Lacrima

Sti ce face Domnul nostru cu lacrimile noastre?
Le aduna in burduful Lui si cand isi ating greutatea - asta vreau sa cred eu - le transforma in perle pe care le aseaza la cununa care ne va fi pusa pe cap in aceea zi mareata.
Cineva care a fost rapit la Domnul a zis ca fiecare lacrima se transforma intr-o floricica foarte frumoasa care este sadita pe campul cerului. Locul unde el a fost dus, zicea ca, era plin de floricele, si i s-a atras atentia sa nu cumva sa le calce.
Nu e minunat? Asa precum perla se formeaza prin durerea scoici, tot asa si perla sufletului straluceste in urma lacrimilor.
Varsam lacrimi de durere, de fericire, de frustrare, de ciuda, de emotii, sunt multe sentimente care ne fac sa plangem, dar orice fel de lacrima aduce usurare, lacrimile incalzesc si purifica cugetul si in chip miraculos instaureaza pacea si armonia in suflet.
Ferice de cei ce plang!
Cand le simti ca ti se prelind fierbinti pe obraz, sti ca esti lutul maleabil ce accepta mana calda si modelatoare a Olarului.

... un gand

…. si m-am intors la Domnul (Pavel Valeria )

Cu inima zdrobita, neiubita de nimeni si neinteleasa, zaceam in ungherul intunecat al deznadejdii, asteptandu-mi sfarsitul. ”Oare atat a fost tot?” – ma intrebam adesea; ”Nu mai exista pentru mine nici o speranta?”

Asa m-a gasit Domnul cand atat de timid a batut la usa inimii mele. Nu credeam ca cineva ma mai poate iubi, asa ca nu i-am dat ascultare. Stam dupa zavor si pandeam prin crapatura usii sa vad ce m-ar indemna ca sa-I deschid!? Privindu-L, lumina Lui a trecut prin ochiul meu la suflet, lasandu-mi atata pace; nu mai vazusem pe cineva atat de plin de iubire, avea atata bunatate … Dar avea Mainile strapunse si pe cap purta o cununa de spini insangerata, pieptul ii era rosu, parca era plin de trandafiri … atata jale … atata durere … oare cine i-au pricinuit toate acestea? Si parca imi auzea gandurile caci mi-a raspuns: “Tu cu pacatul tau! ” Durerea remuscarii pe care am simtit-o in pieptul meu m-a facut sa cad la pamant. Am tras incet zavorul, gandindu-ma cu groaza ce o sa-mi faca; desi meritam orice; dar nu … mai bine nu …. poate alta data … nu, sa nu intre acum! Stam incremenita si asteptam sa dea buzna, sa ma certe, sa-mi ceara sa fac lucruri de care nu eram capabila sa le fac …. Asa a trecut o vreme in care treptat linistea si pacea s-au asternut peste fiinta mea. Intr-un tarziu m-am uitat sa vad ce face? De ce nu intra? Statea tacut, gata oricand sa intre, dar numai daca deschideam eu. Atunci n-am mai putut sa stau nepasatoare si usa I-am deschis-o larg; si odata cu Oaspetele-mi drag, a intrat atata lumina, atata pace si un balsam minunat, cum nu mi-am putut imagina vreodata.

M-a luat m-a dus la scaldatoare, apoi m-a imbracat intr-o haina de printesa, mi-a pus inel pe deget si incaltari noi mi-a dat, sa pot strabate tot tinutul si sa povestesc tuturor despre mantuirea mea. Asa am ajuns la voi si va marturisesc ca nu l-as mai lasa niciodata sa plece din inima mea.

“Iata Eu stau la usa si bat, daca aude cineva glasul Meu si deschide usa, voi intra la el, voi cina cu el si el cu Mine!” – Asa va cheama Domnul pe voi toti care mai stati departe de El! Veniti, veniti la EL

Pavel Valeria

AŞ VREA SĂ FIU…

“Într-o zi ploioasă, cu tunete şi fulgere…Tu mi-ai trimis de sus o sfântă ungere”

Aş vrea să fiu o floare
Ce răspândeşte doar splendoare,
Şi-n semn de-adâncă mulţumire
Să-Ţi dăruiesc parfumul meu pentru a Ta iubire.

