Ori cât am repeta-o de des şi lămurit, tot nu i-ar fi de ajuns sufletului ce caută, ca să-şi pună singura nădejde în mântuirea prin Domnul Isus Cristos. Mântuirea se află numai, şi cu desăvârşire, în Domnul Isus Cristos. Domnul Isus este absolut de-ajuns, pentru a mântui un suflet de sub vinovăţia cât şi de sub puterea păcatului. Pentru că Scriptura ne spune: „El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale” (Matei 1:21). „Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele” (Matei 9:6) „Pe acest Isus, Dumnezeu L-a înălţat cu puterea Lui, şi L-a făcut Domn şi Mântuitor, ca să dea lui Israel pocăinţa şi iertarea păcatelor” (Faptele apostolilor 5:31)”.
Aşa i-a fost voia lui Dumnezeu încă din timpurile cele mai străvechi: să făurească un plan de mântuire pentru noi, plan care se cuprinde numai şi în întregime în Fiul Său Unul Născut. Domnul Isus a devenit om din dragoste pentru noi, şi în înfăţişarea Lui asemenea omului - „El a fost ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce” (Filipeni 2:8).
Dacă ar fi fost cu putinţă un alt mod de mântuire atunci desigur că paharul amar ar fi trecut pe lângă El. Este clar că Prea Iubitul cerului nu ar fi murit ca să ne mântuiască, dacă noi am fi putut fi mântuiţi cu un preţ mai mic decât cel pe care l-a plătit El. În harul fără sfârşit s-a prevăzut marea jertfă; iubirea fără margini s-a supus morţii din dragoste pentru noi. De aceea, cum am putea spune că mai poate fi şi un alt drum decât cel pe care L-a pregătit chiar Dumnezeu cu un aşa mare sacrificiu. Textul biblic nu poate spune decât adevărul când afirmă: „În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi (Faptele apostolilor 4:12)”.
Să presupunem că Domnul Isus ar fi mântuit numai pe jumătate pe oameni, că din partea lor ar mai fi necesar vreo lucrare sau simţământ, pentru a se desăvârşi lucrarea Sa; ei bine, o asemenea presupunere ar fi o mare păcătuire. Ce putem noi adăuga pe lângă sângele şi neprihănirea Sa? Proorocul Isaia spune: „Toţi am ajuns ca nişte necuraţi, şi toate faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită” (Isaia 64:6). Se mai poate oare cârpi cu zdrenţe ţesătura preţioasă a neprihănirii Sale divine? Este o ocară adusă Mântuitorului, numai simplul fapt de a aminti aşa ceva!
Dumnezeu vede în Fiul Său ceva mult mai de preţ decât ar putea exista în cel mai bun dintre noi oamenii. Scriptura ne spune: „Nu este nici unul care să facă binele, nici unul măcar” (Romani 3.12). Dacă am avea cea mai frumoasă haină de fapte bune, pe care de altfel numai o mândrie deşartă ar putea-o imagina, s-o sfâşiem îmbrăcând numai haina mântuirii, care ne este dată în dar de către Domnul Isus, din cămara îmbelşugată a meritelor Sale personale. Nimic nu-L proslăveşte mai bine pe Domnul nostru Isus, ca nădejdea că numai de la El avem toate cele bune. Asta înseamnă să-L tratăm pe El, aşa cum merită numai El să fie tratat: întrucât El este Dumnezeu şi în afară de El nu este altul. Deci să privim la El ca să fim mântuiţi! Asta înseamnă să-L tratăm pe Domnul Isus Cristos, aşa cum El o vrea. Căci El cheamă pe toţi cei trudiţi şi împovăraţi, cărora le va da odihna necesară.
Copilul care se află prins într-un incendiu, se agaţă de pompierul care-l salvează, luându-l în braţe, şi îşi pune toată încrederea în el. Copilul în primejdie nu întreabă dacă pompierul este destul de voinic să-l poarte în braţe, sau dacă aşa îi este dorinţa ca să-l salveze - ci cât se poate de tare copilul depinde de pompier, se agaţă cu toată puterea de el. Dogoarea şi fumul focului sunt sufocante, dar copilul se agaţă tare de pompier; iar salvatorul îl duce repede în siguranţă. Să ne agăţăm şi noi, oameni în toată firea, cu aceeaşi încredere de Isus care ne poate scoate din flăcările păcatului, care vrea să ne mântuie din pierzarea noastră.
În definitiv, personalitatea Domnului nostru Isus Cristos ar trebui să ne inspire cea mai deplină încredere. Întrucât El este Dumnezeu, atotputernic să ne mântuie, cu toată plinătatea binecuvântărilor Sale. Întrucât El este Dumnezeu şi om în chip măreţ, în El se uneşte natura omenească şi sfinţenia lui Dumnezeu!
