dialectică

Ţăranii unei cooperative au venit la primarul satului şi l-au întrebat:

- „Tovarăşe primar, spuneţi-ne: Ce se înţelege prin cuvîntul »dialectică«?" Primarul spuse:
- „Dragi tovarăşi, eu nu vă pot explica acest cuvînt în mod aşa de simplu, însă am să vă povestesc o întîmplare, închipuiţi-vă că vin la mine doi tovarăşi.
Unul este curat, iar celălalt este murdar. Eu îi invit pe amîndoi să facă o baie. Care din ei va accepta mai degrabă să facă baie?"
- „Cel murdar", au răspuns ţăranii.
- „Nu, cel curat", răspunse primarul. „Cel curat este obişnuit cu baia. Cel murdar nu pune nici o valoare pe ea. Deci care dintre ei va accepta baia?"
- „Cel curat" răspund ţăranii.
- „Nu, cel murdar! Acesta are nevoie de o baie", răspunde primarul. „Deci cine acceptă baia?"
- „Cel murdar", răspund ţăranii.
- „Nu, amîndoi", răspunde primarul la aceasta. „Cel curat este obişnuit să facă baie, iar cel murdar are nevoie de o baie. Deci cine va accepta baia?"
- „Amîndoi", răspund încurcaţi ţăranii.
- „Nu, nici unul din ei", spune primarul. „Cel murdar nu este obişnuit să se îmbăieze, iar cel curat nu are nevoie de baie".
- „Păi, tovarăşe primar", zic ţăranii scărpinîndu-se în cap, „cum să înţelegem noi lucrul acesta? de fiecare dată spuneţi tot altceva, şi de fiecare dată numai ceea ce vi se potriveşte socotelilor dumneavoastră".
- „Ei vedeţi, tocmai aceasta este dialectica", spuse primarul zîmbind.
Ar fi ceva de rîs în toată povestea aceasta dacă n-ar fi aşa de serios.
Oare nu eşti şi tu un astfel de dialectician? Tu ştii că ai făcut ceva rău. O voce lăuntrică îţi spune aceasta cu certitudine, îndată însă vine o altă voce, vocea dialectică, avocatul celui rău. Tu ştii ce spune aceasta cu predilecţie: „Ei lasă, nu este chiar aşa de rău. Cine crezi că o ia chiar aşa în serios? Nu fac şi alţii la fel? Doar nu te-a văzut nimeni. O singură dată este ca niciodată". Aşa sau ceva asemănător se poate auzi de la vocea aceasta. Această voce satanică vrea să contrazică permanent cugetul.
Satana este marele potrivnic care lucrează cu rîvnă pentru a răstălmăci adevărul. Cuvîntul grecesc pentru Satana este „diabolos", tradus textual înseamnă „cufundă-torul, cel ce face claie peste claie; a zăpăci, a arunca în totală dezordine". El încearcă zi de zi să facă dezordine în cugetul tău. Îşi dă toată osteneala pentru a te împiedica să citeşti Biblia. Numai în Biblie găseşti singura măsură incontestabilă pentru bine şi rău. „Căci Cuvîntul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decît orice sabie cu două tăişuri: pătrunde pînă acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţurile şi gîndurile inimii" (Evrei 4:12). Acest Cuvînt minunat doreşte mai înainte de toate să te conducă către Isus Domnul şi Mîntuitorul, care aşteaptă ca tu să vii acuma la El. Acest „acuma" este aşa de important pentru tine! Îndată însă, glasul celui rău este la post şi-ţi spune: „Nu te grăbi, mai este timp!" Dar aminteşte-ţi că nimic nu este ascuns care nu va fi descoperit (Ev. Matei 10:26) de ochii Acelui care sunt ca para focului! (Apoc. 19:12). Isus te cheamă să vii la El. Nu-l refuza!

Ce duci în spate, omule?

