"... fiti plini de Duh" (Efeseni 5:18)
Capitolul 1
ACUM -NU MAINE
"Fii plin - Acum" are o valoare care intrece cu mult titlul aceste brosuri. de fapt, expresia aceasta rezuma in trei cuvinte miezul mesjului harului spre care ne calauzesc capitolele urmatoare. Nu se pune problema de a fi plin maine cand nadajduim ca ne vom face mai buni ci acum in mijlocul nevoilor si unde suntem.
Si dupa treapta aceasta de acum, o alta. O atare experienta a binecuvantarii in prezent a celor lipsiti este posibila numai daca primim o lumina noua cu privire la harul lui Dumnezeu, prin care vedem posibile toate binecuvantarile pentru toti. In acest context trebuie sa auzim cuvintele: "Fiti plini de Duh" (Efeseni 5:18)
Locul si lucrarea Duhului Sfant in viata fiecarui credincios in parte cat si a Bisericii ca un tot, este de cea mai mare importanta. Daca faptul ca nimeni nu-L poate cunoaste pe Dumnezeu decat prin Domnul Isus (Ioan 1:18; 2Corinteni 4:6) este un adevar fundamental, in aceiasi masura se adevereste si faptul ca nimeni nu-I poate vedea fata si nu poate recunoaste pe Isus Cristos ca Domn, decat prin descoperirea Duhului Sfant. (1Corinteni 1.2-3). Mai mult, porunca apostolica: "Fiti plini de Duh" ramane valabila si azi obligand pe fiecare credincios si daca acesta nu tine seama de ea este in primejdie de a nu mai avea parte de roade, de bucuria pe care o da astfel de plinatate.
Ocupandu-ma de subiectul acesta a umplerii cu duhul Sfant, am evitat sa ma ocup de darurile Duhului ca vorbirea in limbi, vindecarea si celelalte (1Corinteni 12: 8-10)> Lucrul acesta poate sa para ciudat avand in vedere interesul din ce in ce mai raspandit printre credinciosi fata de subiectul acesta si faptul ca in toata lumea in multe confesiuni tot mai multi credinciosi marturisesc ca au trait prezenta Duhului Sfant insistand asupra acestor trairi si daruri. Orice lucrare noua avand ca subiect Duhul Sfant, eoligata sa ia act de faptul acesta si sa-l dezvolte pe larg. A omite latura aceasta, poate face ca o asemenea lucrare sa para lipsita de interes pentru miscarile actuale din Biserici, sau poate chiar sa faca pe uni sa se simta inselati si sa-si piarda linistea, caci asa de multi sunt cei ce vor sa afle ceva despre subiectul acesta. Cu toate acestea eu am omis cu buna stiinta sa scriu despre daruri si aceasta din doua motive.
Primul este ca experimentarea darurilor supranaturale ale Duhului tinde sa imparta pe credinciosi in doua tabere (indraznim sa o spunem), in cei ce "au pe Duhul" si cei ce "nu-L au". Satana ne poate ispiti sa ne privim uni pe alti dispretuitor, fie sa nu ne intelegem. Cu toate acestea, in vremea noastra mesajul harului lui Dumnezeu se adreseaza ambelor tabere si poate ca cel ce a experimentat in viata o parte din darurile Duhului Sfant sa mai aiba inca de invatat cum sa urmareasca umplerea in continuare, atunci cand pacatul si caderea i-au adus in viata seceta. In asemenea vremuri amintirea experientelor mari din trecut nu-l vor ajuta cu nimic ci mai degraba pot sa-l deprime. El trebuie sa vada harul lui Dumnezeu mereu adaptat in chip desavarsit nevoilor lui si sa poata veni iarasi ca un pacatos la izvorul harului.
Pe de alta parte, cel ce nu poate pretinde sa fi avut parte de asemenea experiente, nu trebuie sa se simta vaduvit din pricina aceasta. Harul lui Dumnezeu este ca un ocean de apa care cauta mereu adancuri pe care sa le poata umple. Intelesul adevarat al aharului este iubirea lui Dumnezeu fara sa o meritam. Ca harul sa ramana har, accentul trebuie sa se puna totdeauna pe faptul ca nu-l meritam. Asa stiind lucrurile, singura conditie care ne deschide calea si ne face candidati ai harului nu este darul cutare sau cutare, ci nevoia de har marturisita deplin si deschis. Dupa cum spuneam harul face ca plinatatea Duhului Sfant sa fie la indemana ambelor tabere, la picioarele Crucii.
Al doilea motiv reiese foarte clar din prima scrisoare a lui Pavel catre Corinteni si anume ca, vorbirea in limbi ca si celelalte daruri cu toate ca sunt recunoscute si li s-a dat locul cuvenit, sunt ocazionale si nu sunt temelia unei vieti pline de Duh Sfant. Intentia mea este sa las deoparte o vreme pentru ceea ce este ocazional si sa impartasesc numai ceea ce desprind ca este launtric si esential. Aici scriu doar ca un ucenic si ca un partas al descoperirilor harului lui Dumnezeu si plinatatii Duhului Sfant.
Capitolul 2
DUHUL SFANT -PERSOANA
Capitolul acesta va fi scurt, dar va studia in aprofunzime problemele pe care trebuie sa le cunoasca fiecare credincios. Dar pentru a porni la drum, trebuie inainte de toate sa stabilim principiile de baza.
Duhul Sfant nu trebuie privit doar ca o influienta. El este o Persoana, Dumnezeu Duhul Sfant, la fel ca Dumnezeu Tatal si Dumnezeu Fiul. In Noul Testament nu se aminteste despre El cu pronume nehotarat, ci cu pronume personal El. Intr-un loc in care se vorbeste despre "Duhul Insasi" (Romani 8:16) traducerea engleza revizuita foloseste pronumele personal "himself" spre deosebire de Authorised version care foloseste prenumele nehotarat "itself". aceasta schimbare este facuta in interesul unei precizii mai mari a traducerii, pentru a arata clar ca "Spiritul Insasi" marturiseste duhului nostru ca suntem copii ai lui Dumnezeu.
In alta parte, cel ce scrie calca principi normale ale gramaticii ca sa fie sigur ca Duhul la care se refera este o Persoana. Pasajul se afla la Ioan 16:13 unde sunt cuvintele: "Cand va veni El, Duhul Adevarului ..." "Duhul" vine din greaca de la cuvantul "pneuma", care in limba greaca este de genul neutru; cu toate acestea si contrar la ce ne-am putea astepta din punct de vedere gramatical, Duhul Adevarului este amintit cu prenumele personal El.
Astfel, de la bun inceput trebuie sa ne plecam inchinandu-ne in fata acestui membru imparatesc al Dumnezeirii. Lui ii sunt incredintate realizarea tuturor planurilor cerului cu privire la pamant. Tatal a dat Fiului toata stapanirea (Matei 28:18) dar de fapt mijlocul real al acestei autoritati pe pamant este lucrarea Duhului Sfant. El este executiva a Dumnezeirii, care ar fi putut fi numita mai precis "Faptele Duhului Sfant".
Am amintit despre planurile cerului cu privire la pamant. Primul plan maret este ca oricine s-a pocait de pacatele sale si si-a pus increderea in Domnul Isus Cristos trebuie sa aiba parte de o a doua nastere si sa fie o faptura noua. Aceasta este sfera de lucru cu totul deosebita a duhului Sfant, caci el este agentul nasterii noastre din nou (Ioan 3.18). El savarseste lucrarea aceasta venind sa ia loc in inima celui care se increde personal in Isus si ramane acolo pentru totdeuna (Ioan 14:16)
"Indata ce am incredintat totul
Sangelui ispasitor
Duhul Sfant m-a patruns
Si am fost nascut din Dumnezeu"
Lucrul acesta deasebeste pe copii lui Dumnezeu oricare altul- el nu a primit duhul lumii, ci Duhul care este din Dumnezeu (1Corinteni 2:12
Se poate afirma deci cu toata certitudinea ca fiecare om nascut din nou prin credinta in Isus Cristos a primit Duhul Sfant. Intradevad, despre prezenta Duhului Sfant in inimile noastre ni se spune in efeseni ca este pecetea ca noi suntem ai lui Cristos "... ati crezut in El si ati fost pecetuiti cu duhul Sfant care fusese fagaduit" (Efeseni 1:13). In Romani 8:9 ni se spune ca fara aceasta pecete "nu suntem ai Lui". Pasajul din Efeseni citat mai sus ne spune ca Duhul Sfant nu este numai pecetea ci dimpotriva "o arvuna a mostenirii noastre, pentru rascumpararea celor castigati de Dumnezeu spre lauda slavei Lui" (Efeseni 1:14) O arvuna nu inseamna alceva decat plata si asa o reda traducerea largita a Noului Testament. Deci Duhul Sfant in inima noastra este pecetea a ceea ce apartine lui Cristos si o plata inainte- un avans a ceea ce va fi al nostru intr-o zi in slava. Daca arvuna inseamna bucurie ce nu se poate exprima in cuvinte si plinatate de slava, care va si situatia la urma?
Este foarte clar deci ca despre experientele ulterioare a plinatatii si a puterii pe care le primim prin Duhul Sfant nu se poate spune ca sunt primiri de Duh Sfant, caci cum am mai putea primi Duhul pe care l-am primit deja? Prin urmare partile din Noul Testament care amintesc despre primirea Duhului Sfant (ca Galateni 3:2), se pot referi doar la aceea primire a Duhului la inceput, la nasterea noastra din nou.
Atunci ce vrea sa insemne "a fi plin de Duhul Sfant"? Simplu, sa fi umplut cu Cel ce este deja in inimele noastre. Ingaduiti-mi a va ilustra deosebirea intre Duhul Sfant care salasluieste de la inceput intr-un credincios si acelasi Duh Sfant care umple. Luati un burete in mana si-l strangeti. Asa strans, afundati-l in apa si tineti-l acolo. Acum buretele este in apa si in el este apa, dar tinandu-l strans, in burete este putina apa. Tineti in continuare buretele in apa si desface-ti mana; de acum apa umple pori pe care i-ati eliberat astfel. Acum buretele este plin cu apa. Tot asa stau lucrurile cu noi cand venim la Cristos si-L recunoastem ca Mantuitor; odata nascuti din nou, noi suntem mutati in sfera de lucru a Duhului Sfant si El vine si ia loc in noi. Aceasta voia sa spuna Pavel cand scria: "Voi insa nu mai sunteti pamantesti ci duhovnicesti, daca Duhul locuieste in adevar in voi" (Romani 8:9) Da, noi suntem in Duhul si Duhul locuieste in noi. Dar se poate ca Duhul sa nu ne stapaneasca pe deplin; se poate sa fie nevoie sa mai fim umpluti cu Duhul in care am fost asezati. Prin urmare trebuie sa deschidem fiecare parte a fiintei noastre, sa-L lasam sa ne convinga si sa o supuna domniei Lui. Si pe masura ce facem lucrul acesta suntem umpluti cu Duh Sfant. De acum, pe langa faptul ca suntem in Duhul, El locuieste in toata plinatatea.Oricum aceste idei pregatesc un alt aspect al subiectului nostru la care vom ajunge si-l vom dezbate pe larg, mai tarziu. Haideti sa ne oprim aici minunandu-ne de faptul glorios ca daca am venit la Domnul Isus cu pocainta si credinta, insusi Duhul Sfant imparatesc- a treia persoana din Dumnezeure este in noi, facand din trupurile noastre templele Sale.
Capitolul 3
DUHUL SFANT - MIJLOCITORUL DOMNULUI ISUS
Acum putem reveni la discutia cu privire la slujba sau lucrarea Duhului Sfant aici pe pamant.
Domnul Isus Il aminteste de multe ori ca Mangaietor (Ioan 14:16) "Si Eu voi ruga pe Tatal sa va dea un Mangaietor, (greceste: Paraclet, aparator, ajutor) care sa ramana cu voi in veac"; (vezi si Ioan 14:26; 15:26) si le spune ucenicilor ca este de folos ca El - Domnul Isus - sa plece caci altfel nu va veni Mangaietorul (Ioan 16:7). Expresia aceasta Mangaietorul ne va ajuta sa-I intelegem slujba Sa fata de noi. In limba greaca acest cuvant folosit pentru "Mangaitor" 9paraclet) este acelasi cu cel pe care il gasim in 1 Ioan 2:1 unde s-a tradus "Mijlocitor", astfel: "Dar daca cineva a pacatuit avem la Tatal un Mijlocitor (sau Avocat. Greceste: Paraclet, adica aparator, ajutor), pe Isus Cristos, Cel neprihanit. El este jertfa de ispasire pentru paatele noastre". de aceea cand se vorbeste despre duhul Sfant putem schimba cuvantul de Mingaietor cu cel de Mijlocitor fara sa schimbam cu ceva sensul. Aceasta inseamna ca in aceste pagini se amintesc doar de Mijlocitori; unul este Domnul Isus Cristos, iar celalat este Duhul Sfant.
Dupa cum stim mijlocitorul este cel care ne apara interesele in fata legii si care raspunde in locul nostru. Acum avem o imagine a lucrarii Domnului Isus in locul nostru. El este Mijlocitorul nostru in ceruri si in slujba aceasta El isi gaseste placerea sa mijloceasca in fata Tribunalului suprem interesele pacatosilor care se pocaiesc. El nu incearca sa doedeasca nevinovatia noastra. El stie ca orice acuza a Legii Sfinte a lui Dumnezeu impotriva noastra este adevarata si El pledeaza in locul nostru dovedind valoarea de ispasire a sangelui Sau. Cand pacatuim Mijlocitorul se infatiseaza El insusi inaintea Tatalui ca Jertfa de rascumparare pentru pacatele noastre, asa cum spune o cantare:
"El isi intinde mainile
Aratand ranile"
Cand pacatosul si-a pierdut legatura cu Tatal si nu mai are pace si cand el isi marturiseste pacatul si cere iertare prin sangele Domnului Isus Cristos, Mijlocitorul ceresc intervine. Si el isi recapata pacea, pacea pe care a simtit-o cand a venit prima data la El. Ce minunat este sa ai la Curte un asemenea prieten!!! Aceasta este mijlocirea cereasca a Mijlocitorului Isus pentru cei ai Sai.
Cu toate acestea pasajul din Ioan aminteste de asemenea pe Duhul Sfant ca Mijlocitor. Mijlocitorul acesta nu locuieste in ceruri, ci inmile credinciosilor la care El vine sa locuiasca odata cu nasterea din nou. Se pune intrebarea, pe cine mijloceste Duhul Sfant? El nu este mijlocitorul credinciosului ci mai degraba a Mantuitorului, ale carui interese are datoria sa le pazeasca.
Deci sunt doi mijlocitori, Mijlocitorul credinciosului la Tatal care este Isus Cristos si Mijlocitorul lui Cristos pentru credincios care este Duhul Sfant. Unul rezolva problemele credinciosului in ceruri, iar celalt cauta sa rezolve problemele Domnului in viata credinciosului.
Aceasta clarifica intru totul marea slujba a Duhului. Slujba sa este de a pazi scopurile si drepturile de stapanire ale Domnului Isus, in Biserica si in viata fiecarui credincios. Precis lucrul acesta voia sa spuna Domnul Isus cand amintea despre Duhul sfant astfel: "El Ma va proslavi" (Ioan 16:14) Lucrarea Duhului este aceasta de a-L prezenta pe Cristos, sa vorbeasca despre Cristos, sa-L inalte si sa se preocupe de oameni cu privire la Cristos, sa-i convinga de pacat pentru ca nu au crezut in Cristos si sa-i faca sa se pocaiasca de faptl ca nu au dat Domnului Isus Cristos locul ce i se cuvine. Cristos, Cristos, Cristos este subiectul tuturor vorbirilor Sale si tinta intregii Sale activitati.
