Inima este nespus de inselatoare si de deznadajduit de rea;cine poate s-o cunoasca?Ieremia 17-9.

Un om de stiinta a tinut odata o comferinta despre lumea microbilor, la care a tinut sa arate si fotografii. Fotografiile erau marite de mii de ori ca sa se poata vedea cu claritate in lumea microbilor. Auditoriul cind a vazut aceste fotografii marite au putut vedea un amalgam de chipuri de animale pe care nu-l mai vazuse niciodata. Picatura era luata din apa normala de baut, pe care acei oameni o foloseau zilnic. Cu siguranta,ca multora li s-a dezgustat de cele vazute. Razele de lumina si lentilele microscopului au descoperit realitatea. Dar DUMNEZEU vede in adincul inimilor noastre si cunoaste tot ce este in ea. Cind nu eram decit un plod fara chip,ochii TAI ma vedeau;si in cartea TA erau scrise toate zilele care-mi erau rinduite,mai inainte de a fi fost vreouna din ele.Psalmul 139-16. Descoperim ca DUMNEZEU vede in viitor, vede lucrurile care nu sint ca si cum ar fi. Dar mai cu seama inima omului pe care DUMNEZEU o cerceteaza necontenit. Numai EL poate convinge pe om despre starea de vina si pacatosenie prin lumina sfintului sau CUVINT si prin actiunea DUHULUI SFINT. DUMNEZEU e lumina. 1 Ioan 1-5. Daca ne vom recunoaste in lumina cuvintului SAU, ne vom speria ce este in in inima noastra.Atunci vom recunoaste ca asa nu putem niciodata sa stam in fata lui DUMNEZEU. Cum s-a vazut proorocul Isaia cind a mers la TEMPLU si a VAZUT pe DOMNUL. El zice:Vai de mine!Sint pierdut,caci sint un om cu buze necurate,locuiesc in mijlocul unui popor tot cu buze necurate,si am vazut cu ochii mei pe IMPARATUL,DOMNUL ostirilor! Isaia 6-5. Dar DUMNEZEU care ne-a iubit inainte de intemeierea lumii vazindu-ne slabiciunea si murdariile de pe noi ne-a pregatit si solutia de curatire. La Isaia DUMNEZEU i-a trimis un serafim cu un carbune aprins pe care il luase cu clestele de pe altar. Mi-a atins gura cu el si a zis:Iata,atingindu-se carbunele acesta de buzele tale,nelegiuirea ta este indepartata si pacatul tau este ispasit. Isaia 6-7. Dar pentru noi omenirea intreaga DUMNEZEU a jertfit pe FIUL SAU ca prin singele LUI sa faca curatirea pacatelor noastre. In EL avem rascumpararea, prin singele LUI iertarea pacatelor, dupa bogatiile harului sau .Efeseni 1-7. Daca umblam in lumina,dupa cum EL insusi este in lumina,avem partasie unii cu altii;si singele lui ISUS CHRISTOS,FIUL LUI,ne curateste de orice pacat. 1 Ioan 1-7. Curatirea pacatelor nu se face in spovedanie sau in impartasire cum poate cred unii, nici in ritualuri bisericesti oricare ar fi ele. Curatirea de pacate a facut-o DUMNEZEU o data si pentru totdeauna la Golgota prin"SINGELE FIULUI SAU".Dar pentru aceasta trebuie sa spui lui DUMNEZEU: Da DOAMNE sint pacatos si inima imi este nespus de murdara,vin inaintea TA asa cum sint te rog spala-ma de toate murdariile. DUMNEZEU vrea sa-ti faca curatirea si sa-ti dea iertarea! Vrei si tu? Daca,da,atunci vino asa cum esti la DOMNUL ISUS si EL o sa te spele de orice pacat. DUMNEZEU sa te ajute. Amin.

Mihai Ciritel

 

AVARIŢIA, ZGÂRCENIA

„Fariseii, care erau iubitori de bani, ascultau şi ei lucrurile acestea şi îşi băteau joc de El" (Luca 16:14).

