Poveste cu talc

"Era odata un tibetan care plecase de unul singur spre o manastire ridicata în varf de munte. Pe drum l-a prins o ploaie cu fulgere şi tunete.
Omul a gasit un han unde sa se adaposteasca abia dupa ce s-a lasat întunericul. A schimbat cateva vorbe cu stapanul locului, a mancat ceva şi s-a dus la culcare. Dar nici nu s-a luminat bine de ziua şi calatorul era gata de plecare.
Hangiul s-a uitat pe fereastra, a vazut cum toarna cu galeata şi a spus: „Unde te duci, omule, pe vremea asta? E prapad, n-o sa apuci sa ajungi nici pana la urmatorul han, daramite sus pe munte!“
Drumeţul a deschis uşa şi i-a răspuns din prag: „Nu-ţi face griji. Sufletul meu a ajuns deja acolo, aşa ca picioarelor mele le este uşor sa-l urmeze.“

De stiut

Fericirea te pastrează suav,
Încercările te fac puternic,
Supărările te fac uman,
Greșelile te fac umil,
Succesul te face strălucitor,
Dar, Doar Dumnezeu te face sa continui!
Inteligența fără DRAGOSTE, te face perver
Diplomația fără DRAGOSTE, te face ipocrit.
Succesul fără DRAGOSTE, te face arogant.
Justiția fără DRAGOSTE, te face implacabil.
Autoritatea fără DRAGOSTE, te face tiran.
Ambiția fără DRAGOSTE, te face necruțător.
Munca fără DRAGOSTE, te face sclav.
Simplitatea fără DRAGOSTE, își pierde valoarea.
Bogăția fără DRAGOSTE, te face avar.

Supunerea fără DRAGOSTE, te face servil.
Frumusețea fără DRAGOSTE, te face ridicol.
Sărăcia fără DRAGOSTE, te face orgolios.
Vorbele fără DRAGOSTE, te fac introvertit.
Legea fără DRAGOSTE, te supune.
Politica fără DRAGOSTE, te face egoist.
Credința fără DRAGOSTE, te face fanatic.
Crucea fără DRAGOSTE, reprezintă tortură.
Căsătoria fără DRAGOSTE, reprezintă o afacere.

Viața fără DRAGOSTE…nu are sens.

O povestire cu talc

” Se spune ca a fost odata un val ce s-a indragostit de-o stanca inconjurata de mare.
Valul spumega si se rotea imprejurul stancii, o saruta zi si noapte, o imbratisa cu bratele lui albe, o privea, o uda si-o implora sa vina dupa el. O iubea si se spargea spumegand in jurul ei si astfel o surpa pe nesimtite, pana cand, intr-o zi, ea a tipat, complet sfaramata si i-a cazut in brate.
Si, deodata, n-a mai fost nicio stanca cu care sa se joace, pe care s-o iubeasca, la care sa viseze. Era doar o ingramadire de pietre in fundul marii, cufundata in ea. ”