Iata Domnul Isus nu a spus cu privire la Duhul Sfant numai ca "El Ma va proslavi" ci deasemenea a spus ca "El va lua din ce este al Meu si va va descoperi" (Ioan 16:14). Cu siguranta ca aceasta inseamna ca odata adusi de Duhul in fata Domnului Isus in pocainta, tot Duhul ne va descoperi bogatiile Domnului Isus Cristos necesare starii noastr prezente pentru a fi fara pacat.
"Duh al Domnului fi-mi invatacel
Descopere-mi lucrurile lui Cristos
Cu privire la mine."
Si lucrurile acestea sunt cele cu privire la harul Sau pentru cel vinovat, dragostea Lui pentru cel ce nu merita dragoste si desavarsirea ispasirii Sale, valoarea sangelui Sau si neprihanirea Sa pentru oameni asa rai cum recunoastem ca suntem. Aceasta este plinatatea lui Isus descoperita de Duhul pentru orice nevoie posibila. Ele sun lucrurile necesare pentru pacea si iertarea pacatosului, caci Domnul Isus a venit in lume ca sa izbaveasca tocmai pe asemenea oameni.
E foarte clar ca in acest sens se face lucrarea Mijlocitorului Sau de a arata celui pocait plinatatea puterii Sale. Intr-adevar in nici o alta parte Duhul nu-L slaveste asa de mult pe Cristos ca atunci cand descopera bogatiile harului Sau pentru cei cazuti care isi recunosc starea.
Refacerea starii decazute este sfera in care se evidentiaza Domnul Isus si de unde isi traje si numele - Mantuitorul. Pacatul nuL socheaza si nici nu-L infrange, caci acesta este domeniu in care harul isi gaseste prilejul sa lucreze si unde Domnul Isus Cristos are un raspuns potrivit. Daca Duhul Sfant nu ar descoperi acest adevar, pacatosul nu ar crede niciodata. Cat de glorios ajunge Mantuitorul in ochii pacatosului cand acesta este sub in raurirea Duhului!
Din lucrurile acestea Duhul sfant este marele Mijlocitor al Domnului Isus care descopera nevoia noastra si bogatiile nemarginite ale harului Domnului Isus Cristos care ne satisface nevoia. Bine a scris un credincios intr-o cantare despre Duhul Sfant care spune asa:
"Cristos este Mijlocitorul in inaltime
Tu esti Mijlocitorul nostru launtric;
O, decopera adevarul si da raspuns
La toate argumentele pacatosului"
Mijlocitorul nostru launtric inseamna ca Duhul sfant este Mijlocitorul Domnului Isus in interiorul nostru, descoperind adevarul si dand raspuns la toate argumentele pacatosului, aratand in permanenta spre Cristos, spre sangele Sau.
O ilustrare a starii si lucrarii Duhului sfant in planul lui Dumnezeu cu privire la oameni se afla in intamplarea cu avraam care a trimis pe slugitorul sau Eleazer intr-o tara indepartata ca sa caute o mireasa pentru fiul sau Isac. daca slujitorul ar fi vorbit despre el si ar fi atras privirile asupra lui nu si-ar fi atins tinta. Odata gasita fata potrivita, lucrarea lui abea a inceput. E a trebuit sa vorbeasca despre fiul stapanului sau in asa fel incat sa o atraga spre el si sa o faca sa vrea sa-l urmeze pana la Isac, despartindu-se de propria familie. Dimineata, la ameaza si noaptea, nu se discuta decat un singur subiect: fiul stapanului meu. Infatisarea si frumusetea lui au fost fara indoiala descrise pe larg, dar in mod deosebit s-a vorbit despre bogatia lui caci "lui i-a dat stapanul meu tot ce are". Cerceii si bratarile cu care a impodobit-o Eleazer pe Rebeca nu erau decat podoabele bogatiei care va fi a ei daca va consimti sa fie sotia lui Isac. Indiscutabil deci ca el e un tanar ce merita ales cu prioritate. Si iata ca dupa ce a vazut Laban, fratele Rebecai, cerceii si bratarile pe mana sorei lui a zis: "Vino binecuvantatul Domnului, de ce stai afara?" De fapt el voia sa spuna, "Vino si spune-mi mai multe despre fiul stapanului tau." Si asa i s-a dat posibilitatea lui Eleazer sa-si duca lucrarea la bun sfarsit. Inima fetei a fost cucerita de indata si robul a primit raspunsul pe care il astepta: Da vreau! adica, sunt deacord sa merg cu omul acesta ca sa fiu sotia fiului stapanului sau. Bucuria slujitorului a fost deplina cand in cele din urma el a vazut-o pe Rebeca in bratele lui Isac.
Lucrarea binecuvantatului Duh Sfant este de a face cu noi ceea ce a facut cu Rebeca slujitorul lui Avraam. Ne spune despre Cristos cu mult inainte, despre harul si slava Sa, ne implora si ne castiga inimile determinandu-ne sa ne hotaram a-L urma la Calvar si acolo la picioarele Domnului Isus sa luam locul pacatosului, locul pe care de fapt il meritam. Si Duhul nu se va margini doar la inlesnirea primei noastre intalniri cu Isus, ci mereu, oride cate ori pacatul ne-a racit, ne-a secat si ne-a facut neroditori ne va aduce aminte de El si de jertfa Sa. Ce bine ca Domnul Isus nu s-a lasat fara Mijlocitor pe pamant, care sa-L prezinte inimilor noastre si care sa ne atraga mereu inapoi la Crucea Sa, la locul de eliberare si de castigare a biruintei.
Decu Duhul Sfant nu are decat un singur scop, sa-L proslaveasca pe Isus Cristos. O patrundere si o traire a acestui faspt fundamental ne va feri de tot felul de greseli si uneori de abateri pe cai periculoase. Daca o experienta deosebita a Duhului Sfant ne face sa slavim Duhul si sa ne fixam pe experienta respectiva atunci vom descoperi ca in loc de a lucra impreuna cu Duhul Sfant noi ne impotrivim lucrarii Lui de a indrepta privirea noastra numai asupra Domnului Isus.
Capitolul 4
DUHUL SFANT - OSANDITORUL
Pentru a prezenta lucrurile mai simplu, putem imparti lucrarea Duhului Sfant ca Mijlocitor al domnului Isus in doua - ca osanditor al pacatului si
- ca mangaietor al celor ce se pocaiesc.
Inainte de toate El vine sa mustre, sa ne condamne cu privire la pacat si sa ne aduca deci la pocainta. Isus zicea: "Si cand va veni El va dovedi lumea vinovata in ce priveste pacatul ... fiindca ei nu cred in Mine" (Ioan 16:8,9) In capitolele bine cunoscute in Evanghelia dupa Ioan, unde se vorbeste despre Duhul Sfant (cap. 14, 15 si 16), Domnul Isus Il numeste de trei ori "Duhul Adevarului". Adevarul in cazul de fata nu inseamna un manunchi de doctrine, ci descoperirea faptelor rele asa cum sunt ele. Aceasta inseamna ca lucrarea Duhului Sfat este sa ne descopere adevarul cu privire la noi ca pacatosi. Pe tacute dar necrutator, el indreapta tot timpul lumina alba a adevarului asupra gandurilor si reactiilor inimilor noastre, asupra cuvintelor buzelor noastre si a lucrarilor mainilor noastre. Tot ce este indreptat spre "eu" si ce este pacat se decopera ca atare si nu conteaza cum cautam sa-l ascundem sau sa-i gasim explicati rationale. Lucrarea Lui este sa darame domeniul iluziilor pe care le avem despre noi insine si in care am trait si sa ne aduca la o cunoastere adevarata a noastra. Preocuparea Lui cea mai mare este ca noi sa cunoastem adevarul, caci El este Duhul adevarului. Raspunsul pe care il asteapta de la noi este unul singur, simplu, un raspuns al cinstei care spune: "Da Doamne" (Matei 15:27) la tot ce ne descopera cu privire la noi, fara sa ne scuzam si fara sa ascundem ceva.
Lucrul acesta vrea sa-l spuna psalmistul in Psalmul 51: "Dar Tu ceri ca adevarul sa fie in adancul inimii" (versetul 6) Aceeasi propozitie se repeta ceva mai jos in acelasi Psalm, dar de data aceasta ea suna asa: "Tie nu-Ti plac arderile de tot" (versetul 16) Puneti alaturi cele doua propozitii si veti descoperi mesajul psalmistului: Tie nu-Ti plac arderile de tot, ci adevarul in adancul inimii. Atat de des lucrarea si chiar slujba crestina pot fi o haina care sa ascunda adevarul, atat cu privire la noi cat si cu privire la ceilalti. Duhul Sfant este imporiva acesto fel de autoinselari si rusine; in asemenea cazuri El pretinde adevarul si nu jertfe.
De asemenea acelasi adevar il gasim in Ioan 3:21 in expresia: "Cine lucreaza dupa adevar". In capitolul respectiv citam ca: "Oricine face raul uraste lumina si nu vine la lumina ca sa i se vadeasca faptele; dar cine lucreaza in adevar vine la lumina ca sa i se vada faptele, findca sunt facute in Dumnezeu". Noi am fi cugetat ca opusul la a face raul ar fi a face binele, dar aceasta nu este valabila la Dumnezeu. La Dumnezeu opusul la a face rau este lucrarea dupa adevar. Aceasta inseamna sa fin sinceri cu privire la raul din noi. Chiar inainte de a incerca vreodata sa facem binele, acolo unde am facut raul. El vrea mai intai o destainuire complecta, in fata Lui, a raului savarsit si vrea sa auda din gura noastra: Da Doamne, la ceea ce ne descopera El.
El vrea mai degraba sa ne intoarcem la filele trecute decat sa luam o noua pagina, caci atunci cand intoarcem o fila noua ascundem obligatoriu pagina de dinainte si cand pacatul este ascuns sangele Domnului Isus nu ne poate curati si nici nu ne poate aduce pacea. Promisiunea iertarii si a curatiei este conditionata doar de marturisirea pacatelor noastre (1Ioan 1:9) Daca am marturisit pacatul, nu trebuie sa ne cerem iertare. In momentul in care il marturisim l-am adus la lumina. Dar daca in marturia noastra exista o retinere, toate cererile din lume nu vor aduce pacea inimilor noastre. Acest lucru se intampla astfel nu numai intre om si Dumnezeu, ci e la fel de inutil cand este vorba de relatia intre om si om. Cati dintre noi incercand sa repare ruptura dintre el si un altul nu au constatat surprinsi ca au zis ceva in felul urmator: "Daca ti-am gresit, te rog sa ma ierti." si cu toate acetea ne-am intrebat de ce nu s-a reparat ruptura. Nu se pune problema daca; haidem sa marturisim cinstit ca noi i-am gresit si poate ca ne va surprinde promptitudinea cu care Harul Lui Dumnezeu ne va atinge si foarte adesea in acest caz dobandim iertarea celuilalt.
Deci aceasta este lucrarea adevarului si de la noi se cere tot un raspuns al adevarului. iar aceasta lumina a adevarului contiunua mereu, tot asa de tacuta si de necrutatoare ca stralucirea soarelui. desigur, nu se poate concepe ca Duhul Sfant convinge pe pacatos de pacatul sau numai in vremuri deosebite de treziri spirituale iar in rest se multumeste sa ne lase in pace. In ce-L priveste pe Duhul Sfant, nu exista "ne la timp" Daca noi nu suntem constienti ed convingerea cu privire la pacat nu este din pricina ca El nu ne-a convins, ci mai degraba pentru ca noi nu am vrut sa auzim sau sa vedem. E usor sa evitam convingerea despre pacat, caci vocea Duhului e blanda. Numai cei ce vor cu tot dinadinsul sa fie convinsi de pacat vor auzi vocea Lui. Ei vor fi zelosi, caci numai ei flamanzesc dupa Domnul Isus si stiu ca aceasta este singura cale prin care vor fi eliberati de lucrurile care au facut zid de despartire intre ei si Dumnezeul pe care ei au inceput sa-L iubeasca.
Uneori suntem intr-o stare de nepasare in care se pare ca nici o convingere asupra pacatului nu ne atinge si credem ca totul este bine in viata noastra. Se poate ca in asemenea momente sa ne intalnim cu alti credinciosi care Il slavesc pe Dumnezeu cu o marturie proaspata despre felul cum Duhul i-a convins cu privire la un punct deosebit si sangele lui Isus i-a curatit chear in locul acela. Noi privim mirati simtind ca nu am trait experienta aceasta. Oare noi am depasit etapa de a fi cercetati cu privire la lucrurile acestea sau noi nu le vedem asa cum trebuie? Atat de adesea se iveste posibilitatea a doua! Si motivul ca noi nu observam lucrurile mai marunte este ca in viata noastra sunt lucruri mai mari si mai grave pe care nu vrem sa le aducem inaintea lui Dumnezeu ca sa le rezolve! Pentru a ilustra aceasta sa ne imaginam un zid inalt care in lumina soarelui arunca o umbra deasa. In umbra aceasta multe ierburi care cresc le deosebim cu greu, dar cand zidul este dat la o parte lumina scoate la iveala si plantele cele mai mici, fiecare cu propria-i umbra si abea atunci pot fi percepute si smulse.
A umbla in lumina cu Dumnezu (1Ioan1:7) nu inseamna altceva decat a spune, da, la toate ce descopera lumina. Aceasta poate sa insemne departarea unei bariere foarte clare dintre noi si Dumnezeu. acest lucru poate duce la o convingere ferma despre pacat si de acum Domnul poate sa ne arete lucrurile marunte de fiecare zi care inmuguresc asa de usor din natura noastra decazuta si pe care mai inainte nu le puteam observa. si daca ne grabim a zice: Da Doamne, convingerea e urmata de curatire.
Notati ca in lucrarea aceasta de convingere, Duhul sfant face tot timpul slujba unui Mijlocitor al Domnului Isus, ceea ce inseamna ca El vorbeste mereu de pacatul nostru care intervine in legatura noastra cu Cristos. El nu ne convinge de pacat ca ceva ce nu se cuvine sau ca o greseala etica, ca ceva care se opune celor zece porunci, ci ca ceva care a facut ca Domnul Isus sa patimeasca pe cruce. Duhul nu se multumeste pana ce nu ne ajuta sa-L privim pe El, pe Cel pe care L-am strapuns si pe Cel pe care L-am facur sa planga. In adevar, natura pacatului de care ne convingem este descrisa ca pacat, "pentru ca n-au crezut in Mine". Aceasta sugereaza ca necredinta este pacatul care le cuprinde pe toate celelalte, si anume faptul ca refuzam sa ne punem la dispozitia rascumpararii lui Cristos. Aceasta este in cele din urma pricinuita de incapatanarea noastra, de intepenirea grumzului nostru si a impietririi inimii. Si cum se intampla de fapt acest lucru? dupa ce Duhul a inceput sa lucreze in viata noastra cu privire la un fapt, nu trece mult ca apare atitudinea noastra liprita de zdrobire, incapatanare s autoapararea pe care o manifestam cand Dumnezeu lucreaza in viata noastra.
