Predica: Cum ne mântuieşte Dumnezeu? | Biserica Baptista Speranta Oradea

Predica: Cum ne mântuieşte Dumnezeu? | Biserica Baptista Speranta Oradea

Cea mai mare minune din Biblie nu este trecerea Mării Roşii sau învierea lui Lazăr din morţi, ci convertirea unei persoane prin puterea lui Dumnezeu, astfel încât acea persoană să devină o făptură nouă în Isus Hristos.

Mântuirea înseamnă eliberare din strânsoarea păcatului. În Vechiul Testament, uneori, cuvântul mântuire se referă la izbăvirea dintr-o primejdie (Ieremia 15:20). Uneori este folosit pentru a descrie eliberarea celui slab de sub puterea asupritorului (Psalm  35:9-10). Alteori, cuvântul este folosit cu referire la o izbăvire naţională de sub ameninţare militară (Exod 14:13). Dar cuvântul mântuire îşi găseşte înţelesul cel mai profund în domeniul spiritual. Ideea că fiecare fiinţă umană are nevoie de mântuire este una dintre cele mai specifice învăţături ale Bibliei.
Există în Scripturi alţi termeni asociaţi cu conceptul de mântuire. Naşterea din nou se referă la a fi viu în Hristos (Ioan 3:3). Răscumpărarea se referă la semnificaţia mântuirii - un preţ plătit pentru ca o persoană să poată fi adusă înapoi la Dumnezeu. Împăcarea indică o schimbare în relaţia cu Dumnezeu. Jertfa anulează mânia lui Dumnezeu. Toţi termenii aceştia sunt folosiţi pentru conceptul mai larg de mântuire.
Mântuirea este procesul complet prin care Dumnezeu dezleagă fiinţele umane păcătoase din legăturile păcatului şi le transformă complet din interior în afară. Mântuirea are loc în trei timpuri: trecut, prezent şi viitor. Oamenii care Îl acceptă pe Isus Hristos prin credinţă, se pocăiesc de păcatele lor şi încheie un legământ de ascultare faţă de Isus Hristos prin botezul creştin, pot să spună împreună cu ceilalţi credincioşi:
„Am fost mântuiţi de pedeapsa păcatului (acţiune numită justificare); suntem mântuiţi de puterea păcatului (acţiune numită sfinţire); vom fi mântuiţi de prezenţa păcatului (acţiune numită proslăvire)”.
Justificarea înseamnă că am fost primiţi de Dumnezeu pe baza neprihănirii perfecte a lui Hristos. Sfinţirea este trăirea unei vieţi curate în fiecare zi a existenţei noastre. Proslăvirea înseamnă perfecţiunea pe care o vom atinge în împărăţia ce va veni. Justificarea se referă la „îndepărtarea vinei”. Sfinţire înseamnă „să fii pus deoparte prin sfinţenie”. Proslăvirea sugerează „recolta finală”.

Permiteţi-mi să încerc să descriu, pentru cei care n-au fost niciodată martori ai adunării de frângerea pâinii, modul de desfăşurare în adunări.

Ora acestei adunări a credincioşilor diferă: unele adunări o ţin ca prima lor întâlnire, duminica dimineaţa, altele preferă s-o ţină seara. Sfinţii se adună având înaintea lor Masa Domnului. În unele cazuri, ei se adună în cerc, având masa la mijloc; în alte cazuri, masa este aşezată înaintea locului de adunare. Poate că primul lucru pe care îl remarcă vizitatorul este simplitatea sălii de strângere laolaltă. „Fraţii" nu sunt renumiţi pentru fastul şi sofisticarea localurilor lor de cult. Dar caracteristica cea mai izbitoare a adunării, pentru cei ce nu-s obişnuiţi cu astfel de reuniuni este că nu este nici o persoană, slujitor al religiei, care oficiază, prezidează sau dirijează strângerea laolaltă, în afara Duhului Sfânt.

