Tine invatatura,n-o lasa din mina;pastreaz-o,caci ea este viata ta...Proverbe 4-13.

Mihai Ciritel

1).Nu calari niciodata pe un cal cu piciorul rupt... Un scaun hodorogit este foarte primejdios... Nu lega greutati mari cu sfori subtiri, dar nu fi nici din cale-afara de banuitor pentruca in cel mai bun caz, banuiala este virtutea lasilor.
2).Melcii lasa o dira dupa ei; tot asa si gindurile nefolositoare... Unde se face mult negot cu ginduri rele, va fi si mult noroi si murdarie... Orice fapta este roada unui gind... Nu poti face lucruri bune cind inima este plina de ginduri rele.
3).Un mijloc fara gres de a tine o banita fara pleava este s-o umpli cu griu... Daca vrea cineva sa se tina departe de ginduri desarte sa aiba mintea plina cu lucruri alese la care sa cugete caci ele se gasesc usor s i n-ar trebui sa umblam fara ele.
4).In aceasta lume rea, chiar si cel mai drept lemn isi are nodurile lui si chiar cel mai bun ogor partea lui cu buruieni. Daca pe DOMNUL ISUS L-au hulit oamenii vorbindu-L de rau,cu cit mai mult pe pe cei care-L urmeaza.
5).Nu este de nici un folos sa ne asezam jos si sa nu facem nimic, din pricina ca nu putem sa facem totul cum am dori... Cu greseli sau fara greseli,aratura trebuie facuta si inca de oameni nedesavirsiti, caci altfel in viitor nu vei avea ce sa culegi... DUMNEZEU sa ne ajute sa intelegem cite ceva din toate acestea.

Căci te-am găsit pe tine, Doamne, într-o fărâmă de pământ

Am greşit mult până să mă îndrept, dar cu fiecare căzătură am devenit mai înţelept.
Am judecat pe alţii pe nedrept, dar mi-am deschis mai tare ochii să înţeleg.
Am plâns şi-am strigat a neputinţă, dar m-am ridicat din propria-mi voinţă.
... Am rătăcit prin locuri nedorite, dar m-am întors acasă cu picioarele obosite.
Am crezut că tot ce zboară se mănâncă, când de fapt eu nu crescusem încă.
Am călcat prin bălţi şi prin noroi, dar m-am spălat cu lacrimi în şuvoi.
Am ajuns departe într-un loc de vanitate plin, dar m-am întors din drum, căci îmi era străin.
M-am luptat cu gândurile-mi multe, dar m-am predat, căci inima-mi nu dorea să lupte.
Am zburat din mândrie pe culmi înalte şi abrupte, dar m-am trezit o pasăre cu aripile rupte.
M-am pierdut în ale lumii lucruri trecătoare, până-n ziua în care a început să-mi cânte…o privighetoare.
Am căutat bogăţiile acestei lumi, dar unde căutam eu era doar aur transformat în scrum.
Am încetat să mă mai plâng şi-am învăţat să mă ridic râzând
Căci te-am găsit pe tine, Doamne, într-o fărâmă de pământ,
Într-un strop de rouă, în al păsărilor cânt
În căderea ploii şi-ntr-un suflet blând.

Îmi ridic braţele acum şi închin aceste versuri în semn de mulţumire,
Căci am scris prea mult cu litere de fum şi prea puţin cu versuri de iubire.
Adela Moldovan – Lecţii din viaţă