Aş vrea să fiu o pasăre-n văzduh,
Şi cântul meu ca laudă să-Ţi duc
Şi-n ciripitul zărilor senine
Să-I cânt Acelui ce-n viaţă mă ţine.

Aş vrea să fiu cerboaica din pădure
Şi să-nsetez Isuse după Tine
Şi-n liniştea ce peste min’ se lasă
Să nu mă pierd călătorind spre Casă.

Aş vrea să fiu furnica ce adună
Cuvântul Sfânt, şi-l seamănă-n ţărână.
Să nu-mi lipsească hrana spirituală
Şi sus în ceruri să-mi strâng o comoară.

Aş vrea să fiu albina ne-obosită
Ce-n Casa Sfântă este nelipsită,
Să-mpart la toţi o hrană mai bogată,
Cuvântul Sfânt, ce-i miere nesecată.

Aş vrea să fiu scânteie arzătoare
Să nu stau fumegândă-n adunare,
Ci tot mai mult să ard şi tot mai tare
Pentru a Domnului mare lucrare.

Aş vrea să fiu un bpb de grân în lan
Nicicând să nu fiu smulsă de Satan.
Sămânţa mea să cadă în pământ
Să merg pe cale zi de zi cântând.

Aş vrea să fiu o stea strălucitoare
Să văd de sus a Universului splendoare.
Să nu mă satur ca să luminez
Pe calea de credinţă, eu veşnic să veghez.

Aş vrea să fiu un curcubeu în zare
Ca să nu uit a mea zi de predare.
În inimă şi-n viaţă să am un singur gând
De a-mi păstra credinţa şi noul legemânt.

Aş vrea să fiu un picure de ploaie
Şi pentru cei din jur, o binecuvântare.
Să ud pământul care e-nsetat
Ca-n anul ce urmază, s-aducă rod bogat.

Şi aş mai vrea Isus ceva:
Să-mi torni în inimă iubirea Ta
Şi cei din jur ce astăzi mă privesc
Să vadă-n viaţa mea, doar Chipul Tău ceresc!

• 
  

MAI VREAU INUNDAȚII…

27/06/2010

Inundații, cod portocaliu, case luate, mașini mergând pe apă, poduri avariate, subsoluri inundate, drumuri închise, oameni nervoși – inundații în România!

Apele au luat unora și ce a mai lăsat crunta criza economică! Nu, nu mai vreau să aud oameni urlând că nu mai au acum nimic, nu mai vreau lacrimi stoarse din inim sfâșiate…nu mai vreau; dar mai vreau inundații!

M-am săturat de ape stătute care nu scot altceva decât broscoi croncănitori, decât pești răpitori de bucurie, decât crocodili cu gura deschisă gata să manipuleze, decât pe cei care „dau din gură ca să capete friptură!” M-am săturat de ape stătute…mai vreau inundații, vreau sa vină apele care scot sfinți! Să vină inundațiile…să pornească de la amvoane și să inunde toată Biserica; să pornească de la bărbați și să inunde toată familia! Nu mai vreau ape stătue, vreau ploaie de har…vreau inundații!

Mai veau inundații, dar nu care să ia case, oameni, mașini, poduri…vreau inundații care să ia inimile în primire, inundații care să stoarcă inimile de îngrijorări, stresuri, neajunsuri și să le umple de Hristos! Vrau inimi inundate…

Să vină apele…să vină râurile de ape vii!

Mihai Creța

25 iunie 2010

Accident rutier

Astazi 27.06.2010, in jurul orei 07:30, fratele nostru Iacob Sumandea a murit intr-un trajgic accident care a avut loc pe DN7 in dreptul punctului de trecere peste calea ferata. Fratele Iacob a fost sugitorul Domnului in Biserica Penticostala Betania, Cluj- Napoca.
Dupa o viata 96 de ani Dumnezeu l-a chemat acasa.
Soferul, fratele Tripon Gavrila si sotia lui, sora Viorica sunt internati in spital in Cluj-Napoca.