 
Un frate, care se simte călăuzit să facă aceasta, se ridică şi începe reuniunea, poate propunând o cântare. Apoi, un alt frate poate să prezinte o scurtă meditaţie din Scriptură. Altul se poate ridica să conducă adunarea în rugăciune. Aşa se desfăşoară strângerea laolaltă. Cei ce iau parte la lucrare nu sunt slujitori ai religiei de profesiune ci sunt lucrători, ingineri, ţărani, pensionari - sunt din toate categoriile sociale. Unul are o cântare, altul o învăţătură, altul un îndemn sau o rugăciune. Totul însă este centrat în jurul Persoanei lui Cristos, a lucrării răscumpărătoare a Mântuitorului. Surorile au şi ele un rol însemnat, pentru că ele se alătură în cântarea imnurilor creştine, în rugăciunea în linişte şi în adorare, activităţi care contribuie în mare măsură la tonul spiritual al reuniunii.
Nimic nu este rânduit sau plănuit mai dinainte, dar vizitatorii sunt impresionaţi de armonia gândurilor prezentate, aşa că le vine greu să creadă că n-a fost o învoire mai dinainte a vorbitorilor.
Da. Singurele pregătiri pentru această reuniune sunt pregătirile inimii fraţilor şi surorilor care se cercetează pe ei înşişi şi cugetă asupra Scripturilor.
După un anumit timp, unul dintre fraţi se ridică şi mulţumeşte pentru pâine. El o ia de pe masă şi o dă să fie transmisă de la unul la celălalt. Apoi tot el sau alt frate mulţumeşte pentru pahar şi vinul aducerii aminte de sângele Domnului Isus este transmis ca fiecare credincios să ia din el. Şi, nici aici nu este nici un aranjament prealabil. Nu este nevoie să intervină nici un „bătrân" sau „diacon" în desfăşurarea acestei lucrări. Într-adevăr, aici se manifestă preoţia generală a credincioşilor. După ce credincioşii au luat din pâine şi din vin, adunarea se încheie, de regulă, cu un imn. Ofranda credincioşilor se ia - de obicei - la sfârşitul întâlnirii. În adunări este sentimentul profund că ofrandele nu trebuiesc luate în timpul altor strângeri laolaltă, când pot fi de faţă necredincioşi: nu este potrivit ca lucrarea Domnului să fie finanţată de necredincioşi.
De aceea, colectarea ofrandei se face în timpul frângerii pâinii, strângerea laolaltă specific numai pentru credincioşi.
Masa Domnului este numită adesea „adunare de adorare". Unii vizitatori se pot gândi că este o atmosferă cu totul aparte, pentru că sunt puţine manifestări exterioare. Adesea sunt perioade de tăcere chiar lungi. Asemenea momente nu reprezintă o aşteptare supărătoare, ci sunt clipe de meditaţie şi reflecţie profundă. „Ce spectacol! Fiecare privire este aţintită la Cristos; fiecare inimă este mulţumită", spunea un bătrân credincios. Cântecele au cuvinte şi melodii potrivite cu solemnitatea momentului; cântări ale credinţei, străine de stilul muzică „a la minute", atât de mult la modă astăzi.
Adunările cântă cu inimi pline de mulţumire cântări ca aceasta:
„Te binecuvântăm pe Tine, Sfinte Tată,
Căci suntem copleşiţi de haruri, necurmat,
Eşti mereu lângă noi cu aceeaşi iubire
Ce-n Isus, la cruce, Tu minunat ne-ai arătat!"

"Vegheaţi, fiţi tari în credinţă, fiţi oameni, întăriţi-vă!" 1Corinteni 16:13

 

Ce-ar vrea sa spuna aici DUMNEZEU prin gura apostolului?In scriptura de multe ori in noul testament gasim cuvinte ca acestea"VEGHEATI". 1 Petru 4-7. Marcu 13-34 etc. DUMNEZEU cind cheama pe oameni la veghere El stie de ce! Pentru ca a vazut cit de slabi sintem si avem cu totii un mare vrajmas care intii este vrajmasul lui DUMNEZEU si apoi vrajmasul nostru pentru ca sintem unicati in univers, suntem dupa"CHIPUL si asemanarea LUI DUMNEZEU". Omul a fost amagit in EDEN de Satan si aceasta pentru ca omul n-a vegheat. A sta de veghe inseamna a supraveghea tot timpul. In cazul crestinului care este in rugaciune, aparent el n-are pe nimeni linga el dar DUMNEZEU trimite ingerii LUI sa-l pazeasca de cel rau. DOMNUL ISUS s-a rugat TATALUI cu cuvintele:"Nu TE rog sa-i iei din lume,ci sa-i pazesti de cel rau." Ioan 17-15. Cind esti tare in credinta, prin armatura DUHULUI lui DUMNEZEU, esti invelit ca intr-un scut si sagetile arzatoare a celui rau nu te pot strapunge.
"Fiti oameni"Parca este un cuvint mai greu pentru ca prin creatie omul este"OM". La ciine poti sa-i spui altfel decit pe nume, tot asa la orice alt animal ii zici asa cum il cheama, cal, oaie, bou samd. Omul pentru ca este chipul lui DUMNEZEU ar trebui sa se poarte la standardul la care a fost creat si sa dovedeasca asta prin tot ceea ce face. Dar cu regret o spun ca nu-i asa. Noi crestinii ar trebui sa fim o treapta mai sus decit ceilalti pentru ca sintem copii lui DUMNEZEU prin credinta in ISUS CHRISTOS. Dar de multe ori mi-a fost dat sa vad si sa aud ca nu este asa. De ce? pentru ca acei care spun ca sint crestini in loc sa urce o treapta mai sus ei coboara. Am auzit si ati auzit si voi expresii ca acestea:Mai omule, fii om! Dar oare nu-i om? Desigur, nu. Pentru ca el s-a coborit si s-a coborit asa de tare incit poti auzi:Mai omule fii om nu fi porc. Sau se comporta ca un animal. Si cite expresii ca acestea poti auzi. Deci iata ce poate sa faca Diavolul dintr-un"OM", il dezumanizeaza. O unealta satanica in care nu mai este nimic din DUMNEZEU. Practicile pe care le face, vorbele pe care le rosteste, gindurile pe care le are, toate acestea dovedesc comportament animaliuc. Dar in cele mai multe cazuri nici animalele nu fac nimic impotriva firii, decit ceia ce le-a fost dat. Dar nu tot asa este cu omul. Avortul, lesbianismul, humosexualitatea, crimele, drogurile si alcolismul nu dovedesc toate acestea ca oamenii au coborit standardul omenesc de traire? Ba da. Cei de facut? CEL care l-a creat pe om i-a pregatit si modul de al izbavi de sub aceste puteri Satanice. De aceea L-a trimis pe fiul sau in lume. Sa-l ridice pe om si sa creeze din nou CHIPUL lui DUMNEZEU in noi. De aceea apostolul Pavel spunea: "Urmati dar pilda lui DUMNEZEU ca niste copii prea iubiti.ISUS este DUMNEZEU si EL vrea sa te aduca in starea care ai avut-o odata."

Vrei si tu?Daca da,vino la ISUS.DUMNEZEU sa-ti ajute.

Mihai Ciritel