Ca ilustratie potrivita de felul cum lucreaza Duhul sfant la convingerea noastra, gasim in istoria cu robii lui Naaman. Acestia cautau sa-l induplece pe stapanul lor care nu voia sa asculte de cuvintele profetului ca sa mearga si sa se scalde de sapte ori in Iordan. El era gata sa faca orice altceva in afara de aceasta, caci aceasta insemna sa se dezbrace si astfel a se vada cat ed mult s-a latit lepra pe trupul sau. Dar robii sai au venit si l-au rugat cu atat bunavointa (caci il iubeau mult): "Parinte daca proorocul ti-ar fi cerut un lucru greu, nu l-ai fi facut? Cu atat mai mult trebuie sa faci ceea ce ti-a spus: Scalda-te si vei fi curat" ( 2Imp. 5:13). Cat de fericit a fost apoi Namaan ca a ascultat indemnurile binevoitoare, caci carnea lui s-a facut din nou ca si a unui copil. La fel si Duhul Sfant ne convinge bland, cu privire la un lucru pe care noi nu vrem sa-l acceptam din pricina mandriei noastre. Mergi la piciorul crucii lui Isus si curateste-te. Noi ne temem de dezbracarea pe care o cere pocainta, caci in felul acesta se vor descoperi pacatele noastre si av iesi la iveala cine suntem noi cu adevarat. Dar cat de bucurosi suntem cand primim, caci de acum noi suntem curati si prin sangele lui Isus ajungem integri.
Este limpede deci ca in lupta Duhului cu noi, El lucreaza tot timpul in viata noastra ca Mijlocitorul Domnului Isus si singura Lui dorinta este sa ne aplecam capetele inaintea Lui si sa-L recunoastem ca Domn pe calea pe care am pornit.
Capitolul 5
DUHUL SFANT - MANGAIETORUL
Dupa cum am descoperit ca Duhul Sfant este Cel acre convinge pe pacatos de pacatul sau, trebuie acum sa-L descoperim intr-o lumina noua ca Mangaietor a celor ce se pocaiesc. Din clipa in acre Duhul a reusit sa ne zdrobeasca i pocainta, lucrarea lui ia o alta intorsatura cu totul diferita; acum ea este indreptata in intregine sa mangaie pe cel ce are mustrari de constiinta si sa-l incurajeze spunandu-i ca in Cristos avem totul din belsug. Mesaju suna astfel: "Mangaiati, mangaiati pe poporul Meu, zice Domnul" (Isaia 40.1) Acelasi lucru este si astazi valabil pentru cel ce a primit din mana Domnului o masura dubla in schimbul pacatelor lui.
Daca traducatorii Bibliei au ales cuvantul Mangaietor este din pricina ca expresia greaca are in aceeasi masura acest inteles ca si cel de Mijlocitor si cei ce cunosc lucrarea Duhului Sfant in inimile lor, stiu cat de demn este Duhul Sfant de numele acesta. El care in ce priveste pacatul este necrutator si neimpacat este asa de minunat si bland cand mangaie pe cei care-si plang pacatul si se tanguie de saracia lor. Ferice de cei ce plang - zice Isus - caci ei vorfi mangaiati (Matei 5:4). Si Cel ce da mangaierea aceasta este Duhul Sfant.El face acest lucru indreptandu-ne privirea spre ce a facut Isus Cristos pentru noi (Ioan 16:14) Aceasta inseamna ca El marturiseste pe Cristos in inimii care se pocaieste si spune ca sangele Sau pretios este deajuns ca sufletul sa primeasca pace si iertare de la Dumnezeu. El ne indeamna insasi sa ne incredem in Domnul Isus si sa ne bucuram. El ne descopera ca pacatele pe care le-am marturisit au fost deja duse de Domnul Isus la Cruce chiar inainte ca ele sa fie savarsite si ca mijlocul de iesire din starea saracie in care ne aflam a fost procurat mai inainte de a ajunge in aceea stare.
El marturiseste pe Domnul Isus inviat din morti si ne descopera ca lucrarea Lui de ispasire a fost primita de Tatal care si-a pus sigiliu Sau pe ea, prin faptul ca L-a inviat din morti si ca daca Dummnezeu a acceptat lucrarea Fiului in locul nostru si noi putem sa credem in ea si s-o acceptam pentru noi. El marturiseste sfantului care se lupta din rasputeri sperand intr-o redresare a firii, ca omul firesc care savarseste pacatele acestea (omul cel vechi, firea veche din Romnai6) a fost judecat si rastignit odata cu Cristos (adica faptul ca inaintea lui Dumnezeu firea veche a fost rastignita si s-a sfarsit cu ea, nefiind doar carpita ca sa se faca mai buna). Pe el poate sa nu-l mai dezamageasca omul inlaturat la Cruce si de aceea el se paote cu totul spre Domnul Isus care pentru el este tot ceea ce-i lipseste. si cand Duhul ii face o astfel de marturisire el poate crede cuvintele Lui binevoitoare si in Duhul el devine liber, bucurandu-se si tresaltand de bucurie, deplin umplut de slava unei marturii asa de minunate.
"Eu snu stiu cum Duhul Sfant/ Imi da convingere,/ Descoperind pe Isus in Cuvantul sau/ Imi da credinta-n El"
Se poate ca uneori sa nici nu bagam de seama cum o face; cateodata printr-un cuvant din Scriptura, alteori prin marturia altora, printr-o strafa dintr-o cantare sau pe cai mai directe ce nu se pot explica, dar putem sti cu toata siguranta ca o face, caci aceasta este lucrarea Lui in Biserica.
In situatia in care am ajuns reci si nu mai avem partasie cu Dumnezeu, cand incercam sa ne intoarcem prin fapte, se pare ca in aceste imprejurari noi pretuim cel mai putin lucrarea Duhului ca Mangaietor. Cat de firesc ni se pare gandul ca daca prin pacat ne-am indepartat de El, prin facerea de bine ne vom intoarce din nou. Si asa ne angajam fata de noi ca vom incerca din rasputeri sa ne fixam teluri mai inalte, sa cautam sa facem mai multe pentru Dumnezeu si chiar sa petrecem timp mai indelungat in rugaciune. Desigur ca toate acestea sunt bune, dar asa de adesea nu reusim a le indeplini si noi sfarsim prin a ne impovara pe noi insine cu alte mustrari si in plus cu un simt de neputinta. In osteneala noastra de a fi mai buni, ajungem intr-o stare de tensiune si ne condamnam ca nu putem reusi. Ajungem la aceiasi experiente pe care le-a avut Apostolul Pavel: "Si porunca, ea, care trebuia sa-mi dea viata, mi-a pricinuit moartea" (pentru ca nu am reusit sa o indeplinesc). Si daca vom merge mai departe pe drumul acesta vom ajunge in acelasi loc de deznadejde la care a ajuns Pavel cand zicea: "O nenorocitul de mine! Cine ma va izbavi de acest trup de moarte .... ?" (Romani 7:10si24)
Cata usurinta primim insa cand Duhul Sfant ne arata, asa cum i-a arata si lui Pavel, sa lasam de-o parte lucrarile noastre si sa ne indreptam spre lucrarea Altuia, lucrarea savarsita de Domnul Isus pe cruce in locul nostru! Prin ea vedem ca pentru noi s-a facut totul, ca prapastia dintre noi si Dumnezeu a disparut, ca s-a facut un pod peste ea si astfel s-a facut pace! Duhul ne indeamna sa incetam incercarile de a dobandi pacea prin osteneala noastra si venind la Isus ca pacatosi sa ne odihnim in ceea ce a facut El. Cand procedam asa povoara luptei si a mustrarilor de constiinta se indeparteaza din inimile noastre si Mangaietorul sopteste dulce pace inimilor noastre.
"Nimic, fie mare sau mic,/ Nimic, pacatosule, nimic! / Pentru tine Isus a facut totul/ Cu mult timp inainte
Cand nu atarnai de lucrarea Domnului/ Cu o credinta simpla,/ Faptele sunt lucruri moarte./ Si a le face duce la moarte.
Arunca jos truda ta moarta/ Jos la picioarele lui Isus,/ Ramai in El, numai in El,/ Desavarsit si biruitor.
Una dintre cle mai bune ilustratii a marturisirii Duhului despre lucrarea desavarsita a lui Cristos este intoarcerea porumbelului in corabia lui Noe: "Si iata ca in ciocul lui era o frunza de maslin rupta de curand. Noe a cunoscut astfel ca apele scazusera pe pamant" (Gen. 8:11). Marturia pe care porumbelul a adus-o a fost o frunza de maslin. cand Noe a vazut-o si-a dat seama ca pe pamant este un petec de pe care apele s-au retras, un loc care iesise de sub judecata, si pentru cei din corabie acesta era un mesaj de pace. Astazi Duhul Sfant face marturia ca exista un Om care a fost judecat si judecata asupra Lui s-a sfarsit. Odinioara a fost sub povoara ei, dar a iesit biruitor prin puterea invierii si judecata care a purtat-o El este acum judecata noastra. Asadar, daca Garantul nostru a scapat de judecata fiind biruitor, nici noi nu mai suntem judecati, noi care ne-am pus nadejdea in El. Aceasta vrea s-o spuna Pavel prin cuvintele: "El care a fost dat din pricina faradelegilor noastre si a inviat din pricina ca am fost socotiti neprihaniti" (Romani 4:25)
Daca vrem sa vedem porumbelul cu ramura de maslin in cioc, sa citim Cartea Faptelor Apostolilor. vom descoperi mareu ca Duhul Sfant aduce marturie despre Domnul Isus inviat:
"Dar Dumnezeu L-a inviat" (2:24)
"Dumnezeu a inviat pe acest Isus" (2:32)
Marturii sunt mult mai multe si prin toate Duhul prezinta mereu binecuvantatul fapt ca Isus a ispasit pedeapsa si nu mai este sub acuzatiea sub care era odinioara. Aceasta inseamna ca inaintea lui Dumnezeu si in planul Sau noi suntem la fel de scutiti de condamnare si mustrare (chiar dr mustrarea propriei noastre constiinte) cu privire la pacat, ca si domnul Isus. El a purtat povara; talazurile L-au acoperit, dar acum este deasupra si aceasta pentru indreptatirea noastra. Acum Duhul marturiseste duhului nostru ca suntem eliberati dupa cum si El este liber.
Aceasta este mangaierea temeinica pe care Duhul Sfant o prezinta sufletului disperat care a invatat sa se pocaiasca. Daca primim in inimile noastre lucrul acesta vom dobandi un simt real al dragostei lui Dumnezeu, ca niciodata. Acesta este primul val de putere a Duhului in sufletele noastre, prima reactie a salasluirii Sale, turnarea dragostei Lui in inimile noastre (Romani5:5) si astfel starneste(in schimb) dragostea noastra pentru El.
Sa nu uitam deci ca Duhul Sfant convinge pe pacatos de planul sau, doar u scopul de al mangaia. El ne va ajuta sa-i deosebim vocea de cea a Satanei. Satanei i se spune parasul fratilor si parele lui pot fi uneori confundate cu convingerile Duhului Sfant de catre constiintele sensibile. dar parele lui nu urmaresc niciodata mangaierea. Ele sunt doar cicaleli care nu duc decat la disperare si robie. Chiar daca esti deacord cu ele iti dai seama instinctiv ca nu se vor sfarsi niciodata. Intotdeauna Satana duce sufletul inapoi in Sinai, la Lege, la normele ei pe care nu le-am respectat si in felul acesta vrea sa ne duca la disperare. Cu toate ca lucrarea de convingere a Duhului sfant este precisa si taioasa, ea va umple totusi inimile noastre de pace daca ne supunem mustrarilor ei si recunoastem cu da. Daca Satana ne duce la Sinai, Duhul Sfant ne duce intotdeauna la Golgota. Pentru pacatosi El este Mesajerul dulce a legamantului celui nou de pace.
Cu toate acestea mangaierea Duhului Sfant nu are in vedere numai raspunsul Domnului Isus pentru pacatele noastre ci si bogatiile nesfarsite ale harului pentru toate nevoile noastre: "El va va arata ce este al Meu" Cand ne conducem singuri viata, conducerea treburilor noastre ne apasa pe umeri si singura noastra preocupare este de a avea puterea pe care o solicita aceasta responsabilitate. dar daca stapanirea ste pe umenii Lui, aunci singurul care trebuie sa aiba puterea este El si Duhul se bucura sa ne dovedeasca faptul ca El o are intradevar. El Il descopera inimilor noastre pe Domnul Isus nu numai ca pe unul care poate sa-l biruie pe cel rau, ci ca Cel ce a biruit deja pe Cruce. El ni-L descopera stand in locurile ceresti, desupra oricarei stapaniri, si puteri (Efeseni 1:20,21), mai presus de orice putere impotrivitoare, cat si asezarea noastra impreuna cu El in locurile preainalte (Efeseni 2:6) Aceasta inseamna ca noi nu suntem numai de partea invingerii ci de partea Celui ce deja a invins; noi nu luptam pentru biruinta ci de pe terenul biruintei.
Pana nu ajungem sa avem o astfel de descoperire a Domnului Isus in viata noastra suntem ajitati, ingrijorati si pe picior de lupta, iar problemele vietii ne apasa, ne coplesesc. Dar cand in clipa nevoii noastre cea mai acuta Duhul n descopera pe Isus si bogatia de har ce este a Lui, devenim liberi si ne dam seama ca suntem in El "cap si nu coada" (Deutronom 28:13) si pe taramul duhului nostru infrangerea dispare. Fiind biruitori in Duhul, suntem biruitori si in celelalte domenii, caci credinta inseamna biruinta asupra lumii (vezi IOan5:4). Si asa inaintand cu o indrazneala si o incredere noua, ne dam seama ca in imprejurarea respectiva Dumnezeu lucreaza pentru noi.
Iata o intamplare din viata lui Spurgeon: Se spune ca odata era apasat si ingrijorat cu privire la problemele si raspunsurile sale. Deodata pe cand mergea cu trasura si-a ridicat picioarele in sus si a ras in hohote. El a povestit apoi ca ceea ce i-a adus bucurie si liniste in inima in aceasta situatie, a fost mangaierea Duhului care l-a facut sa se vada pe el in situatia unui peste care inoata in Oceanul Atlantic si care era ingrijorat ca nu are suficienta apa ca sa inoate! Asa de imensa i-a fost descoperit lui harul lui Dumnezeu care astampara orice nevoie. Acolo in trasura aceia, Mijlocitorul Domnului Isus plin de putere si-a facut lucrarea Sa de Mangaietor, de dragul unui slujbas a lui Dumnezeu care era in necaz.
Aceasta ne aduce inainte problema puterii depline a Duhului Sfant pentru slujba, lucru dupa care ravnesc unii cu atata ardoare. Dar aici nu voi arata altceva decat experienta mea proprie. Eu vad ca Duhul Sfant este izestrat cu putere de sus, dar asta nu inseamna ca eu sa-mi atipesc ochii asupra acestei puteri si sa ma rog fierbinte pentru ea, ci mai degraba sa privesc la Domnul Isus inviat din morti care imi descopera puterea si pozitia care deja sunt ale sale. Cand descopar lucrul acesta ma parasesc poverile odata cu temerile si cu lupta. Descopar iarasi ca sunt puternic in credinta mea, iar pentru slujba pe care trebuie sa o indeplinesc primesc putere de sus. Elisei a primit din Duhul lui Ilie de doua ori mai mult, dar aceasta numai in momentul in care si-a vazut stapanul urcand la cer. Atunci mantaua- simbolul acelei puteri -flutura la picioarele sale. Numai cand ingaduim Duhului sa ne descopere din nou puterea Domnului Isus si cand primim plini de incredere descoperirea Lui, vom fi imbracati cu putere de sus si vom pasi plini de indrazneala ca sa-L vedem pe Dumnezeu la lucru alaturi de noi.
Uneori in lucrarile misionare, unde am luat si eu parte, uni credinciosi mi-au spus: "Nu-i ciudat ca intr-o zi a venit o clipa in care toata lucrarea a luat o intorsatura?" Mie nu mi se pare ciudat caci stim cele ce i se intamplasera unui evanghelist apasat si nelinistit intr-o zi pe cand era singur in camera, sau mai degraba ce i s-a dat sa vada. El L-a vazut pe Domnul Isus incoronat cu cinste si slava si toate erau la picioarele Lui, iar valurile care credea ca ii vor acoperi lui capul, le- vazut deodata la picioarele sale. Noi ne rugam asa de des sa primim putere, dar ceea ce vrea Duhul sa ne faca este sa privim la Isus si sa-L vedem incoronat si biruitor.