Versetul sabatului: " Aceasta este ziua pe care a facut-o Domnul sa ne bucuram si sa ne veselim in ea." Ps. 118:24

Va doresc o dumninica placuta cu Domnul!!!

Avea ceva aparte in privire

Privesc vantul ce sufla petalele din florile de mar si-mprastie mireasma imbatatoare, care patrunde pe fereastra mea, si-mi zic:
_ Este suflarea Domnului meu care-mi imbalsameaza viata, ducandu-ma pe culmi de fericire!!! Apoi, in oglinda apelor zaresc cum cerul imbratiseaza pamantul de la un orizont la altul, simtind cum sunt si eu cuprinsa in duioasa si binecuvantata dragoste a lui Dumnezeu. Ciripitul pasarelelor intrecandu-se cu zumzetul albinelor, strabate zarea trecand din floare in floare, din copac in copac aducand susurul bland al vocii Tatalui ceresc: "- Te iubesc c-o iubire vesnica!" Razele de soare care imi mangaie crestetul imi da de stire ca sunc inca pe bratul Domnului, in odihna Lui.
Lasandu-mi ochii sa mi se scalde in asa belsug de frumusete, gandul imi zboara la o alta primavara minunata:

"Oameni alergau fiecare cuprinsi de dorinta egoista din zilele noastre. Undeva intr-un parc al orasului, un cersetor cerea de mila. Avea hainele ponosite, uzate dar curate. Vocea lui rasuna pe-o nota atat de apropiata milei incat n-am rezistat si sensibilizata pana la lacrimi, m-am apropiat si i-am lasat in palma ultimi banuti care ii mai aveam. Imi pare ca am vazut ceva in palma Lui, dar am dat la o parte gandul indraznet care ma incercase. O soapta straina imi inclina balanta indoielii zicandu-mi: " ... cu ce ai sa cumperi paine la copii?" Dar cand ochii mei i-au intalnit pe ai Lui si le-am simtit blandetea, s-a stabilit in inima mea siguranta clipei urmatoare. Avea ceva aparte in privire, o dragoste, o bunatate si o pace ce-mi umplea sufetul! Glasul cu care ma binecuvanta era ca o sinfonie cereasca ce-mi infiora fiinta! Avea ceva in El din cer!
A fost o experienta minunata si unica !!!
Din aceea zi dau cate un banut fiecarui cersetor sperand sa-L mai inalnesc pe "Cersetorul meu" ... dar ... in zadar!
Mila si dragostea impletita cu bucuria datatorului o gasesc in fiecere sarac, dar aceea privire, aceea voce, nu cred ca am sa le mai intalnesc numai atunci cand voi pleca in vesnicii la El.

".... Sa-ti deschizi mana fata de fratele tau, fata de sarac si fata de cel lipsit din tara ta. Deutronom 15:11

" Cine are mila de sarac, imprumuta pe Domnul si El ii va rasplati binefacerea." Proverbe 19:17

