Am dat in dimineata asta peste versetul asta: "Dragostea sa fie fara prefacatorie. Fie-va groaza de rau, si lipiti-va tare de bine." Romani 12:9 si m-am infiorat. Oare il traiesc eu? Daca da de ce ma simt ranita de cuvintele celor de langa mine, daca stiu ca dragostea rabda totul? de ce trec atat de greu peste ele cand stiu ca dragostea iatra totul?? Pentru ca nu iubesc suficient si m-am obisnuit sa folosesc expresia "iubesc" ca si ca si pe oricare cuvant fara sa ma analizez daca este chiar iubire ceea ce simt. Si mai stiu ca fara dragoste pentru cei pentru care ma rog, rugaciunea nu-mi va fi niciodata ascultata. Ce-i de facut? Doamne ajuta-ma sa iubesc cu dargostea Ta, sa am rabdarea ta si sa iert perecum si Tu m-ai iertat. Amin!!!
