Daţi-mi o haină

Benone Burtescu

Aud un glas de înger
Străfulgerând pământul:
„Încă puţină vreme şi Domnul va veni!”
Sufletul mi l-am privit îngrozit
Întrebându-mă
În ce veșmânt pe Domnul voi primi?...

Strigând
Am prins s-alerg pe drumurile lumii:
Daţi-mi o haină!

Şi meşterii omenirii
Ieşiră la porţi cu haine, mulţime,
Dar fiecare veșmânt ce mi se-ntinde
E-o falsă splendoare
Ce-ascunde o zdreanţă
Şi îngerul vestind venirea lui Isus
L-aud tot mai aproape
Doar câțiva paşi mai are Domnul
Pân' la mine
Zăresc printre lacrimi de nevrednicie
Minunea zilei Lui de lumină
Iar haina ce-o port
E încă din ce în ce mai murdară.
Daţi-mi o haină!

Să m-ascund în suflet
Şi să mi-o ţes acolo
Dar sufletul îmi e pustiu
Şi-o haină cu care să-L întâmpin
Pe Domnul
Încă nu am, încă nu ştiu...
Prietenii-au fugit
Vrăjmaşii râd de mine
Dar tot mai strig şi tot mai plâng
Şi tot mai sper…

Când... iată îngerul
Acelaşi înger îmi arată
O cale către cruce şi-mi zice:
Este acolo un veșmânt,
Veșmântul lui Isus,
Ce n-a fost rupt.
Ostaşul roman îngrozit a fugit
Şi a lăsat acolo veșmântul Lui
Întreg
Căzut la sorţi
Ostaşul roman...

Dar cine-i ostaşul roman?...
Nu-s oare eu?...

Şi-alerg sângerând
Cum trebuia s-alerg la răstignirea Lui
Şi iată-mă ajuns lângă cruce
Dar e veșmântul Lui,
Al Celui ce vine
E cel de care eu L-am dezbrăcat
Isus mi l-a lăsat aici la cruce
Şi l-a luat pe-al meu
E prea nemeritat
Şi iată crucea mă priveşte...
Şi dacă nu... unde să plec...
Şi unde să m-ascund?...

Dar îngerul îmi spune iar:
Orice veșmânt pătat
Este spălat în sângele lui Isus
Pe cruce vărsat
În sângele Celui ce vine!
Şi dezbrăcându-mi haina cea murdară
M-a îmbrăcat cu haina jertfei Sale
Şi lângă cruce stau
Şi plâng de bucurie
Şi îngerul l-aud din nou
Strigând în cele patru zări:
"Încă puţină vreme
Şi Domnul va să vie!"

Iar eu
În genunchi mă ridic
Spre lacrima lumii
Strigând bucuria salvării.
Dacă mai este cineva ce caută o haină
Pentru marea întâlnire cu Domnul
Ce vine...
Să urce la cruce
Aici veșmântul jertfei Sale
aşteaptă pe oricine.


Comentarii
Adaugă comentariu
Raportează o problemă
dati-mi o haina
M-am intins pe pamant..
ingemanat in sangele cald de pe cruce/
sa ascult simfonia durerii germinata
in ocnele iubirii ..
Cand cerul incepuse mi s-au frant aripile iar primavara m-a parasit din mainile mele reci si intinse ...Te caut Iesua

Un gand ....

Intrebarile "de ce-ului" ne framanta si ne ingreuneaza viata adesea. Dar un raspuns la acest "de ce?" poate da viata. "De ce duc lipsa de lucrurile materiale stiind ca Dumnezeu este Tatal meu si ca El are in Mainile Lui toate visteriile lumii acesteia?" - o intrebare care m-a pus pe studiu si rugaciune. Dorinta mea fiind sincera nu a intarziat sa fie satisfacuta. Am cautat la oamenii scripturii, oameni lui Dumnezeu si nu am gasit nimic care sa ma faca sa pricep de ce, dar cand am ajuns, in cele din urma ( din pacate in cele din urma) la Domnul Isus am inteles. Ispitirea Domnului Isus in pustie ne spune ca Isus nu a pus pe prin plan firea pamanteasca ci sufletul, desi era infometat. A refuzat sa transforme pietrele in paine, dar a inmultit painile si pesti. El s-a dedicat in totalitate lucrarii pentru care era aici pe pamant fara sa tina seama de nevoile Sale personale.
"De ce suferim si Dumnezeu nu intervine?" - iata inca o intrebare de-ce-ista. Sa ne amintim ca Domnul Isus pe Golgota s-a lasat omorat desi putea in orice clipa sa coboare de pe cruce. Dar El a stiut ca are o misiune de indeplinit si ca sufletul are prioritate.
Oare noi nu stim ca suntem urmasii lui Isus si ca avem o misiune sfanta pe pamant? De ce (iar de ce-ul) atunci ne luptam atat de mult sa ne facem viata mai indestulata si fara griji aici pe pamant? Am uitat noi ca sufletul are prioritate?