"Poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează?... Dar chiar dacă l-ar uita, totuşi eu nu te voi uita cu nici un chip" Isaia 49:15
O femeie locuia cu micuţa ei fiică Margareta într-un cartier situat la marginea unui oraş. Nu mai aveau pe nimeni - tatăl fetiţei murise înaintea naşterii ei şi, când se ducea la piaţă, sărmana mamă era nevoită s-o lase singură acasă. O făcea desigur călcându-şi pe inimă când nu avea altă ieşire. Odată mama avea de făcut nişte cumpărături urgente. Îşi îmbăie odrasla şi-i dădu de mâncare, apoi o culcă în pătuc. Fetiţa adormi. Femeia ieşi tiptil şi dădu fuga la magazin, spre a se întoarce mai curând acasă. În cameră, pe masă, rămăsese lampa aprinsă. În graba plecării mama uitase s-o stingă, iar în casă, afară de Margareta, nu mai era decât pisica. Tot jucându-se, pisica sări deodată peste masă, atinse cu lăbuţa lampa aprinsă care se răsturnă şi căzu jos. Petrolul se vărsă pe podea şi luă foc. În odaie izbucni un incendiu. Întreaga locuinţă se aprinse dintr-odată. Fereastra bucătăriei plesni în ţăndări şi fumul năvăli în stradă. Un trecător chemă pompierii, dar focul se înteţea din ce în ce. Locatarii dădură buzna în stradă, uitând de fetiţă.
Deodată răsună un ţipăt şi mulţimea văzu o femeie care-şi croi drum printre oameni şi se năpusti în casa cuprinsă de flăcări. "Fetiţa mea! Fetiţa mea! - striga femeia. - A rămas acolo sus, în pătucul ei!" Pompierii încercară să o oprească, spunându-i că e prea târziu şi nimeni nu putea scăpa cu viaţă dintr-un asemenea pârjol.
"Lăsaţi-mă! Lăsaţi-mă!" - striga biata mama şi, smulgându-se din mâinile pompierilor, dispăru în flăcări... Mulţimea încremeni de groază.
Mama urcă în fugă treptele pe jumătate arse, intră în locuinţa ei şi se repezi în odăiţa fetiţei. În mijlocul fumului şi vâlvătăilor fetiţa rămăsese ca prin minune întreagă şi nevătămată. Mama o înveli până peste cap cu plapoma şi apucă să coboare cu ea scările, care se prăbuşiră imediat la spatele ei. Casa se nărui la rândul ei şi când femeia apăru în stradă, nimănui nu-i venea să-şi creadă ochilor. În neţărmurita ei bucurie mama nu simţea câtuşi de puţin durerea arsurilor. O, dragoste de mamă, există oare ceva mai presus de tine? Da, există. Iubirea lui Dumnezeu e mai presus decât iubirea de mamă. El şi-a dat Fiul, ca să ne izbăvească pe noi de focul veşnic, de moartea veşnică, care-i aşteaptă pe toţi acei ce nu vor primi mântuirea prin Fiul lui Dumnezeu.