 Într-un sătuc de munte din Ardeal trăia un om cocoşat care-şi dorea mai mult ca orice pe lume să poată privi în sus, spre cer. Să poată vedea cerurile – locuinţa lui Dumnezeu, să poată admira stelele, luna şi soarele – creaţia lui Dumnezeu. Însă din păcate el putea privi doar în jos, în pământ. Până într-o noapte când se întâmplă cu el o minune: Întorcându-se acasă, cam pe la miezul nopţii, trebuia să treacă prin cimitirul satului. Deodată în faţa lui apăru un înger care-l întrebă :

— Ce duci în spate omule?.
— Neputinţa mea de a privi spre cer – o cocoaşă, oftă omul cu tristeţe.
— Dă-o încoace şi priveşte spre cer! – porunci îngerul întinzând mâna după cocoaşa omului, astfel că acesta se întoarse acasă drept ca o lumânare.
A doua zi întreg satul vorbea, mirându-se despre ce i s-a întâmplat omului cocoşat. Auzind de cele întâmplate, un om care era şchiop din naştere, şi care-şi dorea mai mult ca orice pe lume să poată alerga după plăcerile nebune ale acestei lumi, să poată dansa şi mai ales să poată ţine pasul alături de tovarăşii săi de rele, se duse şi el la miezul nopţii în cimitir cu speranţa că da de-l va întâlni pe înger, şi culmea când se făcu miezul nopţii în faţă-i apăru îngerul, care-l întrebă:
— Ce duci în spate omule?..
— În spate nu duc nimic, eu sunt şchiop şi te-aş ruga foarte mult dacă ai vrea să mă vindeci de neputinţa mea, ca să pot merge şi eu la dans şi pe la chefuri alături de prietenii mei!
— Şi în spate zici că nu duci nimic? – se miră îngerul.
— Nu! – răspunse hotărât omul şchiop.
— Atunci ţine cocoaşa aceasta! – spuse îngerul, şi îi puse omului şchiop în spate o cocoaşă, încât acesta se întoarse acasă şi cocoşat pe deasupra.
Din punct de vedere spiritual toţi oameni sunt cocoşaţi, pe toţi ne împiedică câte un lucru pământesc de nu putem privi în sus spre ceruri. Mulţi poartă-n spate povara poftelor firii pământeşti, alţii poartă povara gândurilor lumeşti, alţii îngrijorările acestui veac, alţii sunt cocoşaţi de ură, de neînţelegere, de tot felul de dorinţe. Unii nu au timp şi nici nu simt nevoia de a privi în sus.
În Evanghelia după Luca, avem un minunat exemplu cu o femeie cocoşată, pe care Domnul Isus o vindecă de neputinţa ei:
„Isus învăţa pe norod într-o sinagogă în ziua sabatului. Şi acolo era o femeie stăpânită de optsprezece ani de neputinţă; era gârbovă şi nu putea nicidecum sa-şi îndrepte spatele. Când a văzut-o Isus a chemat-o şi i-a zis: „ femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta.” Şi-a întins mâinile peste ea: îndată s-a îndreptat, şi slăvea pe Dumnezeu.”
Ce lucru îmbucurător putem citi în acest text biblic: „Când a văzut-o Isus a chemat-o…” Da Isus cheamă la fel şi astăzi pe toţi cei ce doresc sa-ăi ridice privirea spre cer şi nu pot. Şi această femeie dorea sa-şi ridice capul şi nu putea. Isus Mântuitorul lumii observă acest lucru şi-i spune: „Femeie eşti dezlegată de neputinţa ta!”
Acelaşi Isus, are aceiaşi putere şi azi şi dacă ne spune: „Eşti dezlegat de neputinţa ta!” atunci înseamnă că suntem liberi dezlegaţi de tot ce ne leagă şi putem privi spre cer. Dar dacă nu ne recunoaştem neputinţele, dacă spunem că în spate nu ducem nimic, dacă ignorăm povara de păcate din spatele nostru şi pe deasupra dorim să alergăm după plăcerile nebune ale acestei lumi, s-ar putea ca Isus să ne întoarcă spatele, iar cel rău să ne împovăreze şi mai mult.