duminică, 21 august 2011

... da m-a salvat din cumplitul Cancer care face ravajii astazi printre noi

O noua zi, o noua multumire inaltata spre Dumnezeul Cel Indurator a carui bunatati nu au luat sfarsit si a carui indurari nu au ajuns la capat ci le-a innoit in aceasta dimineata.
Cu cativa ani in urma recunostinta mea fata de EL nu era atat de mare si ma rusinez pentru ca atunci mi-a salvat sufletul iar acum viata ... da m-a salvat din cumplitul Cancer care face ravajii astazi printre noi.
De ce a facut-o?
De ce tocmai pe mine?.....
Ce pot sa va raspund?
Atata stiu, ca ma iubeste!
Acum 4 ani am fost diagnosticata cu cancer ... pentru un scurt timp am simtit ca lumea s-a prabusit, dar Dumnezeu mi-a amintit ca nu sunt singura si ca am un Tata la inaltime care poate totul. O pace cum n-am mai intalnit pana atunci m-a insotit pana in ziua de azi si in momentele cele mai grele o cantare de lauda pornea din inima mea care imi aducea pe fata un zambet linistitor. Toti ma intrbau cum pot fi atat de vesela in asemenea momente?! "Pot totul in Cristos care ma intareste!" Si totusi au fost cateva momente care au depasit limitele credintei mele, au fost putine si de scurta durata, dar au fost. Primul moment de slabiciune l-am avut la terapie intensiva ....terapie intensiva, cea mai urata experienta din viata mea. Si acum imi dau lacrimile si ma iau fiori, o Doamne. Ai un sentiment de pustietate si ostilitate ne mai intalnit. Nu ma durea atat de tare, dar chemam asistenta, ma simteam mai bine cand o vedeam prin preajma, asa stiam ca n-am ajuns in iad. Am incercat sa ma rog dar nu puteam sa adun doua cuvinte intr-o rugaciune. Imi suna telefonul si nu puteam sa-l tin in mana iar cand asistenta mi l-a pus la ureche nu am putut sa scot numai sunete si alea in soapta.
Simteam ca am ajuns la un capat de drum unde nimeni drag nu ma va mai vizita, ma simteam desmembrata si abandonata de omenire....  Asta pana cand lacrimile au inceput sa-mi curga de intristare, durere, frustrare; nici eu nu stiu ce a fost. Atunci am simtit o caldura launtrica si nu stiu daca am visat sau am avut vedenie. Eram intinsa pe un pat cu asternut alb stralucitor iar eu eram imbracata intr-o camasa lunga tot de un alb astralucitor iar la cap pe o polita in perete era o vaza aurie cu niste flori frumoase pe care nu vi le pot descrie pentru ca asa culori si asa frumusete nu am mai vazut. Iar in tot trupul am simtit acea liniste pe care o simteam cand copila fiind mama ma tinea in poala ei.

Plina de pace am adormit.
PV

 👀Eram copil si imi amintesc cu groaza o intamplare care m-a marcat serios. Locuiam pe o strada care era perpendiculara cu calea ferata , s...