Se poate pune intrebarea, cum putem primi aceasta noua descoperire a lui Isus si cand avem nevoie de ea? Ea nu se primeste trudindu-ne din rasputeri si as zice nici chiar rugandu-ne pentru ea, ci mai degraba recunoscand inaintea Domnului ca nu am avut niciodata parte de ea. Sa nu ne irosim puterile in alta parte, cel putin pentru momentul de fata, ci sa urmarim numai experienta aceasta. Spune-I Domnului ca nu L-ai vazut pe Isus, spune-I ca nu esti cum trebuie, ca nu esti liber de pacat, ca nu ai pace. Spune-I ca te straduiesti prin propriile tale stradanii ceea ce in constiinta ta stii ca este un dar si cu toate acestea tu te lupti sa-l dobandesti. Spune-i ca azi nu mai ai in fata imaginea lui Isus, a sangelui Sau, a biruintei Sale pe care o aveai ieri. Nu te stradui sa o capeti, spune-I doar ca nu o ai. Ingaduie apoi duhului sa-ti descopere de ce nu o ai. El poate sa-ti descopere lucruri negre si neasteptate, dar spune-I da. Acestea toate vor sa fie intelesul faptului de a merge la picioarele lui Isus, la piciorul Crucii Lui. Unora expresiile acestora pot sa le sune banal, de neinteles, dar pentru alti ele exprima o explicatie sfanta, inaltatoare. Acesta este punctul in care sangele lui Isus te asteapta. Si nu vei avea mult de zabovit la picioarele Sale pana ce Duhul Sfant va aparea si te va face sa vezi tot ce trebuie vazut la Isus si sa primesti tot ce trebuie sa primesti din plinatatea Lui.
Capitolul 6
PATRU ATITUDINI FATA DE DUHUL SFANT
Dupa ce am vazut locul si slujba Duhului Sfant in poporul lui Dumnezeu suntem in situatia de a ne intreba, ce atitudine avem noi fata de Duhul Sfant. Ii dam noi voie sa -si faca lucrarea de convingere si sa ne descopere pe Domnul Isus ca tot ceea ce ne lipseste?
Noul Testament ne spune ca sunt patru atitudini posibile pe care le putem avea fata de Duhul Sfant.
PRIMA este de a-L intrista. "Sa nu intristati pe Duhul Sfant al lui Dumnezeu prin care ati fost pecetuiti pentru ziua rascumpararii. Orice amaraciune, orice iutime, orice fel de rautate sa piara din mijlocul vostru." (Efeseni 4:30,31) Pacatul este cel ce-L intristeaza pe Duhul Sfant si in mod deosebit pacatele care sunt amintite aici in context: orice amaraciune, orice iutime, orice manie, orice strigare, orice clevetire si orice fel de rautate. Cand pricepem ca Cel pe care Duhul a venit sa-L descopere inimilor noastre I s-a dat numele pretios de Mielul bland si smierit cu inima si ca El este asemanat cu un Porumbel gingas, putem sa ne dam seama de lucrurile care-L intristeaza. Ori de cate ori manifestam o stare care nu se aseamana cu Mielul (uneori se aseamana mai mult cu un leu) mai ales in legaturile noastre cu ceilalti, noi Il intristam. Cu toate ca noua ni s-a iertat atatea, noi stam uneori pe pozitia noastra si nu vrem sa iertam pe semenul nostru. In lucrarea Sa de binecuvantare, Duhul nu poate merge mai departe cu noi pana ce nu descoperim pacatele acestea si nu ne pocaim de ele. din pricina aceasta El cauta sa ne convinga de ele, sa lupte cu noi. Dar aceasta este lucrarea dragostei; pacatele noastre nu-L manie ci mai degraba Il intristeaza.
A DOUA atitudine pe care o putem lua fata de Duhul sfant este sa ne impotrivim Lui. Stefan zicea iudeilor din timpul sau: "Oamnei tari la cerbice, netaiati imprejur cu inima si cu urechile! Voi intotdeauna va impotriviti Duhului Sfant. Cum au facut parinti vostri asa faceti si voi." (Fapte 5:51) Impotrivirea voastra fata de convingerile Duhului Sfant se vede adesea in faptul ca ne impotrivim cand Duhul incearca sa ne convinga de pacat. Noi putem refuza sa acceptam ca pacat cea ce El ne descopera ca este pacat. Uneori nascocim o scuza care sa ne dovedeasca nepatati si facem asa pentru ca stim ca a zice da convingerii Duhului ar insemna sa ne umilim si in cosencinta sa ne pocaim si sa clarificam situatia. Acesui fapt Scriptura-i zice "tare la cerbice" si ea este intradevar o stare grava iar daca persistam in ea ne poate trage o judecata aspra. "Un om care se impotriveste tuturor mustrarilor, va fi zdrobit si fara leac." (Prov. 291) Impotrivirea noastra fata de convingerea Duhului se vede adesea si in faptul ca refuzam cele spuse de ftati si de surori. nu avem nimic de obiectat daca lucrarea de convingere vine de la El adesandu-se direct inimilor noastre, dar foarte adesea ca sa ne descopere pacatul, El se foloseste de cuvintele patrunzatoare ale vreunui frate. Daca se intampla asa primim mai greu din pricina mandriei noastre. Dar daca vrem sa fim binecuvantati trebuie sa primim cu toate acestea.
A TREIA atitudine posibila este aceea a stingerii Lui. Pavel spunea: "Nu stingeti Duhul si nu dispretuiti prorociile" (1Tesaloniceni 519,20) Acesta este cuvantul cu privire la activitatile comune ale Duhului Sfant in mijlocul nostru, asa cun se deduce din fraza care urmeaza, ca nu trebuie sa dispretuim profetiile. Noi stingem un foc cand turnam apa pe el si putem stinge focul lucrarii Duhului Sfant la inima cuiva intr-o adunare sau grup de partasie, turnand apa rece peste lucrare, fie incercand a descuraja lucrarea, fie chiar a o opri. Duhul Sfant cere sa aiba cale libera in adunarile oamenilor lui dumnezeu sau in partasia lor. Dar de multe ori ne formama in mintea noastra o imagine a felului in care El trebuie sa lucreze si apoi impiedicam toate caile prin care lucreaza El si acre nu corespund exact cu ideile noastre - mai ales formele care par sa ocoleasca metodele noastre preferate si sa darame pozitia noastra deosebita. Cu cata usurinta putem cugeta ca daca va veni un timp de trezire, el va veni prin pastor, prin misionari, sau numai prin cei care au o pregatire speciala teologica. Cu toate acestea Duhul face sa vina trezirea prin usa din dos, prin cineva complect nebagat in seama si fara o pozitie oficiala. Cat de adesea a venit Isus si a batut la usa unei situatieii, a unei Biserici sau a unei institutii misionare, dar usa a fost zavorata pentru ca El nu a venit pe canalele cuvenite sau pe caile care erau considerate ca normale. si astfel El a trebuit sa plece trist, parasind o situatie care avea asa mare nevoie de El.
A PATRA atitudine pe care o putem avea fata de lucrarea Duhului Sfant este aceea de a fi plini de El. Epistola catre Efeseni ne spune: "Nu va imbatati de vin, aceasta este desrabalare. Dimpotriva fiti plini de Duh" (5:18) Cel pe care L-am intristat, fata de care ne-am impotrivit si pe care L-am stins, acum ne-a umplut si ne stapaneste. Ce capitulare si inversare in viata noastra! In sfarsit am consimtit sane plecam fata de ceea ce ne-a convins si sa zicem pacatului, pacat. De acum El poate nestangenit sa ne indrepte privirea necontenit spre Isus, cu tot ceea ce ne lipseste, spre bucuria noastra nemarginita, spre liberarea si umplerea noastra cu putere.
Cand cugetam la faptul de a fi plini de Duhul Sfant este important sa o facem intotdeauna in context cu cele trei atitudini fata de El. Daca nu procedam asa, vom considera intotdeauna plinatatea Duhului Sfant ca o binecuvantare deosebita, ceva aparte de mostenirea noastra i Cristos si atitudinea noastra nu ne va duce decat la lupta si pierderi. Daca la un moment dat nu suntem plini de Duhul Sfant, atunci de vina este un singur lucru, pacatul. Pacatuind noi L-am intristat si ne impotrivim Lui cand El cauta sa ne convinga de aceasta. Poate ca ani de zile am fost intr-o stare de uscaciune, nemultumiti, dar totul se datora inmultirii aceluiasi lucru, pacatul. Ceea ce trebuie sa facem este doar sa ne umilim in pocainta, sub inraurirea convingatoare a Duhului si El va marturisii si inimilor noastre pe Isus si sangele Lui si ne va da putere sa credem ca sngele Sau spala pacatul pe care l-am marturisit. Apoi acolo unde sangele spata, duhul umple.
Acest fapt este clar ilustrat in slujba de curatire din cartea Leveticul cap. 14. La inceput sangele unui miel (sangele jertfei) era pus pe urechea dreapta si pe dejetul mare de la mana si de la picior, apoi uleiul sfant (imaginea Duhului Sfant) era pus peste sange in cele trei locuri. Mai intai sangele apoi uleiul. Asa se intampla si in viata credinciosului Duhul sfant nu umple si nu da viata carnii si anume, eului nejudecat si nu vine acolo unde nu a avut loc pocainta. El va veni numai acolo unde ea a avut loc, unde prin credinta s-a apelat la sangele Domnului Isus ca sa ne curete de pacat.
In fata lui Dumnezeu sangele pretios al domnului Isus are o valoare asa de mare, ca omul nu este niciodata asa de cazut incat sa nu poata fi spalat. Iardaca el s-a pocait cu adevarat, acest sange ii da dreptu ca Duhul Sfant sa vina indata si sa-i umple inima si viata. El nu trebuie sa mearga mai departe de piciorul crucii. Acolo, chiar acolo unde pacatul s-a spalat, Duhul Sfant il va umple si paharul lui va fi plin da da peste el.
Imi amintesc de timpul cand un coleg si cu mine luam parte la o conferinta a lucratorilor in Brazilia si un tanar american a venit cu avionul de unde lucra, calauzit de o mare foame a inimii. in convorbirea noastra el ne-a spus de saracia lucrarii lor precum si de frangerile sin propria-i viata. Un am intreg nu au avut decat o intoarcere la Dumnezeu in misiunea lor. Misionarii ajunsera asa de reci ca daca unul dintre ei incerca sa vorbeasca serios despre Domnul Isus, ceilalti il luau in batjocura si-i ziceau: Vorbesti ca un misionar! Ne-a spus apoi cum de curand Domnul a inceput din nou sa lucreze in inima lui si i-a descoperit lucrurile de care trebuie sa se pocaiasca pentru ca sa se impace cu Dumnezeu. In cateva probleme el a inceput sa clarifice lucrurile cu colegii lui -misionarii ceilalti- si drept urmare a inceput sa creasca o noua partasie printre misionari si lucrarea incepea sa fie din nou binecuvantata. noi i-am sugerat ca ar trebui sa spuna lucrurile acestea in intalnirea din ziua respectiva. El a facut-o, iar in concluzie a spus intamplarea impresionanta cum Domnul l-a smerit si l-a dus inapoi la Cruce si apoi a afirmat si aceasta: Cu toate acestea eu nu pot afirma ca sunt plin de Duhul Sfant, insa caut sa fiu! L-am luat de-o parte dupa acea si i-am spus: In timp ce slaveam pe Dumnezeu pentru marturia ta, am fost dezamajit sa aud ca inca nu esti plin de Duh. In timp ce eu ii vorbeam despre umplerea cu Duhul Sfant, a inteles ca a fi umplut cu Duhul nu trebuie sa mearga mai departe de Cruce, Dumnezeu l-a umplut intradevar cu duhul din pricina sangelui lui Cristos.
Acolo in Brazilia el a inceput sa creada pe deplin in valoarea lucrarii sangelui Domnului Isus in viata lui. In zilele acelea puteai sa-l vezi in colturi linistite, sub copaci sau in alta parte, aplecat in inchinaciune si umilinta, uimit de tot ceea ce se intamplase in viata lui, crezand totul si spalat in sangele Domnului Isus - deci plin cu Duhul Sfant. domnul a facut pentru el tot ce-i lipsea inaintea lui Dumnezeu, adica neprihanire, iar in launtrul sau sfintenie. El s-a intors la locul sau, stralucitor si eliberat. In timp ce el in umilinta depunea marturie, Domnul Isus s-a slujit de marturia sa ca sa-i faca pe ceilalti sa simta foamea. Credinciosii au inceput sa se pocaiasaca iar alti sa-l caute pe Isus pentru prima data. La plecare el ni-a spus: Din nou curg rauri de apa vie.
Cat de simplu si cat de lesne este sa fi plin de Duhul Sfant pe calea domnului!
Capitolul 7
FII PLIN ACUM
Sa cercetam mai de inaproape acest mare cuvant apostolic - fiti plini de Duh - si sa cercetam impreuna gramatica cuvantului Fiti plini caci are sa ne invete o lectie folositoare.
IN PRIMUL RAND expresia este la modul imperativ si aceasta inseamna ca este o porunca. Este o porunca de la Dumnezeu sa fim plini de Duh, la fel ca prima din textul de mai sus si anume, sa nu ne imbatam de vin. Daca nu suntem plini de Duh noi nu ascultam de Dumnezeu. A fi plin de Duhul Sfant nu este ceva facultativ. la alegere, ci obigatoriu pentru fiecare credincios, fie ca este predicator, om de afaceri sau o femeie casnica. Intradevar plinatatea Duhului este poruncita tot asa de mult la amvon ca si al bucatarie si nu este o porunca ce trebuie implinita in viitor, ci acum.
IN AL DOILEA RAND expresia este la forma pasiva. Adica nu te umpli tu singur, ci te lasi ca sa fi umplut. este deci ceva ce ni se face si nu ceva ce putem face noi singuri. Aceasta inseamna ca tot ce putem noi face este sa venim cu vasul gol. daca in fata lui Dumnezeu ne multumim luand acesta pozitie vom fi umpluti din ce in ce mai mult, tot mai des. Dar in loc de a veni in felul acesta, noi venim tot timpul altfel decat ca pacatosi si goi si incercam a ne implini singuri propriile noastre nevoi, in timp ce ar trebui sa-i dam Lui voie sa o faca. A fi plin de duhul nu este o realizare a noastra, ci o primire, obtinuta prin credinta simla a celor ce stiu sa-si recunoasca starea de goliciune, care au fost mantuiti prin har si nu prin fapte si asteapta ca acelasi principiu al harului sa lucreze si sa-i umple. Nevoia acesta de a veni doar cu goliciunea noastra este frumos exprimata in imnul scriitoarei Mary Schackleton din care doua dintre versuri suna asa:
"Desi nu pot canta, spune sau sti/ Plinatatea dragostei tale acum jos/ Vasul meu gol Ti-l aduc de buna voie;/ O, tu izvor viu al dragostei, umple-mi-l.
Sunt un vas gol si niciodata n-am venit,/ Nu m-am gandit si nu am privit la Tine;/ Dar vin si ma intorc azi la Tine/ Cu rugamintea celui gol ca Tu ma iubesti!"
Aici ne poate fi de folos o marturie. La un moment dat in viata mea de credincios a aparut o adevarata infrangere. Eram prabusit cu un sentiment de esec total. Intamplator m-am uitat la un carnetel d insemnari si in el am zarit doua cuvinte: "Fiti plini de Duh". Cuvintele aceste pareau ca mi se adreseaza direct din partea Domnului si atunci in cugetul meu am protestat zicand:
- Doamne, eu sunt o epava.