 
Avarul se ascunde întotdeauna sub haina religiei. De ce? Pentru că Diavolul ştie bine ce piedică serioasă este zgârcenia în lucrarea lui Dumnezeu. N-aş putea să-i sfătuiesc prea mult pe pastori să aleagă casieri mărinimoşi care iubesc pe cei pierduţi.
Multe biserici şi mulţi pastori întâmpină dificultăţi serioase, în lucrarea de evanghelizare, din pricina avariţiei credincioşilor lor.
Dar ce este un avar? Este unul care adună fără să dea mai departe. După dicţionarul Larousse, „cel căruia îi place să adune bani şi se teme să-i cheltuiască." Din nefericire, aceasta este starea multor comunităţi creştine care-şi depun bunurile la Casa de Economii. Ele iau dobânda ce se adună milioanelor de beneficii menţionate, la sfârşitul anului, de către trezorieri, spre bucuria tuturor. Orbiţi spiritualiceşte, ei nu iau seama la tristul exemplu oferit de Biserica din Laodiceea care zice: „Sunt bogat, m-am îmbogăţit şi nu duc lipsă de nimic" (Apocalipsa 3:17). Lăcomia de avere este închinare la idoli, avariţia este ocultism.
La început, Diavolul îl ademeneşte pe avar, punând în inima lui dorinţa de a strânge o sumă oarecare de bani pe care o ascunde în vraful de cearceafuri din dulap de unde o scoate din când în când, pentru a o privi cu mare drag şi eventual pentru a o completa.
Zgârcitul nu se consideră niciodată un om bogat. El plânge, se tânguieşte, trăieşte mereu cu frica în sân la gândul apariţiei creditorilor, cheltuieşte întotdeauna cu mult sub nivelul posibilităţilor, pentru a-şi ascunde şi apoi a-şi spori avuţia.
Definiţia avariţiei:
Iubirea de bani care determină omul să recurgă la disimulare şi minciună.
Avarul suferă când trebuie să cheltuiască. El trăieşte în nesiguranţă, este mereu neliniştit şi îngrijorat la gândul că ar putea fi prădat.
Îmi aduc aminte de un bărbat care era membru în comitetul unei biserici conduse de soţul meu. Avea pe atunci vreo patruzeci de ani, o situaţie bună, copii drăgălaşi, o nevastă minunată care era pentru el un ajutor potrivit. Dar fratele acesta era întotdeauna foarte agresiv cu noi. Faptul că noi trăiam prin credinţă şi ne manifestam bucuria care ne inunda inimile îl deranja foarte mult. Pentru a se justifica, el încerca mereu să ne caute un cusur. Într-o zi ne aflam la masă la dânsul cu care ocazie a făcut următoarea remarcă: „Ştiţi, eu mănânc multă pâine şi câte ceva pe lângă asta!" Cu altă ocazie, ne-a replicat cu asprime: „Eu, ca să-mi pot îmbrăca iarna copiii, modific şi întorc paltoanele mele!" Dar el omitea să spună că achiziţiona mereu pământuri şi case. Despre toate acestea aveam să aflăm ceva mai târziu. Acest om sărman s-a îmbolnăvit de ulcer, de tulburări digestive. Era împovărat şi trist ca toţi avarii. Chemat la căpătâiul său, soţul meu a pus punctul pe „i", arătându-i fără nici un ocol cauzele răului. Bietul creştin! Când am aflat că omul care „se tânguia din pricina sărăciei" îşi disimulase cu multă grijă bunurile, am fost atât de răscolită de starea lui, încât Duhul Sfânt m-a condus să mă rog şi să postesc pentru fiinţa aceasta o zi întreagă. Eram aşa de tristă de parcă aş fi auzit că el căzuse în adulter, sau într-un alt păcat oribil. Şi am înţeles atunci câtă dreptate avea sfântul apostol Pavel când scria, îndemnat de Duhul Sfânt, corintenilor: „Nu vă înşelaţi în privinţa aceasta, nici cei lacomi... nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu" (1 Corinteni 6:9,10).
Aveam o prietenă mult mai în vârstă decât mine care îmi era foarte simpatică. Se distingea printr-un surâs inteligent. Când râdea, ieşea la iveală dantura sa sănătoasă. De când L-a primit pe Cristos ca Mântuitor personal, ea s-a dedicat vizitării bătrânilor şi bolnavilor. Deseori o însoţeam. După aparenţe, ai fi zis că această femeie este o creştină desăvârşită. Într-o duminică dimineaţă, m-am aşezat lângă ea, înainte de a începe serviciul religios. Ea îşi pregătea cu grijă darul care, după cum se obişnuieşte în unele biserici, se pune într-un pliculeţ folosit în acest scop. Sora sa, o femeie mai simplă şi mai în vârstă, aşezată la stânga ei, îşi pusese ofranda pe genunchi. Pliculeţul ei s-a înclinat puţin, lăsând să cadă o monedă de un franc care, s-a rostogolit pe duşumea alergând ştrengăreşte şi zornăind bucuroasă că a scăpat din „cuşcă". Cu obrajii roşii din pricina situaţiei penibile, prietena mea se grăbi s-o prindă, dar şi plicul ei alunecă şi o a doua monedă de un franc alergă după sora ei geamănă, pentru a dănţui împreună, însă fără „costumul de bal" care să le ascundă identitatea! Şi astfel, toate surorile de pe şirul acela de scaune au ştiut că bogata doamnă X dădea lui Dumnezeu „un bănuţ"!
Am aflat mai târziu de la un prieten care era agent imobiliar că femeia aceasta dispunea de o imensă avere şi nu avea nici un moştenitor. Descoperită în faţa mea, ea a încercat să se justifice, însă ce va putea spune odată în faţa Aceluia care vede şi ştie totul? Plăcerea ei era să meargă să cumpere, când piaţa era pe terminate, cu jumătate de preţ, fructele şi legumele în parte putrezite. Într-adevăr, ea arunca trei sferturi din acestea, dar plăcerea îi era satisfăcută. Hârtia de ambalaj provenită de la unele alimente o folosea drept hârtie igienică. Iată până unde a împins-o pe această femeie spiritul de economie.
Tare aş dori să pot crede că înainte de a ne înfăţişa în prezenţa divinului Stăpân, acest lanţ înspăimântător va fi fost sfărâmat.
Isus a spus avarilor: „Vedeţi şi păziţi-vă de orice fel de lăcomie de bani, căci viaţa cuiva nu stă în belşugul avuţiei lui” (Luca 12:15).
Oare ştim noi când ni se va cere înapoi sufletul? De aceea este un lucru grav „să oprim şi să folosim, în interesul nostru, zeciuielile şi darurile cuvenite Domnului." În ziua cea mare a judecăţii, avarii vor trebui să roşească şi să verse lacrimi amare din pricină că L-au furat pe Dumnezeu.
Dacă ar fi lipsit acele femei credincioase „care Îl ajutau pe Isus cu ceea ce aveau", cum Şi-ar mai fi făcut lucrarea El şi ucenicii Lui?
Avarului care citeşte rândurile acestea, Domnul Isus îi spune la fel ca tânărului bogat de odinioară: „Du-te de vinde ce ai, dă la săraci... “ (Matei 19:21). Pentru asemenea cazuri a mai spus Isus: „Dacă mâna ta cea dreaptă te face să cazi în păcat, tai-o şi leapăd-o de la tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale, şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă" (Matei 5:30).

Sergine Snanoudj