Scara divină este destul de înaltă ca să-l ajute pe Iacov ce zace la pământ, să ajungă la Iehova care domneşte în ceruri. A căuta o altă scară, înseamnă a presupune că scara cerului nu ajunge, deci iarăşi o mai mare necinstire adusă Domnului. Să ne amintim mereu că numai El este calea; presupunând că am mai putea adăuga ceva la această cale dumnezeiască, înseamnă o cutezanţă fără seamăn. Să dăm la o parte o asemenea închipuire! S-o alungăm ca pe un blestem, căci este o hulă împotriva Domnului dragostei.
A veni la Domnul Isus aducând un preţ de cumpărare, ar fi o îngâmfare intolerabilă - chiar de am avea un preţ pe care l-am putea aduce. Ce-i trebuieşte Lui din partea noastră? Ce i-am putea noi aduce, de care El să aibă nevoie? Şi-ar vinde El oare binecuvântările imense ale mântuirii Sale? Ce a desăvârşit El cu sângele inimii Sale? Domnul nu este atât de sărac, nici nu Se află la a asemenea strâmtoare. El vrea să ne dea gratuit, aşa cum se cuvine iubirii Sale dumnezeieşti. Cei păcătoşi, cu mâinile goale, pot primi tot ceea ce doresc; tot ceea ce au nevoie se află în Cristos, şi El dăruieşte fără să se precupeţească, numai să-I cerem, să-L rugăm.
Dar noi trebuie să-L credem, că El este totul în toate. Noi putem nădăjdui în iertarea păcatelor şi în viaţa veşnică prin credinţa în Domnul Isus Cristos, pentru că Dumnezeu a orânduit şi poruncit aşa. Prin Evanghelie, Dumnezeu s-a angajat să mântuiască pe toţi cei care se încred cu adevărat în Domnul Isus şi El nu-Şi va retrage niciodată făgăduinţa. Aşa este vrerea lui în Singurul Său Unul Născut şi-Şi găseşte satisfacerea în toţi cei care Îl primesc pe Mântuitorul ca pe singura lor nădejde. Marele Dumnezeu îl cuprinde pe omul care-L primeşte pentru sine pe Fiul Său; El lucrează la mântuirea acelora care aşteaptă mântuirea din partea Mântuitorului, jertfit tocmai în acest scop. Evanghelia spune: „Cine crede în Fiul, are viaţa veşnică” (Ioan 3:36). Pentru că Dumnezeu care este veşnic l-a atras la Sine pe credincios, dăruindu-i o parte din însăşi viaţa Sa.
Când ne încredem numai în Domnul Isus Cristos nu avem a ne teme că nu vom fi mântuiţi, ci suntem mântuiţi, aşa cum vom fi şi în ziua apariţiei Sale. Când un om are această încredere, ea este tocmai legătura dintre el şi Dumnezeu, uniune care garantează binecuvântarea. Credinţa ne mântuie pentru că ne face să depindem de Cristos, care este una cu Dumnezeu Tatăl şi astfel ne pune în legătură cu Dumnezeu.
Să ne amintim de o poveste cunoscută - unde este vorba de o barcă ce s-a răsturnat în apropierea marii cascade Niagara, iar cei doi oameni aflaţi în barcă, au fost luaţi de curentul apei. Între timp, oamenii de pe mal le-au aruncat câte o frânghie, pe care le-au şi apucat de cei doi nefericiţi. Unul din ei s-a ţinut tare de frânghie şi a fost tras teafăr la mal; celălalt însă, văzând o bucată mare de lemn plutind pe apă, a dat drumul frânghiei şi s-a apucat cu mâna de lemn, pentru că lemnul era mai mare decât frânghia şi i s-a părut lui că prezenta mai bună garanţie. Însă lemnul împreună cu omul agăţat de el s-au prăbuşit în abisul cascadei, pentru că nu aveau nici o legătură cu malul. Mărimea bucăţii de lemn n-a ajutat la nimic celui care s-a agăţat de ea.
Tot aşa şi omul credincios care se încrede doar în respectarea legii, în faptele sale bune, milosteniile făcute, căci nu există nici o legătură între el şi Dumnezeu prin Domnul Isus Cristos. Însă credinţa, chiar dacă ea este numai o frânghie subţire, se află în mâna marelui Dumnezeu de pe mal; puterea infinită trage frânghia de legătură şi mântuie în felul acesta pe om de la pierzare.
O, binecuvântată credinţă! Ea ne pune în legătură cu Dumnezeu prin Mântuitorul Isus Cristos, rânduit de Cel Atotputernic! Nu este oare aceasta o judecată sănătoasă? Să ne gândim bine, şi apoi să stabilim o intimă legătură cu Dumnezeu, tocmai printr-o credinţă sinceră şi fierbinte, în Domnul Isus Cristos! Amin.
C.H.Spurgeon