- Stiu - am primit raspunsul - dar fii plin.
- Dar nu se poate asa de repede dupa infrangeree, desigur ca mai intai trebuie sa ma fac mai bun.
- Nu trebuie sa faci nimic mai intai, fii plin acum!
- Dar cum pot, cund sunt asa de coplesit de pacatul meu?
- Sangele lui Isus spala orisice pacat - mi-a spus El cu blandete- Fii plin dar acum!
Fii plin, plin, plin, acessta imi venea ca raspuns la toate gandurile mele indoielnice. Mi se parea ca este ultimul dintre mesajele pe care le-as fi asteptat de la Dumnezeu in ziua aceea. Sa urci din prapastie spre inaltimi (si aceasta asa dintr-o data) mi se parea imposibil. Dar cand am vazut puterea desavarsita de curatire a sangelui lui Isus, n-am putut face altceva decat sa plec capul zicand: "Amin Doamne" atat poruncii cat si promisiunii sale, primind curatirea si umplerea. A urmat apoi o zi de bogate binecuvantari si altele care au facut ca paharul meu sa fie plin si sa dea peste el.
Adevarul simplu este ca plinatatea Duhului Sfant n este ceva rezervat doar super-sfintilor, care prin predarea si devotamentul lor pot sa se creada indreptatiti. Ea este si pentru pacatosi si cazuti, pentru cei care au invatat sa se pocaiasca si care vad in sangele Domnului Isus Cristos mijlocul de curatire pentru ei. slava Domnului ca expresia acesta "Fiti plini" este la imperativ si tot odata la forma pasiva. Aceasta inseamna, simplu, ca se primeste prin credinta, prin har si ca promisiunea se adevereste pentru toata semintia (Romani 4.16) Aici nu se vorbeste doar de sfinti care sunt pe culmi, ci si de cei slabi ca uni dintre noi, supusi greselilor. harul prin insasi natura sa face ca promisiunea sa fie certa pentru cei cazuti care isi recunosc caderile si ei pot face lucrul acesta acum! Cineva spunea: "Plinatatea Duhului nu este rasplata credinciosiei noastre, ci darul lui Dumnezeu in infrangeri." Aceasta plinatate n-a fost data ucelicilor in capitolul 28 din Fapte ca o culminare si o rasplata pentru slujba lor minunata, ci in capitolul 2 unde ei s-au dovedit lasi, caci se intalneau cu usile zavorate.
Prin urmare, nu este nevoie de lupta pentru ca mai intai sa devenim mai buni si apoi sa primim plinatatea Duhului, caci aceasta ar insemna ca "..n-am cautat-o prin credinta ci prin fapte" (Romani 9.32) De asemenea nici nu trebuie sa asteptam pana vine -asa cum s-au gandit unii - nu-i nevoie de nici o asteptare, nici un pic mai mult decat este nevoie a-i spune pacatului pe nume si cu el sa venim la cruce. Duhul Sfant a fost dat deja. Este adevarat ca in vechime li s-a spus ucenicilor "Dar ramanei in cetate pana veti fi imbracati cu putere de sus." (Luca 24.49) dar acestea s-au petrecut asa pentru ca momentul istoric al pogorarii Duhului Sfant nu aparuse inca. Insa pentru ca El a fost dat, toti pot avea plinataea Duhului acum.
sursa: http://www.scribd.com/doc/82862982/Fii-Plin-Acum-Roy-Hession
Capitolul 4
DUHUL SFANT - OSANDITORUL
Pentru a prezenta lucrurile mai simplu, putem imparti lucrarea Duhului Sfant ca Mijlocitor al domnului Isus in doua - ca osanditor al pacatului si
- ca mangaietor al celor ce se pocaiesc.
Inainte de toate El vine sa mustre, sa ne condamne cu privire la pacat si sa ne aduca deci la pocainta. Isus zicea: "Si cand va veni El va dovedi lumea vinovata in ce priveste pacatul ... fiindca ei nu cred in Mine" (Ioan 16:8,9) In capitolele bine cunoscute in Evanghelia dupa Ioan, unde se vorbeste despre Duhul Sfant (cap. 14, 15 si 16), Domnul Isus Il numeste de trei ori "Duhul Adevarului". Adevarul in cazul de fata nu inseamna un manunchi de doctrine, ci descoperirea faptelor rele asa cum sunt ele. Aceasta inseamna ca lucrarea Duhului Sfat este sa ne descopere adevarul cu privire la noi ca pacatosi. Pe tacute dar necrutator, el indreapta tot timpul lumina alba a adevarului asupra gandurilor si reactiilor inimilor noastre, asupra cuvintelor buzelor noastre si a lucrarilor mainilor noastre. Tot ce este indreptat spre "eu" si ce este pacat se decopera ca atare si nu conteaza cum cautam sa-l ascundem sau sa-i gasim explicati rationale. Lucrarea Lui este sa darame domeniul iluziilor pe care le avem despre noi insine si in care am trait si sa ne aduca la o cunoastere adevarata a noastra. Preocuparea Lui cea mai mare este ca noi sa cunoastem adevarul, caci El este Duhul adevarului. Raspunsul pe care il asteapta de la noi este unul singur, simplu, un raspuns al cinstei care spune: "Da Doamne" (Matei 15:27) la tot ce ne descopera cu privire la noi, fara sa ne scuzam si fara sa ascundem ceva.
Lucrul acesta vrea sa-l spuna psalmistul in Psalmul 51: "Dar Tu ceri ca adevarul sa fie in adancul inimii" (versetul 6) Aceeasi propozitie se repeta ceva mai jos in acelasi Psalm, dar de data aceasta ea suna asa: "Tie nu-Ti plac arderile de tot" (versetul 16) Puneti alaturi cele doua propozitii si veti descoperi mesajul psalmistului: Tie nu-Ti plac arderile de tot, ci adevarul in adancul inimii. Atat de des lucrarea si chiar slujba crestina pot fi o haina care sa ascunda adevarul, atat cu privire la noi cat si cu privire la ceilalti. Duhul Sfant este imporiva acesto fel de autoinselari si rusine; in asemenea cazuri El pretinde adevarul si nu jertfe.
De asemenea acelasi adevar il gasim in Ioan 3:21 in expresia: "Cine lucreaza dupa adevar". In capitolul respectiv citam ca: "Oricine face raul uraste lumina si nu vine la lumina ca sa i se vadeasca faptele; dar cine lucreaza in adevar vine la lumina ca sa i se vada faptele, findca sunt facute in Dumnezeu". Noi am fi cugetat ca opusul la a face raul ar fi a face binele, dar aceasta nu este valabila la Dumnezeu. La Dumnezeu opusul la a face rau este lucrarea dupa adevar. Aceasta inseamna sa fin sinceri cu privire la raul din noi. Chiar inainte de a incerca vreodata sa facem binele, acolo unde am facut raul. El vrea mai intai o destainuire complecta, in fata Lui, a raului savarsit si vrea sa auda din gura noastra: Da Doamne, la ceea ce ne descopera El.
El vrea mai degraba sa ne intoarcem la filele trecute decat sa luam o noua pagina, caci atunci cand intoarcem o fila noua ascundem obligatoriu pagina de dinainte si cand pacatul este ascuns sangele Domnului Isus nu ne poate curati si nici nu ne poate aduce pacea. Promisiunea iertarii si a curatiei este conditionata doar de marturisirea pacatelor noastre (1Ioan 1:9) Daca am marturisit pacatul, nu trebuie sa ne cerem iertare. In momentul in care il marturisim l-am adus la lumina. Dar daca in marturia noastra exista o retinere, toate cererile din lume nu vor aduce pacea inimilor noastre. Acest lucru se intampla astfel nu numai intre om si Dumnezeu, ci e la fel de inutil cand este vorba de relatia intre om si om. Cati dintre noi incercand sa repare ruptura dintre el si un altul nu au constatat surprinsi ca au zis ceva in felul urmator: "Daca ti-am gresit, te rog sa ma ierti." si cu toate acetea ne-am intrebat de ce nu s-a reparat ruptura. Nu se pune problema daca; haidem sa marturisim cinstit ca noi i-am gresit si poate ca ne va surprinde promptitudinea cu care Harul Lui Dumnezeu ne va atinge si foarte adesea in acest caz dobandim iertarea celuilalt.
Deci aceasta este lucrarea adevarului si de la noi se cere tot un raspuns al adevarului. iar aceasta lumina a adevarului contiunua mereu, tot asa de tacuta si de necrutatoare ca stralucirea soarelui. desigur, nu se poate concepe ca Duhul Sfant convinge pe pacatos de pacatul sau numai in vremuri deosebite de treziri spirituale iar in rest se multumeste sa ne lase in pace. In ce-L priveste pe Duhul Sfant, nu exista "ne la timp" Daca noi nu suntem constienti ed convingerea cu privire la pacat nu este din pricina ca El nu ne-a convins, ci mai degraba pentru ca noi nu am vrut sa auzim sau sa vedem. E usor sa evitam convingerea despre pacat, caci vocea Duhului e blanda. Numai cei ce vor cu tot dinadinsul sa fie convinsi de pacat vor auzi vocea Lui. Ei vor fi zelosi, caci numai ei flamanzesc dupa Domnul Isus si stiu ca aceasta este singura cale prin care vor fi eliberati de lucrurile care au facut zid de despartire intre ei si Dumnezeul pe care ei au inceput sa-L iubeasca.
Uneori suntem intr-o stare de nepasare in care se pare ca nici o convingere asupra pacatului nu ne atinge si credem ca totul este bine in viata noastra. Se poate ca in asemenea momente sa ne intalnim cu alti credinciosi care Il slavesc pe Dumnezeu cu o marturie proaspata despre felul cum Duhul i-a convins cu privire la un punct deosebit si sangele lui Isus i-a curatit chear in locul acela. Noi privim mirati simtind ca nu am trait experienta aceasta. Oare noi am depasit etapa de a fi cercetati cu privire la lucrurile acestea sau noi nu le vedem asa cum trebuie? Atat de adesea se iveste posibilitatea a doua! Si motivul ca noi nu observam lucrurile mai marunte este ca in viata noastra sunt lucruri mai mari si mai grave pe care nu vrem sa le aducem inaintea lui Dumnezeu ca sa le rezolve! Pentru a ilustra aceasta sa ne imaginam un zid inalt care in lumina soarelui arunca o umbra deasa. In umbra aceasta multe ierburi care cresc le deosebim cu greu, dar cand zidul este dat la o parte lumina scoate la iveala si plantele cele mai mici, fiecare cu propria-i umbra si abea atunci pot fi percepute si smulse.
A umbla in lumina cu Dumnezu (1Ioan1:7) nu inseamna altceva decat a spune, da, la toate ce descopera lumina. Aceasta poate sa insemne departarea unei bariere foarte clare dintre noi si Dumnezeu. acest lucru poate duce la o convingere ferma despre pacat si de acum Domnul poate sa ne arete lucrurile marunte de fiecare zi care inmuguresc asa de usor din natura noastra decazuta si pe care mai inainte nu le puteam observa. si daca ne grabim a zice: Da Doamne, convingerea e urmata de curatire.
Notati ca in lucrarea aceasta de convingere, Duhul sfant face tot timpul slujba unui Mijlocitor al Domnului Isus, ceea ce inseamna ca El vorbeste mereu de pacatul nostru care intervine in legatura noastra cu Cristos. El nu ne convinge de pacat ca ceva ce nu se cuvine sau ca o greseala etica, ca ceva care se opune celor zece porunci, ci ca ceva care a facut ca Domnul Isus sa patimeasca pe cruce. Duhul nu se multumeste pana ce nu ne ajuta sa-L privim pe El, pe Cel pe care L-am strapuns si pe Cel pe care L-am facur sa planga. In adevar, natura pacatului de care ne convingem este descrisa ca pacat, "pentru ca n-au crezut in Mine". Aceasta sugereaza ca necredinta este pacatul care le cuprinde pe toate celelalte, si anume faptul ca refuzam sa ne punem la dispozitia rascumpararii lui Cristos. Aceasta este in cele din urma pricinuita de incapatanarea noastra, de intepenirea grumzului nostru si a impietririi inimii. Si cum se intampla de fapt acest lucru? dupa ce Duhul a inceput sa lucreze in viata noastra cu privire la un fapt, nu trece mult ca apare atitudinea noastra liprita de zdrobire, incapatanare s autoapararea pe care o manifestam cand Dumnezeu lucreaza in viata noastra.
Ca ilustratie potrivita de felul cum lucreaza Duhul sfant la convingerea noastra, gasim in istoria cu robii lui Naaman. Acestia cautau sa-l induplece pe stapanul lor care nu voia sa asculte de cuvintele profetului ca sa mearga si sa se scalde de sapte ori in Iordan. El era gata sa faca orice altceva in afara de aceasta, caci aceasta insemna sa se dezbrace si astfel a se vada cat ed mult s-a latit lepra pe trupul sau. Dar robii sai au venit si l-au rugat cu atat bunavointa (caci il iubeau mult): "Parinte daca proorocul ti-ar fi cerut un lucru greu, nu l-ai fi facut? Cu atat mai mult trebuie sa faci ceea ce ti-a spus: Scalda-te si vei fi curat" ( 2Imp. 5:13). Cat de fericit a fost apoi Namaan ca a ascultat indemnurile binevoitoare, caci carnea lui s-a facut din nou ca si a unui copil. La fel si Duhul Sfant ne convinge bland, cu privire la un lucru pe care noi nu vrem sa-l acceptam din pricina mandriei noastre. Mergi la piciorul crucii lui Isus si curateste-te. Noi ne temem de dezbracarea pe care o cere pocainta, caci in felul acesta se vor descoperi pacatele noastre si av iesi la iveala cine suntem noi cu adevarat. Dar cat de bucurosi suntem cand primim, caci de acum noi suntem curati si prin sangele lui Isus ajungem integri.
Este limpede deci ca in lupta Duhului cu noi, El lucreaza tot timpul in viata noastra ca Mijlocitorul Domnului Isus si singura Lui dorinta este sa ne aplecam capetele inaintea Lui si sa-L recunoastem ca Domn pe calea pe care am pornit.
Capitolul 5
DUHUL SFANT - MANGAIETORUL
Dupa cum am descoperit ca Duhul Sfant este Cel acre convinge pe pacatos de pacatul sau, trebuie acum sa-L descoperim intr-o lumina noua ca Mangaietor a celor ce se pocaiesc. Din clipa in acre Duhul a reusit sa ne zdrobeasca i pocainta, lucrarea lui ia o alta intorsatura cu totul diferita; acum ea este indreptata in intregine sa mangaie pe cel ce are mustrari de constiinta si sa-l incurajeze spunandu-i ca in Cristos avem totul din belsug. Mesaju suna astfel: "Mangaiati, mangaiati pe poporul Meu, zice Domnul" (Isaia 40.1) Acelasi lucru este si astazi valabil pentru cel ce a primit din mana Domnului o masura dubla in schimbul pacatelor lui.
Daca traducatorii Bibliei au ales cuvantul Mangaietor este din pricina ca expresia greaca are in aceeasi masura acest inteles ca si cel de Mijlocitor si cei ce cunosc lucrarea Duhului Sfant in inimile lor, stiu cat de demn este Duhul Sfant de numele acesta. El care in ce priveste pacatul este necrutator si neimpacat este asa de minunat si bland cand mangaie pe cei care-si plang pacatul si se tanguie de saracia lor. Ferice de cei ce plang - zice Isus - caci ei vorfi mangaiati (Matei 5:4). Si Cel ce da mangaierea aceasta este Duhul Sfant.El face acest lucru indreptandu-ne privirea spre ce a facut Isus Cristos pentru noi (Ioan 16:14) Aceasta inseamna ca El marturiseste pe Cristos in inimii care se pocaieste si spune ca sangele Sau pretios este deajuns ca sufletul sa primeasca pace si iertare de la Dumnezeu. El ne indeamna insasi sa ne incredem in Domnul Isus si sa ne bucuram. El ne descopera ca pacatele pe care le-am marturisit au fost deja duse de Domnul Isus la Cruce chiar inainte ca ele sa fie savarsite si ca mijlocul de iesire din starea saracie in care ne aflam a fost procurat mai inainte de a ajunge in aceea stare.
