Bunatatea lui DumnezeuDe cand ne nastem si pana murim suntem examinati prin felurite incercari. In trecerea anilor am ajuns la deplina convingere ca nimic nu este la voia intamplarii .. "Toate lucrurile lucreaza spre folosul celor ce-L iubesc pe Dumnezeu .." - aceste este versetul care intareste cele spuse de mine ...
Imi amintesc anumite scene din copilarie care pe vremea aceea nu le percepeam ca fiind "caramizi" in cladirea caracterului meu, ci mai degraba le consideram obstacole pentru viitorul meu. Azi ma plec cu recunostinta in fata Tatalui pentru ca am fost ingaduita prin aceste "incidente" si constientizez ca fara ele nu as fi putut sti ce sa fac si cum sa fac in vreme de stramtorare. El niciodata nu greseste, Slava Lui!!
MARTURIA
"Copii sunt singurele noastre bunuri pamantesti cu care vom merge in ceruri."
Am vazut lumina zilei in satul Orman din judetul Cluj, un sat micut aflat intre dealuri. Dintre cei sase copii eu am fost cel mai mic. Provin dintr-o familie saraca. Despre parinti mei voi spune foarte putin lasand sub negura vremii amintirea lor. Tata era padurar si ii placea sa mai bea cate un paharel iar acest lucru i-a fost fatal. Odata a baut mai mult si a dormit pe o gramada de lemene in toiul iernii. S-a imbolnavit la plamani asa de tare incat a murit lasand in urma sase orfani si o sotie bolnava. In vremea aceea medicina nu era atat de avansata si se putea muri de aprindere de plamani. Deci am ramas orfani de tata. Darile si impozitele erau foarte mari si pe langa lipsurile materile ne chinuia si aceasta povara, plata lor la timp. Fiind asa de saraci eu nu purtam ca si ceilalti copii pantaloni, ci purtam o camasa lunga de canepa. Era ca o rochita. Fiind asa de aspra eu nu trebuia sa ma scarpin cand ma manca undeva, pentru ca ma scarpina ea. :)
Aveam vreo sase anisori cand ma jucam pe malul vaii unde sateni isi topeau canepa si din neatentie am cazut in vale. Camasa ce o purtam era grea ea fara sa fie uda, dar acum cum se imbiba cu apa era si mai grea si fiind mai firav ma tragea la fund. Zadarnica le-a fost truda prietenilor mei de-a ma scoate din apa si daca tipetele lor nu ar fi fost auzite de mama, astazi n-as mai fi fost aici. Plangeam si plin de spaima o rugam pe mama sa-mi faca si mie o pereche de pantaloni ca si la ceilalti copii. - Pentru ca - ziceam eu - as fi putut sa ma inec, camasa ma tragea la fund asa era de grea! - Asa se face ca la sase ani am avut si eu prima pereche de pantaloni.
Nevoile erau mari si mama se descurca tot mai greu cu noi, cu hrana noastra si cu celelalte. Aveam un unchi care m-a cerut mamei sa ma lase sa ma ia sluga la el. Mama ma vedea cat sunt de firav si ii era mila de mine, dar el insista spunand ca va avea mare grija de mine. Pentru ca era o sursa de venit si saracia ne apasa tot mai mult mama a acceptat si asa ca iata-ma sluga, la varsta de sase ani. Unchiul meu era foarte "grijuliu" cu mine, ma trimetea sa am grija de patru vaci si imi spunea ca daca le voi scapa cumva in porumbul altora ma vor prinde paznicii si ma vor duce la Sfatul Popular unde ma vor amenda. Imi era asa de frica de acesti paznici incat alergam, ca un catelus, toata ziua in jurul lor. Cand venea vremea plugului ma punea inaintea vacilor sa le tin de ata. Desi eram foarte mic nu-i era mila de mine, nu eram scutit de la nimic. Intr-una din zile s-a intamplat ceva care m-a marcat si mai tarziu am recunoscut interventia divina si-n acelas timp aceasta intamplare a fost si salvarea mea, pentru ca unchiul meu s-a speriat asa de tare incat nu mai "ingrijea" de mine atat de mult. Eram tare obosit si mergeam inaintea vacilor cand dintr-o data animalele printr-o smacitura m-au trantit la pamant. Vacile au trecut peste mine, dar parca m-au ferit sa nu ma striveasca sub copitele lor. Dar in urma lor venea grapa si daca unchiul meu nu ar fi observat si nu le-ar fi oprit, grapa m-ar fi faramitat pe loc. Aceasta intamplare l-a facut pe unchiul meu sa mediteze si sa-si dea seama la ce pericole ma expune, sa recunoasca ca sunt prea mic pentru lucrarile la care ma folosea.
