Daca copii mei s-ar duce la vecini si s-ar plange ca sunt flamanzi sau bolnavi, daca s-ar plange ca nu au cu ce se incalte sau nu au ce imbraca, eu m-as supara foarte tare si m-as simti prost. Ii iubesc si am dorinta de a le implinii nevoile si am pretentia sa mi se planga mie, nu vecinilor sau nici chiar rudelor. Cred ca la fel ganditi si dvs.
Ei, oare cum se simte Dumnezeu cand toata ziua ne plangem ca nu avem, ca suntem bolnavi, ca suntem flamanzi , celor din jurul nostru? Oare Il onoreaza comportamentul nostru? Cu siguranta nu-L onoram ci mai degraba aratam ca avem un Dumnezeu-Tata neputincios, neindurator si neiubitor. Asa este Dumnezeul nostru?
Eu de azi nu am sa ma mai plang niodata "vecinilor" si poate nici chiar "rudelor" ci am sa ma duc la Tata si am sa-I spun tot of-ul meu. Voi?