El marturiseste pe Domnul Isus inviat din morti si ne descopera ca lucrarea Lui de ispasire a fost primita de Tatal care si-a pus sigiliu Sau pe ea, prin faptul ca L-a inviat din morti si ca daca Dummnezeu a acceptat lucrarea Fiului in locul nostru si noi putem sa credem in ea si s-o acceptam pentru noi. El marturiseste sfantului care se lupta din rasputeri sperand intr-o redresare a firii, ca omul firesc care savarseste pacatele acestea (omul cel vechi, firea veche din Romnai6) a fost judecat si rastignit odata cu Cristos (adica faptul ca inaintea lui Dumnezeu firea veche a fost rastignita si s-a sfarsit cu ea, nefiind doar carpita ca sa se faca mai buna). Pe el poate sa nu-l mai dezamageasca omul inlaturat la Cruce si de aceea el se paote cu totul spre Domnul Isus care pentru el este tot ceea ce-i lipseste. si cand Duhul ii face o astfel de marturisire el poate crede cuvintele Lui binevoitoare si in Duhul el devine liber, bucurandu-se si tresaltand de bucurie, deplin umplut de slava unei marturii asa de minunate.
"Eu snu stiu cum Duhul Sfant/ Imi da convingere,/ Descoperind pe Isus in Cuvantul sau/ Imi da credinta-n El"
Se poate ca uneori sa nici nu bagam de seama cum o face; cateodata printr-un cuvant din Scriptura, alteori prin marturia altora, printr-o strafa dintr-o cantare sau pe cai mai directe ce nu se pot explica, dar putem sti cu toata siguranta ca o face, caci aceasta este lucrarea Lui in Biserica.
In situatia in care am ajuns reci si nu mai avem partasie cu Dumnezeu, cand incercam sa ne intoarcem prin fapte, se pare ca in aceste imprejurari noi pretuim cel mai putin lucrarea Duhului ca Mangaietor. Cat de firesc ni se pare gandul ca daca prin pacat ne-am indepartat de El, prin facerea de bine ne vom intoarce din nou. Si asa ne angajam fata de noi ca vom incerca din rasputeri sa ne fixam teluri mai inalte, sa cautam sa facem mai multe pentru Dumnezeu si chiar sa petrecem timp mai indelungat in rugaciune. Desigur ca toate acestea sunt bune, dar asa de adesea nu reusim a le indeplini si noi sfarsim prin a ne impovara pe noi insine cu alte mustrari si in plus cu un simt de neputinta. In osteneala noastra de a fi mai buni, ajungem intr-o stare de tensiune si ne condamnam ca nu putem reusi. Ajungem la aceiasi experiente pe care le-a avut Apostolul Pavel: "Si porunca, ea, care trebuia sa-mi dea viata, mi-a pricinuit moartea" (pentru ca nu am reusit sa o indeplinesc). Si daca vom merge mai departe pe drumul acesta vom ajunge in acelasi loc de deznadejde la care a ajuns Pavel cand zicea: "O nenorocitul de mine! Cine ma va izbavi de acest trup de moarte .... ?" (Romani 7:10si24)
Cata usurinta primim insa cand Duhul Sfant ne arata, asa cum i-a arata si lui Pavel, sa lasam de-o parte lucrarile noastre si sa ne indreptam spre lucrarea Altuia, lucrarea savarsita de Domnul Isus pe cruce in locul nostru! Prin ea vedem ca pentru noi s-a facut totul, ca prapastia dintre noi si Dumnezeu a disparut, ca s-a facut un pod peste ea si astfel s-a facut pace! Duhul ne indeamna sa incetam incercarile de a dobandi pacea prin osteneala noastra si venind la Isus ca pacatosi sa ne odihnim in ceea ce a facut El. Cand procedam asa povoara luptei si a mustrarilor de constiinta se indeparteaza din inimile noastre si Mangaietorul sopteste dulce pace inimilor noastre.
"Nimic, fie mare sau mic,/ Nimic, pacatosule, nimic! / Pentru tine Isus a facut totul/ Cu mult timp inainte
Cand nu atarnai de lucrarea Domnului/ Cu o credinta simpla,/ Faptele sunt lucruri moarte./ Si a le face duce la moarte.
Arunca jos truda ta moarta/ Jos la picioarele lui Isus,/ Ramai in El, numai in El,/ Desavarsit si biruitor.
Una dintre cle mai bune ilustratii a marturisirii Duhului despre lucrarea desavarsita a lui Cristos este intoarcerea porumbelului in corabia lui Noe: "Si iata ca in ciocul lui era o frunza de maslin rupta de curand. Noe a cunoscut astfel ca apele scazusera pe pamant" (Gen. 8:11). Marturia pe care porumbelul a adus-o a fost o frunza de maslin. cand Noe a vazut-o si-a dat seama ca pe pamant este un petec de pe care apele s-au retras, un loc care iesise de sub judecata, si pentru cei din corabie acesta era un mesaj de pace. Astazi Duhul Sfant face marturia ca exista un Om care a fost judecat si judecata asupra Lui s-a sfarsit. Odinioara a fost sub povoara ei, dar a iesit biruitor prin puterea invierii si judecata care a purtat-o El este acum judecata noastra. Asadar, daca Garantul nostru a scapat de judecata fiind biruitor, nici noi nu mai suntem judecati, noi care ne-am pus nadejdea in El. Aceasta vrea s-o spuna Pavel prin cuvintele: "El care a fost dat din pricina faradelegilor noastre si a inviat din pricina ca am fost socotiti neprihaniti" (Romani 4:25)
Daca vrem sa vedem porumbelul cu ramura de maslin in cioc, sa citim Cartea Faptelor Apostolilor. vom descoperi mareu ca Duhul Sfant aduce marturie despre Domnul Isus inviat:
"Dar Dumnezeu L-a inviat" (2:24)
"Dumnezeu a inviat pe acest Isus" (2:32)
Marturii sunt mult mai multe si prin toate Duhul prezinta mereu binecuvantatul fapt ca Isus a ispasit pedeapsa si nu mai este sub acuzatiea sub care era odinioara. Aceasta inseamna ca inaintea lui Dumnezeu si in planul Sau noi suntem la fel de scutiti de condamnare si mustrare (chiar dr mustrarea propriei noastre constiinte) cu privire la pacat, ca si domnul Isus. El a purtat povara; talazurile L-au acoperit, dar acum este deasupra si aceasta pentru indreptatirea noastra. Acum Duhul marturiseste duhului nostru ca suntem eliberati dupa cum si El este liber.
Aceasta este mangaierea temeinica pe care Duhul Sfant o prezinta sufletului disperat care a invatat sa se pocaiasca. Daca primim in inimile noastre lucrul acesta vom dobandi un simt real al dragostei lui Dumnezeu, ca niciodata. Acesta este primul val de putere a Duhului in sufletele noastre, prima reactie a salasluirii Sale, turnarea dragostei Lui in inimile noastre (Romani5:5) si astfel starneste(in schimb) dragostea noastra pentru El.
Sa nu uitam deci ca Duhul Sfant convinge pe pacatos de planul sau, doar u scopul de al mangaia. El ne va ajuta sa-i deosebim vocea de cea a Satanei. Satanei i se spune parasul fratilor si parele lui pot fi uneori confundate cu convingerile Duhului Sfant de catre constiintele sensibile. dar parele lui nu urmaresc niciodata mangaierea. Ele sunt doar cicaleli care nu duc decat la disperare si robie. Chiar daca esti deacord cu ele iti dai seama instinctiv ca nu se vor sfarsi niciodata. Intotdeauna Satana duce sufletul inapoi in Sinai, la Lege, la normele ei pe care nu le-am respectat si in felul acesta vrea sa ne duca la disperare. Cu toate ca lucrarea de convingere a Duhului sfant este precisa si taioasa, ea va umple totusi inimile noastre de pace daca ne supunem mustrarilor ei si recunoastem cu da. Daca Satana ne duce la Sinai, Duhul Sfant ne duce intotdeauna la Golgota. Pentru pacatosi El este Mesajerul dulce a legamantului celui nou de pace.
Cu toate acestea mangaierea Duhului Sfant nu are in vedere numai raspunsul Domnului Isus pentru pacatele noastre ci si bogatiile nesfarsite ale harului pentru toate nevoile noastre: "El va va arata ce este al Meu" Cand ne conducem singuri viata, conducerea treburilor noastre ne apasa pe umeri si singura noastra preocupare este de a avea puterea pe care o solicita aceasta responsabilitate. dar daca stapanirea ste pe umenii Lui, aunci singurul care trebuie sa aiba puterea este El si Duhul se bucura sa ne dovedeasca faptul ca El o are intradevar. El Il descopera inimilor noastre pe Domnul Isus nu numai ca pe unul care poate sa-l biruie pe cel rau, ci ca Cel ce a biruit deja pe Cruce. El ni-L descopera stand in locurile ceresti, desupra oricarei stapaniri, si puteri (Efeseni 1:20,21), mai presus de orice putere impotrivitoare, cat si asezarea noastra impreuna cu El in locurile preainalte (Efeseni 2:6) Aceasta inseamna ca noi nu suntem numai de partea invingerii ci de partea Celui ce deja a invins; noi nu luptam pentru biruinta ci de pe terenul biruintei.
Pana nu ajungem sa avem o astfel de descoperire a Domnului Isus in viata noastra suntem ajitati, ingrijorati si pe picior de lupta, iar problemele vietii ne apasa, ne coplesesc. Dar cand in clipa nevoii noastre cea mai acuta Duhul n descopera pe Isus si bogatia de har ce este a Lui, devenim liberi si ne dam seama ca suntem in El "cap si nu coada" (Deutronom 28:13) si pe taramul duhului nostru infrangerea dispare. Fiind biruitori in Duhul, suntem biruitori si in celelalte domenii, caci credinta inseamna biruinta asupra lumii (vezi IOan5:4). Si asa inaintand cu o indrazneala si o incredere noua, ne dam seama ca in imprejurarea respectiva Dumnezeu lucreaza pentru noi.
Iata o intamplare din viata lui Spurgeon: Se spune ca odata era apasat si ingrijorat cu privire la problemele si raspunsurile sale. Deodata pe cand mergea cu trasura si-a ridicat picioarele in sus si a ras in hohote. El a povestit apoi ca ceea ce i-a adus bucurie si liniste in inima in aceasta situatie, a fost mangaierea Duhului care l-a facut sa se vada pe el in situatia unui peste care inoata in Oceanul Atlantic si care era ingrijorat ca nu are suficienta apa ca sa inoate! Asa de imensa i-a fost descoperit lui harul lui Dumnezeu care astampara orice nevoie. Acolo in trasura aceia, Mijlocitorul Domnului Isus plin de putere si-a facut lucrarea Sa de Mangaietor, de dragul unui slujbas a lui Dumnezeu care era in necaz.
Aceasta ne aduce inainte problema puterii depline a Duhului Sfant pentru slujba, lucru dupa care ravnesc unii cu atata ardoare. Dar aici nu voi arata altceva decat experienta mea proprie. Eu vad ca Duhul Sfant este izestrat cu putere de sus, dar asta nu inseamna ca eu sa-mi atipesc ochii asupra acestei puteri si sa ma rog fierbinte pentru ea, ci mai degraba sa privesc la Domnul Isus inviat din morti care imi descopera puterea si pozitia care deja sunt ale sale. Cand descopar lucrul acesta ma parasesc poverile odata cu temerile si cu lupta. Descopar iarasi ca sunt puternic in credinta mea, iar pentru slujba pe care trebuie sa o indeplinesc primesc putere de sus. Elisei a primit din Duhul lui Ilie de doua ori mai mult, dar aceasta numai in momentul in care si-a vazut stapanul urcand la cer. Atunci mantaua- simbolul acelei puteri -flutura la picioarele sale. Numai cand ingaduim Duhului sa ne descopere din nou puterea Domnului Isus si cand primim plini de incredere descoperirea Lui, vom fi imbracati cu putere de sus si vom pasi plini de indrazneala ca sa-L vedem pe Dumnezeu la lucru alaturi de noi.
Uneori in lucrarile misionare, unde am luat si eu parte, uni credinciosi mi-au spus: "Nu-i ciudat ca intr-o zi a venit o clipa in care toata lucrarea a luat o intorsatura?" Mie nu mi se pare ciudat caci stim cele ce i se intamplasera unui evanghelist apasat si nelinistit intr-o zi pe cand era singur in camera, sau mai degraba ce i s-a dat sa vada. El L-a vazut pe Domnul Isus incoronat cu cinste si slava si toate erau la picioarele Lui, iar valurile care credea ca ii vor acoperi lui capul, le- vazut deodata la picioarele sale. Noi ne rugam asa de des sa primim putere, dar ceea ce vrea Duhul sa ne faca este sa privim la Isus si sa-L vedem incoronat si biruitor.
Se poate pune intrebarea, cum putem primi aceasta noua descoperire a lui Isus si cand avem nevoie de ea? Ea nu se primeste trudindu-ne din rasputeri si as zice nici chiar rugandu-ne pentru ea, ci mai degraba recunoscand inaintea Domnului ca nu am avut niciodata parte de ea. Sa nu ne irosim puterile in alta parte, cel putin pentru momentul de fata, ci sa urmarim numai experienta aceasta. Spune-I Domnului ca nu L-ai vazut pe Isus, spune-I ca nu esti cum trebuie, ca nu esti liber de pacat, ca nu ai pace. Spune-I ca te straduiesti prin propriile tale stradanii ceea ce in constiinta ta stii ca este un dar si cu toate acestea tu te lupti sa-l dobandesti. Spune-i ca azi nu mai ai in fata imaginea lui Isus, a sangelui Sau, a biruintei Sale pe care o aveai ieri. Nu te stradui sa o capeti, spune-I doar ca nu o ai. Ingaduie apoi duhului sa-ti descopere de ce nu o ai. El poate sa-ti descopere lucruri negre si neasteptate, dar spune-I da. Acestea toate vor sa fie intelesul faptului de a merge la picioarele lui Isus, la piciorul Crucii Lui. Unora expresiile acestora pot sa le sune banal, de neinteles, dar pentru alti ele exprima o explicatie sfanta, inaltatoare. Acesta este punctul in care sangele lui Isus te asteapta. Si nu vei avea mult de zabovit la picioarele Sale pana ce Duhul Sfant va aparea si te va face sa vezi tot ce trebuie vazut la Isus si sa primesti tot ce trebuie sa primesti din plinatatea Lui.
Capitolul 6
PATRU ATITUDINI FATA DE DUHUL SFANT
Dupa ce am vazut locul si slujba Duhului Sfant in poporul lui Dumnezeu suntem in situatia de a ne intreba, ce atitudine avem noi fata de Duhul Sfant. Ii dam noi voie sa -si faca lucrarea de convingere si sa ne descopere pe Domnul Isus ca tot ceea ce ne lipseste?
Noul Testament ne spune ca sunt patru atitudini posibile pe care le putem avea fata de Duhul Sfant.