A sosit iarna iar unchiul si matusa ma duceau duminica la biserica unde unchiul meu era prim-orator. Pentru ca el avea scaun in fata pe mine nu ma putea lua cul el, asa ca ma lasa in grija unei matusi care era asa de ocupata sa vada cum se imbraca fiecare incat ma scapa mereu din vedere. Profitam de neatentia ei si ma furisam printre oameni urcand la balconul bisericii unde cantau diecii. In spatele diecilor era un prag pe care ingenuncheau felele sa se roage. Baietii stateau in spatele lor. Ei le intepau pe fete si acestea se intorceau speriate iar ei le prindeau in brate si le furau cate un sarut. Pe mine ma irita aceste gesturi si ma intrebam cum pot sa faca asa ceva intr-un locas sfant!? Atunci am facut o juruinta: ca nu voi saruta pe nimeni pana voi ajunge mare si ma voi casatori. Doar atunci imi voi saruta sotia si copii. Si mi-am tinut juruinta pana la 24 de ani cand m-am casatorit.
Am inceput sa merg la scola la varsta de 7 ani. In vremurile acelea se auzea ca a fost traznit de fulger cate un om si mie imi era tare frica de tunete si fulgere. La scoala directoarea ne invata cum sa ne ferim sa nu fim trazniti si cum sa ne adapostim in vreme de furtuna. Mai tin minte ca in vremea aceea era mare foamete la noi in sat si ca oamenii mergeau la Patlaca, un sat tot in judetul nostru, sa cumpere porumb. Mama s-a dus si ea si mi-a spus sa o astept in gara din Livada caci ea se intoarce dupamasa si sa o ajut la bagaje. Am pornit pe jos din sat dis-de-dimineata si la amiaza cand trenul trebuia sa intre in gara in Livada si eu intram deja in Livada. Intamplarea a facut ca in momentele alea sa se ridice niste nori si sa se intunece cerul, sa inceapa sa tune si sa fulgere. Atunci am intrat in panica, m-a cuprins o frica si o groaza incat nu am realizat ca scaparea mea era in fata, langa mama, ci m-am intors si am luat-o la fuga spre casa, spre Orman. Frica nu m-a lasat sa simt oboseala si spini si ciulinii de pe marginea drumului imi amplificau frica, parand a fi lupi care veneau spre mine. Parul mi se facuse maciuca si picioarele imi alergau mai repede. Sase kilometri i-am facut intr-o jumatate de ora. Am uitat si de mama si de desagele ei, de tot.
Prima mea intalnire cu pocaitii a fost la varsta de opt ani. In Biserica Penticostala am auzit pentru prima data o predica in care se spunea: " ... sa nu va inchinati la dumnezeii neamurilor caci sunt chipuri cioplite."
Era in perioada sarbatorilor si de Boboteaza a venit preotul Malinas sa stropeasca cu apa sfintita copii si sa le dea sa sarute crucea. Eu m-am tot tras in spate pana cand nu am mai avut unde. "- Ce-i cu tine?" - m-a intrebat preotul. Atunci i-am spus ce am auzit la pocaiti si ca eu nu vreau sa sarut crucea pentru ca este un chip cioplit. Preotul infuriat a ridicat crucea si mi-a dat cu ea in cap. M-am smuls din mana lui si am intrat sub scena pe care era pusa masa profesorilor. Au incercat sa ma scoata de acolo dar nu au reusit. Vazand ca nu poate sa ma scoata, preotul m-a amenintat ca pune el mana pe mine altadata. A trecut timp de atunci si eu il tot ocoleam, dar intr-o zi m-a prins. A venit sa o inlocuiasca pe preoteasa, care ne era invatatoare. M-am vazut incoltit cand m-a pus intr-un colt pe graunte si in mana mi-a dat doua bucati de lemen pe care trebuia sa el tin in sus. Imi tot framantam mintea cum sa scap din acest necaz si ideea salvatoare mi-a venit. Cand nu mai am putut sa tin mainile in sus am trantit cu atata putere lemnele de parchet incat zgomotul i-a adunat pe toti profesori in clasa noastra. Preotul m-a luat repede si m-a pus in banca mea iar cand a fost intrbat ce s-a intamplat a spus ca nu este nimic grav. Dar tot n-am scapat. Mai nervos ca oricand m-a pus sa tin degetele adunate si mainile intinse iar el ma lovea cu o cheie mare de bronz. M-a durut asa de tare incat am crezut ca o sa-mi cada unchiile. La sfarsitul orelor m-a amenintat ca nu o sa scap numai cu atat, dar n-a mai reusit sa puna mana pe mine.
Acest preot m-a alergat spre pocainta de la varsta de sapte ani. Ii multumesc lui Dumnezeu pentru ca asa am luat drumul pocaintei.
va urma ...
