Am intrat pe poarta labirintului vietii foarte increzatoare si plina de ambitii, crezand in propriile-mi puteri. Labirintul vietii, ce-i in continua transformare; usi care se inchid si usi care se deschid. Labirintul unde Lamila a facut pui care ma bantuiau, pandindu-ma dupa colturi sau auzindu-se in departari, suflandu-mi in ceafa sau negociind drumul cu ea. M-am luptat deseori cu Lamilele altora crezand ca sunt mai putin fioroase decat ale mele si m-am simtit mult mai bine-n labirintul lor, pe moment.
Am deschis usi cu chibzuinta sau la intamplare, m-am alergat dupa miraje si m-am gasit in colturi prea intunecate ca sa mai intrezaresc iesirea. In disperare am sfasiat peretii cu unghiile si dinti, am spart ziduri cu capul, mi-am lins ranile, m-am odihnit un ceas, un an sau poate zece si am pornit iar in maratonul vietii sufocante spre gura Lamilei, obosita si ea de atata asteptare, in timp ce eu visam iesirea pe care o vedeam pe buza ei frematanda. Dar nu aceea era iesirea, Lamila fiind si ea captiva in imensul labirint.
Tarziu am inteles ce mi se parea a fi labirint si am inteles ca el nu are iesire, doar rezolvare si sens, ca iesirea nu era sfarsitul dorit si ea nu se gaseste la sfarsitul alergarii. Atunci cand drumurile se ingusteau, care la inceput erau atat de largi am inceput sa fug. Am inceput s-alerg. Si-am alergat mereu mai departe si-am fost atat de fericita cand in sfarsit s-au conturat in departare ziduri de-o parte si de alta. Dar zidurile acestea s-au apropiat unul de altul nespus de repede si iată-ma-s deja în ultima cameră in care ma asteapta-n colt Lamila catre care alerg în continuare.
Flamanda si plina de manie e gata sa ma inhate zicandu-mi: "Trebuia doar sa-ti ridici privirea!" Fractiunea de secunda in care mi-am ridicat privirea a fost clipa salvatoare. Intunericul a disparut si-o cale luminata spre fericire am vazut cum se deschide sub obositele-mi picioare. "Eu sunt Calea, Adevarul si Vata!"- rasuna-n poaia scaldata-n soarele primitor de primavara. Lamila-si frangea mainile hidoase in timp ce cerul canta si martorii pamantesti laudau pe Cel Prea Sfant!
Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, care, dupa îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou prin învierea lui Iisus Hristos din morţi, la o nădejde vie.
1Petru 1:3