PRIMA este de a-L intrista. "Sa nu intristati pe Duhul Sfant al lui Dumnezeu prin care ati fost pecetuiti pentru ziua rascumpararii. Orice amaraciune, orice iutime, orice fel de rautate sa piara din mijlocul vostru." (Efeseni 4:30,31) Pacatul este cel ce-L intristeaza pe Duhul Sfant si in mod deosebit pacatele care sunt amintite aici in context: orice amaraciune, orice iutime, orice manie, orice strigare, orice clevetire si orice fel de rautate. Cand pricepem ca Cel pe care Duhul a venit sa-L descopere inimilor noastre I s-a dat numele pretios de Mielul bland si smierit cu inima si ca El este asemanat cu un Porumbel gingas, putem sa ne dam seama de lucrurile care-L intristeaza. Ori de cate ori manifestam o stare care nu se aseamana cu Mielul (uneori se aseamana mai mult cu un leu) mai ales in legaturile noastre cu ceilalti, noi Il intristam. Cu toate ca noua ni s-a iertat atatea, noi stam uneori pe pozitia noastra si nu vrem sa iertam pe semenul nostru. In lucrarea Sa de binecuvantare, Duhul nu poate merge mai departe cu noi pana ce nu descoperim pacatele acestea si nu ne pocaim de ele. din pricina aceasta El cauta sa ne convinga de ele, sa lupte cu noi. Dar aceasta este lucrarea dragostei; pacatele noastre nu-L manie ci mai degraba Il intristeaza.
A DOUA atitudine pe care o putem lua fata de Duhul sfant este sa ne impotrivim Lui. Stefan zicea iudeilor din timpul sau: "Oamnei tari la cerbice, netaiati imprejur cu inima si cu urechile! Voi intotdeauna va impotriviti Duhului Sfant. Cum au facut parinti vostri asa faceti si voi." (Fapte 5:51) Impotrivirea voastra fata de convingerile Duhului Sfant se vede adesea in faptul ca ne impotrivim cand Duhul incearca sa ne convinga de pacat. Noi putem refuza sa acceptam ca pacat cea ce El ne descopera ca este pacat. Uneori nascocim o scuza care sa ne dovedeasca nepatati si facem asa pentru ca stim ca a zice da convingerii Duhului ar insemna sa ne umilim si in cosencinta sa ne pocaim si sa clarificam situatia. Acesui fapt Scriptura-i zice "tare la cerbice" si ea este intradevar o stare grava iar daca persistam in ea ne poate trage o judecata aspra. "Un om care se impotriveste tuturor mustrarilor, va fi zdrobit si fara leac." (Prov. 291) Impotrivirea noastra fata de convingerea Duhului se vede adesea si in faptul ca refuzam cele spuse de ftati si de surori. nu avem nimic de obiectat daca lucrarea de convingere vine de la El adesandu-se direct inimilor noastre, dar foarte adesea ca sa ne descopere pacatul, El se foloseste de cuvintele patrunzatoare ale vreunui frate. Daca se intampla asa primim mai greu din pricina mandriei noastre. Dar daca vrem sa fim binecuvantati trebuie sa primim cu toate acestea.
A TREIA atitudine posibila este aceea a stingerii Lui. Pavel spunea: "Nu stingeti Duhul si nu dispretuiti prorociile" (1Tesaloniceni 519,20) Acesta este cuvantul cu privire la activitatile comune ale Duhului Sfant in mijlocul nostru, asa cun se deduce din fraza care urmeaza, ca nu trebuie sa dispretuim profetiile. Noi stingem un foc cand turnam apa pe el si putem stinge focul lucrarii Duhului Sfant la inima cuiva intr-o adunare sau grup de partasie, turnand apa rece peste lucrare, fie incercand a descuraja lucrarea, fie chiar a o opri. Duhul Sfant cere sa aiba cale libera in adunarile oamenilor lui dumnezeu sau in partasia lor. Dar de multe ori ne formama in mintea noastra o imagine a felului in care El trebuie sa lucreze si apoi impiedicam toate caile prin care lucreaza El si acre nu corespund exact cu ideile noastre - mai ales formele care par sa ocoleasca metodele noastre preferate si sa darame pozitia noastra deosebita. Cu cata usurinta putem cugeta ca daca va veni un timp de trezire, el va veni prin pastor, prin misionari, sau numai prin cei care au o pregatire speciala teologica. Cu toate acestea Duhul face sa vina trezirea prin usa din dos, prin cineva complect nebagat in seama si fara o pozitie oficiala. Cat de adesea a venit Isus si a batut la usa unei situatieii, a unei Biserici sau a unei institutii misionare, dar usa a fost zavorata pentru ca El nu a venit pe canalele cuvenite sau pe caile care erau considerate ca normale. si astfel El a trebuit sa plece trist, parasind o situatie care avea asa mare nevoie de El.
A PATRA atitudine pe care o putem avea fata de lucrarea Duhului Sfant este aceea de a fi plini de El. Epistola catre Efeseni ne spune: "Nu va imbatati de vin, aceasta este desrabalare. Dimpotriva fiti plini de Duh" (5:18) Cel pe care L-am intristat, fata de care ne-am impotrivit si pe care L-am stins, acum ne-a umplut si ne stapaneste. Ce capitulare si inversare in viata noastra! In sfarsit am consimtit sane plecam fata de ceea ce ne-a convins si sa zicem pacatului, pacat. De acum El poate nestangenit sa ne indrepte privirea necontenit spre Isus, cu tot ceea ce ne lipseste, spre bucuria noastra nemarginita, spre liberarea si umplerea noastra cu putere.
Cand cugetam la faptul de a fi plini de Duhul Sfant este important sa o facem intotdeauna in context cu cele trei atitudini fata de El. Daca nu procedam asa, vom considera intotdeauna plinatatea Duhului Sfant ca o binecuvantare deosebita, ceva aparte de mostenirea noastra i Cristos si atitudinea noastra nu ne va duce decat la lupta si pierderi. Daca la un moment dat nu suntem plini de Duhul Sfant, atunci de vina este un singur lucru, pacatul. Pacatuind noi L-am intristat si ne impotrivim Lui cand El cauta sa ne convinga de aceasta. Poate ca ani de zile am fost intr-o stare de uscaciune, nemultumiti, dar totul se datora inmultirii aceluiasi lucru, pacatul. Ceea ce trebuie sa facem este doar sa ne umilim in pocainta, sub inraurirea convingatoare a Duhului si El va marturisii si inimilor noastre pe Isus si sangele Lui si ne va da putere sa credem ca sngele Sau spala pacatul pe care l-am marturisit. Apoi acolo unde sangele spata, duhul umple.
Acest fapt este clar ilustrat in slujba de curatire din cartea Leveticul cap. 14. La inceput sangele unui miel (sangele jertfei) era pus pe urechea dreapta si pe dejetul mare de la mana si de la picior, apoi uleiul sfant (imaginea Duhului Sfant) era pus peste sange in cele trei locuri. Mai intai sangele apoi uleiul. Asa se intampla si in viata credinciosului Duhul sfant nu umple si nu da viata carnii si anume, eului nejudecat si nu vine acolo unde nu a avut loc pocainta. El va veni numai acolo unde ea a avut loc, unde prin credinta s-a apelat la sangele Domnului Isus ca sa ne curete de pacat.
In fata lui Dumnezeu sangele pretios al domnului Isus are o valoare asa de mare, ca omul nu este niciodata asa de cazut incat sa nu poata fi spalat. Iardaca el s-a pocait cu adevarat, acest sange ii da dreptu ca Duhul Sfant sa vina indata si sa-i umple inima si viata. El nu trebuie sa mearga mai departe de piciorul crucii. Acolo, chiar acolo unde pacatul s-a spalat, Duhul Sfant il va umple si paharul lui va fi plin da da peste el.
Imi amintesc de timpul cand un coleg si cu mine luam parte la o conferinta a lucratorilor in Brazilia si un tanar american a venit cu avionul de unde lucra, calauzit de o mare foame a inimii. in convorbirea noastra el ne-a spus de saracia lucrarii lor precum si de frangerile sin propria-i viata. Un am intreg nu au avut decat o intoarcere la Dumnezeu in misiunea lor. Misionarii ajunsera asa de reci ca daca unul dintre ei incerca sa vorbeasca serios despre Domnul Isus, ceilalti il luau in batjocura si-i ziceau: Vorbesti ca un misionar! Ne-a spus apoi cum de curand Domnul a inceput din nou sa lucreze in inima lui si i-a descoperit lucrurile de care trebuie sa se pocaiasca pentru ca sa se impace cu Dumnezeu. In cateva probleme el a inceput sa clarifice lucrurile cu colegii lui -misionarii ceilalti- si drept urmare a inceput sa creasca o noua partasie printre misionari si lucrarea incepea sa fie din nou binecuvantata. noi i-am sugerat ca ar trebui sa spuna lucrurile acestea in intalnirea din ziua respectiva. El a facut-o, iar in concluzie a spus intamplarea impresionanta cum Domnul l-a smerit si l-a dus inapoi la Cruce si apoi a afirmat si aceasta: Cu toate acestea eu nu pot afirma ca sunt plin de Duhul Sfant, insa caut sa fiu! L-am luat de-o parte dupa acea si i-am spus: In timp ce slaveam pe Dumnezeu pentru marturia ta, am fost dezamajit sa aud ca inca nu esti plin de Duh. In timp ce eu ii vorbeam despre umplerea cu Duhul Sfant, a inteles ca a fi umplut cu Duhul nu trebuie sa mearga mai departe de Cruce, Dumnezeu l-a umplut intradevar cu duhul din pricina sangelui lui Cristos.
Acolo in Brazilia el a inceput sa creada pe deplin in valoarea lucrarii sangelui Domnului Isus in viata lui. In zilele acelea puteai sa-l vezi in colturi linistite, sub copaci sau in alta parte, aplecat in inchinaciune si umilinta, uimit de tot ceea ce se intamplase in viata lui, crezand totul si spalat in sangele Domnului Isus - deci plin cu Duhul Sfant. domnul a facut pentru el tot ce-i lipsea inaintea lui Dumnezeu, adica neprihanire, iar in launtrul sau sfintenie. El s-a intors la locul sau, stralucitor si eliberat. In timp ce el in umilinta depunea marturie, Domnul Isus s-a slujit de marturia sa ca sa-i faca pe ceilalti sa simta foamea. Credinciosii au inceput sa se pocaiasaca iar alti sa-l caute pe Isus pentru prima data. La plecare el ni-a spus: Din nou curg rauri de apa vie.
Cat de simplu si cat de lesne este sa fi plin de Duhul Sfant pe calea domnului!
Capitolul 7
FII PLIN ACUM
"Nu va imbatati de vin, aceasta este destrabalare. Dimpotriva fiti plin de duh. Vorbiti intre voi cu psalmi, cu cantari de lauda si aduceti din toata inima lauda Domnului. Multumiti totdeauna lui Dumnezeu Tatal pentru toate lucrurile, in numele domnului Isus Cristos. Supuneti-va unii altora in frica lui Cristos." (Efeseni 5:18-21)
Sa cercetam mai de inaproape acest mare cuvant apostolic - fiti plini de Duh - si sa cercetam impreuna gramatica cuvantului Fiti plini caci are sa ne invete o lectie folositoare.
IN PRIMUL RAND expresia este la modul imperativ si aceasta inseamna ca este o porunca. Este o porunca de la Dumnezeu sa fim plini de Duh, la fel ca prima din textul de mai sus si anume, sa nu ne imbatam de vin. Daca nu suntem plini de Duh noi nu ascultam de Dumnezeu. A fi plin de Duhul Sfant nu este ceva facultativ. la alegere, ci obigatoriu pentru fiecare credincios, fie ca este predicator, om de afaceri sau o femeie casnica. Intradevar plinatatea Duhului este poruncita tot asa de mult la amvon ca si al bucatarie si nu este o porunca ce trebuie implinita in viitor, ci acum.
IN AL DOILEA RAND expresia este la forma pasiva. Adica nu te umpli tu singur, ci te lasi ca sa fi umplut. este deci ceva ce ni se face si nu ceva ce putem face noi singuri. Aceasta inseamna ca tot ce putem noi face este sa venim cu vasul gol. daca in fata lui Dumnezeu ne multumim luand acesta pozitie vom fi umpluti din ce in ce mai mult, tot mai des. Dar in loc de a veni in felul acesta, noi venim tot timpul altfel decat ca pacatosi si goi si incercam a ne implini singuri propriile noastre nevoi, in timp ce ar trebui sa-i dam Lui voie sa o faca. A fi plin de duhul nu este o realizare a noastra, ci o primire, obtinuta prin credinta simla a celor ce stiu sa-si recunoasca starea de goliciune, care au fost mantuiti prin har si nu prin fapte si asteapta ca acelasi principiu al harului sa lucreze si sa-i umple. Nevoia acesta de a veni doar cu goliciunea noastra este frumos exprimata in imnul scriitoarei Mary Schackleton din care doua dintre versuri suna asa:
"Desi nu pot canta, spune sau sti/ Plinatatea dragostei tale acum jos/ Vasul meu gol Ti-l aduc de buna voie;/ O, tu izvor viu al dragostei, umple-mi-l.
Sunt un vas gol si niciodata n-am venit,/ Nu m-am gandit si nu am privit la Tine;/ Dar vin si ma intorc azi la Tine/ Cu rugamintea celui gol ca Tu ma iubesti!"
Aici ne poate fi de folos o marturie. La un moment dat in viata mea de credincios a aparut o adevarata infrangere. Eram prabusit cu un sentiment de esec total. Intamplator m-am uitat la un carnetel d insemnari si in el am zarit doua cuvinte: "Fiti plini de Duh". Cuvintele aceste pareau ca mi se adreseaza direct din partea Domnului si atunci in cugetul meu am protestat zicand:
- Doamne, eu sunt o epava.
- Stiu - am primit raspunsul - dar fii plin.
- Dar nu se poate asa de repede dupa infrangeree, desigur ca mai intai trebuie sa ma fac mai bun.
- Nu trebuie sa faci nimic mai intai, fii plin acum!
- Dar cum pot, cund sunt asa de coplesit de pacatul meu?
- Sangele lui Isus spala orisice pacat - mi-a spus El cu blandete- Fii plin dar acum!
Fii plin, plin, plin, acessta imi venea ca raspuns la toate gandurile mele indoielnice. Mi se parea ca este ultimul dintre mesajele pe care le-as fi asteptat de la Dumnezeu in ziua aceea. Sa urci din prapastie spre inaltimi (si aceasta asa dintr-o data) mi se parea imposibil. Dar cand am vazut puterea desavarsita de curatire a sangelui lui Isus, n-am putut face altceva decat sa plec capul zicand: "Amin Doamne" atat poruncii cat si promisiunii sale, primind curatirea si umplerea. A urmat apoi o zi de bogate binecuvantari si altele care au facut ca paharul meu sa fie plin si sa dea peste el.
Adevarul simplu este ca plinatatea Duhului Sfant n este ceva rezervat doar super-sfintilor, care prin predarea si devotamentul lor pot sa se creada indreptatiti. Ea este si pentru pacatosi si cazuti, pentru cei care au invatat sa se pocaiasca si care vad in sangele Domnului Isus Cristos mijlocul de curatire pentru ei. slava Domnului ca expresia acesta "Fiti plini" este la imperativ si tot odata la forma pasiva. Aceasta inseamna, simplu, ca se primeste prin credinta, prin har si ca promisiunea se adevereste pentru toata semintia (Romani 4.16) Aici nu se vorbeste doar de sfinti care sunt pe culmi, ci si de cei slabi ca uni dintre noi, supusi greselilor. harul prin insasi natura sa face ca promisiunea sa fie certa pentru cei cazuti care isi recunosc caderile si ei pot face lucrul acesta acum! Cineva spunea: "Plinatatea Duhului nu este rasplata credinciosiei noastre, ci darul lui Dumnezeu in infrangeri." Aceasta plinatate n-a fost data ucelicilor in capitolul 28 din Fapte ca o culminare si o rasplata pentru slujba lor minunata, ci in capitolul 2 unde ei s-au dovedit lasi, caci se intalneau cu usile zavorate.
