sâmbătă, 24 septembrie 2011

Suntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strâmtorare; în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiţi;
prigoniţi, dar nu părăsiţi; trântiţi jos, dar nu omorâţi.  2Corinteni 4:8-9
Un om care crescuse la tara si care avea bunul obicei sa se opreasca sa-i  ajute pe soferii care aveau probleme cu masina lor, intr-o zi a fost impuscat, jefuit si lasat sa moara la marginea drumului chiar de catre cel fata de care isi aratase bunatatea. Povestea are totusi un bun sfarsit. Omul s-a refacut dupa o lunga spitalizare si a declarat ca avea acum mai multa incredere in Dumnezeu, in urma acestei experiente. Continua sa creada ca ajutorul dat altora este cel mai bun lucru pe care trebuia sa-l faca, desi uneori poate fi periculos.
Nu vreau sa sugerez ca ar trebui sa ne orim la fiecare masina trasa pe dreapta, precautiunea inteleapta este si ea de folos, dar Noul Testament ne arata ca cei care s-au alaturat lui Cristos in a-i ajuta pe altii, vor da de necazuri, mai ales atunci cand duc vestea buna a Evangheliei.
Vom intampina rezistenta si impotrivire dar dupa cum vedem in experientele apostolului Pavel care desi patut si ranit, urat si hartuit, el da glas unei inimi care face exact ceeea ce isi doreste. Toate aceste "necazuri" au , dupa cum vedem, un bun sfarsit.
Ca si Pavel, care lucra impreuna cu Dumnezeu, si noi trebuie sa ajutam la salvarea omenilor care aici si in eternitate vor slavi pe Dumnezeu.
Va merita tot necazul de care vom avea parte, ajutandu-i pe altii, stiind ca in final Domnul Insasi va confirma valoarea eterna si justetea eforturilor noastre.
Căci noi, cei vii, totdeauna suntem daţi la moarte din pricina lui Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru muritor. 2Corinteni 4:11
Un ateu se plimba prin padure minunandu-se de frumusetile naturii: “Ce copaci impresionanti! Ce rauri cristaline! Ce animale frumoase!”

La un moment dat, in timp ce se relaxa, omul aude in spatele lui zgomote ciudate. Cand se intoarce vede un urs ca-n povesti: mare, frumos, sanatos si cu pofta de mancare. Ingrozit, ateul o ia la fuga, insa ursul avea conditie fizica, asa ca il urmeaza constiincios… Tipul era atat de ingrozit incat la un moment dat se impiedica si cade. Ursul il apucase deja de un picior, asa ca omul, paralizat de frica, racneste: “Doamneeee!!!”.
In secunda urmatoare, timpul se opri, ursul ingheta in pozitia in care se afla, padurea ramase neclintita si o lumina se revarsa din cer. Tipul, socat, auzi o voce: “Mi-ai negat existenta toata viata, le-ai explicat si altora ca sunt un mit, ai pus toata creatia Mea pe seama intamplarii cosmice… vrei acum sa te salvez? Pot eu sa te consider credincios cu adevarat?”
Ateul se uita fix in lumina si raspunse: “As fi ipocrit sa Iti cer brusc sa ma consideri credincios, dar poate ai reusi intr-un fel sa faci ca ursul sa devina crestin?” “Foarte bine” – raspunse vocea. Lumina disparu, zgomotul padurii reveni.
Ursul il elibera din ghearele sale, isi impreuna labele din fata si spuse: ” Doamne, binecuvinteaza aceste bucate. Amin”.

SCHIMBAREA VIZAVI DE ANOTIMPURI Omul inainte de a se intoarte la Dumnezeu Este ca un pom in iarna. Este uscat, neroditor si ai spune ca este...