Pavel Valeria

---

As vrea sa impartasesc cu d-voastra ultima mea experienta cu Domnul. Eu am avut cancer si am trecut printr-o operatie si un tratament radio-chimio-terapeut foarte sever, Am fost foarte bucuroasa cand la ultimele analize mi s-a spus ca boala s-a retras total. Dar in mintea mea s-au nascut tot felul de intrebari, care 100% nu erau de la Domnul. "De ce trebuie sa trecem si noi copiii Tai Doamne prin aceasta boala "cancer"? De ce daca tot trecem nu santem vindecati miraculos si sa nu trebuiasca sa trecem pe la medici? Nu s-ar putea sa faci deosebire intre noi si cei din lume, Doamne, cum ai facut cu evreii in tara Egiptului? ....
Tot framantandu-mi mintea, am auzit vocea Duhului Sfant zicandu-mi:
"Eu lucrez in fel si chip; aminteste-ti cum stateam langa tine, cand erai pe patul de suferinta (Ii simteam prezenta acolo la reanimare, unde nu avea voie nimeni sa stea langa mine) si cum am intervenit pentru tine si oameni au ramas uimiti de ceea ce am facut pentru tine. Aminteste-ti de pacea ce am lasat-o peste tine ( aveam o pace in acele zile, ca ma uimea si pe mine), de increderea ta, de zambetul si multumirea ce Am pus-o pe fata ta si cantarea de lauda care ti-Am lasat-o in inima. Am pus dejetul pe rana ce au facut-o oameni si s-a vindecat ( doctorii erau uimiti ce repede mi s-a vindecat rana (operatia), in ciuda diabetului depistat). Nu te-am lasat nici o clipa singura!
Am dorit ca cei din lume sa nu poata zice in ziua aceea: "... bine, bine dar pe ei i-ai scutit de boli si suferinte!"
Voiam sa le spun prin pacea ta, prin seninatatea ta si bucuria pe care ti-am dat-o:
"Priviti, acesta este copilul Meu; si ea sufera, dar nu dispera, si ea este bolnava dar nu ma blastama si nu se leapada de Mine!"
Si apoi am vrut ca prin incercare sa te curat de zgura, sa-ti intaresc credinta; iar prin lipsurile pamantesti am vrut sa te fac sa-ti incredintezi ziua de maine in mana Mea.
Ochii Mei au plans pentru tine, pentru ca durerea ta a fost si durerea Mea.
Prin toate astea te-Am binecuvantat!!!"
Inca odata trebuie sa ma plec in fata intelepciunii Lui Dumnezeu si sa spun ca si psalmistul: " Cat de nepatrunse mi se pas gandurile Tale, Dumnezeule, ..."
Dumnezeu nu ne lasa sa trecem la voia intamplarii prin incercari, El are un scop bine intemeiat. Daca nu ne vindeca sa putem spune "uoau" nu inseamna ca nu si-a facut numele de Slava in fata celor necredinciosi. Am citit undeva :
"Am invatat ca infrant nu sunt atunci cand am durere in suflet, cand am lacrimi in ochi, infrangerea e atunci cand incetez sa mai cred, cand incetez sa mai lupt,,,, Dar adevarati luptatori nu renunta niciodata ... Ei lupta pana la sfarsit ... deci ... lupt! Caci ma asteapta Isus cu bratele deschise la sfarsitul drumului sa-mi dea cunuma de imvingator."

Pavel Valeria

Vine Domnul meu Isus

Unde ma va gasi venirea Lui?
As vrea sa-I pot spune : "Te-am asteptat Domnul meu, sunt gata sa plec cu tine!" Si nu va fi greu sa fie asa, dar ce se va intampla cu cei dragi pentru care ma rog si bat zilnic la porti de mila si indurare. Sunt atatia ani de cand toot strig si ma rog, oare de ce nu primesc nici un raspuns? Are cineva solutia? Va rog daca cineva poate sa-mi raspunda la nedumerirea mea sa o faca. Simt ca ma lasa puterile, simt ca totul este atat de apasator ca la urmatorul pas s-ar putea sa ma prabusesc si sa nu pot sa ma mai ridic. Imi veti spune: ai credinta in Dumnezeu, am si cred cu toata inima dar nu stiu de ce zaboveste atat de mult. Ma doare pacatul lor, ma sufoca viciile lor, ii vad incovoiati sub povoara si le spun: - este Unul care poare descatusa, poate elibera; de ce nu ma asculta? Le-as lua eu povara dar deabea mai merg sub a mea.
As vrea sa vi Doamne dar pe langa dorul ce ma roade dupa tine, este dorinta sa-i vad mantuiti ... asa ca te rog: nu sa zabovesti ci sa-i mantuiesti mai curand. Vino Doamne Isuse, vino!
Maranata!!!