Prin urmare, nu este nevoie de lupta pentru ca mai intai sa devenim mai buni si apoi sa primim plinatatea Duhului, caci aceasta ar insemna ca "..n-am cautat-o prin credinta ci prin fapte" (Romani 9.32) De asemenea nici nu trebuie sa asteptam pana vine -asa cum s-au gandit unii - nu-i nevoie de nici o asteptare, nici un pic mai mult decat este nevoie a-i spune pacatului pe nume si cu el sa venim la cruce. Duhul Sfant a fost dat deja. Este adevarat ca in vechime li s-a spus ucenicilor "Dar ramanei in cetate pana veti fi imbracati cu putere de sus." (Luca 24.49) dar acestea s-au petrecut asa pentru ca momentul istoric al pogorarii Duhului Sfant nu aparuse inca. Insa pentru ca El a fost dat, toti pot avea plinataea Duhului acum.
IN AL TREILEA RAND trebuie notat cu privire la expresia "Fiti plini" ca ea este la prezentul continuu (actiunea se petrece in timpul vorbirii, nota trad.) Acest lucru nu apare in traducerile engleze ale Noului Testament deoarece in limba engleza nu se intrebuinteaza prezentul continuu. In limba greaca insa, expresia fiti plini are sensu de fiti plini mereu in prezent. Cu alte cuvinte nu ni se porunceste sa primim plinatatea Duhului Sfant odata pentru totdeauna sau cu vreo ocazie, ci ni se porunceste ca sa fim plini mereu. Nu este deci vorba de o experienta statica. Imaginea de care se slujeste Domnul Isus, cand vorbeste despre plinatatea Duhului Sfant in Ioan 4 este aceea a unui izvor de apa care tasneste din noi. "Ba inca apa pe care i-o voi da Eu, se va preface in el intr-un izvor de apa, care va tasni in viata vesnica." (v14). deci nimic static in expresia aceasta.
Faptul ca noi trebuie sa inaintam plini de Duh este o importanta extraordinara - si as ruga pe cititor sa dea atentie deosebita acestui punct. Daca noi nu continuam a fi plini de Duhul, experienta deosebita care am avut-o de la inceput va ajunge doar o amintire a trecutului in timp ce in prezent vom fi goi, infranti si reci. Intr-adevar este un lucru dureros si deprimant sa auzi pe cineva vorbind despre plinatatea Duhului Sfant in viata sa din trecut, fara sa poata vorbi si despre una prezenta. De fapt e mai bine sa taci decat sa spui ce s-a intamplat in trecut, daca nu poti marturisi despre prezenta plinatatii Lui chiar acum in viata ta.
Este adevarat faptul ca uneori in prezent nu se intampla nimic in ciuda tuturor experientelor din trecut. daca continuam sa umblam astazi in lumina Sa, binecuvantarea va fi a noastra in prezent. dar a refuza lumina, a nu primi mustrarea cu privire la un anumit punct, oricat ar fi de neinsemnat, faptul acesta va bara revarsarea Duhului. Porunca "Fiti plini" care ni s-a adresat ieri, ni se adreseaza si astazi in starea in care ne aflam acum si sangele care ne-a spalat ieri ne va curati si astazi daca ne vom pocai, iar Domnul Isus care ne-a umplut paharul ieri va face acelasi lucru si astazi.
Nevoia noastra de plinatae neintrerupta a Duhului merge mana in mana cu spalarea continua de pacat prin sangele Domnului Isus. Intr-adevar in 1Ioan 1.7 se foloseste inca o data timpul prezentului contiuu. De aceea ar trebui sa citim acest verset cam asa: "Daca umblam in lumina dupa cum El este lumina, avem partasie unii cu altii; si sangele Lui Isus Cristos, Fiul Lui, ne curateste mereu de toate pacatele." Curatirea continua nu se face insa automat, ea se face neintrerupt doar cand noi umblam in lumina. Aceasta inseamna ca noi sa continuam sa spunem da la ceea ce ne descopera lumina, ceea ce inseamna ca noi sa ne pocaim mereu.
O misionara din Africa de rasarit mi-a povesti cum un fruntas crestin african atunci cand a intalnit-o , a salutat-o si i-a pus urmatoarea intrebare:
- Sora, Lai slavit in dimineata aceasta pe Domnul"
- Daca vrei sa sti adevarul, nu Lam slavit, nu Iam dat slava in acesta dimineata!
- De ce? a intrebat-o el. Dupa un moment de sovaire ea a raspuns bland:
- Azi dimineata pe cand eram in cort, mi-am pierdut controlul. La care el a raspuns:
- Oare sangele lui Isus nu mai are putere? Cu aceasta credinciosul african si-a vazut mai departe linistit de drum. De fapt acesta era mesajul cel mai potrivit pntru ea. Asa a vazut ca sangele nu si-a pierdut puterea si nu dupa mult timp a venit la Isus cu pocainta. A fost curatita si umpluta cu o marturie noua a slavei Lui.
Chiar si cea mai valoroasa experienta a plinatatii Duhului Sfant poate fi mentinuta numai printr-o stare a fi oricand gata sa fi spalat in sangele Domnului Isus, chiar si de lucrurile cele mai mici, de indata ce ele apar. In adevar, o experienta reala dintrecut s-a dovedit a fi uneori o obligatie care tine toata viata, caci amintirea ei pandeste mereu pe om si in ciuda luptelor si staruintelor sale nu o mai poate redobandi. dar daca consimtim "sa umblam in lumina dupa cum El este lumina" grabindu-ne a recunoaste pacatul pe care lumina ni-l descopera, sangele Domnului Isus ne va spala mereu de orice pacat, harul va aduce din nou ceea ce pacatul a izgonit si experienta plinatatii Duhului va fi improspatat de la sine in fiecare zi.
Toate acestea au implicatii importante, una dintre ele fiind in materie de partasie. Faptul ca uni credinciosi au avut in viata lor parte de daruri ale Duhului Sfant (vorbirea in limbi, darul vindecarii si altele) iar altii nu, a dus la o incordare a partasiei dintre ei. Daca cineva a avut parte in viata de un dar al Duhului, acest fapt in sine nu-l va ajuta sa nu mai pacatuiasca; iar odata partuns pacatul in inima, nici experientele din trecut si nici staruinta de a dobandi alte experiente nu-i vor aduce din nou in inima pacea. pentru aceasta trebuie sa revina la crucea Domnului Isus ca pacatos, gol, ca si cand n-ar fi trait niciodata experiente deosebite. Nimic altceva, ci numai sangele Domnului Isus Cristos poate sa indeparteze pata si sa-l restabileasca pe pacatos pe deplin.
Acolo va intalni pe alti care au descoperit la randul lor neputinta temeliei doctrinare care sa-i sprijine la vreme de nevoi si care se pocaiesc si ei la cruce. Nu au de ales intre mai multe posibilitati. Ei sunt o mana de pacatosi, dar pacatosi in felul acesta ca au daramat zidul de despartire intre ei si au ajuns la partasie uni cu altii. daca nu urmarim alceva decat sa traim pe temeiul acesta, al unei partasi, incepand de acum cu dumnezeu, vom vedea cum temeiul inchipuit al superioritatii unora faat de ceialalti, se prabuseste sub picioarele noastre. In situatia aceasta de acum trebuie sa marturisim uneori ca am pacatuit si ca tot acum am descoperit din nou calea la picioarele Domnului Isus pentru eliberare. In situatia aceasta ne simtim atrasi uni de alti, in dragoste fata de cei care au fost tot asa de sinceri. Deci sa nu ne laudam bazati pe experiente trecute care pot lua locul venirii noastre inaintea lui Dumnezeu acum.
Dar venirea aceasta la Dumnezeu nu inseamna numai pocainta, ea este in aceiasi masura si credinta. Si dupa cum spunea cineva, credinta nu inseamna a cere ceea ce nu am avut inca, ci a ne sliji de ceea ce spune Dumnezeu ca avem. Acesta este raspunsul nostru simplu la Cuvantul lui Dumnezeu. Cuvantul ni se adreseaza , iar credinta crede si zice: "Multumescu-Ti tie Doamne" Dar pentru aceasta Cuvantul trebuie sa ni se adreseze caci astfel este doar o sfortare a noastra.
Ca sa ilustreze cele de mai sus pot sa amintesc experienta mea in scrierea acestei carti. Cand m-am apucat de lucru, in prima parte mintea parea nauca, fara viata, iar inima nu-mi era inspirata. Mi-am zis: Daca a fost vreo data, o clipa in viata mea cand nu am simtit plinatatea Duhului, atunci clipa aceea este acum. Cu toate acestea incerc sa scriu o carte despre acestea. In aceasta stare eram ispitit sa ma lupt cu Dumnezeu in rugaciune si sa cer disperat Domnului ceea ce simteam ca imi lipseste. Dar cu toata bunavointa, pur si simplu nu aveam putere sa duc o lupta pe viata si moarte. In sensul acesta, inainte chiar de a incepe ma simteam infrant. De asemeni, simteam ca a incepe sa dau tarcoale inimii ca sa descopar ceva de care sa ma pocaiesc, ar fi o truda egoista zadarnica. Cand nu am mai avut ce face, am putut doar sa spun Domnului starea mea. In dimineata aceea citind Cuvantul, El mi l-a adresat direct; era primul text din calendarul lumina pe carare pentru ziua de 2 decembrie: "Dar voi ati primit ungere din partea Celui Sfant si stiti orice lucru" (1Ioan 2.20) Dumnezeu imi spunea deci ca am primit. cand am revenit la Biblie si am citit mai deoparte, am descoperit pasajul acesta pe care l-am amintit si care continua asa: "Cat despre voi, umplerea pe care ati primit-o de la El ramane in voi si nu aveti trebuinta sa va invete cineva." (v.27) Am descoperit deci ca El imi spunea ca ungerea ce am primit-o de la El ramane, sau sa folosesc un alt cuvant, se mentine si nu se schimba. Nu trebuie sa ticluiesc nimic, acesta era Cuvantul lui Dumnezeu care mi se adresa in starea aceea de nevoie. Trebuie deci sa ma intorc in mod sigur de la simtirile mele sau de la starea de nu a avea simtiri ca sa primesc Cuvantul si sa spun: Iti multumesc Doamne! Sti cat de repede am primit de la Duhul Sfant o viata noua, o imbogatire a inimiisi ajutor? Am descoperit din nou adevarul ca credinta nu inseamna a cere ceea ce nu am primit, ci a ne folosi de ceea ce Dumnezeu ne-a dat deja in Cristos.
Am amintit lucrul acesta ca o experientqa a mea anume, ca eu nu am isit niciodata din starea de raceala si amorteala decat prin credinta. Caci chiar in situati in care pocainta pare sa fie fapta dominanta, acolo trebuie sa fie totusi si credinta. Eliberarea nu a venit niciodata printr-o experienta deosebita pe care am dorit-o si care m-a impresionat. cu siguranta ca au fost vremuri cand doream astfel de experiente si cand ma rugam pentru ele. Dar slabiciunea dorurilor mele si ruga mea m-au dus la disperare si am renuntat chiar de la inceput. A venit apoi Cuvantul Sau declarand faptele binecuvantate ale harului, apoi credinta, care m-a incredintat ca sunt adevarate si a urmat apoi savarsirea de catre Dumnezeu a ceea ce El a declarat si a promis, incat in cele din urma am putut zice: "Ce sa mai spun? El mi-a raspuns si m-a asultat!" (Isaia 38.15) Experientele au fost o multime, dar de fiecare data ele au urmat credintei.
In lumina bogatiei harului Sau, sa-L auzim spunand: FITI PLINI si FITI PLINI ACUM!
Capitolul 8
URMARILE PLINATATII DUHULUI
Dupa ce ne-am ocupat de cuvantul apostolului "Fiti plini de Duh" trecem acum sa ne ocupam de restul pasajului care continua sa scrie despre plinataea Duhului Sfant si urmarile ei. Urmarile sunt descrise in amanuntime, dar esle nu sunt urmari care se asociaza in mintea noastra cu plinataea Duhului Sfant. Nu se aminteste nimic aici ca Duhul Sfant ar face din noi predicatori minunati sau credinciosi extraordinari folosind cai deosebite. Urmarile folosite aici par mai mult normale si este bine ca e asa, cac poate ca pentru multi dintre noi Dumnezeu nu are in plan sfere deosebite de slujba. Lucrarea Lui nu urmareste extraordinarul ci o viata normala de partasie, asa ca umblam cu El toata viata pe caile care par cele mai obisnuite.
PRIMA CONSECINTA a plinatatii Duhului Sfant in inimile noastre este un cantec de slava pentru Domnul Isus. Cuvintele care urmeaza imediat expresiei "Fiti plini de Duh" sunt "Vorbiti intre voi cu osalmi, cu cantari de lauda si cu cantari duhovnicesti si cantati si aduceti din toata inima lauda Domnului." (Efeseni 5.19) Eu cred ca aceasta inseamna o revarsare a laudei si a marturiei Domnului Isus caci cel ce a fost umplut este acum bogat in prezenta lui Isus! Si o astfel de cantare izvorata din inima si inaltata Domnului poate fi tot ata de reala in bucatarie ca si in acmera de studiu a predicatorului. Intr-adevar daca o gospodina a invatat sa umble ci domnu, biruinta e mai mare in bucataria ei decat in camera de studiu a unui predicator care nu a invatat lucrul acesta.
Plinataea Duhului nu inseamna insa nimic daca inceteaza a ne arata mereu pe Isus sub feluritele Sale forme, care este indeajuns pentru toate nevoile noastre. Viziunea noastra va trebui sa nu aiba in perspectiva altceva decat pe Isus si harul Sau si nu vom putea face altceva decat sa cantam, asa cum scria Charles Wesley:
Inima mea-i plina de Cristos/ Si vrea sa-I cante Stapanului ei glorios,/ Lui ii inalt cele mai sublime cantari/ Caci nu pot sa ma abtin sa-L laud.
Exact acest lucru a urmat, ca una din primele consecinte ale coborarii Duhului Sfant in ziua cincizecimii, iar ascultatorii din ziua aceea spuneau uimiti: "... ii auzim vorbind in limbile noastre lucruri minunate ale lui Dumnezeu" (Fapte 2.11) Faptul ca ucenicii vorbeau in alte limbi era un fapt cu totul incidental. Lucrul cel mai important este subiectul vorbirii lor si aceasta era "lucrurile minunate ale lui Dumnezeu" Ei erau angajati intr-o lucrare de a da slava lui Dumnezeu si aceasta pentru ca Duhul Sfant le descoperise pe Isus Cristos inviat din morti stand pentru ei la dreapta lui Dumnezeu, care in ziua aceea starnea slava pentru Dumnezeu in tot ce faceau apostolii. de fapt era o implinire a promisiunii Domnului: "El (Duhul) Ma va proslavi pentru ca va lua din ce este al Meu si va va descoperi" (Ioan 16.14) Lauda lor, bucuria, indrazneala, toate erau consecintele primite din partea Duhului. Vorbirea lor in alte limbi era deasemenea o consecinta a ceea ce vazuse. Inimile lor erau pline de prezenta lui Isus si in cantarea de slava catre Dumnezeu ei au trecut peste barierele limbii cunoscute lor si aceasta a ajuns un semn pentru toti cei ce erau adunati atunci in Ierusalim. Prin ea insasi, vorbirea miraculoasa in alte limbi ar fi fost fara nici un rost daca nu ar fi exprimat ceea ce Duhul le descoperea cu privire la Cristos.
sursa: http://www.scribd.com/doc/82862982/Fii-Plin-Acum-Roy-Hession
