.
Când totul pare că se prăbuşeşte, dă-ţi o şansă şi continuă mai departe in direcia buna.
Înainte, însă, întreabă-te: Cine-l motivează pe motivator?
Adică: Cine motivează creierul tău care pune în funcţiune mâna care cântă la vioară?

Sper ca e DUMNEZEU ! Numai EL ne motiveaza la LUCRURI BUNE !

Morala :

”POT TOTUL IN HRISTOS CARE MA INTARESTE ! ” – Filipeni 4 :13

Nu dau doi bani pe ceea ce esti astazi.

Un ucenic şi-a vizitat maestrul care se afla pe patul de moarte:

-Lasă-mi moştenire ceva din înţelepciunea ta! – îşi rugă dascălul.

Bătrânul căscă gura şi îl pofti pe tânăr să privească in gura sa:

- Am limbă în gură? – îşi întrebă învăţăcelul.

- Desigur.

– Dar dinţi, mai am în gură?

– Nu. – răspunse ucenicul.

– Ei bine, ştii de ce limba e mai trainică decât dinţii? Pentru că este moale şi unduioasă. Dinţii cad repede, pentru că sunt tari şi rigizi. Asta-i tot ce trebuie să ştii, încheie maestrul.

Oamenii care sunt dispusi sa faca lucruri noi, sa invete tot timpul, sunt fericiti.Adaptabilitatea la vremuri noi, tehnologie noua, relatii noi, reguli noi te ajuta sa-ti mentii fericirea.

Rigiditatea, incapatanarea, trairea in trecut, te vor face incet si sigur nefericit.

Cati crestini au ajuns nefericiti pentruca traiesc numai din trecut. Mereu le auzi tanguirile…”Pe vremuri…” “Cand eram eu tanar…..”

Cand suntem copii ne adaptam usor la situatii noi. Cu cat inaintam in varsta devenim mai rigizi la schimbare. Adaptabilitatea o putem controla.

Evreul are o vorba : “Nu dau doi bani pe ce ai fost in trecut, dau bani pe ceea ce esti astazi.”

via:petricamoisuc